Campania Avon pentru sănătatea sânilor

Anul trecut, Ministerul Sănătăţii condus de Ion Bazac promitea iniţierea unui program naţional de screening pentru depistarea precoce a cancerului la sân, alături de un program naţional de depistare a cancerului de col uterin.

Prin acel program se estimase că aproximativ trei milioane de femei cu vârsta de peste 40 de ani ar fi efectuat mamografii în decursul mai multor ani. Din cauza crizei economice, cheltuielile publice au fost reduse iar programul respectiv a fost anulat, la fel şi cel de prevenire a cancerului de col uterin. Dacă ar fi ajuns să fie implementate, cele două programe naţionale ar fi putut avea efecte deosebit de benefice pentru femeile din România şi ar fi salvat vieţi, cancerul mamar fiind principala formă de cancer dezvoltată de femei şi una din principalele cauze de deces, în timp ce cancerul de col uterin are în România cea mai mare incidenţă din Europa.

Conform unor date, doar 5% din femeile din România bolnave de cancer mamar află la timp despre boala lor întrucât numai 20% apelează la controale medicale periodice. Dacă e descoperită la timp, această formă de cancer are o rată de supravieţuire de 96%. Principalii factori care duc la diagnosticarea cancerului la sân în stare avansată sunt ignoranţa, spaima de diagnostic, dar mai ales lipsa educaţiei pentru sănătate.

În aceste condiţii, mi se pare extrem de lăudabilă campania pe care o companie privată, Avon, o desfăşoară în fiecare an, din 2002 încoace, pentru educare şi informare asupra cancerului la sân.

Ediţia din acest an, aflată în plină desfăşurare, se bazează pe ideea de Promisiune, "pentru că o promisiune adevărată nu se încalcă niciodată, iar promisiunea de a merge la medic pentru controlul la sân este, de fapt, promisiunea pentru viaţă". Astfel, sloganul campaniei este: “A promite înseamnă a face. Promite să mergi la control!”. Campania încurajează toate femeile să-şi promită lor şi celor dragi că vor merge la control periodic, pentru a afla că sunt bine.

„Am plecat de la ceea ce stiam despre femeile din Romania si felul in care se raporteaza la aceasta boala: majoritatea gandesc ca nu li se poate intampla lor, sau refuza sa mearga la un control pe motiv ca se simt bine, dar dupa cum stim boala este asimptomatica pana in stadii avansate. Astfel, in Romania din cele 6.500 cazuri noi aparute anual, 85% sunt depistate in fazele avansate ale bolii. De aici importanta promisiunii pentru controlul periodic. Am mers astfel pe idea de Promisiune pentru potentialul de implicare si interactiune directa cu femeile. Am dorit sa transformam o campanie de informare intr-o campanie facuta cu si pentru femei, o campanie a promisiunilor reale.”, a declarat Corina Bernschutz, director de inovatie Starcom.

Mai multe detalii:

http://www.iaa.ro/Articole/Evenimente/Avon-cosmetics-si-starcom-au-lansat-a-noua-editie-a-campaniei-pentru-sanatatea-sanilor/3764.html

Vineri, 1 octombrie, de la ora 16,00, în Parcul Tineretului (intrarea Şincai) va avea loc „Marşul Promisiunii”. La el pot participa toate femeile care au făcut sau nu promisiunea de a merge la control, precum şi toţi cei care susţin campania Avon. Detalii: http://www.facebook.com/#!/event.php?eid=163543236989490

Fosta preşedintă chiliană Michelle Bachelet va conduce ONU Femei

În fruntea noii entităţi a ONU care grupează toate iniţiativele şi programele destinate îmbunătăţirii condiţiei femeilor şi fetelor la nivel mondial a fost desemnată azi fosta preşedintă chiliană Michelle Bachelet.

Pentru cine nu e la curent, să spunem că agenţia denumită ONU Femei a fost înfiinţată la începutul lunii iulie 2010 şi are o autoritate similară cu cea a UNICEF, organul însărcinat cu protecţia drepturilor copiilor. ONU Femei îşi va începe oficial activitatea în ianuarie 2011.

Am avut curiozitatea să văd cum a fost tradusă această ştire pe agenţiile de presă româneşti. La o căutare pe google.ro am găsit pe Agerpres următoarea redactare: „Fostul preşedinte chilian Michelle Bachelet va conduce ONU Femei”. „Fostul preşedinte”?! Dintr-o inerţie păguboasă, o parte din mass media românească preferă în continuare genul masculin pentru funcţiile politice ocupate de femei (şi nu numai politice). E o dovadă că inclusiv la nivelul limbii române mai e mult de lucru pentru a ajunge la egalitatea de tratament a femeilor cu bărbaţii.

