Mamă sau femeie? O polemică despre maternitate ca o nouă formă de sclavie

A apărut de curând la editura Litera Internaţional cartea Mamă sau femeie? O polemică despre maternitate ca o nouă formă de sclavie, a feministei franceze Elisabeth Badinter, la doi ani de la publicarea în Franţa, în 2010, unde a provocat dezbateri aprinse.

Cartea cuprinde o analiză critică a felului în care este înţeleasă maternitatea în actualitate în lumea occidentală.

Din anii ´70 şi până acum, arată autoarea, a avut loc o revoluţie în concepţia despre maternitate. Mai bine spus, o involuţie, căci fărâma de libertate pe care o câştigaseră femeile s-a spulberat pe nesimţite din momentul în care naturalismul şi-a făcut loc în vieţile noastre. 

Evoluții politice ale maternității: perspective feministe

În colecţia „Studii de gen” a editurii Polirom a apărut recent lucrarea „Evoluţii politice ale maternităţii: perspective feministe” de Ramona Păunescu.

Analiza maternității din perspectiva politică este un demers recent, atât pe plan mondial, cât şi în România. Pornind de la premisa că maternitatea nu e un dat „natural”, ci un produs al sistemelor religioase sau politice, volumul identifică principalii factori care, de-a lungul secolelor, au contribuit la poziționări şi repoziționări faţă de maternitate, precum şi implicaţiile politice ale instituționalizării acesteia, în primul rând inegalitățile dintre femei şi bărbaţi.

Descrierea maternităţii în spaţiul occidental este completată de o prezentare în spaţiul românesc în comunism şi postcomunism şi de o analiză a instituţiilor de îngrijire şi educare (grădinițe, spitale, reţele sociale) din perspectiva părinților.

Cuprins:

Maternitatea, rațiunea de a fi a femeilor sau opțiune? • Maternitate şi cetățenie. O analiză asupra maternității ca fundament al revendicărilor drepturilor politice ale femeilor din spațiul românesc • Maternitatea în România comunistă: de la indiferenţă la naționalizare • Maternitatea în România contemporană: percepțiile părinţilor cu privire la creşterea şi educarea copiilor

Despre autoare:

Ramona Păunescu (n. 1974) este licenţiată în filosofie (1999), are un masterat în politici publice (2001) în cadrul Facultăţii de Filosofie, Universitatea Bucureşti, şi este doctor în ştiinte politice (Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, 2011). A absolvit cursurile Şcolii Naţionale de Administraţie (ENA), Paris (2005) şi ale Institutului Naţional de Administraţie, Bucureşti (2006). Este manager public în cadrul Ministerului Afacerilor Europene. Domenii de interes: politici publice privind maternitatea, istoria femeilor, feminism, studii de gen. Este coautoare a volumului Naşterea. Istorii trăite (Polirom, 2010).

Prevederi noi în acordarea concediului de creştere a copilului. Taţii îndemnaţi să stea o lună acasă cu copilul

Conform unei prevederi legale care va intra în vigoare de la 1 martie 2012, o lună din perioada totală a concediului de creştere a copilului va trebui alocată celuilalt părinte, în caz contrar dreptul de a beneficia de respectiva lună de concediu se pierde.

Mai precis, după cum reiese din OUG 124/2011, dacă mama copilului optează pentru un concediu de 2 ani, în realitate va sta acasă 1 an şi 11 luni, o lună fie va fi luată de tatăl copilului, fie se va pierde.

Iată ce spune OUG 124/2011 publicată în Monitorul Oficial din 30 decembrie 2011:

Articolul 11 se modifica si va avea următorul cuprins:

"Art. 11

Dreptul la concediul pentru cresterea copilului stabilit potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) se acorda pe baza netransferabila persoanelor ai caror copii se nasc incepand cu data de 1 martie 2012, precum si celor aflate in situatiile prevazute la art. 8 alin. (2), incepand cu aceasta data, in situatia in care ambele persoane din familia respectiva indeplinesc conditiile de acordare a acestuia, dupa cum urmeaza:

a) cel putin o luna din perioada totala a concediului de crestere a copilului este alocata uneia dintre persoanele care nu a solicitat acest drept;

b) in situatia in care persoana prevazuta la lit. a) nu solicita dreptul la concediul care ii revine, celalalt parinte nu poate beneficia de dreptul la concediu in locul acesteia." (Sursa)

Măsura este pozitivă pentru că va încuraja taţii să se ocupe de îngrijirea copiilor. Însă de moment lipsesc câteva date despre aplicarea ei concretă. Cuantumul indemnizaţiei în respectiva lună de concediu va rămâne la fel ca pe întreaga perioadă a concediului sau se va calcula din nou în funcţie de venitul tatălui? Respectiva lună de concediu poate fi luată în orice moment în perioada de 2 ani, respectiv de 1 an a concediului? Ce se întâmplă cu mamele singure, vor pierde automat o lună din perioada concediului?

Şi mai curios lucru este că acestei prevederi legale nu i s-a făcut încă publicitate, deşi va intra în vigoare în mai puţin de o lună.

INS confirmă previziunile sumbre: am scăzut la 19 milioane de locuitori

Ştirea săptămânii o reprezintă rezultatele provizorii ale Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor din octombrie 2011. Institutul Naţional de Statistică a anunţat joi că populaţia României a scăzut cu peste 2,6 milioane de locuitori faţă de 2002, de la 21.680.974 la 19.042.936 de persoane.

