sâmbătă, 25 august 2012
10 zile de activism pentru educație sexuală în școli (1-10 septembrie)
sâmbătă, 14 iulie 2012
Fetele au avut rezultate mai bune la BAC
duminică, 17 iunie 2012
Studii de Gen la Cluj
Programul se adresează licenţiaţilor în specializări socio-umane care doresc să cunoască inegalităţile sociale şi politicile publice menite să le reducă; celor interesaţi de abordarea feministă ca perspectivă a criticii sociale, definită la intersecţia dintre statut social, gen şi etnicitate; celor care îşi propun să devină experţi în tematica egalităţii de şanse şi anti-discriminării, a drepturilor social-economice şi incluziunii sociale, dobândind un tip de expertiză care poate fi valorificată în instituţii publice locale, naţionale şi europene, dar şi în organizaţii civice şi companii.
marți, 12 iunie 2012
Plângere la CNCD împotriva discriminării femeilor la concursul de admitere la Şcolile de Poliţie
duminică, 10 iunie 2012
Discriminarea femeilor la admiterea la Şcolile de Poliţie
miercuri, 2 mai 2012
Doamna pro-învăţământ privat, propusă ministru al Educaţiei de către un partid de stânga!
Update 03.05.2012. Un alt articol interensat: Ministrul Paraeducației Naționale de Horia Patrascu, CriticAtac.
vineri, 13 aprilie 2012
Sunt taţii discriminaţi în abecedare?
Manualele şcolare prezintă stereotip, conservator şi chiar anacronic femeile şi bărbaţii. Aceasta ar fi una din concluziile dezbaterii intitulate „Stereotipuri de gen în manuale” organizată miercuri, 11 aprilie, de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) şi Asociaţia Front.
Discuţiile au pornit de la sesizarea primită de CNCD de la asociaţia T.A.T.A. în care solicită să se constate că taţii sunt discriminaţi pentru că sunt absenţi sau foarte puţin prezenţi în abecedare. Asociaţia T.A.T.A. susţine că, deși „zeci de mii de tătici își iau concediul pentru îngrijirea copilului până la doi ani, aceștia sunt ignorați de sistemul de învățământ românesc, care continuă să discrimineze tatăl și să-l jignească grav și nemeritat”. Cu toate acestea, Bogdan Drăghici, preşedintele T.A.T.A. , a admis în timpul dezbaterii că nu numai tatăl, ci şi mama este prezentată „într-un mod jignitor” pentru că apare ca servitoare, făcând piaţa, cu două job-uri.
Bărbaţii apar mai puţin în ipostaza de taţi în manualele şcolare, însă, aşa cum arată cercetările efectuate de-a lungul ultimilor ani, ei domină conţinutul şi imaginile manualelor prin alte ipostaze. Bărbaţii sunt domnitori, preoţi, militari, au profesii active, creative şi/sau de autoritate – sunt scriitori, compozitori, aviatori, marinari, poliţişti. În schimb, femeile sunt mai puţin prezente şi apar preponderent în profesii de învăţătoare sau profesoare (35% din total), bibliotecare, croitorese, ţesătoare, doctoriţe pediatre. Spaţiul privat este mult mai puţin prezent în manuale în comparaţie cu spaţiul public, iar rolurile de gen sunt reduse la stereotipuri.
Cercetarea „Aspectele de gen şi valorile promovate de manualele din ciclul primar” realizată în perioada octombrie 2010 – ianuarie 2011 de masterul„Politici, Gen şi Minorităţi” din cadrul SNSPA a ajuns la concluzia că manualele şcolare prezintă atât femeile/fetele, cât şi bărbaţii/băieţii într-o manieră unidimensională sau cel mult schematică. În conţinutul şi imaginile care se referă la spaţiul privat, femeile/fetele se ocupă de activităţile casnice (fac curăţenie, spală, cos, tricotează, ţes, torc, împodobesc casa, achită facturi), în timp ce bărbaţii sunt pasivi (aşteaptă să li se pună masa, citesc ziarul, discută, visează) sau se ocupă de activităţile din afara casei (construiesc, repară gardul, plantează, udă florile etc.).