În corpul ştirii de pe Agerpres folosirea masculinului pentru a indica funcţia ocupată de doamna Michelle Bachelet a condus şi la un dezacord urât cu verbul, astfel: „Fostul preşedinte chilian Michelle Bachelet a fost numită marţi în fruntea noii agenţii a ONU însărcinate cu îmbunătăţirea condiţiei femeilor în lume, 'ONU Femei', a anunţat secretarul general al Naţiunilor Unite Ban Ki-moon….”.

„Fostul preşedinte …. a fost numită…”? Iată până unde se ajunge cu absurdul din cauza încăpăţânării de a nu folosi genul feminin pentru funcţiile ocupate de femei. E acelaşi dezacord absurd între subiect şi predicat cu care se scrie prin alte părţi că „ministrul Elena Udrea a fost prezentă la recepţia lucrărilor…” sau „senatorul Anca Boagiu a fost distinsă cu premiul…”. Of, presa mea!

_________________________

Articole pe tema discriminării femeilor prin limbaj:

• Cristina Andrei: Misoginism şi limbaj
• Alexandrina Satnoianu: Ce sanse am sa ma numesc consiliera?

Update.

Mai recomand un articol foarte bun al Gabrielei Creţu: Femei din toate limbile, uniţi-vă!

Din cugetările unui prof. univ. de arte plastice

Talentul şi studiul asiduu nu sunt suficiente ca să devii un artist plastic de succes în România. Contează şi sexul cu care te naşti. Dacă ai ghinionul să fii de sex femeiesc, ţi-ai redus sensibil şansele, asta întrucât, după consideraţiilor multora, sacrificiul pe care trebuie să-l faci în viaţă nu este doar pentru desăvârşirea actului de creaţie, aşa cum ţi-ar fi plăcut, ci pentru a îngriji de copii, casă şi bărbat. Aceasta este şi concepţia artistului plastic Mircia Dumitrescu, profesor la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti. Domnia sa se bazează pe experienţa proprie. Într-un interviu acordat ieri în „Cotidianul”, domnul Mircia Dumitrescu dă ca exemplu propria sa familie în care el, ca bărbat, şi-a construit liber o carieră ca artist şi profesor universitar, în timp ce soţia, „un profesionist extraordinar”, a trebuit să renunţe la realizările profesionale pentru a se dedica casei, copilului şi …lui!

Iată fragmentul:

-Reporter: Ce loc ocupă căminul în viaţa unui artist?
- Mircia Dumitrescu : Depinde. Este acum o invazie de femei-creator. N-o spun pentru că sunt misogin. Este valabil şi pentru poezie, şi pentru pictură. Dar viaţa de artist e foarte complicată şi cere sacrificii. Soţia mea, Anna, este un profesionist extraordinar, dar copilul, casa, eu îi mâncăm timpul. Femeia are responsabilitate, bărbatul este mai iresponsabil. Din acest motiv arta este grea pentru o femeie. Uneori trebuie să renunţe la unele realizări profesionale în favoarea obligaţiilor pe care şi le-a asumat faţă de familie. E dureros, dar e o realitate.

Pentru binele familiei s-au sacrificat şi mama şi bunica artistului, după cum tot el mărturiseşte:

-Reporter: De ce ai amintit-o pe bunica?
- Mircia Dumitrescu: Ea fost febleţea mea. Avea o putere de muncă şi un spirit de sacrificiu extraordinare. Ca şi mama de altfel. Amândouă au rămas văduve de tinere şi nu le-a mai interesat nimic în afară de casă, de copil, de meseria lor. Au trăit vremuri grele. Dacă ar fi vrut să facă politică, mama ar fi putut pentru că avea origine „sănătoasă". Bunica era văduvă din Primul Război Mondial. Bunicul fusese ţăran şi a murit la 18 ani. Dar tata îi spusese că trebuie să-şi vadă de profesie şi de cratiţă. Şi ea l-a ascultat întotdeauna.
Interviul complet aici.