Informaţia confirmă cele mai pesimiste estimări demografice făcute în ultimii ani. BERD – Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare – avea în 2008 două scenarii de evoluţie demografică a României, unul pesimist conform căruia populaţia va scădea la 20 de milioane în 2015, la 18 milioane în 2025 iar în 2050 la 13 milioane. Potrivit variantei optimiste, în 2050 România va avea 19 milioane de locuitori, în 2025, 20 de milioane, iar în 2015, 21 de milioane.

Declinul demografic este însoţit de un fenomen de îmbătrânire a populaţiei cu efecte nefaste asupra sistemului de pensii, asupra sistemului medical şi al asigurărilor sociale.

Guvernanţii sunt conştienţi de

Susţin propunerea ministrului Botiş de înjumătăţire a concediului pentru creşterea copilului

Se discută aprins despre propunerea ministrului Muncii de înjumătăţire a concediului pentru creşterea copilului. Contrar poziţiei majorităţii comentatorilor, eu susţin această propunere, şi-o să explic şi de ce.

Iniţial am criticat această măsură, totuşi între timp ministrul a anunţat că după terminarea perioadei de 1 an se va acorda o sumă de 500 de lei lunar până când copilul împlineşte 2 ani, pentru a acoperi cheltuielile legate de îngrijirea lui. S-a anunţat că se lucrează la o lege a bonelor şi se va investi în programe de construire de creşe.

Spuneam într-un articol precedent că acest concediu, greşit denumit de o parte a mass media ca fiind „concediu maternal” (el teoretic poate fi luat şi de tată), are efecte negative asupra femeilor atât în familie, cât şi la locul de muncă şi în societate în general:

1. În familie, a sta acasă full time o perioadă de 2 ani face ca femeile să asume toate treburile casnice (gătit, spălat, curăţenie), nu doar treburile de creştere a copilului, iar după ce a trecut atâta timp cu greu se mai poate reveni la un parteneriat între soţi (dacă a existat vreodată parteneriat la aceste munci, bărbatul român fiind educat să „ajute” din când în când).
2. La locul de muncă, absenţa femeii timp de 2, 4 sau 6 ani, depinde câţi copii creşte, afectează negativ cariera şi experienţa ei profesională. Acesta e motivul pentru care multe mame refuză să stea acasă toată perioada celor 2, 4 sau 6 ani chiar dacă au acest drept. În plus, întrucât angajatorii sunt obligaţi prin lege să păstreze locul de muncă al femeii aflate în concediul de creştere a copilului, se creează premizele unei discriminări la angajare (angajatori care se feresc să angajeze femei tinere care îşi doresc copii).
3. În societate, prin încurajarea femeilor să stea acasă cu copii în loc să muncească remunerat, efectul este de a menţine asocierile femeie-spaţiu privat, bărbat – spaţiu public.

Într-adevăr, există un deficit major la capitolul bone şi creşe, dar asta se datorează tocmai acestei politici de acordare a unui concediu lung părintelui care îngrijeşte copilul mic (de obicei mama). Nu a existat o presiune pentru crearea de creşe şi apariţia mai multor bone pentru că nu a fost nevoie.

Din momentul în care legea se va schimba, existând şi stimulente din partea Statului, sper, pentru aceste servicii, se vor crea şi facilităţile. Dacă Statul se implică direct, ele se vor crea mai repede. Prin apariţia mai multor bone şi creşe automat se vor crea locuri de muncă, munca neremunerată a mamelor fiind înlocuită de munca remunerată a altor femei. Mamele care se întorc la muncă mai repede vor contribui şi ele, prin munca lor remunerată, la generarea de bunuri şi servicii pentru societate. Ambele aspecte mi se par benefice pentru femei.

În dezbaterea publică despre acest concediu s-a vorbit aproape exclusiv despre „interesul copilului”, lucru care mi se pare periculos. Se apropie prin argumentare de dezbaterea în privinţa avortului. Nu vreau să intru pe o pantă alunecoasă, dar cred că ar trebui să primeze, dacă se poate, atât interesul copilului cât şi al femeilor. Altfel mâine poimâine ne vom trezi că se va propune ca femeile să stea acasă până când copilul împlineşte 18 ani, pentru că aşa-i este bine copilului. Am citit cu stupoare un comentariu din ziarul Gândul care se referă la o anumită misiune predestinată a femeilor, citez: „Dacă există vreo profesie cu adevărat pentru femei aceea este de mamă și de soție devotată. În clipa în care femeia începe "să-și construiască o carieră" și începe să se preocupe de "dezvoltarea personală" în loc sa crească cum se cuvine un copil şi să facă fericit şi să motiveze un soţ, şi eventual să mai citească și câte o carte, ea deja e "deprofesionalizată”. Ei, exact acest tip de discurs mă preocupă. Nu admit măsurile care conduc la conservarea stării de dependenţă economică, socială şi simbolică a femeilor. Nu admit să se inducă ideea că adevărata menire a femeilor e să aducă prunci pe lume şi să-i îngrijească. Copii au nu doar mame ci şi taţi, de taţi abia dacă se vorbeşte. Atât femeile cât şi bărbaţii se pot împlini prin copii lor dar şi prin munca lor.

Pentru ca femeile să devină egale în şanse (nu numai în drepturi) cu bărbaţii, ele ar trebui să aibă posibilitatea să se desprindă de universul privat al casei după o perioadă rezonabilă de la naşterea copilului. Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă ca hrănirea bebeluşului la sân să se facă minim 6 luni. Un concediu de 1 an acoperă această necesitate. Iar odată aflată la muncă, Codul Muncii îi dă voie mamei să lucreze doar 6 ore, primind integral salariul, atunci când are un îngrijire un copil cu vârsta de până la 6 ani (poate ar trebui popularizată această prevedere deja existentă).

