Codul român al Familiei prevede că la momentul căsătoriei există trei opţiuni pentru numele de familie al celor doi soţi:
- Să-şi păstreze fiecare numele de până atunci (nu se schimbă nimic);
- Să ia numele unuia sau altuia dintre ei (cea mai răspândită situaţie);
- Numele lor reunite.
Câţi bărbaţi care şi-au schimbat numele de familie după cel al soţiei cunoaşteţi? Personal n-am auzit de asemenea exemple, dar cunosc multe femei care au ales să-şi păstreze numele de familie cu care s-au născut şi cu care au crescut. Altele au nume compuse, formate din „numele de fată” şi numele soţului, de pildă Gabriela Vrânceanu-Firea sau Andreea Marin-Bănică.
Totuşi, practica cea mai răspândită este ca, prin căsătorie, femeia să-şi schimbe numele după cel al soţului, o reminiscenţă de pe vremea nu foarte îndepărtată în care femeile erau din punct de vedere legal sub tutela bărbaţilor - fie a tatălui, fie a soţului. Să ne amintim că în România femeile măritate au fost până în 1932 lipsite de capacitate civilă, asemenea minorilor şi a debililor mintali.
Iată pe scurt coordonatele condiţiei juridice a femeilor în secolul al XIX –lea conform Codului civil:
§ Conform articolului 195 din Codul Civil femeia datorează ascultare bărbatului.§ Dacă femeia are avere şi dotă, administrarea ei se dă pe mâna soţului, care face ce vrea cu ea fără a da socoteală nimănui.§ Conform articolului 199 din Codul Civil, averea femeii care nu e prevăzută în dotă, aşa-numita “parafernă”, nu poate să fie înstrăinată de către femeie fără acordul bărbatului.§ Femeia nu poate da în judecată şi nici sta în proces cu cineva fără autorizaţia soţului.§ Femeia nu poate nici să dea şi nici să primească bani sau alte lucruri de valoare; ea nu poate să primească sau să refuze moşteniri fără ştirea bărbatului.§ În timp ce bărbatul are dreptul de a scoate bani din bancă, femeia nu are dreptul de a retrage bani fără consimţământul soţului, chiar dacă ea a avut dreptul de a deschide cont fără acest consimţământ.§ Conform legii pensiilor, dacă soţul moare înainte de a împlini 15 ani vechime, soţia împreună cu copiii rămâneau fără pensie şi prin urmare, erau muritori de foame.§ Dacă femeia cere despărţirea de soţ, legea nu-i permite să părăsească casa bărbatului în timpul litigiului oricât de periculoasă ar fi această şedere pentru ea.§ Soţul are drept de custodie asupra copiilor indiferent de condiţia acestuia (oricât de decăzut ar fi acesta).§ Femeia nu este subiect în acţiuni judiciare cu o singură excepţie: îşi poate face testamentul fără autorizaţia soţului!
(Liliana Popescu: "Condiţia femeii în secolul XIX – începutul secolului XX".)
Actualul Cod al Familiei, adoptat în timpul regimului comunist, prevede că în cadrul căsătoriei cei doi soţi se bucură de drepturi egale. De la lege la practica propriu-zisă este cale lungă, după cum ne arată şi acest amănunt, considerat de unii nesemnificativ, al alegerii numelui de familie.
Presiunea socială îşi spune cuvântul în perpetuarea "tradiţiei". Sunt multe femei care în mod conştient nu se consideră mai prejos faţă de soţii lor şi totuşi au renunţat la numele de familie la momentul căsătoriei. Ele îşi explică decizia fie prin faptul că „nu contează”, fie pentru că vor un nume comun pentru familie şi copii. Dar, orice s-ar spune, numele contează, fiind o parte convenţională prin care ne identificăm în societate. Modificarea lui în funcţie de statutul marital are multiple implicaţii, inclusiv în raporturile din interiorul familiei. În ce priveşte copilul, legea prevede şi o altă soluţie: atunci când părinţii au nume diferite, acesta poate să primească ambele nume de familie - dacă tatăl se cheamă Ionescu iar mama Mihalache, copilul se poate numi Ionescu-Mihalache.
