Desenele animate alimentează stereotipurile de gen

„Finding Nemo", „Madagascar", „Ice Age", „Toy Story". Peşti, pinguini, şobolani, jucării vorbitoare. Filme animate aparent inocente. Cu o mică excepţie: promovează o imagine stereotipă a femeilor.

Unui personaj feminin din desenele animate îi corespund trei personaje masculine, arată un studiu efectuat de Şcoala de Comunicare şi Jurnalism Annenberg, Universitatea California de Sud. Iar din cele existente, cele mai multe femei sunt parţial îmbrăcate şi arată bine, scrie revista americană Newsweek.

Între 2006 şi 2009, cercetătorii au analizat 122 de filme adresate familiei şi au descoperit că doar 29,2% din personaje erau de gen feminin. Iar una din patru era caracterizată ca „sexy, cu haine strâmte sau cu o siluetă atrăgătoare", în comparaţie cu unul din 25 de personaje masculine. Era mai mare probabilitatea ca personajele feminine să fie mai frumoase şi una din cinci protagoniste era descrisă ca „având la vedere decolteul sau abdomenul". Una din patru femei era desenată cu mijlocul atât de îngust încât, în realitate, nu ar fi avut loc înăuntru organele interne.

Studiul Annenberg a fost comandat de Institutul Geena Davis, institut care analizează reprezentarea de gen în mass-media. Actriţa care a înfiinţat şi a dat numele acestui institut, Geena Davis, este o cunoscută militantă pentru drepturile femeilor în industria cinematografică americană. În perioada 2005-2006 a jucat în serialul "Commander in Chief" în care a interpretat rolul lui Mackenzie Allen, prima femeile preşedintă a Statelor Unite. Un studiu comandat de grupul publicitar Kaplan Thaler a arătat că 68% din cei care se uitau la „Commander in Chief" era mai probabil să ia în serios o femeie-preşedinte. Şi asta, chiar dacă era numai un film.

Cum se naşte o gândire sexistă

Tot ceea ce urmărim ne influenţează reprezentările şi uneori le limitează. „Cu cât personajele feminine sunt mai sexualizate, unidimensionale, cu ochi dulci, cu atât este mai mare probabilitatea ca băieţii să îşi formeze o anumită imagine despre fete şi la fel păţesc şi fetele", arată studiul. „Filmele pentru copii nu sunt echilibrate şi încurajează ideea că fetele şi femeile sunt mai puţin importante în societate decât bărbaţii şi băieţii. Dacă copiii cresc vizionând filme şi desene în care femeile apar în tot felul de roluri, vor renunţa la gândirea stereotipă şi li se va părea ceva absolut firesc să vadă femei în poziţii de conducere", spune Geena Davis.

Un sondaj din 2003, realizat de Kaiser Family Foundation, a arătat că cei mici, între 0 şi 6 ani, au cel puţin 20 de DVD-uri în casă. Jumătate din copii se uită la cel puţin un film animat pe zi. Potrivit lui Davis, cu cât o fată consumă mai multe produse media de acest fel, cu atât îşi va restrânge aspiraţiile şi aria ro­lurilor posibile, pentru că de­senele mizează foarte mult pe stereotipuri. În acelaşi timp, cu cât un băiat se uită mai mult la astfel de desene, cu atât mai mult când va creşte va avea o gândire sexistă.

Doar 7% din regizori, 13% din scenarişti şi 20% din produ­cătorii de desene animate sunt femei, arată studiul Annenberg. Când una sau mai multe femei sunt implicate în elaborarea scenariului, creşte şi numărul de personaje feminine. „Este o ruşine că încă ne mai învăţăm fetele să privească de pe margine, în timp ce băieţii fac lucrurile interesante. Prea multe femei de pe ecran sunt personaje statice: privesc, aşteaptă, aplaudă", concluzionează Davis. [articol parţial preluat din România Liberă]

Mai multe detalii:

• NewsWeek "The Shame of Family Films. Enough with the sexy sidekicks".
• Site-ul Institutului Geena Davis.
• Un video despre stereotipurile de gen din desenele animate Walt Disney:
  
  

Naşterea acasă e sancţionată cu închisoare în Ungaria

În Ungaria, la fel ca în alte ţări est-europene printre care şi România, a naşte acasă nu e o opţiune.

