Se menţine gender pay gap-ul

Institutul Naţional de Statistică a publicat săptămâna trecută o serie de statistici despre câştigurile salariale în octombrie 2011, luna de referință pentru cercetarea statistică anuală asupra salariilor.

Printre altele, din anchetă a reieşit că femeile din România câştigă în medie cu 12,1% mai puţin decât bărbaţii. În Uniunea Europeană  diferenţa este mai mare, de 17% conform Eurostat. România are însă o rată de ocupare a femeilor pe piaţa muncii considerabil mai redusă comparativ cu bărbaţii, de 52% faţă de 65% ( deci din populaţia activă feminină, doar puţin peste jumătate are un loc de muncă înregistrat oficial).

Rodica Culcer şi Codul Muncii

Rodica Culcer a fost direct afectată de sistemul actual de pensionare care obligă femeile să iasă la pensie la 59 de ani, în loc de 64 de ani ca în cazul bărbaţilor.

România este una din ţările în care femeile şi bărbaţii se pensionează la vârste diferite. La baza acestei prevederi legale stă considerentul că femeile au de-a lungul vieţii multiple responsabilităţi familiale pe lângă cele ale muncii remunerate. Femeile au o dublă zi de muncă, una în câmpul muncii, cealaltă în casă, pregătind şi servind mâncarea, spălând şi făcând curat, îngrijind copiii şi persoanele dependente. Totuşi, există femei pentru care "privilegiul" de a ieşi mai repede la pensie se transformă într-o nedreptate, ele dorind să rămână la locul de muncă cel puţin până la vârsta la care o pot face colegii lor bărbaţi. Legislaţia românească OBLIGĂ femeile să se pensioneze mai repede, fără a le da posibilitatea să opteze.

Rodica Culcer a ocupat funcţia de Director al Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport din Televiziunea Română. În luna mai 2011, contractul de muncă i-a expirat automat la împlinirea vârstei de 59 de ani, vârsta legală de pensionare pentru femei. Codul muncii stipulează că

Femeile în posturi de decizie în administraţia publică centrală

Săptămâna trecută, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a publicat un studiu din care reieşea că femeile deţin peste jumătate dintre posturile de decizie din administraţia publică centrală şi cele mai multe posturi de conducere în ministere. Surpriză, nu-i aşa? Am ajuns la egalitate de gen!

Fals! Studiul respectiv nu a inclus toate posturile de decizie. A exclus posturile demnitarilor (adică exact cele de la care pornesc realmente deciziile): ministru, secretar de stat, preşedinţi cu rang de secretar de stat şi consilierii personali ai acestora. Acestea sunt funcţiile cel mai bine retribuite din administraţia publică şi cele mai importante. Studiul a inclus în schimb următoarele poziţii:

• nivel decizional 1: secretar general, secretar general adjunct, director general, director general adjunct;

• nivel decizional 2: director, director adjunct, şef serviciu, şef birou.

Abordarea din studiu este eronată. Cele două niveluri decizionale 1 şi 2, în realitate sunt niveluri decizionale 2 şi 3 pentru că cel mai înalt nivel de decizie este cel exclus: cel al demnitarilor. Studiul nu contrazice anterioarele cercetări. Din contră, confirmă existenţa plafonului de sticlă în ascensiunea ierarhică a femeilor. Dacă la nivelurile de mijloc distribuţia pe genuri a posturilor de decizie este aproximativ egală, cu cât înaintăm spre vârf cu atât prezenţa femeilor este mai mică iar a bărbaţilor mai mare.

În actualul cabinet de miniştri se regăsesc 15 miniştri bărbaţi şi 3 miniştri femei (Elena Udrea, Anca Boagiu şi Sulfina Barbu). Nu există date disponibile pentru situaţia la nivel de secretar de stat, preşedinţi cu rang de secretar de stat şi consilieri personali.

Pentru a nu induce în eroare titlul corect al studiului ar fi trebuit să fie "Situaţia femeilor şi a bărbaţilor în poziţii de decizie de rang 2 şi 3 din administraţia publică centrală". Totodată, datele ar fi trebuie să fie coroborate cu rezultatele studiilor anterioare pentru a pune în evidenţă existenţa plafonului de sticlă şi a barierelor care stau în calea ascensiunii femeilor în funcţiile de decizie de rang 1.