Practica în alte ţări
Schimbarea numelui de familie prin căsătorie este foarte răspândită în ţările anglo-saxone. Într-o cercetare din 2007 întreprinsă de Conde Nast Bridal Media în Statele Unite se arată că 83% dintre americance au renunţat la numele lor prin căsătorie, 11% şi-au luat nume compuse şi doar 6% şi-au păstrat numele. Recent, câteva state din SUA au introdus posibilitatea ca bărbatul să-şi schimbe numele de familie după cel al soţiei, dar situaţia este rar întâlnită.
În Franţa, ţara din legislaţia căreia s-a inspirat codul civil român, femeile nu mai obişnuiesc să-şi schimbe numele prin căsătorie, însă copiii lor primesc adesea doar numele tatălui. Acelaşi lucru este valabil în Italia şi Grecia.
În Spania şi majoritatea ţărilor hispanice femeile nu-şi schimbă numele de familie prin căsătorie. Copiii născuţi în cadrul căsătoriei primesc două nume, primul este al tatălui, al doilea al mamei. De exemplu premierul actual al Spaniei se numeşte José Luis Rodríguez Zapatero. El are două nume de familie: Rodríguez (numele patern) şi Zapatero (numele matern). Din 1998 legislaţia spaniolă, iar din 2008 legislaţia chiliană, permit schimbarea ordinii celor două nume, numele matern putând fi primul. În acest mod moştenirea numelui de-a lungul generaţiilor poate fi atât matriliniară (după mamă) cât şi patriliniară (după tată).
În Portugalia, Brazilia şi Angola femeile nu-şi schimbă numele prin căsătorie iar toţi cetăţenii au oficial două nume de familie, unul matern şi altul patern, ca în Spania, cu diferenţa că în aceste ţări numele matern are întâietate. Să luăm ca exemplu numele preşedintelui Comisiei Europene: José Manuel Durão Barroso. Primul nume de familie este al mamei, Durão, iar cel de-al doilea este al tatălui, Barroso. Mai multe detalii despre numele portugheze aici.
În Rusia şi majoritatea ţărilor slave femeia adoptă numele de familie al soţului în varianţa feminină, de exemplu soţia fostului preşedinte al URSS Mihail Gorbaciov a dobândit la căsătorie numele Gorbaciova, cea a actualului premier rus Vladimir Putin pe cel de Putina (Lyudmila Putina).
Discriminarea femeilor la divorţ
Există în România o prevedere legală care, atunci când se ajunge la divorţ, provoacă nedreptăţi femeilor care şi-au schimbat numele . Femeile divorțate nu pot păstra numele dobândit în timpul căsătoriei în cazul în care fostul soț nu își dă acordul. Excepție fac VIP-urile și femeile care sunt personalități ştiinţifice, literare, muzicale ori artistice şi sunt cunoscute sub acest nume.
Dau ca exemplu cazul Monicăi Columbeanu care a cerut în cererea de divorţ să-şi păstreze numele de familie dobândit prin căsătorie. Legea nu le dă dreptul automat femeilor la acest lucru. Dacă Ionel Columbeanu nu este de acord, decizia o ia instanţa de judecată. Instanţa decide favorabil numai când la baza solicitării de păstrare a numelui stau motive temeinice, mai spune legea.
Numele de familie este o parte importantă a identităţii unei persoane de aceea este nedrept să se ceară un "motiv temeinic" pentru a da dreptul la păstrarea numelui. O dată dobândit prin căsătorie, numele de familie nu mai aparține numai soțului, aparține ambilor soți, prin urmare femeia ar trebui să poată să-l păstreze și după divorț dacă așa vrea, indiferent de acceptul sau împotrivirea bărbatului.
Numele de familie este o parte importantă a identităţii unei persoane de aceea este nedrept să se ceară un "motiv temeinic" pentru a da dreptul la păstrarea numelui. O dată dobândit prin căsătorie, numele de familie nu mai aparține numai soțului, aparține ambilor soți, prin urmare femeia ar trebui să poată să-l păstreze și după divorț dacă așa vrea, indiferent de acceptul sau împotrivirea bărbatului.
Alte informaţii
- Speţă: Curtea de Apel Braşov privind cererea de păstrare a numelui dobândit prin căsătorie
- Studiu privind numele de familie în SUA: Emens, Elizabeth F., Changing Name Changing: Framing Rules and the Future of Marital Names. University of Chicago Law Review, Vol. 74, No. 3, Summer 2007.
- Wikipedia: Family name şi Married and maiden names