Eşti o gravidă 100% sănătoasă, cu analize medicale favorabile pentru a aduce copilul pe lume fără riscuri sau cu riscuri minore, şi vrei să ai parte de o naştere într-un mediu prietenos şi cald, să faci ce vrei, în ce poziţie vrei, nu să fii imobilizată ore întregi pe un pat de spital, înconjurată de străini şi primind medicaţii ne-necesare, acest lucru nu e facilitat de Stat. Nicio moaşă sau alt personal medical nu îţi poate fi alături. Un asemenea lucru ar părea de neconceput în acele ţări cu tradiţie în homebirth, cum e Olanda de exemplu unde peste 30% din femei aleg să nască acasă asistate de moaşe.

În Ungaria zilele trecute s-a trecut la represiuni împotriva celor care asistau femeile pentru a naşte acasă. Moaşa Agnes Gereb (foto) a fost arestată şi aruncată la închisoare pentru asistarea unei naşteri la domiciliu. Pentru autorităţile ungare n-a contat experienţa moaşei, cu peste 3.500 de naşteri asistate la activ, nici recunoaşterea ei internaţională. Moaşa riscă … 5 ani de închisoare!

Puteţi citi despre acest act incredibil al autorităţilor ungare pe site-ul asociaţiei Mame pentru Mame. În plus puteţi semna şi o petiţie care va fi adusă la cunoştinţa ambasadei Ungariei la Bucureşti.

În România a fost făcut public în urmă cu câteva luni cazul unei femei din Bucureşti care a ales să născă doi copii acasă neasistată de personal medical. Femeia pe nume Ana Măiţă a trebuit să înveţe împreună cu soţul ei cât mai multe lucruri despre naşteri pentru a se asigura că totul va decurge bine. A trebuit să înveţe să fie propria-i moaşă, neavând dreptul, conform legii actuale, de a avea beneficia de asistenţă medicală decât la spital.

De ce şi-ar dori cineva să nască acasă? Ideea nu pare foarte populară în România şi ar putea fi îmbrăţişată cel mult ţinând cont de condiţiile mizere din spitale. Ar trebui să vedem însă că naşterea a fost tratată în ultimele decenii ca o boală, nu ca un act firesc care ar trebui lăsat să se desfăşoare natural, cu intervenţii doar în cazurile speciale. În spital femeile pierd complet controlul asupra ceea ce se petrece cu corpul lor. Poziţia orizontală cu picioarele în sus a fost adoptată în interesul medicilor, nu al femeilor, pentru ca medicii să poată lucra mai uşor. Mai natural e în poziţie verticală pentru că gravitaţia acţionează în favoarea expulzării fătului. Şi mai preocupant e că, fiind tratată ca o boală, nu ca un proces natural, naşterea a devenit excesiv de medicalizată. Femeilor li se administrează substanţe pentru accelerarea travaliului, cu efecte negative asupra cursului normal al acestuia. O altă intervenţie abuzivă este tăierea perineului (epiziotomia), o practică larg răspândită în România, cu toate că OMS n-o mai recomandă de ani buni decât în situaţiile cu adevărat speciale. Alte femei ajung direct pe masa de operaţie pentru cezariană, calea naturală nefiind încurajată.

Mai multe detalii despre ultra-medicalizarea naşterilor în filmuleţul de mai jos ce cuprinde fragmente dintr-un documentar intitulat „The business of being born” :

Filmul complet poate fi văzut aici.

Cronică de film: „Contesa însângerată”

Filmul narează legenda Elisabethei Bathory, o contesă maghiară din renumita şi puternica familie Bathory care a guvernat în Transilvania, Ungaria şi Polonia timp de mai multe secole. Legenda spune că Elisabetha Bathory a fost la originea a sute de asasinate de tinere fete, virgine, cărora le folosea sângele pentru a se menţine tânără. Este o versiune feminină a legendei lui Dracula, izvorâtă în acelaşi areal geografic şi cam în aceeaşi epocă. A inspirat zeci de cărţi şi filme.

În ce măsură cruda poveste a contesei e adevărată sau e doar o născocire a adversarilor ei politici care au dorit să pună mâna pe averea ei, nu putem şti, cert e că filmul atenţionează de la început că „istoria e scrisă de învingători”. Chiar şi în ipoteza că legenda se bazează pe fapte reale, rămâne întrebarea de ce crimele comise în numele frumuseţii sunt considerate atât de odioase, în timp ce zecile de mii de asasinate pentru putere din aceeaşi epocă, în războaie, sunt acoperite de laudă? Sau de ce arderea vrăjitoarelor nu a stârnit aceeaşi repulsie? Asta ar fi una din reflecţiile la care îndeamnă filmul.

Personajul principal, Elisabetha Bathory, e o femeile educată, cunoscătoare a şase limbi străine printre care greaca veche. La 15 ani e căsătorită de familie cu contele Ferenc Nádasdy cu care are trei copii. Soţul ei e aproape tot timpul plecat în bătăliile contra turcilor. Crimele pe care el le comite pe câmpul de bătălie sunt legitime spre deosebire de crimele pe care Elisabetha Bathory le va comite mai târziu.

