Despre avorturi şi (lipsa de) educaţie sexuală

În România, între anii 1958 – 2008, s-au efectuat nu mai puţin de 22.178.906 de avorturi. Aşa indică datele Centrului de Calcul, Statistică Sanitară şi Documentare din cadrul Ministerului Sănătăţii, conform unui recent articol publicat în România Liberă.

Această precizie statistică este de invidiat ţinând cont că include perioada 1966 -1989 în care cu greu se poate afla adevărata cifră a avorturilor, regimul comunist adoptând o politică pro-natalistă brutală, considerată printre cele mai dramatice experimente demografice din istorie. În respectiva perioadă 1966-1989 româncele au recurs la avorturi clandestine, cu efecte devastatoare pentru sănătatea fizică şi psihică a zeci de mii dintre ele. Peste 10.000 de femei şi-au pierdut viaţa în încercarea de a avorta, opunându-se politicii intrusive a Statului în decizii privind propriul corp.

Cifra de 22 de milioane şi ceva de avorturi între 1958-2008 nu a fost întâmplător scoasă la lumină, aş înclina să cred. Este o cifră apropiată de cea a populaţiei actuale a ţării, lucru care îi poate face pe mulţi să exclame: „intr-o jumatate de secol, Romania s-a avortat singura, cu totul si inca ceva pe de-asupra!”. Aşa scrie un comentator de pe VoxPublica, Alin Fumurescu, care-şi invită cititorii la următorul exerciţiu de imaginaţie:

„Inchideti ochii pentru o clipa si incercati sa va imaginati cum ar fi fost acele 22 de milioane de suflete. Cati dintre avortati ar fi putut fi Brancusi sau Enescu, cum ar fi aratat aceasta Romanie avortata? Cum ar fi aratat Romania astazi? Ce avortat ar fi fost astazi presedinte sau prim-ministru, ce avortat Bercea Mondialu’? E o intreaga lume pe care am avortat-o, o intreaga istorie care ar fi aratat cu totul altfel. Ganditi-va. Nu paduri ce-ar fi putut sa fie si niciodata nu vor fi, ci un popor intreg. Un popor intreg ce-ar fi putut sa fie si niciodata nu va fi.” (Voxpublica, Alin Fumurescu: "...Romania avortata").

Oh, dar domnule Fumurescu, vă rog, gândiţi-vă câte ovule nefecundate au pierdut femeile în decursul aceloraşi 50 de ani! Câţi Brâncuşi şi câţi Enescu s-ar fi putut naşte dacă am fi profitat toate la maxim de perioada de fertilitate, începând cu vârsta de 12 ani şi până la menopauză! România ar putea avea populaţia Chinei!

La fel gândeau şi comuniştii când au pus la cale politica pro-natalistă. Precum Fumurescu, comuniştii au văzut în avorturi o oportunitate demografică pierdută şi au acţionat pe cale de consecinţă interzicându-le, lucru care, pe lângă restrângerea libertăţii invidizilor, a deteriorat viaţa intimă a mii de cupluri, a produs drame, a umplut orfelinatele, a băgat în închisoare medici şi asistente care au ajutat femeile să scape de sarcinile nedorite.

Soluţia la numărul mare de avorturi nu este prohibiţia, istoria ne-a arătat deja asta. Soluţia este de a lua măsuri de reducere a lor prin educaţie sexuală.

România are la ora actuală un număr mare de avorturi, suntem pe locul 3 în Europa la acest capitol şi, mai grav chiar, suntem pe locul 1 în ce priveşte avorturile la adolescente.

În acelaşi timp, în România anului 2011, lipseşte disciplina de educaţie sexuală din şcoli şi licee. Materia denumită eufemistic „Educaţie pentru sănătate” este opţională şi în realitate se predă într-un număr mic de şcoli pentru că profesorii români sunt sfioşi, neavând deschiderea pentru un subiect considerat aproape un tabu. Adolescenţii primesc informaţii deformate despre sexualitate de la tv şi de pe internet, canalizându-şi atenţia spre performanţele sexuale, nu (şi) pe protecţia împotriva bolilor şi contracepţie. În plus, CNA-ul a luat o decizie aberantă de curând, interzicând difuzarea de reclame la prezervative înainte de ora 24,00, pe o piaţă media în care abundă emisiunile cu trimiteri la sexualitate, la toate orele.

„Nu le place româncelor să facă chiuretaje în loc să ia anticoncepţionale”, îmi spune o colegă discutând pe această temă. Paradoxul este că, faţă de epoca comunistă de tristă amintire, acum accesul la anticoncepţionale este facil. În teorie. Dar lipseşte conştientizarea importanţei de a recurge la metodele de controlare a sarcinii şi prevenire a bolilor cu transmitere sexuală. Pentru că, să fie clar, a face avorturi nu a fost şi nu este o plăcere pentru nimeni. Este o soluţie ultimă pentru a împiedica aducerea pe lume a unui copil într-un alt moment decât cel considerat optim de femei. Femeile nasc, deci femeile, nu Statul şi nici Biserica, trebuie să decidă ce fac cu propriul corp şi când este cel mai bun moment de a procrea.