Sunt taţii discriminaţi în abecedare? Răspunsul dat de prof. univ. Doina Olga Ştefănescu este negativ. Discriminarea, conform definiţiei legale, are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, a folosinţei sau a exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice. Nici un drept al omului, nicio libertate fundamentală şi nici un drept recunoscut de lege nu a fost afectat de absenţa sau prezenţa minimală a bărbaţilor în calitate de taţi în abecedare. În schimb, în manualele școlare se constată o reprezentare stereotipă a rolurilor în familie şi a profesiilor exercitate de femei şi bărbaţi, femeile fiind preponderent asociate cu spaţiul privat iar bărbaţii cu spaţiul public. Lipseşte atât diversitatea de roluri de gen (bărbaţi punând masa, femei în funcţii de putere sau profesii creative – pictoriţe, scriitoare), cât şi diversitatea etnică, de orientare sexuală, prezenţa persoanelor cu dezabilități etc. Recomandarea pe care CNCD o va face Ministerului Educaţiei ar trebui să meargă în acest sens, al ruperii stereotipurilor şi extinderii ipostazelor sub care apar femeile şi bărbaţii în manuale.
miercuri, 4 aprilie 2012
Invitaţie la dezbaterea "Stereotipuri de gen în manuale"
Miercuri, 11 aprilie 2012, la sala de conferinţe a Facultăţii de Sociologie din Bucureşti are loc dezbaterea "Stereotipuri de gen în manuale", organizată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării" în parteneriat cu asociaţia Front.
INVITAŢIE DEZBATERE
STEREOTIPURI DE GEN ÎN MANUALE
11 aprilie 2012, ora 17.00
Sala de conferinţe a Facultăţii de Sociologie din Bucureşti, str. Schitu Măgureanu nr. 9, sector 5
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în parteneriat cu Asociaţia FRONT, organizează, în data de 11 aprilie a.c., dezbaterea Stereotipuri de gen în manuale.
Dezbaterea este generată de sesizarea adresată de către Alianţa Antidiscriminare a tuturor Tăticilor – T.A.T.A. Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, cu privire la speţa „MECTS discriminează taţii din România în abecedare”.
Discuţiile vor avea ca punct de plecare prezentarea rezultatelor cercetării Aspectele de gen şi valorile promovate de manualele din ciclul primar, desfăşurată în perioada octombrie 2010 – ianuarie 2011, coordonată de către doamna Doina-Olga Ştefănescu, profesoară la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative şi realizată cu ajutorul masterandelor din anul II din cadrul masterului „Politici, gen şi minorităţi”. Vor contribui, prin intervenţii, experţi şi cercetători din domeniul educaţiei şi în problematica egalităţii de gen în educaţie, reprezentanţi ai MECTS, autori de manuale, profesori şi reprezentanţi ai societăţii civile.
Acest eveniment are drept scop analiza şi identificarea modelelor de rol pentru femei şi bărbaţi promovate în manualele de ciclu primar, în vederea desprinderii unor concluzii cu privire la existenţa elementelor şi ipostazelor discriminatoare de gen, dar şi a celor care redau reprezentări stereotipale pentru ambele genuri.
marți, 28 februarie 2012
Enikő Vincze, candidată la funcţia de rector al UBB Cluj

Printre cei cinci candidaţi înscrişi în cursa pentru funcţia de rector al Universităţii Babeş Bolyai de la Cluj se numără şi prof. univ. dr. Enikő Vincze, specialistă în antropologie socioculturală, feministă şi activistă pentru drepturile omului.
Enikő Vincze este autoarea mai multor volume în domeniul studiilor de gen, cea mai recentă fiind lucrarea bilingvă Social exclusion at the crossroads of gender, ethnicity and class: A view through romani women's reproductive health/ Excluderea socială la intersecţia dintre gen, etnicitate şi clasă: O privire prin prisma sănătăţii reproducerii la femeile rome care poate fi citită online aici.
Lista completă a lucrărilor
vineri, 23 septembrie 2011
Institutul Cervantes a publicat un „ghid al comunicării non-sexiste”

Ghidul conţine o serie de reguli şi sugestii pentru a oferi un tratament lingvistic mai egalitar femeilor şi bărbaţilor şi a evita şi elimina sexismul din limbaj.
„Institutul Cervantes, instituţia publică spaniolă care se ocupă de promovarea limbii şi culturii spaniole în lume, nu poate trata cu indiferenţă folosirea limbii spaniole într-un mod care reflectă şi transmite idei şi atitudini discriminatorii faţă de femei” , consideră directoarea Institutului Cervantes, Carmen Caffarel.