Link:

- Situaţia femeilor şi a bărbaţilor în poziţii de decizie în administraţia publică centrală.

Şeful IPJ Vâlcea şi femeile poliţiste

Şeful IPJ Vâlcea, chestorul Ion Stoica, a declarat luni că numărul de locuri pentru femei de la Academia de Poliţie ar trebui redus, întrucât "femeile după ce intră în poliţie stau puţin, nasc un copil, după doi ani de concediu mai fac unul şi te trezeşti că îţi rămân funcţiile ocupate atâţia ani".

"Nu am nimic cu femeile, din contră, îmi plac femeile, dar dacă vom merge pe ordine publică ne trebuie bărbaţi. Ori fetele sunt foarte silitoare şi deştepte, iar la examen, şansele fiind egale, reuşesc mai mult fetele. (...) Femeile, după ce intră în poliţie, stau puţin, nasc un copil, după doi ani de concediu mai fac unul şi te trezeşti că îţi rămân funcţiile ocupate atâţia ani, iar colegii lor trebuie să le preia atribuţiile. Pentru noi e foarte greu să lucrăm cu poliţiste pentru că au familii şi alte responsabilităţi. Ţin să menţionez că avem poliţiste foarte bune, care îşi fac treaba cum nu se poate mai bine. Dar în acelaşi timp sunt probleme în mediul rural şi toate vor să vină în mediul urban pentru că nu le mai convine cu naveta şi cu condiţiile precare. Aşadar, să fie femei, dar cu o anumită limită", a spus chestorul Ion Stoica.

Aşadar, două motive au fost invocate de şeful IPJ Vâlcea pentru limitarea accesului femeilor la posturile de agent de poliţie:

1. Femeile rămân gravide şi apoi pleacă în concediul de creştere a copilului

„După ce a născut, să zicem, doi copii, o femeie poliţist poate sta patru sau chiar să îşi prelungească Concediul Maternal la cinci ani. În tot acest răgaz, posturile lor rămân libere, nimeni nu poate fi repartizat pe postul respectiv".

2. Femeile nu s-ar adapta corespunzător la specificul muncii de poliţist

„Multe dintre ele nu se adaptează la problemele specifice muncii noastre. Femeile sunt foarte deştepte, isteţe, silitoare, dar majoritatea vor să aibă posturi la oraş, iar acest lucru nu se poate. La posturile din mediul rurale ele nu se adaptează, în primul rând condiţiile de igienă în lumea satului fiind cu totul altele decât la oraş". Sursa: Adevărul.

Ieri seară la emisiunea Ora de Ştiri de pe TVR2, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, locotenentul Marius Militaru, a calificat propunerile lui Stoica ca aberante şi discriminatorii,declarând că instituţia pe care o reprezintă nu permite asemenea măsuri de excludere a femeilor. Şeful Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, a condamnat la rândul său propunerile şefului IPJ Vâlcea printr-o intervenţie în cadrul aceleiaşi emisiuni tv.

Astăzi, o reacţie împotriva chestorului a avut-o Sulfina Barbu, preşedinta Organizaţiei de Femei a PD-L, care a anunţat că organizaţia sa va depune o plângere la Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării.

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, prin intermediul direcţiei pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi (fosta agenţie a Egalităţii de Şanse între Femei şi Bărbaţi – ANES) a depus deja o plângere la CNCD.

La nivelul conducerii Poliţiei Române, mă refer la inspectorul general al IGP, chestorul Liviu Popa şi echipa sa managerială, nu s-a luat până la această oră nicio poziţie oficială şi nici nu s-a pus problema demiterii din funcţie a şefului IPJ Vâlcea.

În IPJ Vâlcea sunt 119 femei poliţiste şi 803 bărbaţi poliţişti. Noua reorganizare a poliţiei, prin înfiinţarea secţiilor de Poliţie Rurală, a presupus transferul multor femei poliţist din mediul urban, în cel rural.