Nu s-au făcut statistici pentru a confirma „invazia femeilor-creator” de care se aminteşte în interviu. În schimb la Facultatea de Arte Plastice la care predă domnul Dumitrescu, în ciuda faptului că fetele sunt jumătate din studenţi, doar puţine dintre ele sunt recrutate la nivel universitar pentru a continua o carieră ca profesor. La secţia de Pictură fetele sunt peste 70% din totalul studenţilor, dar majoritatea cadrelor didactice e formată din bărbaţi. E mult mai greu să fii admis în sferele elitiste atunci când se crede despre tine că rolul în viaţă, pentru că eşti femeie, e să vezi de casă, copil, bărbat. Credeaţi că România a scăpat de mentalităţile retrograde privind rolul femeilor în familie şi societate? Credeaţi că măcar în familiile de intelectuali, de artişti plastici, există o repartiţie mai echitabilă a sarcinilor domestice? Iată că domnul Mircia Dumitrescu nu pare să aibă mustrări de conştiinţă pentru că i-a pus nevestei în cârcă toată munca de acasă în timp ce el şi-a putut vedea liber de artă. El nu face decât să constate o realitate dureroasă a femeilor dar nu-i trece prin cap că ar putea exista şi familii parteneriale, familii în care soţii se ajută reciproc pentru a se putea dedica amândoi, cu aceleaşi şanse, vieţii profesionale.

Şi mă tem că la facultatea la care predă domnul profesor Dumitrescu artişti precum Guerrilla Girls nu sunt prea studiaţi...

Decriminalizarea prostituatelor, da! Legalizarea prostituţiei, nu!

Silviu Prigoană a depus la Parlament un proiect de lege de legalizare a prostituţiei. Potrivit acestui proiect, prostituatele trebuie să aibă minim 20 de ani, iar clienţii, minim 16.

Despre efectele nocive ale legalizării prostituţiei am mai discutat. Ele s-au confirmat în ţările în care prostituţia este legală, ca Olanda sau Germania. Prin legalizarea prostituţiei aceste ţări au deveni o ţintă predilectă a reţelelor de trafic de fiinţe umane, cererea pentru sexul plătit a fost încurajată şi a crescut, conducând şi la creşterea numărului de persoane implicate în prostituţie. Acestea au făcut ca o ţară ca Norvegia în care prostituţia a fost legală timp de 10 ani, să modifice radical legea în urmă cu doi ani, trecâd la modelul suedez de amendare a clienţilor.

Totodată, prin legalizarea prostituţiei, veniturile la bugetul de Stat au fost departe de cele estimate iniţial. Chiar şi în ţări cu niveluri scăzute ale corupţiei, doar o mică parte a veniturilor din prostituţie e declarată fiscului. Cei care îşi închipuie că Statul român va avea prea mult de câştigat de pe urma legalizării prostituţiei sunt naivi sau au alte interese în sensul legalizării.

Felul cum este privită acum prostituţia din România trebuie într-adevăr schimbat. Acum prostituatele sunt amendate, ajungând de multe ori la un cumul de amenzi de sute de milioane de lei vechi pe care nu-l pot achita şi care le împiedică pentru tot restul vieţii să abandoneze prostituţia pentru a exercita o muncă legală. În cazuri fericite, amenzile sunt achitate cu muncă în folosul comunităţii. Dar clientul? Clientul nu păţeşte absolut nimic în România.

Prigoană însuşi recunoaşte în proiectul de lege depus la Parlament că prostituţia este „o problemă a societăţii”. Dacă aşa este, atunci de ce cei care fac posibilă existenţa prostituţiei prin banii lor, clienţii, nu sunt sancţionaţi în nici un fel? Ocultarea consumatorilor de sex plătit este culmea ipocriziei celor care susţin că prostituţia „există şi va exista”. În Suedia şi alte ţări nordice care s-au angajat serios în direcţia reducerii prostituţiei şi în cele din urmă a eliminării ei, a fi consumator de sex plătit a devenit un lucru blamat social şi sancţionat de lege. Amenda o plăteşte clientul, nu prostituata, atunci când poliţia descoperă un caz de servicii sexuale contra-cost.

Prostituţia nu e o activitate economică la fel ca oricare alta. Deşi există femei care aleg liber acest mijloc de a-şi asigura existenţa, realitatea e departe de a fi idilică. Această „alegere” pleacă de la condiţii economice şi sociale nefavorabile, de la sărăcie, violenţă, abuzuri în copilărie, familii destrămate, lipsa de oportunităţi şi altele. Dacă n-ar fi aşa, spune Nuria Varela, o jurnalistă spaniolă, oare şi-ar dori cineva ca fiica sau sora sa să devină prostituată?