Rămasă văduvă la 44 de ani contesa îşi asumă singură administrarea marii averi şi a pământurilor, refuzând cererea în căsătorie a vărului ei György Thurzó, dar se îndrăgosteşte nebuneşte de fiul acestuia, Istvan Thurzó, un tânăr de numai 21 de ani. Diferenţa de vârstă faţă de acesta îi va alimenta obsesia pentru frumuseţe şi tinereţe. Din momentul în care intrigile vărului György Thurzó reuşesc să-i despartă pe cei doi îndrăgostiți începe nebunia contesei. Obsedată să găsească un leac pentru a opri trecerea timpului, ajunge să creadă că sângele servitoarelor sale fecioare îi poate estompa ridurile şi întineri faţa. Rând pe rând sunt asasinate la ordinul ei servitoarele şi ţărăncile virgine din zonă, zvonurile indicând peste 600 de fete torturate şi omorâte în decursul mai multor ani.

Suferinţa provocată de istoria de amor cu tânărul Thurzo devine declanşatorul odioaselor crime ale contesei. Înainte de a fi cuprinsă de demenţă, contesa poartă un dialog cu un episcop în timpul unei cine, susţinând cu tărie că femeile sunt egale cu bărbaţii în inteligenţă dar că şi unii şi alţii au slăbiciuni. În timp ce slăbiciunea femeilor se găseşte în zona inimii, cea a bărbaţilor este într-o parte a corpului „mai puţin nobilă”. Slăbiciunea contesei este deci „acea boală numită dragoste”, după cum se exprimă Darvulia, servitoarea sa cea mai de încredere (interpretată de actriţa româncă Anamaria Marinca). Slăbiciunile bărbaţilor sunt războaiele şi gloria.

În cele din urmă crimele sunt descoperite iar contesa este judecată, deposedată de avere şi condamnată să-şi petreacă restul zilelor zidită într-o cameră fără lumină având doar o crăpătură prin care i se oferă hrana şi apa. E momentul cel mai clar în care filmul accentuează dublul standard în judecarea crimelor din acea epocă, momentul pe care contesa îl dedică următoarei judecăţi:

„În război, sute de oameni sunt ucişi şi torturaţi. Şi sunt abandonaţi să putrezească şi să hrănească vulturii. Şi totuşi, ne scăldăm războinicii în glorie. Le oferim onoruri şi lauri. Iar eu primesc doar suferinţă.

Nu pot fi umilită aşa. Bărbatul l-a creat pe Dumnezeu după imaginea sa şi îi permite să domine peste orice: păsări, lei, copaci şi femei. Aş fi vrut să mă fi născut bărbat, aş fi ucis cu sutele, în bătălii. Aş fi cucerit alte ţări, aş fi ars vrăjitoare. Aş fi fost un erou”.

Totuşi, la final, filmul lasă de înţeles că adevărul istoric e posibil să fie complet diferit de legenda construită pe seama contesei Elisabetha Bathory. Mitul contesei însetate de sânge putea fi inventat pentru doborârea unei adversare politice de temut şi totodată pentru a evita alte posibile ascensiuni ale femeilor în funcţii de conducere. Legenda putea avea şi menirea de a ţine poporul ocupat o bună perioadă de timp şi a-i distrage atenţia de la relele comise de bărbaţii aflaţi la putere.

Titlul original: The Countess

Regia şi scenariul: Julie Delpy

Distribuţie: Julie Delpy, Daniel Brühl, William Hurt, Anamaria Marinca.

Solidaritate cu învăţătoarea Cristina Anghel

Editorial Special

Ne exprimăm solidaritatea cu gestul eroic, de mare demnitate, al învăţătoarei Cristina Anghel, aflată în grevă a foamei din 26 august, riscându-şi viaţa pentru respectarea şi predictibilitatea legilor, pentru statul de drept. Gestul său, în context, este la fel de demn de preţuit precum cel al înaintaşei sale, profesoara Doina Cornea care şi-a riscat viaţa în ultimul deceniu comunist pentru libertate şi democraţie.

O asigurăm pe doamna Cristina Anghel de întreaga noastră solidaritate morală.