Una din recomandările ghidului se referă la folosirea formelor la feminin în cazul profesiilor, ocupaţiilor şi funcţiilor ocupate de femei, atunci când aceste forme gramaticale există. Prin urmare, este de preferat să se spună „avocată”, „judecătoare”, „expertă”, „consilieră”, etc. Deşi mai rar decât în România, şi în Spania se spune despre femei că sunt „avocat” , „judecător” sau „expert”, ş.a., evitându-se în mod discriminatoriu forma feminină a substantivului.
La nivel comunitar, Parlamentul European a transmis în anul 2008 o serie de recomandări pentru folosirea limbajului neutru (nonsexist) în instituţiile Uniunii Europene, care cuprinde şi câteva reguli pentru limba română. Ele sunt disponibile pe pagina web: http://www.europarl.europa.eu/transl_es/RO/terminologie/buletin011.htm
________
Later edit
Cuprinsul şi primele pagini ale Ghidului comunicării non-sexiste, în original, pot fi vizualizate aici.
Întrebare retorică: peste câţi ani, decenii sau secole o să publice şi Academia Română aşa un ghid? Observaţi optimismul, n-am întrebat "peste câte milenii".:D
În 2010, Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse (desfiinţată de guvernul Boc între timp) a propus Institutului "Iorgu Iordan" din cadrul Academiei Române introducerea variantelor feminine ale numelor de profesii în Clasificarea Ocupaţiilor din România (COR). Iniţiativa a rămas fără finalitate până acum.
Mai multe: Doctor, doctoră sau doctoriţă? Limba română le-ar putea face dreptate femeilor. Numele de profesii, trecute şi la feminin - ziarul Gândul, 5 mai 2010.
luni, 1 august 2011
Înscrieri la Masterul „Politici, Gen şi Minorităţi” (SNSPA)
S-a dat startul la înscrierile pentru admiterea la masteratul în Politici, Gen şi Minorităţi de la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) din Bucureşti.
Masterul îl recomand tuturor celor interesaţi în aprofundarea cunoştinţelor despre teoriile feministe şi ale celor referitoare la minorităţile etnice şi religioase, care au absolvit în prealabil o facultate cu profil socio-uman.
Masterul „Politici, Gen şi Minorităţi” a fost fondat în urmă cu 11 ani şi este coordonat de doamna profesoară Mihaela Miroiu.
Înscrierile se fac în perioada 1 august – 10 septembrie 2011, exclusiv online pe pagina Facultăţii de Ştiinţe Politice a SNSPA: http://admitere-masterat.politice.ro/?q=admitere.
Pentru înscriere trebuie să vă creaţi un cont de utilizator după care să încărcaţi un CV detaliat şi un scurt eseu propriu (5-8 pagini) pe un subiect relaţionat cu problematica de gen şi minorităţi. Exemple de subiecte vizând problematica de gen găsiţi pe acest blog şi ar putea fi legate de: discriminarea de gen în educaţie, pe piaţa muncii, în politică, violenţa de gen, prostituţia, imaginea femeilor în media şi publicitate, statutul femeilor în comunism sau post-comunism, accesul femeilor la sănătate, limbajul sexist, situaţia femeilor rome (mariajele timpurii, educaţia, portretizarea în media, literatură şi cinematografie), sau a femeilor musulmane (de pildă vizavi de discuţiile actuale despre burka şi niqab) şi multe altele. Orice temă alegeţi, pentru scrierea eseului trebuie să consultaţi câteva cărţi şi materiale ştiinţifice care abordează respectiva temă. Ţinând cont de dimensiunile reduse ale eseului (sub 10 pagini) este bine ca tema să fie cât mai concretă, aşadar nu alegeţi ceva vag precum „femeile în politică”, ci ceva concret cum ar fi „Elena Udrea în politica românească, dintr-o perspectivă feministă”, de exemplu. Sau în loc de a scrie în general despre „avorturile din perioada comunistă” puteţi relata o experienţă din propria familie sau comunitate, dacă aveţi cunoştinţă despre aşa ceva, despre o femeie care a avortat clandestin în perioada comunistă (mătuşa, bunica, vecina de bloc) înscriind experienţa respectivă în contextul socio-politic de atunci.
Eseul va trebui să-l susţineţi în faţa unei comisii în perioada 12-16 septembrie 2011.
Linkuri:
- Admiterea la programele de master ale Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul SNSPA.