Şi un alt aspect. România este o ţară de origine a traficului de persoane din Europa iar felul cum guvernul a tratat acest fenomen a fost aspru criticat într-un raport din iunie al Departamentului de Stat al SUA. Pe un teren pe care reţelele mafiote deja există, legalizarea prostituţiei ne-ar pune repede pe harta turismului sexual, precum Indonezia, oferind de „muncă” româncelor fără oportunităţi şi joburi normale. La asta le-ar condamna, din nefericire, Guvernul pe unele românce, în lipsa oferirii altor oportunităţi de a le asigura traiul pe timp de criză.

Implicaţiile legalizării prostituţiei ar trebui studiate împreună cu specialiştii din ţările care au făcut în urmă cu câţiva ani acest pas, pentru a vedea care este punctul lor de vedere actual. Ar trebui întrebaţi norvegienii de ce au renunţat la legalizarea prostituţiei în favoarea sancţionării clienţilor şi descurajării acestei munci. Şi nu în ultimul rând, ar trebui văzut cum funcţionează legislaţia de amendare a clienţilor din Suedia, Islanda, Finlanda şi dezbaterile pe care aceasta le-a stârnit în ţări precum Marea Britanie sau Spania. În Spania bunăoară, anul trecut când a existat o iniţiativă de legalizare a prostituţiei din partea unui mic grup parlamentar, voturile împotrivă au fost 90% din totalul voturilor din Parlament. S-a discutat intens despre faptul că, datorită globalizării, prostituţia şi traficul de fiinţe umane sunt strâns legate. Spaniolii au decis atunci că trebuie alocate fonduri pentru sensibilizarea populaţiei care să conducă la schimbarea percepţiei de utilizare a femeilor ca mărfuri sexuale şi în acelaşi timp că ar trebui întărite efectivele poliţieneşti de depistare a prostituţiei forţate.

___________________________

La final, câteva răspunsuri scurte la unele preocupări ale celor care mai cred că legalizarea prostituţiei este de dorit:

1. Vor veni bani la buget din impozitarea prostituţiei?

Nu. Cel mai probabil, după ce se vor înregistra legal, proxeneţii deveniţi peste noapte oameni de afaceri onorabili nu-şi vor declara decât o foarte mică parte din venituri. Evaziunea fiscală va fi greu de controlat.

2. Prostituatele vor fi mai protejate?

Prostituatele pot fi protejate şi altfel decât prin legalizarea prostituţiei, de pildă prin decriminalizare, adică renunţarea la amendarea lor, aşa cum se practică acum. Dacă Statul se preocupă pentru ele, le-ar putea oferi cursuri de calificare şi programe de inserţie pe piaţa muncii.

3. Prin legalizarea prostituţiei se vor înregistra mai puţine violuri?

Asta este concepţia unora care cred că bărbaţii au nevoie de un fel de defulare a agresivității sexuale. În primul rând, şi prostituatele sunt oameni, deci şi ele ar trebui protejate împotriva agresiunilor unor descreieraţi. În al doilea rând, există studii care arată că bărbaţii care frecventează prostituatele tind să trateze toate femeile ca pe nişte prostituate şi îşi deformează percepţia asupra relaţiei cu sexul opus. Deci e posibil ca violurile să crească, nu să scadă, femeile devenind pentru aceşti bărbaţi nişte obiecte sexuale de unică folosinţă.

4. Prostituţia există şi va exista, de ce nu să-i dăm forme legale?

Şi sclavia a existat şi totuşi s-a reuşit abolirea ei. Ceea ce este legal este interpretat ca fiind bun, ceea ce nu e cazul cu prostituţia. Prostituţia nu este doar un atentat la adresa demnităţii umane, afectând fizicul şi psihicul celui care o practică, dar este asociată în secolul în care trăim cu criminalitatea organizată şi traficul de fiinţe umane. Milioane de femei şi copii le-au căzut victime, iar legalizarea prostituţiei n-a făcut decât să le ofere mafioţilor un ajutor pentru a-şi desfăşura operaţiunile şi pentru a atrage clienţii cu banii cărora şi-au construit averile.

5. Prin legalizarea prostituţiei se va putea face controlul unor boli şi vor fi protejaţi clienţii?

Controlul sanitar al prostituatelor se poate face şi fără legalizarea prostituţiei, iar clienţii nu trebuie protejaţi în mod special, existând mijloace la îndemână care le pot oferi întreaga protecţie de care au nevoie. Se cheamă prezervative.