Pentru toate aceste motive, susţin măsura ministrului Botiş cu condiţia să se adopte nu imediat, ci eventual în decursul anului următor, pentru a da timp să se lucreze la adoptarea Legii Bonelor şi punerea la punct a unui program naţional de creare a facilităţilor de îngrijire a copiilor cu vârsta de 1-3 ani.

Guvernul vrea reducerea concediului parental la 1 an

Se zvoneşte că Guvernul vrea să reducă perioada concediului de creştere a copilului de la 2 la 1 an, conform unui nou Cod de Asistenţă Socială elaborat de Ministerul Muncii. Totodată are de gând să mărească cuantumului indemnizaţiei minime de la 600 la 750 de lei pe lună. Cei care au venituri mai mari de 750 de lei pe lună vor primi 85% din media veniturilor dinainte de naşterea copilului (în prezent indemnizaţie se redusese cu 15%, de la 1 iunie).

Din păcate n-a spus nimeni nimic despre ce-o să se întâmple cu îngrijirea copilului după ce trece această perioadă de 1 an. Deja există o problemă în România cu îngrijirea copiilor cu vârsta între 2 şi 3 ani, oficial la grădiniţă admiterea făcându-se de la 3 ani. Problema se va adânci dacă mama sau tatăl va fi obligat să se întoarcă la muncă când cel mic împlineşte 1 an. Cu cine să-l lase dacă nu-s bani de bonă? Creşele sunt câteva, de le numeri pe degete, iar condiţiile mizerabile (şi totuşi cererile sunt mereu mult peste numărul de locuri oferite). Am auzit de unii care îşi lăsau copii prin vecini. Însă cel mai probabil apelează la rude, mai ales bunici. Să ne trăiască bunicile!

Măsura de reducere a concediului parental este una bună dacă privim din alt unghi. Doi ani de stat acasă pentru femei înseamnă multe. Înseamnă o absenţă de pe piaţa muncii care nu e în avantajul carierei şi a experienţei lor profesionale. Înseamnă asumarea unui rol în familie care se traduce în a fi principalele sau singurele responsabile cu muncile casnice. Această perioadă lungă de timp contribuie din plin la menţinerea unor inegalităţi de gen în familie, pe piaţa muncii şi în societate, în general: 1) În familie, a sta acasă full time o perioadă de 2 ani face ca femeile să asume toate treburile casnice (gătit, spălat, curăţenie), nu doar treburile de creştere a copilului, iar după ce a trecut atâta timp cu greu se mai poate reveni la un parteneriat între soţi. 2) La locul de muncă, absenţa femeii timp de 2, 4 sau 6 ani, depinde câţi copii creşte, afectează negativ cariera şi experienţa ei profesională. Acesta e motivul pentru care multe mame refuză să stea acasă toată perioada celor 2, 4 sau 6 ani chiar dacă au acest drept. În plus, întrucât angajatorii sunt obligaţi prin lege să păstreze locul de muncă al femeii aflate în concediul de creştere a copilului, se creează premizele unei discriminări la angajare (angajatori care se feresc să angajeze femei tinere care îşi doresc copii). 3) În societate, prin încurajarea femeilor să stea acasă cu copii în loc să muncească remunerat, efectul este de a menţine asocierile femeie-spaţiu privat, bărbat – spaţiu public.

Exista şi o altă soluţie fără a reduce perioada concediului de 2 ani, dar era de văzut dacă se poate aplica în România: împărţirea temporală a concediului între mamă şi tată (mama prima jumătate, tatăl a doua jumătate a concediului). Pentru asta e nevoie să investeşti nişte bani şi în educarea populaţiei, mai ales a celei masculine.

Acum, revenind la măsura anunţată, Guvernul ar trebui ca din banii economisiţi prin reducerea concediului parental să investească în servicii alternative de îngrijire a copiilor de 1-3 ani: creşe publice, subvenţii pentru creşe private, încurajarea companiilor să-şi creeze creşe sau să adopte programe de muncă flexibile pentru angajaţii cu copii mici, servicii de babysitting subvenţionate sau chiar publice (ca în Franţa), etc. Corect ar fi ca măsura să se adopte nu acum, nici de la 1 ianuarie, ci peste câţiva ani când aceste servicii vor fi disponibile. Dacă ar avea un minim de responsabilitate, Guvernul ar trebui să se gândească la faptul că femeile gravide şi partenerii lor de viaţă, precum şi părinţii care îngrijesc acum copii nou născuţi şi-au făcut nişte planuri de viaţă bazându-se pe normele legale în vigoare. Cel mult măsura ar trebui să se adopte numai pentru copii care se vor naşte peste 9 luni de la intrarea ei în vigoare.

Naşterea acasă e sancţionată cu închisoare în Ungaria

În Ungaria, la fel ca în alte ţări est-europene printre care şi România, a naşte acasă nu e o opţiune.

Eşti o gravidă 100% sănătoasă, cu analize medicale favorabile pentru a aduce copilul pe lume fără riscuri sau cu riscuri minore, şi vrei să ai parte de o naştere într-un mediu prietenos şi cald, să faci ce vrei, în ce poziţie vrei, nu să fii imobilizată ore întregi pe un pat de spital, înconjurată de străini şi primind medicaţii ne-necesare, acest lucru nu e facilitat de Stat. Nicio moaşă sau alt personal medical nu îţi poate fi alături. Un asemenea lucru ar părea de neconceput în acele ţări cu tradiţie în homebirth, cum e Olanda de exemplu unde peste 30% din femei aleg să nască acasă asistate de moaşe.