De aproape doua decenii organizaţiile de femei din România iau poziţie publică împotriva desconsiderării bugetare grave şi iresponsabile a domeniilor feminizate: educaţia, sănătatea, cultura, administraţia. Sărăcirea acestor bugete înseamnă şi sărăcire dramatică, un real atentat la supravieţuirea femeilor care cresc, îngrijesc, educă, tratează, administrează sau mai păstrează, din resurse minime, un dram de dezvoltare culturală şi civică în această societate. Gestul domniei sale este extrem pentru că situaţia acestor domenii este extremă. Îi adresăm rugămintea să ni se alăture, renunţând la grevă. Prezenţa unei persoane de un asemenea calibru moral în mişcarea pentru drepturile femeilor din România ar fi deosebit de benefică.

Iniţiatoare:

• Oana Baluta, preşedintă, Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen: FILIA
• Alice Iancu, vice-presedintă, Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen: FILIA
• Diana Neaga, membră în Consiliul Director, Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen: FILIA
• Tudorina Mihai, membră în Consiliul Director, Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen: FILIA
• Andreea Molocea, membră în Consiliul Director, Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen: FILIA
• Mihaela Miroiu, prof. dr. univ, SNSPA (Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative), membră fondatoare a Centrului de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen: FILIA

Cei care doresc să-şi exprime solidaritatea cu doamna învăţătoare şi să se alăture inițiativei noastre sunt rugaţi să trimită un mail la adresa: centrul_filia@yahoo.com.

Cei care au conturi Facebook se pot alătura cauzei „Solidaritate cu invatatoarea Cristina Anghel”.

___________________________

Update 22.10.2010

Cauza are acum peste 1.400 de susţinători iar pe email şi prin site-ul Feminism Romania am strâns alte 130 de semnături. Urmează să punem la punct alte demersuri, printre care articole în presă şi poate o manifestaţie în stradă...

Până atunci recomand un articol excelent al Mihaelei Miroiu: "Viaţa pentru un principiu: Cristina Anghel".

Pro şi contra egalizării vârstei de pensionare pentru femei şi bărbaţi

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că retrimite Parlamentului Legea pensiilor, solicitând stabilirea vârstei standard de pensionare la 63 de ani pentru femei.

"Plecând de la premisa că aici discutăm despre femei, că au serviciu, trebuie să recunoaştem că realitatea socială din România ne arată că o femeie care are serviciu, în sectorul privat sau de stat, mai are şi un serviciu acasă, fiind prima şi cea mai importantă responsabilă de gestionarea treburilor casnice, de creşterea copiilor. Deci, femeile fac o dublă muncă în România", a spus şeful statului.

Aceeaşi poziţie au avut-o pe parcursul dezbaterilor publice şi reprezentanţii partidelor de opoziţie, singurii susţinători ai egalizării vârstei de pensionare fiind cei de la PD-L.

Să vedem, pe scurt, argumentele pro şi contra egalizării vârstei de pensionare aduse în discuţie în ultimele luni în spaţiul public.

Argumentele pro:

1. Egalitatea în faţa legii, fără diferenţiere în funcţie de sex;
2. Sistemul de pensii intră în colaps;
3. Argumentul sărăciei femeilor la bătrâneţe. Mai puţini ani de contribuţie la CAS conduce la valori mai mici ale pensiilor şi în cele din urmă riscul de sărăcie este mai mare la femeile pensionare.

Argumente contra:

1. Dubla zi de muncă a femeilor (sau chiar triplă). Femeile, chiar dacă au un loc de muncă remunerat, se ocupă singure de muncile casnice şi de îngrijire a copiilor, vârstnicilor şi bolnavilor din familie;
2. Fragilitatea fizică mai mare a femeilor. La asta contribuie şi faptul că ele au o zi dublă de muncă;
3. Insuficienţa serviciilor de îngrijire a copiilor, vârstnicilor şi bolnavilor (creşe, grădiniţe, azile, clinici). Aceste servicii sunt preluate gratuit de femei în familie.

Există şi următoarele chestiuni de discutat:

1. Speranţa de viaţă a bărbaţilor este mai mică decât a femeilor. E oare corect ca ei să beneficieze, în medie, de doar 3 ani de pensie deşi au contribuit mai mult?
2. Femeile care nu au copii şi n-au fost căsătorite (deşi nr lor e redus), vor beneficia necuvenit de posibilitatea de a se pensiona mai devreme. Sunt ele atât de puţine în totalul femeilor din România încât să nu mai conteze?

Nu putem ignora situaţia de zi cu zi a femeilor din România. Dubla zi de muncă este pentru majoritatea dintre ele o realitate iar, din păcate, politicile educaţionale nu au vizat deloc schimbarea acestei situaţii. Copii nu primesc în şcoli educaţie pentru viaţa privată iar modelul familiei parteneriale, în care ambii soţi participă în mod egal la treburile casnice şi de îngrijire a copiilor, nu este încurajat prin nici un fel de politică publică actuală.