Din punctul meu de vedere avem de-a face cu un caz clar de discriminare directă a femeilor cu un plus de gravitate ţinînd cont de funcţia pe care o ocupă chestorul Ion Stoica. Aducerea în discuţie a condiţiilor de igienă din mediul rural este ilară, de parcă la sate n-ar locui multe alte femei sau de parcă bărbaţii poliţişti de la oraşe, obişnuiţi cu apa curentă, n-ar putea avea aceleaşi probleme de adaptare atunci când sunt transferaţi în mediul rural.

Invocarea posturilor rămase blocate pe perioada concediului de creştere a copilului nu poate fi motiv de excludere sau limitare a accesului femeilor la ocuparea posturilor de agenţi de poliţie. În primul rând, legea prevede că acest tip de concediu poate fi luat nu numai de mame ci şi de taţi, de altfel existând la ora actuală taţi în concediu care îşi cresc copiii până la vârsta de doi ani. În al doilea rând, concediul de creştere a copilului este o politică socială a Statului român destinată creşterii şi îngrijirii copiilor nou născuţi şi sugari, nu un privilegiu al părinţilor. Dacă chestorul Ion Stoica este nemulţumit de perioada lungă a acestui concediu ar putea cere alocarea de fonduri din bugetul Poliţiei pentru construirea de creşe pentru copii angajaţilor, în acest mod stimulând întoarcerea angajaţilor mai devreme din concediul parental şi reconcilierea vieţii de familie cu munca a agenţilor de poliţie care au copii mici.

Chestorul a mai cerut şi egalizarea baremelor la probele fizice pentru admiterea la şcolile de agenţi de poliţie pentru fete şi băieţi, lăsând să se înţeleagă că ar fi o problemă cu performanţele fizice ale femeilor care ocupă posturile de execuţie din Poliţie. Propunerea nu ţine cont de faptul că la ora actuală un bun poliţist nu se mai defineşte doar prin forţa brută ci mai degrabă printr-o serie de aptitudini psihice şi intelectuale, dar nici de realitatea de pe teren, unde performanţele fizice ale multor poliţişti bărbaţi cu burţi proeminente lasă loc de dubii cu privire strict la aptitudinile lor fizice.

Drept model de urmat, atât chestorul Ion Stoica cât şi alţii ca el din Poliţia Română care tac şi-i dau tacit dreptate, ar trebui să ia seamă de politicile de recrutare a agenţilor de poliţie din ţările dezvoltate ca Franţa, Spania, Marea Britanie, ţări unde în ultimele decenii s-a marjat în mod expres pe atragerea femeilor înspre forţele de ordine, nu pe excluderea lor. Ba mai mult, în aceste ţări s-a înţeles că în unele intervenţii, cum ar fi în cazurile de violenţă în familie, viol sau agresiuni asupra minorilor, prezenţa femeilor în uniforma de poliţie facilitează colaborarea cu victimele şi soluţionarea cazurilor.

Măsurile de austeritate afectează în mai mare măsură femeile

Într-un interviu de pe Ziare.com, eurodeputata Daciana Sârbu atrage atenţia că măsurile Guvernului de contracarare a efectelor crizei economice afectează în mai mare măsură femeile. Pe de o parte, categoriile de bugetari puternic marcate de tăieri salariale – educaţia şi sănătatea – sunt domenii în care lucrează majoritatea femei. Tăierea indemnizaţiei pentru creşterea copilului are de asemenea un impact asupra vieţii multor femei.

Pe de altă parte, aminteşte eurodeputata, în zonele defavorizate, cum ar fi mediul rural, femeile sunt lovite şi de criza economică dar şi de măsurile de austeritate ale Guvernului.

"Femeia in Romania inca este un cetatean de rang secund, in special in zonele mai defavorizate, precum mediul rural, si porneste in viata cu sansa a doua. Acum, prin masurile unui guvern complet lipsit de constiinta sociala, ele sunt lovite dublu sau triplu fata de barbati. Acest guvern nu a facut niciun calcul privind impactul social al masurilor sale 'anti-criza', si ele se vor dovedi, in cea mai mare masura, masuri anti-femei", a subliniat Daciana Sarbu.