În Ungaria zilele trecute s-a trecut la represiuni împotriva celor care asistau femeile pentru a naşte acasă. Moaşa Agnes Gereb (foto) a fost arestată şi aruncată la închisoare pentru asistarea unei naşteri la domiciliu. Pentru autorităţile ungare n-a contat experienţa moaşei, cu peste 3.500 de naşteri asistate la activ, nici recunoaşterea ei internaţională. Moaşa riscă … 5 ani de închisoare!

Puteţi citi despre acest act incredibil al autorităţilor ungare pe site-ul asociaţiei Mame pentru Mame. În plus puteţi semna şi o petiţie care va fi adusă la cunoştinţa ambasadei Ungariei la Bucureşti.

În România a fost făcut public în urmă cu câteva luni cazul unei femei din Bucureşti care a ales să născă doi copii acasă neasistată de personal medical. Femeia pe nume Ana Măiţă a trebuit să înveţe împreună cu soţul ei cât mai multe lucruri despre naşteri pentru a se asigura că totul va decurge bine. A trebuit să înveţe să fie propria-i moaşă, neavând dreptul, conform legii actuale, de a avea beneficia de asistenţă medicală decât la spital.

De ce şi-ar dori cineva să nască acasă? Ideea nu pare foarte populară în România şi ar putea fi îmbrăţişată cel mult ţinând cont de condiţiile mizere din spitale. Ar trebui să vedem însă că naşterea a fost tratată în ultimele decenii ca o boală, nu ca un act firesc care ar trebui lăsat să se desfăşoare natural, cu intervenţii doar în cazurile speciale. În spital femeile pierd complet controlul asupra ceea ce se petrece cu corpul lor. Poziţia orizontală cu picioarele în sus a fost adoptată în interesul medicilor, nu al femeilor, pentru ca medicii să poată lucra mai uşor. Mai natural e în poziţie verticală pentru că gravitaţia acţionează în favoarea expulzării fătului. Şi mai preocupant e că, fiind tratată ca o boală, nu ca un proces natural, naşterea a devenit excesiv de medicalizată. Femeilor li se administrează substanţe pentru accelerarea travaliului, cu efecte negative asupra cursului normal al acestuia. O altă intervenţie abuzivă este tăierea perineului (epiziotomia), o practică larg răspândită în România, cu toate că OMS n-o mai recomandă de ani buni decât în situaţiile cu adevărat speciale. Alte femei ajung direct pe masa de operaţie pentru cezariană, calea naturală nefiind încurajată.

Mai multe detalii despre ultra-medicalizarea naşterilor în filmuleţul de mai jos ce cuprinde fragmente dintr-un documentar intitulat „The business of being born” :

Filmul complet poate fi văzut aici.

Săptămâna mondială a alăptării

În perioada 1-7 august are loc Săptămâna Mondială a Alăptării, organizată la iniţiativa WABA – World Alliance of Breastfeeding Action, o reţea internaţională de organisme ce lucrează împreună cu OMS şi UNICEF pentru promovarea alăptatului la sân.

.

Un lucru aşa de natural prin care ne identificăm cu restul mamiferelor, alăptatul, a devenit nepopular şi considerat dificil în societatea actuală, deşi din studii şi cercetări au reieşit numeroase beneficii pentru sănătatea copilului şi pentru sedimentarea relaţiei afective mamă-prunc.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi UNICEF recomandă alăptarea exclusivă (fără apă, sucuri, ceaiuri sau lapte artificial) până la şase luni de viaţă şi apoi continuarea alăptării în paralel cu alte alimente până la vârsta de doi ani.

În România doar 16% din mame îşi hrănesc copii exclusiv la sân în primele 5 luni, conform unor date.

De vină e lipsa acută de consiliere şi informare a mamelor în clinici şi maternităţi, împreună cu o serie de mituri false la care e expusă viitoarea mamă: cum că unele femei nu au suficient lapte, copilul rămâne înfometat, nu creşte la fel ca cei hrăniţi cu lapte de vacă îmbogăţit, etc. La acestea se adaugă lipsa de referinţe culturale, după decenii în care ne-am dezvăţat să alăptăm văzând alte femei cum îşi hrănesc copiii cu biberonul. La mijloc s-au strecurat şi interese comerciale ale unor producători de lapte artificial care prin campanii insistente de marketing au reuşit să pună într-o lumină pozitivă hrănirea bebeluşului cu lapte de la o altă specie – vaca – din care se elimină sau se adaugă componente pentru a imita laptele matern.

Programul săptămânii mondiale a alăptării în România organizat de:

• IMOPEDIA.ro
• Biovente Romania
• Romar
• Fanfara PR
• Asociaţia pentru Naştere Naturală şi Alăptare

• Grupul de Sprijin pentru Alăptare din Bucureşti

3 august 2010 - Grup de sprijin în alăptare – ora 18.30, parcul Izvor;

7 august 2010 - Maratonul alăptării organizat în AFI PALACE COTROCENI (etajul 1) – orele 18-20 - e aşteptată participarea a peste 100 de mame şi 50 de taţi care vor primi tricouri polo inscripţionate.

Mai multe detalii:

http://www.parinti.com/Laptele_matern_Deseori_copiat_Niciodata_duplicat-stiri-1573.html

http://atasatlasanulmamei.blogspot.com

Imagini de la protest

Iată mai jos şi imagini de la protestul de azi împotriva micşorării indemnizaţiei pentru creşterea copilului. A fost un protest făcut pe o vreme câinoasă care probabil i-a făcut pe unii să renunţe la ideea de a mai ieşi în stradă. La ora 12 când am ajuns acolo ploua, mărunt e drept, dar bătea şi vântul. Când am plecat, după două ore şi ceva, nu-mi mai simţeam mâinile de frig şi tremuram.