Pe de altă parte, argumentele în favoarea egalizării vârstei de pensionare mi se par şi ele fundamentate, în special faptul că pensionarea mai devreme a femeilor le condamnă pe multe dintre ele la sărăcie, mai ales după ce devin văduve şi nu mai au susţinerea financiară a soţilor. La asta se adaugă acele puncte controversate de care am amintit: faptul că bărbaţii au o speranţă de viaţă mai scăzută şi faptul că există şi femei, e drept puţine, care nu îşi clădesc, voit sau nu, o familie. Aceeaşi problemă intervine dacă ne gândim la acele familii atipice în România, în care bărbaţii îşi asumă egal sau chiar exclusiv muncile casei (gătesc, spală, fac curat, îngrijesc copii şi rudele în vârstă, etc.). Poate ar trebui ca şi ei să beneficieze de o reducere a vârstei de pensionare?

În aceste condiţii eu aş merge pe o variantă de mijloc. Femeile să nu fie deocamdată obligate să se pensioneze la aceeaşi vârstă cu bărbaţii, dar să aibă această opţiune dacă vor să-şi asigure o pensie mai mare la bătrâneţe. În paralel, de la nivel guvernamental aş iniţia nişte politici publice care să conducă la schimbarea mentalităţii la nivelul familiei, astfel încât bărbaţii să înveţe încet-încet să-şi asume o parte din muncile din spaţiul domestic. Un prim pas ar fi ca legea concediilor pentru creşterea copilului să se modifice dând posibilitatea ca acest concediu să fie împărţit temporal între mamă şi tată pe parcursul celor 2 ani (cum e ţările nordice). O altă schimbare ar urma să se facă prin educaţia în şcoli, prin campanii de sensibilizare, etc. Pentru toate astea ar fi nevoie de o Strategie naţională. După 10 ani de la implementarea unei Strategii guvernamentale de acest tip, dacă rezultatele sunt pozitive atunci vârsta de pensionare trebuie egalizată pentru că diferenţierea nu se mai justifică.

Din păcate, n-am auzit deloc în timpul dezbaterii că ar fi cazul ca mentalităţile din România să se schimbe şi că bărbaţii ar trebui educaţi, prin diverse mijloace, să pună şi ei osul la treabă când vine vorba de munca din bucătărie, de spălatul hainelor, a casei şi de schimbarea scutecelor copiilor. Politicienii şi politicienele care s-au opus egalizării nu au făcut decât să constate că, după atâţia ani de muncă, femeile se „uzează” şi e cazul să iasă mai repede de pe piaţa muncii.

Cine comentează pe Realitatea tv şi Antena 3

Un coleg de pe platforma „Leacul Durerii” mi-a trimis un studiu al Agenţiei de Rating Politic care ne arată care sunt principalii invitaţi ai emisiunilor televiziunilor de ştiri din România, Realitatea tv şi Antena 3.

Cele două televiziuni au fost analizate în perioada 6 septembrie – 1 octombrie 2010 (25 de zile).

Din păcate, observ că nu există şi o analiză de gen în studiu, deşi era relativ uşor de făcut şi ar fi condus la rezultate interesante.

Încerc eu să extrag câteva concluzii în baza datelor din studiu (studiul complet poate fi citit aici).

Prezenţa femeilor în studiourile Realitatea tv şi Antena 3 în calitate de comentatori e mult mai redusă decât a bărbaţilor (invers decât în rândul reporterilor şi prezentatorilor de ştiri unde femeile sunt mai numeroase, mai ales în calitatea de "cititoare de promptere").

Femeia cu cele mai multe prezenţe în calitate de invitat al talk-show-urilor este Monica Tatoiu. Ea este urmată de Lidia Mitchievici (jurnalistă „Puterea”), Mariana Câmpeanu (PNL) şi Maria Grapini (PC).

PNL este partidul cu cele mai multe prezenţe feminine în studiourile de ştiri, un sfert din liberalii prezenţi în talk-show-uri fiind femei (Mariana Câmpeanu, Alina Gorghiu, Diana Tuşa, Cristina Pocora, Teodora Bertzi).

Sindicatele şi patronatele sunt reprezentate exclusiv de bărbaţi.

____________________

Un studiu amplu şi riguros despre felul cum sunt reprezentate femeile în mass-media a fost dat publicităţii săptămâna trecută. Este vorba de cercetarea internaţională "Despre cine vorbesc ştirile" realizată de Global Media Monitoring Project, prin care au fost monitorizate ştirile din presa scrisă, radio, televiziune şi internet din 130 de ţări, inclusiv România. Detalii aici.