- Prezentarea Masterului PGM.
Succes!
miercuri, 2 martie 2011
Texte feministe online
Iată baza de date: FRAGEN database
În limba română sunt disponibile momentan următoarele cărţi:
- Nepretuitele femei : Publicistica feminista, Miroiu, Mihaela, 2006
- Drumul catre autonomie, Mihaela Miroiu, 2004
- Convenio. Despre natură, femei si morala, Mihaela Miroiu, 1996
- BiONGrafie, Laura Grünberg, 2008
- Din istoria feminismului romanesc Vol I, Stefania Mihailescu, 2002
- Din istoria feminismului romanesc Vol II, Stefania Mihailescu, 2006
- Nasterea : Istorii traite, Mihaela Miroiu şi Otilia Dragomir (coordonatoare), 2010
- Ultima inegalitate : Relatiile de gen in Romania, Vladimir Pasti; Mihaela Miroiu, 2003
- Politica sexelor, Liliana Popescu, 2004
- Excluderea sociala la intersectia dintre gen, etnicitate si clasa : O privire prin prisma sanatatii reproducerii la femeile Rome, Eniko Magyari-Vincze, 2006
- Politica duplicitatii : Controlul reproducerii in Romania lui Ceausescu, Gail Kligman, 2000
sâmbătă, 30 octombrie 2010
Desenele animate alimentează stereotipurile de gen
Între 2006 şi 2009, cercetătorii au analizat 122 de filme adresate familiei şi au descoperit că doar 29,2% din personaje erau de gen feminin. Iar una din patru era caracterizată ca „sexy, cu haine strâmte sau cu o siluetă atrăgătoare", în comparaţie cu unul din 25 de personaje masculine. Era mai mare probabilitatea ca personajele feminine să fie mai frumoase şi una din cinci protagoniste era descrisă ca „având la vedere decolteul sau abdomenul". Una din patru femei era desenată cu mijlocul atât de îngust încât, în realitate, nu ar fi avut loc înăuntru organele interne.Studiul Annenberg a fost comandat de Institutul Geena Davis, institut care analizează reprezentarea de gen în mass-media. Actriţa care a înfiinţat şi a dat numele acestui institut, Geena Davis, este o cunoscută militantă pentru drepturile femeilor în industria cinematografică americană. În perioada 2005-2006 a jucat în serialul "Commander in Chief" în care a interpretat rolul lui Mackenzie Allen, prima femeile preşedintă a Statelor Unite. Un studiu comandat de grupul publicitar Kaplan Thaler a arătat că 68% din cei care se uitau la „Commander in Chief" era mai probabil să ia în serios o femeie-preşedinte. Şi asta, chiar dacă era numai un film.
Cum se naşte o gândire sexistă
Un sondaj din 2003, realizat de Kaiser Family Foundation, a arătat că cei mici, între 0 şi 6 ani, au cel puţin 20 de DVD-uri în casă. Jumătate din copii se uită la cel puţin un film animat pe zi. Potrivit lui Davis, cu cât o fată consumă mai multe produse media de acest fel, cu atât îşi va restrânge aspiraţiile şi aria rolurilor posibile, pentru că desenele mizează foarte mult pe stereotipuri. În acelaşi timp, cu cât un băiat se uită mai mult la astfel de desene, cu atât mai mult când va creşte va avea o gândire sexistă.
Doar 7% din regizori, 13% din scenarişti şi 20% din producătorii de desene animate sunt femei, arată studiul Annenberg. Când una sau mai multe femei sunt implicate în elaborarea scenariului, creşte şi numărul de personaje feminine. „Este o ruşine că încă ne mai învăţăm fetele să privească de pe margine, în timp ce băieţii fac lucrurile interesante. Prea multe femei de pe ecran sunt personaje statice: privesc, aşteaptă, aplaudă", concluzionează Davis. [articol parţial preluat din România Liberă]
Mai multe detalii:
- NewsWeek "The Shame of Family Films. Enough with the sexy sidekicks".
- Site-ul Institutului Geena Davis.