6. Dacă există persoane dispuse să-şi vândă corpul, de ce n-ar trebui lăsate s-o facă?

În primul rând, Statul are datoria de a lua măsuri de a proteja cetăţenii, chiar împotriva voinţei lor, de aceea medicamentele se dau pe reţetă, de aceea este interzisă vânzarea de organe.

În al doilea rând, realitatea ne arată că procentul celor care practică prostituţia de bunăvoie este mic. Majoritatea prostituatelor fie au fost forţate la un moment dat de cineva din anturajul sau familia lor sau chiar de străini să practice prostituţia (de exemplu prin oferte de muncă înşelătoare), fie au fost forţate de împrejurări, din cauza sărăciei, a lipsei de oportunităţi, de educaţie, a lipsei suportului familial, etc.

Probabil dacă Statul s-ar fi preocupat mai mult de a le oferi şanse în viaţă şi locuri de muncă, aceste persoane n-ar fi ajuns să-şi vândă corpul pentru a se întreţine. Este ceea ce ar trebui să-l preocupe mai mult pe domnul Silviu Prigoană din funcţia pe care o deţine în Parlament…

Doar două femei în Guvern după remaniere. Şi o veste bună: pleacă Şeitan!

Prin înlocuirea lui Radu Berceanu cu Anca Boagiu la Ministerul Transporturilor, Guvernul a făcut, probabil fără să vrea, un pas mic, minuscul, înspre o mai bună reprezentare a femeilor în puterea Executivă. Acum avem 2 femei cu funcţia de ministru, Boagiu şi Udrea.

Suntem departe de paritatea femei-bărbaţi de care se bucură multe guverne din Uniunea Europeană, femeile nereprezentând nici măcar acel 30% din totalul miniştrilor, adică pragul procentual considerat adesea critic pentru o reală reprezentare a femeilor la nivelul puterii politice. Dar pentru ca acest procent să fi fost atins era nevoie mai întâi de asumarea reală a unui astfel de obiectiv 'măreţ' în interiorul PD-L, lucru care nu s-a întâmplat.

Vestea cu adevărat bună după remaniere este înlocuirea ministrului Muncii, Mihai Şeitan. Acest ministru a fost o catastrofă pentru politicile din domeniul egalităţii de gen din România.

Şeitan a fost cel care, total împotriva trendului de la nivel european şi internaţional, a desfiinţat ANES, Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, adică singura instituţie publică care avea în mod exclusiv atribuţii pentru derularea de programe în acest domeniu, care derula proiecte din fonduri europene pentru conştientizarea femeilor asupra drepturilor lor pe piaţa muncii, proiecte pentru eliminarea sexismului din educaţie, a reprezentării mai bune a femeilor în sfera politică, şi, totodată, singura care luase atitudine împotriva unor reclame şi campanii misogine, CNA fiind absent în astfel de reacţii.

Şeitan nu s-a preocupat nici un moment de prevenirea şi combaterea violenţei domestice din România, desfiinţând Autoritatea pentru Protecţia Familiei şi Drepturilor Copilului din subordinea ministerului său şi nealocând nici un leu pentru eliminarea acestei grave probleme care afectează viaţa a sute de mii de femei şi copii, din mediul urban şi rural deopotrivă.

Şeitan, alături de ceilalţi membri ai Guvernului, a decis reducerea indemnizaţiei pentru creşterea copilului, a indemnizaţiei familiei monoparentale şi a alocaţiei complementare.

Noul ministru al Muncii propus de PD-L este Ioan Botiş.

În calitate de deputat, Botiş a avut câteva ieşiri prin care s-a arătat sensibil şi preocupat de soarta femeilor din România. Asta deşi Botiş, conform CV-ului, este de profesie inginer, la fel ca Şeitan.

Câteva din poziţiile lui Ioan Botiş, în calitate de deputat:

• În aprilie 2009 a cerut Ministerului Sănătăţii subvenţionarea protezelor mamare pentru femeile care au suferit extirparea sânilor în urma cancerului (subvenţionare care din păcate nu se realizează nici în momentul de faţă!);
• În septembrie 2009, într-o declaraţie din Camera Deputaţilor, s-a declarat un susţinător al şanselor egale pentru femei, criticând rolul decorativ al ANES şi cerând politici mai productive care să conducă la creşterea ratei de ocupare a femeilor pe piaţa muncii, la reducerea inegalităţilor salariale, la reprezentarea politică mai bună a femeilor, etc. (vezi mai jos declaraţia integrală);
• În februarie 2010 s-a declarat împotriva egalizării vârstei de pensionare a femeilor şi bărbaţilor, argumentând că responsabilităţile familiale sunt încă inegal repartizate între femeile şi bărbaţii din România;
• În martie 2010 a propus stimularea întreprinderilor care sprijină înfiinţarea sau modernizarea creşelor şi a grădiniţelor.