La cele amintite de Daciana Sârbu s-ar putea adăuga o sumedenie de alte exemple. E trist că nu s-a făcut nicăieri un studiu de impact pentru a vedea dacă măsurile de austeritate ale Guvernului lovesc diferit femeile şi bărbaţii. Femeile nu sunt majoritatea angajaţilor numai în Învăţământ şi Sănătate ci în tot sectorul bugetar, exceptând armata, serviciile secrete şi internele, adică domeniile dintotdeauna privilegiate la alocările bugetare. Ele reprezintă marea masă a funcţionarilor publici de peste tot. Luaţi de exemplu orice primărie de oraş sau comună şi analizaţi dispunerea ierarhică şi ponderea în funcţie de genul feminin-masculin. Veţi vedea că în funcţiile de conducere, de la primar la directori, predomină bărbaţii, după care raportul se inversează.

În al doilea rând, femeile reprezintă majoritatea pensionarilor din România. Nu am date statistice pentru că nici INS şi nici Casa Naţională de Pensii nu se preocupă să facă publice aceste informaţii, dar ţinând cont că femeile trăiesc mai mult şi se pensionează înaintea bărbaţilor, conform unui calcul simplu rezultă că ele ocupă ponderea cea mai mare în rândul pensionarilor. Şi nu numai atât, dar ele au şi pensii mai mici, atât pentru că au muncit mai puţini ani cât şi pentru că au ocupat mai puţine funcţii de conducere şi au lucrat pe salarii mai mici.

În al treilea rând, şi reducerea diferitelor tipuri de indemnizaţii a avut un impact diferit în funcţie de gen. Reducerea indemnizaţiilor pentru însoţitorul persoanelor cu handicap – aceşti însoţitori sunt de obicei femei, reducerea indemnizaţiilor pentru asistenţii maternali, a indemnizaţiilor pentru familiile monoparentale (peste 90% din familiile monoparentale sunt reprezentate de femei singure cu copii), toate astea şi multe altele au lovit în mult mai mare măsură femeile decât bărbaţii. Măsurile de austeritate au crescut riscul de sărăcie în rândul femeilor şi au mărit gradul lor de dependenţă de ceilalţi membri ai familiei, cu toate efectele negative implicite.

Pro şi contra egalizării vârstei de pensionare pentru femei şi bărbaţi

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că retrimite Parlamentului Legea pensiilor, solicitând stabilirea vârstei standard de pensionare la 63 de ani pentru femei.

"Plecând de la premisa că aici discutăm despre femei, că au serviciu, trebuie să recunoaştem că realitatea socială din România ne arată că o femeie care are serviciu, în sectorul privat sau de stat, mai are şi un serviciu acasă, fiind prima şi cea mai importantă responsabilă de gestionarea treburilor casnice, de creşterea copiilor. Deci, femeile fac o dublă muncă în România", a spus şeful statului.

Aceeaşi poziţie au avut-o pe parcursul dezbaterilor publice şi reprezentanţii partidelor de opoziţie, singurii susţinători ai egalizării vârstei de pensionare fiind cei de la PD-L.

Să vedem, pe scurt, argumentele pro şi contra egalizării vârstei de pensionare aduse în discuţie în ultimele luni în spaţiul public.

Argumentele pro:

1. Egalitatea în faţa legii, fără diferenţiere în funcţie de sex;
2. Sistemul de pensii intră în colaps;
3. Argumentul sărăciei femeilor la bătrâneţe. Mai puţini ani de contribuţie la CAS conduce la valori mai mici ale pensiilor şi în cele din urmă riscul de sărăcie este mai mare la femeile pensionare.

Argumente contra:

1. Dubla zi de muncă a femeilor (sau chiar triplă). Femeile, chiar dacă au un loc de muncă remunerat, se ocupă singure de muncile casnice şi de îngrijire a copiilor, vârstnicilor şi bolnavilor din familie;
2. Fragilitatea fizică mai mare a femeilor. La asta contribuie şi faptul că ele au o zi dublă de muncă;
3. Insuficienţa serviciilor de îngrijire a copiilor, vârstnicilor şi bolnavilor (creşe, grădiniţe, azile, clinici). Aceste servicii sunt preluate gratuit de femei în familie.