Protestul a fost inedit. În loc de fluiere şi goarne s-au folosit jucărioare zornăitoare. Iniţial s-a mers pe ideea de a nu face prea mult zgomot pentru a nu-i speria pe micuţii aduşi de părinţi la protest în cărucioare sau în braţe. Spre final o parte din cei prezenţi n-au mai rezistat nevoii de a scanda ceva şi de a face un pic de gălăgie. Am strigat de la „Cu borduri şi săli de sport, vom creşte copiii în cort" la "Am muncit, am cotizat, nu-i pomană de la Stat” şi apoi „furăcioşii, mincinoşii” şi huiduieli pe fundal.

Delegaţia care a intrat în Minister s-a întors după o oră, din care nu mai puţin de 20 de minute a trebuit să aştepte pe la uşi cu toate că din delegaţie au făcut parte persoane cu notorietate precum Cristina Pocora şi Lavinia Şandru (sau poate tocmai de aia!). Rezultatul discuţiilor a fost incert. Cei din minister nu ştiu efectiv ce decizie să ia, aşteaptă probabil un semn de sus, un semn de la Băsescu însuşi, ca să se decidă oficial ce să facă cu această indemnizaţie. Cam aşa merg lucrurile în România la ora actuală, acesta e sentimentul meu. Toate se fac după pofta ce-o pofti locatarul de la Cotroceni.

Cutia cu "cadouri" pentru guvernanţi:

Şi pregătirile: )

Scrisoare de protest

Aşa cum aţi aflat, au fost anunţate diverse măsuri legate de maternitate şi paternitate în Romania (scăderea indemnizaţiei de creştere şi îngrijire a copilului, a alocaţiei pentru familiile monoparentale şi/ sau a alocaţiei complementare pentru copii cu un procent de 25% sau de 15%, precum şi plafonarea acesteia la 600 de lei, diminuarea concediului parental de la 2 ani la 1).

Centrul FILIA a iniţiat o scrisoare de protest prin care doreşte să atragă atenţia factorilor de decizie că aceste măsuri nu au justificare economică, politică ori morală.

Dacă doriţi să susţineţi această acţiune, vă rog să trimiteţi un mail la adresa centrul_filia[at]yahoo[punct]com cu textul “susţin demersul”, numele dvs. şi eventual organizaţia sau instituţia din care faceţi parte şi funcţia. Scrisoarea de protest se poate citi mai jos.

Vom trimite Scrisoarea către Preşedintele României, Primul Ministru, ministrul Muncii, al Finanţelor. Pentru ca timpul este scurt, aşteptăm semnăturile dvs. până sâmbătă dimineaţă, 15 mai, ora 10.00.

De asemenea, luni, la ora 12.00 membrii Centrului FILIA se vor alătura protestului din faţa Ministerului Muncii iniţiat de mamele de pe forumurile miresici.ro şi desprecopii. com .

----------------------------------------------

.

Stimate Domnule Prim Ministru,

Dorim ca prin intermediul aceste scrisori să ne manifestăm consternarea şi dezaprobarea cu privire la modificările aduse indemnizaţiei pentru creşterea şi îngrijirea copilului, alocaţiei pentru familia monoparentală, precum şi alocaţiei complementare pentru copii. Dezaprobăm orice scădere a indemnizaţiei de creştere şi îngrijire a copilului, a alocaţiei pentru familiile monoparentale şi/ sau a alocaţiei complementare pentru copii. De asemenea, dorim să subliniem că respingem diminuarea concediului parental de la 2 ani la 1 an în condiţiile în care în România nu există servicii sociale (creşe) de îngrijire a copiilor.

Dorim să vă atragem atenţia că:

1. Aceste măsuri nu au sens nici politic, nici economic, nici moral. În România, potrivit datelor disponibile, în luna martie la nivelul întregii ţări, beneficiau de indemnizaţia pentru creşterea copilului 193.004 de persoane plăţile cumulând 189.883.868 de lei. Din acestea, doar un procent de 20% primeşte o indemnizaţie mai mare de 600 de lei pe lună. “Economia” care s-ar face ar fi una infimă care ar produce suferinţă nejustificată.
2. Indemnizaţia de creştere şi de îngrijire a copilului nu este o „pomană” făcută de Statul român femeilor şi bărbaţilor. Indemnizaţia nu este nici ajutor social, aceasta înlocuieşte salariul unei persoane care a contribuit la bugetul de stat.
3. Plafonarea la 600 de lei este nedreaptă în condiţiile în care beneficiarii au contribuit în mod diferit la bugetul de stat. Dorim ca principiul contributivităţii să fie aplicat şi în calcularea indemnizaţiei de creştere şi de îngrijire a copilului şi să nu fie folosit ca argument politic în funcţie de nevoile Guvernului în condiţiile în care în prezent indemnizaţia este oricum plafonată la un prag de 4000 de lei.
4. Majoritatea familiilor monoparentale sunt constituite din mame singure. Această categorie de femei se confruntă cu imposibilitatea de a beneficia de facilităţi de îngrijire a copiilor, (din cauza diminuării veniturilor prin absenţa unui al doilea părinte) şi cu un grad sporit de sărăcie. Aceste categorii de populaţie, extrem de vulnerabile, ar trebui protejate şi sprijinite prin politici guvernamentale, nu sacrificate şi, astfel, excluse social.
5. Intrarea imediată în vigoare a acestor măsuri, începând cu data de 1 iunie a.c., afectează planurile de viaţă ale părinţilor beneficiari sau ale celor ce sunt în aşteptarea unui copil. Cei care au contractat credite şi cei care au achiziţionat bunuri şi servicii (inclusiv serviciile de maternitate) au ţinut cont de un anumit cuantum al indemnizaţiei. Reducerea acestei indemnizaţiei ar fi trebuit să le fie comunicată din timp, în nici un caz cu doar două săptămâni înainte.
6. Adoptarea acestor măsuri este un atentat la adresa securităţii sociale şi economice pe termen lung a ţării, întrucât va accentua şi mai mult declinul demografic cu care se confruntă România. Previziunile actuale sunt deja sumbre, indicând că în anul 2050 populaţia României va scădea la 16 milioane, numărul adulţilor activi fiind foarte mic. Statul ar fi trebuit să adopte de urgenţă măsuri care să conducă la creşterea natalităţii, nu la descurajarea ei.
7. Reducerea altor tipuri de alocaţii, precum alocaţia de stat pentru copii, alocaţiile complementare şi de susţinere pentru familiile monoparentale, alocaţia pentru nou-născut şi renunţarea la ajutorul pentru trusoul nou-născutului reprezintă măsuri ce vor avea efecte negative şi vor contribui la generalizarea sărăciei în România.
8. În cadrul Consiliului European de la Barcelona din 2002 a fost stabilit ca statele membre să asigure până în 2010 servicii de îngrijire pentru cel puţin 33% din copiii sub 3 ani. Statul român nu a avut ca prioritate investiţiile în creşe ori grădiniţe, în prezent există judeţe în România cu o singură creşă şi judeţe în care numărul copiilor înscrişi este de zece ori mai mare decât locurile disponibile.
9. Intersecţia dintre muncă, familie şi viaţă privată este reglementată deficitar în România. Actualele măsuri o vor destructura. Propuneri legislative (din 2008 şi 2009) care să includă alternative la serviciile publice de îngrijire pentru copiii preşcolari, precum centre bebe şi serviciul bebe, bone, baby-sittere au fost „uitate„ prin sertarele Ministerului Muncii Familiei şi Solidarităţii Sociale. Astfel, părinţii se află în imposibilitatea unei alternative viabile care să vizeze creşterea şi îngrijirea copiilor, în afara acceptării concediului de creştere şi de îngrijire a copilului şi a indemnizaţiei.
10. În 2003, plafonarea indemnizaţiei de creştere şi de îngrijire a copilului prin Ordonanţa de Urgenţă 9/2003 a Guvernului Năstase a declanşat protestele Partidului Democrat. Senatoarea PD Maria Petre şi deputata PD Anca Boagiu au lansat, într-o conferinţă de presă, acţiunea "Eşarfele albastre", prima acţiune de protest fiind îndreptată împotriva adoptării Ordonanţei 9/2003.
11. Trusoul pentru nou-născuţi, “năzbâtia” asistenţială, se dă prin Legea 482 din 19 decembrie 2006 privind acordarea de trusouri pentru nou-născuţi. În acea perioadă, activitatea din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale era gestionată de ministrul PD Gheorghe Barbu.

Vă solicităm luarea atentă în considerare a tuturor acestor observaţii şi efectuarea unei analize aprofundate a raportului pierderi/beneficii, dincolo de aspectele strict financiare.

-------------------------------------------------

Update 16 mai.

Scrisoarea a fost semnată de:

Centrul FILIA

Asociaţia M.A.M.E

Centrul Parteneriat pentru Egalitate

Centrul Euroregional pentru Iniţiative Publice

Centrul de Mediere și Securitate Comunitară

PATRIR, Cluj-Napoca

Agenţia de Dezvoltare Comunitară "Împreună"

Fundaţia Hospice "Casa Speranței"

precum şi de peste 130 de persoane din toată ţară (lista completă a fost publicată în Cotidianul).

Legea Educaţiei, Teo Trandafir şi cupoanele de creşă

Comisia de Învățământ din Camera Deputaţilor a aprobat azi un amendament la Legea Educaţiei prin care se introduce acordarea de cupoane de creşă, anunţă Mediafax. Aceasta a fost o propunere făcută de Teo Trandafir în campania sa electorală.

Amendamentul adus legii este următorul: „Statul sprijină educaţia timpurie, ca parte componentă a educaţiei pe tot parcursul vieţii, prin acordarea unor cupoane de creşă. Acestea vor fi acordate în scop educaţional, din bugetul de stat, prin Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale".

Staţi, nu vă extaziaţi că nu aveţi de ce. În primul rând, acordarea de cupoane pentru creşe există deja în lege dar nu e funcţională. Este vorba de Legea nr. 193/2006. Unde e noutatea adusă de propunerea doamnei Trandafir? Nu e deloc clar.

În al doilea rând, problema de bază rămâne numărul redus de creşe. Nu ştie nimeni exact câte creşe mai există în toată ţara, eventual se pot afla cele din Bucureşti. Dar se ştie că sunt insuficiente. Există părinţi (in special mame) care nu se întorc la muncă în timpul concediului de 2 ani de creştere a copilului mic pentru că nu reuşesc să găsească copilului un loc la creşă şi nu au bani să plătească o bonă, respectiv nu au rude, vecini cu care să-şi lase odrasla (articol Adevarul) .

În al treilea rând, acordarea de cupoane pentru creşe este discriminatorie pentru părinţi pentru că lasă decizia acordării acestor beneficii la cheremul angajatorilor, la fel cum se întâmpla şi cu tichetele de masă, tichetele cadou şi tichetele de vacanţă. Unii părinţi vor beneficia de asemenea cupoane, alţii nu, în funcţie de bugetele alocate de angajatori pentru aşa ceva.