- Un video despre stereotipurile de gen din desenele animate Walt Disney:
sâmbătă, 16 octombrie 2010
Solidaritate cu învăţătoarea Cristina Anghel
Editorial Special
Ne exprimăm solidaritatea cu gestul eroic, de mare demnitate, al învăţătoarei Cristina Anghel, aflată în grevă a foamei din 26 august, riscându-şi viaţa pentru respectarea şi predictibilitatea legilor, pentru statul de drept. Gestul său, în context, este la fel de demn de preţuit precum cel al înaintaşei sale, profesoara Doina Cornea care şi-a riscat viaţa în ultimul deceniu comunist pentru libertate şi democraţie.
O asigurăm pe doamna Cristina Anghel de întreaga noastră solidaritate morală.
De aproape doua decenii organizaţiile de femei din România iau poziţie publică împotriva desconsiderării bugetare grave şi iresponsabile a domeniilor feminizate: educaţia, sănătatea, cultura, administraţia. Sărăcirea acestor bugete înseamnă şi sărăcire dramatică, un real atentat la supravieţuirea femeilor care cresc, îngrijesc, educă, tratează, administrează sau mai păstrează, din resurse minime, un dram de dezvoltare culturală şi civică în această societate. Gestul domniei sale este extrem pentru că situaţia acestor domenii este extremă. Îi adresăm rugămintea să ni se alăture, renunţând la grevă. Prezenţa unei persoane de un asemenea calibru moral în mişcarea pentru drepturile femeilor din România ar fi deosebit de benefică.
Iniţiatoare:
- Oana Baluta, preşedintă, Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen: FILIA
- Alice Iancu, vice-presedintă, Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen: FILIA
- Diana Neaga, membră în Consiliul Director, Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen: FILIA
- Tudorina Mihai, membră în Consiliul Director, Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen: FILIA
- Andreea Molocea, membră în Consiliul Director, Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen: FILIA
- Mihaela Miroiu, prof. dr. univ, SNSPA (Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative), membră fondatoare a Centrului de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen: FILIA
Cei care doresc să-şi exprime solidaritatea cu doamna învăţătoare şi să se alăture inițiativei noastre sunt rugaţi să trimită un mail la adresa: centrul_filia@yahoo.com.
Cei care au conturi Facebook se pot alătura cauzei „Solidaritate cu invatatoarea Cristina Anghel”.
___________________________
Update 22.10.2010
Cauza are acum peste 1.400 de susţinători iar pe email şi prin site-ul Feminism Romania am strâns alte 130 de semnături. Urmează să punem la punct alte demersuri, printre care articole în presă şi poate o manifestaţie în stradă...
Până atunci recomand un articol excelent al Mihaelei Miroiu: "Viaţa pentru un principiu: Cristina Anghel".
marți, 8 iunie 2010
Educaţie sexistă pe vremea comunismului
THREE RUMANIAN STUDENTS
(Pentru a vizualiza filmuleţul faceţi click pe poza de mai sus sau accesaţi direct pagina http://www.britishpathe.com/record.php?id=68336.)
Stereotipurile tradiționale rămân cele mai importante obstacole în calea egalității de șanse între femei și bărbați în domeniul educației
Percepțiile față de rolul femeilor și bărbaților și stereotipurile reprezintă principala problemă
Cu câteva excepții, toate țările europene au sau planifică politici de egalitate de șanse între femei și bărbați în domeniul educației. Principalul obiectiv este lupta împotriva rolurilor atribuite tradițional femeilor și bărbaților și împotriva stereotipurilor. Alte obiective includ îmbunătățirea reprezentării femeilor în organismele decizionale, contracararea modelelor referitoare la nivelul de școlarizare bazate pe sexe și combaterea hărțuirii pe motiv de sex în școli. Inițiativele guvernamentale destinate să informeze părinții cu privire la aspectele egalității de șanse între femei și bărbați și să-i implice mai puternic în promovarea egalității de șanse între femei și bărbați în domeniul educației sunt rare.
La nivel european, fetele obţin, de regulă, note mai mari și rezultate mai bune decât băieții la examenele de finalizare a școlii, iar probabilitatea ca băieții să abandoneze școala sau să repete ani școlari este mai mare. Sondajele internaționale arată o mai mare probabilitate ca băieții să aibă rezultate slabe la citire, în timp ce este mai probabil ca fetele să obțină rezultate slabe la matematică în aproximativ o treime dintre sistemele educaționale europene. Cu toate acestea, cel mai important factor rămâne contextul socioeconomic.