Pe 26 martie, o organizaţie nonguvernamentală religioasă va organiza în Bucureşti un miting împotriva avorturilor. Membrii acestei organizaţii, la fel ca alţii care se declară anti-avort, sunt aceiaşi care descurajează educaţia sexuală şi folosirea de metode moderne de contracepţie. Ignorând dreptul femeilor de a decide pentru ele, pentru propriul corp, propria viaţă, aceşti militanţi cer adoptarea unei politici similare cu cea dinainte de ’89…

Ce au în comun Patriciu, şeful Deutsche Bank şi psihiatrul Florin Tudose

În săptămâna care a trecut a fost aglomeraţie de mesaje misogine în mass-media. Trei bărbaţi cu greutate în domeniile în care activează şi-au exprimat opinii demne de evul mediu despre femei.

Să le luăm pe rând.

Începem cu Dinu Patriciu. Celebrul său articol deja, în care critică noua alianţă dintre PNL şi PSD a fost întors pe toate părţile de comentatorii politici autohtoni dar nimeni nu a băgat de seamă mesajul dispreţuitor faţă de valoarea femeilor conţinut la final. Iată ce spune Patriciu:

Altfel, ajungem tot la vorbele lui Horia Rusu, deşi rostite cu mai bine de un deceniu în urmă, la fel de adevărate şi astăzi. „Provin dintr-un partid mic cu ambiţii mari şi am ajuns într-un partid mare cu ambiţii mici. Uneori, chiar am impresia că partidul nostru are un caracter preponderent feminin. Căci, pe de o parte, în relaţiile cu partenerii e sfios, ezitant, indecis, inconstant, chiar casnic, iar pe de altă parte e măcinat în interior de intrigi, bârfe, răzbunări pasionale. Cred că a sosit momentul să devină bărbat." Poate să -l cheme cum vrea. Eu îl aştept încă. (Adevărul)

Iată ideologia superiorităţii bărbaţilor în toată splendoarea sa! Ceea ce e caracteristic femeilor este situat undeva în latura negativă a caracterului uman. „A sosit momentul să devină bărbat”, spune Patriciu despre partidul său, citându-l pe Horia Rusu, adică să nu fie sfios, ezitant, indecis, inconstant, casnic iar în interior să nu fie măcinat de intrigi, bârfe, răzbunări pasionale, toate astea fiind caracteristice feminine. Patriciu se declară în articolul respectiv adeptul unui liberalism pur, ferit de combinaţiile democrat-liberalism sau social-liberalism. Cu siguranţă în stare pură se află concepţiile sale patriarhale prin care proclamă inferioritatea femininului faţă de masculin.

Al doilea destoinic care şi-a dezvăluit concepţiile retrograde despre rolul femeilor este şeful Deutsche Bank, Josef Ackermann.

Ackermann a declanşat o polemică în Germania declarând că, prin integrarea mai multor femei în conducerea băncii sale, aceasta ar deveni ‘mai colorată şi mai drăguţă’(„more colourful and prettier”).

În Germania se discută despre oportunitatea introducerii unor cote de gen în conducerea marilor companii, aşa cum există deja în Norvegia, Franţa şi Spania. Pe fondul acestor discuţii, Ackermann a recunoscut că în comitetul executiv al băncii sale nu există deocamdată nicio femeie dar, binevoitor, şi-a exprimat speranţa că într-o bună zi acesta o să devină … mai colorat şi mai drăguţ. Femei reduse la rolul de obiecte decorative şi infantilizate, asta a făcut prin declaraţia sa şeful Deutsche Bank. Nu-i de mirare că, cu asemenea concepţii, deşi în instituţia sa 44% din angajaţi sunt femei, doar 16% sunt în posturile de conducere şi niciuna n-a fost admisă în Comitetul Executiv.

Declaraţiile lui Ackermann pot fi considerate soft în comparaţie cu cele emanate prin România. De altfel, chiar la dezbaterea PD-L la care am fost în urmă cu două săptămâni l-am auzit pe Valeriu Stoica susţinând că viaţa publică românească ar câştiga o îmbunătăţire estetică dacă ar exista mai multe femei...

Tot săptămâna trecută am avut parte de cuvintele experte ale unui profesor doctor în psihiatrie în ce priveşte necesitatea ca moderatoarele TV să treacă examene psihice înainte de a apărea pe sticlă:

Nu sunt misogin, dar cred că femeile din mass-media ar trebui să fie ţinta unei astfel de legi. Nu mă refer doar la cele din televiziune, ci și la cele de la radio, fiindcă diferența nu este foarte mare. Am pacienți care au dezvoltat nevroze din pricina unor moderatoare de televiziune. Este incredibil. Mi-au spus că atunci când o văd pe cutare sau pe cutare le vine să spargă televizorul”, dezvăluie Florin Tudose.(Inpolitics)

Cum de doar femeile le provoacă asemenea nevroze pacienţilor domnului Tudose nu ni se explică. Măsurile aberante ale unor politicieni de la guvernare, majoritatea lor bărbaţi, n-or fi o cauză mai plauzibilă a nevrozelor din zilele noastre? Domnul Tudose se leagă de tonul strident al moderatoarelor tv, aşa cum a făcut de curând şi criticul literar Nicolae Manolescu (care se raporta erotic la respectivele moderatoare, spunând că i-au fisurat iremediabil idealul feminin). Mi se pare că domnul profesor a rămas blocat cu nasul în tratatele de psihiatrie din secolul al XIX-lea când comportamentul isteric era asociat exclusiv cu genul feminin (etimologic, grecescul „hysterion” înseamnă „uter”). Probabil din acest motiv, vădit discriminatoriu şi caduc în zilele noastre, domnul Tudose n-a inclus în diagnosticul lui şi moderatorii tv bărbaţi, dacă într-adevăr crede că de la tonul strident de la TV se trag problemele psihice ale pacienţilor săi.