Una peste alta, chiar dacă amendamentul adus azi la Legea Educaţiei nu e o noutate, nu înţeleg de ce e nevoie de acordarea de cupoane pentru creşe când ar fi mai just să fie direct subvenţionate creşele şi s-ar putea face programe de finanţare prin care angajatorii mari, de tipul fabricilor, să-şi înfiinţeze în interiorul lor astfel de stabilimente de care să beneficieze direct angajaţii cu copii mici.

Umanizarea naşterilor

Personalul medical din maternităţile din România se îngrijeşte puţin sau deloc de confortul şi starea psihică a femeilor care nasc. Acum mai bine de un an citeam pe blogul „jurnal de sarcină în doi” o poveste terifiantă a unei naşteri petrecute la maternitatea Giuleşti din Capitală. Autoarea povesteşte prin ce umilinţe şi momente degradante a trecut, cum de pildă în sala de naşteri, neprietenoasă şi cu decor de abator, asistentele fugăresc gravidele ca să le taie chiloţii, pentru ca apoi să le oblige să stea ore în şir în pat cu şomoioage de vată între picioare. În cartea recent apărută la Polirom „Naşterea. Istorii trăite” coordonată de Mihaela Miroiu şi Otilia Dragomir, alte istorii ale unor femei trecute prin maternităţile din România conturează tabloul sinistru al spitalelor: paciente lăsate singure, panicate şi exasperate, fără să li se ofere nici cele mai elementare informaţii despre ce li se întâmplă şi ce injecţii li se fac, paciente care din cauza manevrelor invazive şi brutale pierd orice control asupra propriului corp, asistente care se răstesc şi dau ordine şi nu în ultimul rând medici care introduc, fac, taie, scot, cos, fără să dea prea multe explicaţii. La acestea se adaugă umilinţa de a da spagă în toate părţile pentru a beneficia de atenţie, lipsa contactului cu nou născutul în primele ore de la naştere, cu excepţia câtorva clipe imediat după aducerea lui pe lume, şi interzicerea tatălui de a lua parte la naşterea propriului copil. Există maternităţi în România în care în continuare taţii sunt ţinuţi la distanţă, undeva în curtea spitalului, neavând acces nici măcar pe culoare.

Chiar şi în situaţiile mai puţin dramatice, în care tratamentul pacientei este mai respectuos, travaliul, naşterea şi îngrijirea copilului în primele momente ale vieţii sunt operaţiuni extrem de medicalizate, din care lipseşte figura femeii ca participant activ la toate aceste faze. Naşterea este tratată ca o situaţie de risc în care trebuie implicate tehnologii şi proceduri medicale pentru a evita „posibilele riscuri”. Naşterea este în fond tratată ca o boală, iar femeia în travaliu precum o bolnavă.

Această abordare super medicalizată a naşterii trebuie să se schimbe şi este în curs de schimbare în ţările civilizate, în special în ţările nordice şi anglo-saxone, dar din ce în ce mai vizibil şi în ţările latino-americane. În aceste ţări, naşterile au început să fie tratate ca procese naturale care trebuie lăsate să se desfăşoare cu intervenţii medicale minime, într-un mediu prietenos, în prezenţa partenerului şi a persoanelor dragi gravidei. Naşterile care decurg fără probleme sunt asistate doar de moaşe, medicii intervenind numai în cazurile speciale. În Olanda, de exemplu, există 2300 de moaşe şi 800 de medici ginecologi destinaţi naşterilor, asta pentru că prezenţa medicilor este impusă numai în cazurile în care apar complicaţii. Peste 30% din bebeluşii din această ţară sunt născuţi acasă. Dacă nasc la spital, femeile au posibilitatea să aleagă diferite poziţii pentru a naşte: în picioare, ghemuite, pe pat, în apă, etc. O naştere umanizată înseamnă şi limitarea administrării de substanţe care induc şi accelerează travaliul doar la cazurile strict necesare, la fel şi recurgerea la epiziotomie, forceps, vacuum, etc. pentru facilitarea expulzării fătului. Mai presus de toate se acordă o atenţie specială stării psihice şi participării active a femeii la naşterea propriului copil.

De ce e nevoie de o umanizare a naşterii?

„Corpul feminin este în totalitate pregătit pentru a procrea, adăposti, gesta, a da naştere şi alăpta; doar un procent redus (10%) din femei prezintă o patologie anterioară sau pe durata sarcinii care să necesite asistenţa medicală.

În principiu, toate instrumentele pentru a da naştere le deţine corpul, este important ca femeia să fie conştientă că deţine un corp pregătit la milimetru pentru acest moment. Nu trebuie decât să-l lase să-şi facă treaba, eliberându-l de frica construită în baza ignoranţei sau a matricei culturale cum că a naşte este ca şi cum ai fi bolnav.”

Condiţii pentru desfăşurarea naturală a naşterii

1. Libertatea de mişcare

Numeroase studii demonstrează că poziţia verticală favorizează naşterea iar cea orizontală o îngreunează. În poziţie verticală se valorifică forţa gravitaţională, vaginul se măreşte şi se scurtează şi, în plus, capul copilului exercită o presiune asupra colului uterin, ceea ce stimulează dilataţia. Este important ca femeia să se poată mişca în libertate căutând poziţiile şi mişcările pe care i le sugerează corpul său. Femeia care a reuşit să capete încredere în corpul său, în capacitatea de a naşte şi care este asistată cu respect, ştie să-şi asculte cererile corpului, căutând acele poziţii care-i alină durerile, ghemuită, aşezată pe un taburete, în patru labe, în picioare, sprijinită de cineva, etc. „Conştiinţa asupra propriului corp” îi indică în permanenţă care este postura potrivită, cea mai comodă fiind cea mai fiziologică, de aceea este crucial ca femeia să fie încurajată că are capacitatea de a se baza pe propriile forţe şi pe propria capacitate corporală pentru a da naştere.