Doar pentru câteva țări rezultatele slabe ale băieților fac obiectul unei priorități politice (Comunitatea flamandă din Belgia, Irlanda și Regatul Unit). Și mai puține țări au programe speciale pentru îmbunătățirea aptitudinilor de citire la băieți și a rezultatelor fetelor la matematică și științe [Austria, Regatul Unit (Anglia)].
Orientarea profesională diferențiată în funcție de sexe se concentrează pe fete
Numeroși tineri și tinere în școli de meserii și în învățământul secundar general continuă să-și aleagă cariera în funcție de rolurile atribuite tradițional categoriei de sex din care fac parte. Pentru abordarea acestui aspect este nevoie de o mai bună orientare profesională și de o mai atentă conștientizare a problemelor de percepție a bărbaților și femeilor de către consilierii de carieră, care pot fi astfel mai capabili să combată stereotipurile.
Orientarea diferențiată în funcție de sexe, disponibilă în prezent numai în jumătate dintre țările europene se concentrează mai adesea asupra fetelor decât asupra băieților și are drept obiectiv, de regulă, încurajarea fetelor de a alege cariere în tehnologie și științe naturale. Deși există inițiative și proiecte individuale interesante, lipsesc strategiile naționale generale de combatere a stereotipurilor privind diferențele între femei și bărbați în alegerea carierei și inițiativele adresate băieților.
Politicile privind învățământul superior se concentrează în principal pe creșterea numărului de femei care studiază matematica, științele și tehnologiile
Femeile reprezintă majoritatea studenților și absolvenților în aproape toate țările și domină în educație, sănătate și bunăstare, științe umaniste și arte. Bărbații domină în inginerie, industria prelucrătoare și construcții.
Aproximativ două treimi dintre țările incluse în studiu au politici de egalitate de șanse între femei și bărbați în învățământul superior. Cu toate acestea, aproape toate aceste politici și proiecte sunt orientate numai către femei. Pe de altă parte, proporția femeilor în cadrul personalului didactic în instituțiile de învățământ superior scade cu fiecare treaptă pe scara carierei academice. Cu toate acestea, numai aproximativ o treime dintre țări au pus în aplicare politici concrete pentru abordarea acestei probleme, orientate pe combaterea acestei segregări pe verticală.
________________________Studiul complet Gender Differences in Educational Outcomes: study on the measures taken and current situation in Europe - poate fi accesat aici.
marți, 4 mai 2010
Legea Educaţiei, Teo Trandafir şi cupoanele de creşă
Comisia de Învățământ din Camera Deputaţilor a aprobat azi un amendament la Legea Educaţiei prin care se introduce acordarea de cupoane de creşă, anunţă Mediafax. Aceasta a fost o propunere făcută de Teo Trandafir în campania sa electorală.
Amendamentul adus legii este următorul: „Statul sprijină educaţia timpurie, ca parte componentă a educaţiei pe tot parcursul vieţii, prin acordarea unor cupoane de creşă. Acestea vor fi acordate în scop educaţional, din bugetul de stat, prin Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale".
Staţi, nu vă extaziaţi că nu aveţi de ce. În primul rând, acordarea de cupoane pentru creşe există deja în lege dar nu e funcţională. Este vorba de Legea nr. 193/2006. Unde e noutatea adusă de propunerea doamnei Trandafir? Nu e deloc clar.
În al doilea rând, problema de bază rămâne numărul redus de creşe. Nu ştie nimeni exact câte creşe mai există în toată ţara, eventual se pot afla cele din Bucureşti. Dar se ştie că sunt insuficiente. Există părinţi (in special mame) care nu se întorc la muncă în timpul concediului de 2 ani de creştere a copilului mic pentru că nu reuşesc să găsească copilului un loc la creşă şi nu au bani să plătească o bonă, respectiv nu au rude, vecini cu care să-şi lase odrasla (articol Adevarul) .
În al treilea rând, acordarea de cupoane pentru creşe este discriminatorie pentru părinţi pentru că lasă decizia acordării acestor beneficii la cheremul angajatorilor, la fel cum se întâmpla şi cu tichetele de masă, tichetele cadou şi tichetele de vacanţă. Unii părinţi vor beneficia de asemenea cupoane, alţii nu, în funcţie de bugetele alocate de angajatori pentru aşa ceva.