Aşadar există speranţe că Botiş va fi un ministru mai bun decât a fost Şeitan şi că va face ceva pentru a repune pe agenda guvernamentală problemele care ţin de domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. Ar putea începe prin reînfiinţarea ANES-ului, cu atribuţii şi pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor (violenţa domestică, hărţuirea sexuală, traficul şi exploatarea sexuală, etc.), aşa cum au instituţiile de acest tip din UE. Şi, poate sper prea mult, dar tare mi-aş dori ca acest ministru să obţină pentru anul viitor un buget pentru acele politici care pot îmbunătăţi viaţa şi statutul femeilor din România sau măcar să fie suficient de înţelept pentru a angaja o echipă de funcţionari care să scrie şi să implementeze proiecte cu finanţare din fondurile europene destinate acestui domeniu.

_________________________________

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 septembrie 2009

„Domnul Ioan-Nelu Botiş: "Şanse egale pentru femei şi bărbaţi"

În ciuda legilor care garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi şi în concordanţă cu normele şi standardele Uniunii Europene, implementarea acestora în ţara noastră se desfăşoară foarte încet, aşa cum reiese din statistici, dar mai mult decât aceasta este realitatea pe care o simţim şi o trăim cu toţii în viaţa de zi cu zi.

Prima lege din România având reglementări explicite în acest domeniu este Legea nr.202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, care a fost iniţiată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Mecanismul naţional privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi este reglementat prin Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse iar activităţile pe care trebuie să le întreprindă această instituţie ar trebui să fie productive, şi mai puţin decorative.

Femeile continuă să se confrunte cu dezechilibre mari în ceea ce priveşte oportunităţile de angajare, salariile şi reprezentarea politică.

Ratele de ocupare a femeilor se îmbunătăţesc uşor, însă diferenţa între salariile primite de bărbaţi şi femei rămâne foarte mare şi nu există nici un indiciu că ar exista politici care să rezolve această problemă. Într-un studiu realizat pentru anul 2007, "Cercetarea statistică privind costul forţei de muncă în anul 2007", câştigul salarial mediu pe activităţi ale economiei naţionale indică faptul că femeile sunt plătite cu 10,6% mai puţin decât bărbaţii. Nu privesc mecanic aceste statistici, fiindcă sunt conştient că există domenii de activitate feminizate, însă, am constatat că există diferenţe salariale la muncă de valoare egală.

Este puţin probabil ca situaţia să se schimbe atâta timp cât femeile sunt slab reprezentate în funcţii de decizie politică şi economică, responsabilităţile familiale sunt încă inegal repartizate între femei şi bărbaţi, femeile sunt principalele victime ale violenţei în familie, femeile şi fetele sunt mai vulnerabile la traficul de fiinţe umane.

Diferenţele de salarizare între femei şi bărbaţi au cauze multiple şi necesită soluţii multiple. Pentru a le combate este necesară o acţiune la toate nivelurile şi un angajament din partea tuturor părţilor implicate - de la angajatori, sindicate şi autorităţi naţionale până la fiecare dintre cetăţeni. Prin Fondul Social European putem promova şi integra eficient egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi.

Diferenţa de remunerare între femei şi bărbaţi are un impact semnificativ asupra câştigurilor femeilor de-a lungul vieţii, precum şi asupra pensiilor acestora. O remunerare mai mică înseamnă o pensie mai mică şi reprezintă cauza unui risc de sărăcie mai mare pentru femeile în vârstă.” (Sursa)

______________

Vezi şi:

• Ioan Nelu Botis ajuta femeile bolnave de cancer mamar;
• Ioan-Nelu Botiş - declaraţie politică: "Nu susţinem egalizarea vârstei de pensionare între femei şi bărbaţi"; şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 februarie 2010;
• Ioan-Nelu Botiş - declaraţie politică cu titlul "Stimularea fiscală a întreprinderilor care sprijină înfiinţarea sau modernizarea creşelor şi a grădiniţelor".