Epiziotomia (tăierea perineului realizată de medic) şi forcepsul (instrumentul de extragere artificială a copilului) sunt proceduri tehnice care înlocuiesc capacitatea naturală a femeii, cu consecinţe negative ulterioare pentru mamă şi copil.

2. Intimitate, siguranţă afectivă, încredere, sprijin emoţional

Unica formă de a umaniza naşterea este să ne reconectăm la faptul că suntem o specie mamiferă. Toate femelele mamifere necesită o atmosferă de intimitate în care să se simtă calme, sigure şi protejate; în acest mediu cald şi intim, femeia poate să se lase în voia experienţei de a naşte. În fluxul sanguin al mamei trebuie să se elibereze un cocktail de hormoni care s-o ajute să nască. Aceştia se eliberează numai în condiţii de siguranţă afectivă. Obstreticiana Michel Odent spune că oxitocina (responsabilă de contracţiile uterine) este un hormon „timid” şi că trebuie să-i asiguri o atmosferă de încredere pentru a-şi face prezenţa în fluxul sanguin al mamei. Întrucât prezenţa oxitocinei este esenţială pentru desfăşurarea naşterii, deducem că un mediu intim şi sigur este crucial pentru ca naşterea să poate avea loc natural.

3. Un ambient corespunzător

Naşterea este ghidată de creierul mamifer (creierul emoţional), iar activarea neocortexului (creierul raţional) o inhibă, fapt pentru care trebuie să se evite tot ce ar putea activa gândirea raţională a femeii care naşte: a-i vorbi fără a fi nevoie, a-i pune întrebări, a-i ordona, acestea îi întrerup „călătoria sa interioară”. De asemenea interferează luminile, zgomotele, frigul, interdicţia de a mânca, incomoditatea de a sta în aceeaşi poziţie sau de a rămâne într-un loc neprietenos. Condiţiile adecvate pentru naştere sunt asemănătoare cu cele necesare pentru a dormi: intimitate, penumbră, linişte, mediu cald şi tot ce-i permite femeii să se concentreze asupra ei.

4. Încredere în forţele proprii şi libertatea de exprimare

Este fundamental ca femeia să capete încredere în forţele proprii şi în puterile naturii. De aceea este important ca femeia şi partenerul său să se simtă înconjuraţi de personal medical care să-i asculte şi să le ofere informaţii, faţă de care să se simtă liberi să vorbească despre temerile şi neliniştile lor. Sarcina este o etapă a vieţii propice pentru transformare şi învăţare, … pentru o femeie este oportunitatea de a capta un potenţial mare ca şi creatoare şi dătătoare de viaţă. O femeie care pe durata sarcinii a putut să înţeleagă ce capacitate şi forţă stau în sine are puterea de a se deschide experienţei de a naşte un copil.

Libertatea de a se exprima se referă la faptul că femeia, când simte durere, cel mai bine este să şi-o exprime. Supunerea şi acceptarea durerii este o condiţie necesară pentru secreţia de endorfine, responsabile de atenuarea şi modificarea percepţiei asupra durerii. Din contră, teama şi reprimarea senzaţiilor frânează procesul natural, transformând durerea „trecătoare” într-o suferinţă greu de suportat.

Există modalităţi naturale foarte eficiente pentru calmarea durerii, cum ar fi apa caldă, masajele, aşezarea pe o minge de cauciuc, căutarea celei mai comode poziţii, ascultarea de muzică relaxantă, legănarea pe braţul partenerului, etc.

5. Asistenţa medicală respectuoasă

Alegerea personalului care asistă la naştere este foarte importantă. Există personal care manifestă deschidere faţă de umanizarea naşterii, dar şi personal care înţelege naşterea ca pe un act medical, realizând o serie de intervenţii de rutină femeilor şi bebeluşilor care nu numai că nu sunt necesare dar pot fi şi dăunătoare. Personalul medical trebuie să asiste cu discreţie la momentul naşterii, bazându-se pe resursele femeii de a aduce copilul pe lume, stând de veghe să-i ofere sprijin atunci când are nevoie.

6. Legătura mamă-nou născut şi respectarea momentelor de intimitate

Prima întâlnire între mamă şi nou născut este un moment fondator şi are consecinţe de durată asupra relaţiei, asupra încrederii pe care mama o dobândeşte pentru a-şi alăpta şi îngriji copilul şi asupra dezvoltării emoţionale a acestuia. Mamele şi copii lor trebuie să rămână împreună după naştere, aşa este cel mai bine pentru amândoi. Dacă nou născutul este sănătos, nu are nevoie decât să rămână alături de mama sa, iar dacă prezintă o dificultate, va trebui să fie evaluat costul şi beneficiul separării, numai în caz de urgenţă şi dacă situaţia o impune.

În concluzie, naşterea umanizată înseamnă a revaloriza încrederea în forţele naturale ale corpului şi a se lăsa în voia lor. Bineînţeles că nu presupune renunţarea la tehnologie, ci folosirea ei numai atunci când este cu adevărat necesară. Datele ştiinţifice arată că naşterea umanizată nu numai că respectă demnitatea femeii, ci este şi mai sigură. De aceea Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă o asistenţă medicală care să se bazeze pe protagonismul femeii, pe fiziologia ei şi pe o medicalizare redusă cât mai mult cu putinţă.” (Extras din articolul ¿Qué es el parto humanizado?)