Una peste alta, chiar dacă amendamentul adus azi la Legea Educaţiei nu e o noutate, nu înţeleg de ce e nevoie de acordarea de cupoane pentru creşe când ar fi mai just să fie direct subvenţionate creşele şi s-ar putea face programe de finanţare prin care angajatorii mari, de tipul fabricilor, să-şi înfiinţeze în interiorul lor astfel de stabilimente de care să beneficieze direct angajaţii cu copii mici.
miercuri, 28 aprilie 2010
Recomandare de cărţi
M-am gândit, pornind de la un articol scris de o colegă de blogosferă despre cartea "Nepreţuitele Femei" a d-nei Mihaela Miroiu, să fac o listă cu câteva lecturi pentru cei care şi-ar dori să citească câte ceva din ce s-a publicat pe la noi în materie de feminism. Este o listă întocmită subiectiv şi limitată la cunoştinţele pe care le am eu în domeniu, de aceea îi rog pe cunoscători să lase în comentarii şi alte titluri care ar merita menţionate. Aşadar, în ordinea preferinţei şi oarecum a accesibilităţii textelor, lista ar fi următoarea:
- „Nepreţuitele femeie” – Mihaela Miroiu. Este o colecţie de articole apărute în diverse publicaţii, care se citeşte lesne şi pe nerăsuflate. Este cartea din care răzbat cel mai bine, după părerea mea, umorul şi ironia cu care doamna Miroiu îşi expune deseori ideile şi care îi transformă cursurile de la facultate în dezbateri aprinse întrerupte cu hohote de râs şi chicoteli. Mi-a plăcut foarte mult.
- „Femeia eunuc” – Germaine Greer, apărută la editura Curtea Veche în 2007. Este un veritabil ghid de emancipare a femeilor prin recăpătarea încrederii în forţele proprii şi înlăturarea miturilor şi stereotipurilor cu care sunt subjugate. E scrisă cu exemple din diverse domenii, de la biologie la literatură, de la psihologie la piaţa muncii. În special mi-a plăcut capitolul în care demontează romantismul şi toate fetişurile şi miturile legate de iubirea romantică: fete gingaşe şi inocente, bărbaţi puternici, duri dar îmblânziţi de amorul nebunesc, săruturile pătimaşe, dulcegăriile. Să sperăm ca în curând o editură românească o să se îndure să publice şi celălalt bestseller al lui Greer, „The whole woman”.
- "Al doilea sex" - Simone de Beauvoire. O carte de referinţă pentru feminismul valului al II-lea, care a produs o adevărată revoluţie în gândire la vremea ei (a fost scrisă în 1949). A fost numită "biblia feminismului" iar fraza cea mai faimoasă a sa rămâne şi azi de actualitate: "nu te naşti femeie, ci devii".
- „Splendida cetate a celor o mie de sori” – Khaled Husseini. Nu este literatură feministă, dar o recomand aici pentru că este ce am citit vreodată mai autentic despre situaţia femeilor din Afganistan. Am primit feed-backuri pătimaşe de la prietene cărora le-am făcut-o cadou. N-o să uit cum vara trecută pe când eram în Delta Dunării cu un grup de prieteni, una din prietene citea de zor pe plajă cartea asta iar la un moment dat a început să plângă de emoţie. Este într-adevăr o carte care nu te poate lăsa rece (apropo, le-aş face-o cadou militarilor români din Afganistan ca să înţeleagă mai bine pe ce tărâm se află şi prin ce trec „stafiile” înfăşurate în burka pe care le văd pe stradă).
- „BiONGrafie” – Laura Grunberg. Este scrisă de o doamnă deosebită, cu un suflet mare, care a condus primul ONG feminist de după 1989 numit AnA. Cartea este despre istoria acestui ONG, care la ora actuală nu mai funcţionează din păcate şi care scos ani la rândul publicaţia de studii feministe „AnALize”, pe care de asemenea o recomand, dacă aveţi acces de pe undeva la ea. O recenzie scrisă chiar de autoare poate fi citită aici: http://www.dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/istoria-traita-unui-ong-de-femei
- „Cartea neagră a egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi în România” - Laura Grunberg [coord.], Ioana Borza, Theodora Eliza-Văcărescu. Este o lectură practică, destul de actuală, pentru cine vrea o introducere referitoare la situaţia maro-neagră a domeniului egalităţii de gen din România. Cartea poate fi citită online aici: http://www.anasaf.ro/ro/docs/Cartea%20neagra%20a%20egalitatii%20de%20sanse%20intre%20femei%20si%20barbati%20in%20Romania%20%5Bcomplet%5D.pdf
- „Femeile sunt de vină” – cartea simpaticei PSD-iste Gabi Creţu (printre puţinele politiciene de la noi declarat feministe). Este o lectură uşoară dar de foarte bună calitate, ce colecţionează articole şi discursuri care tratează situaţia femeilor din România şi din alte părţi.
- „Raportul Hite” – Shere Hite. Demontează mituri legate de sexualitatea feminină. Cartea a fost un bestseller în SUA la vremea ei şi a produs foarte multă vâlvă.
- „Politica duplicităţii” – Gail Kligman. Despre politica pro-natalistă a lui Ceauşescu cu tot ce a însemna ea: sarcini nedorite, avorturi clandestine, cupluri înspăimântate şi terorizate în viaţa lor intimă, controale ginecologice în fabrici, securişti care investigau medici, asistente şi femeile pe masa de operaţie. Ar trebui să fie, după părerea mea, o lectură obligatorie la facultăţile de istorie din ţară.
- „Naşterea. Istorii trăite ” – coord. M. Miroiu şi O. Dragomir. Despre care am mai scris pe blog.
Cărţile de mai sus ar fi un fel de mini-introducere în domeniu. Pentru cei care doresc să aprofundeze, recomand:
- „Drumul către autonomie” – Mihaela Miroiu. E o introducere în teoriile feministe, asemenea unui manual din care poţi afla ce a însemnat valul I, valul II şi valul III al feminismului şi post feminismul. Cu ce se deosebeşte feminismul liberal de cel socialist, marxist, radical, ecofeminism, feminismul comunitarian, etc. Ce s-a făcut în România în favoarea (sau împotriva) drepturilor femeilor în perioada ante şi interbelică, în perioada comunistă şi după 89.
- „Ultima inegalitate: relaţiile de gen în România” – Vladimir Pasti. Un studiu sociologic consistent şi valoros despre relaţiile între femei şi bărbaţi în perioada comunistă şi postcomunistă.
- „Din istoria feminismului românesc” – Ştefania Mihăilescu, vol. I (1838-1929) şi vol. II (1929-1948). Este o antologie de texte şi un mic studiu publicat la începutul vol. II, prin care se scot la lumină articole aparţinând feministelor românce din sec. al XIX-lea şi prima jumătate a sec. al XX-lea din România.
- „Politica sexelor” – Liliana Popescu. Este o altă carte – manual din care poţi afla despre mişcarea feministă de la începuturi şi până în prezent, despre masculinitate şi despre prejudecăţile despre feminism, şi despre opinia feministelor faţă de teme diverse: pornografie, violenţă domestică, politică, piaţa muncii. Din păcate a fost publicată într-un tiraj redus la editura Maiko în 2004 şi e mai greu de găsit, chiar şi în biblioteci.
Pe domenii concrete, există mai multe cărţi publicate, din care amintesc:
- În educaţie: „Gen şi educaţie” (Laura Gruberg şi Mihaela Miroiu); „Dilema de gen a educaţiei” (D. O. Ştefănescu)
- Mass-media: „Femei, cuvinte şi imagini” (Otilia Dragomir, Adina Bradeanu, Daniela Roventa-Frumusani, Romina Surugiu); „Mass –media despre sexe” (Laura Grunberg)
- Politică şi politici publice: "Reconstrucţia teoriei politice. Eseuri feministe" (Uma Narayan, Mary Lyndon Shanley); „Gen şi putere” (Oana Băluţă, ed.); „Gen şi interese politice” (Oana Băluţă, Alina Dragolea, Alice Iancu); „Parteneri egali. Competitori egali” (Oana Băluţă, Alina Dragolea, Alice Iancu).
- Familie: „Familia monoparentală” (Cristina Ştefan); „Introducere în sociologia familiei. Familia românească în societatea contemporană” (Raluca Popescu).
- Violenţă: „Războiul împotriva tăcerii” (Andrea Dworkin).
- Dicţionare, enciclopedii: „Lexicon feminist” (M. Miroiu şi O. Dragomir); „Femei celebre” şi „Femei celebre din România ” (ambele de Arina Avram); „Dicţionarul personalităţilor feminine din România” (G. Marcu şi R. Ilie).
Mă opresc aici cu înşiruirea dar rămân cu sentimentul că am uitat să menţionez multe alte cărţi valoroase. Lista rămâne deschisă.