Există şi următoarele chestiuni de discutat:

1. Speranţa de viaţă a bărbaţilor este mai mică decât a femeilor. E oare corect ca ei să beneficieze, în medie, de doar 3 ani de pensie deşi au contribuit mai mult?
2. Femeile care nu au copii şi n-au fost căsătorite (deşi nr lor e redus), vor beneficia necuvenit de posibilitatea de a se pensiona mai devreme. Sunt ele atât de puţine în totalul femeilor din România încât să nu mai conteze?

Nu putem ignora situaţia de zi cu zi a femeilor din România. Dubla zi de muncă este pentru majoritatea dintre ele o realitate iar, din păcate, politicile educaţionale nu au vizat deloc schimbarea acestei situaţii. Copii nu primesc în şcoli educaţie pentru viaţa privată iar modelul familiei parteneriale, în care ambii soţi participă în mod egal la treburile casnice şi de îngrijire a copiilor, nu este încurajat prin nici un fel de politică publică actuală.

Pe de altă parte, argumentele în favoarea egalizării vârstei de pensionare mi se par şi ele fundamentate, în special faptul că pensionarea mai devreme a femeilor le condamnă pe multe dintre ele la sărăcie, mai ales după ce devin văduve şi nu mai au susţinerea financiară a soţilor. La asta se adaugă acele puncte controversate de care am amintit: faptul că bărbaţii au o speranţă de viaţă mai scăzută şi faptul că există şi femei, e drept puţine, care nu îşi clădesc, voit sau nu, o familie. Aceeaşi problemă intervine dacă ne gândim la acele familii atipice în România, în care bărbaţii îşi asumă egal sau chiar exclusiv muncile casei (gătesc, spală, fac curat, îngrijesc copii şi rudele în vârstă, etc.). Poate ar trebui ca şi ei să beneficieze de o reducere a vârstei de pensionare?

În aceste condiţii eu aş merge pe o variantă de mijloc. Femeile să nu fie deocamdată obligate să se pensioneze la aceeaşi vârstă cu bărbaţii, dar să aibă această opţiune dacă vor să-şi asigure o pensie mai mare la bătrâneţe. În paralel, de la nivel guvernamental aş iniţia nişte politici publice care să conducă la schimbarea mentalităţii la nivelul familiei, astfel încât bărbaţii să înveţe încet-încet să-şi asume o parte din muncile din spaţiul domestic. Un prim pas ar fi ca legea concediilor pentru creşterea copilului să se modifice dând posibilitatea ca acest concediu să fie împărţit temporal între mamă şi tată pe parcursul celor 2 ani (cum e ţările nordice). O altă schimbare ar urma să se facă prin educaţia în şcoli, prin campanii de sensibilizare, etc. Pentru toate astea ar fi nevoie de o Strategie naţională. După 10 ani de la implementarea unei Strategii guvernamentale de acest tip, dacă rezultatele sunt pozitive atunci vârsta de pensionare trebuie egalizată pentru că diferenţierea nu se mai justifică.

Din păcate, n-am auzit deloc în timpul dezbaterii că ar fi cazul ca mentalităţile din România să se schimbe şi că bărbaţii ar trebui educaţi, prin diverse mijloace, să pună şi ei osul la treabă când vine vorba de munca din bucătărie, de spălatul hainelor, a casei şi de schimbarea scutecelor copiilor. Politicienii şi politicienele care s-au opus egalizării nu au făcut decât să constate că, după atâţia ani de muncă, femeile se „uzează” şi e cazul să iasă mai repede de pe piaţa muncii.

O mică concesie făcută de Ministrul Muncii la vârsta de pensionare a femeilor

După discuţiile de azi cu sindicatele, ministrul muncii, Mihai Şeitan, s-a lăsat înduplecat să facă o mică concesie femeilor din România, şi anume să reducă vârsta de pensionare a femeilor care au avut un copil, de la 65 la 64 de ani, iar a celor cu doi sau mai mulţi copii, la 63 de ani. Propunerea va fi discutată vineri cu primul ministru Emil Boc.

Nu reiese de nicăieri dacă e vorba de o OPŢIUNE sau o OBLIGAŢIE a femeilor în cauză de a se pensiona mai devreme de 65 de ani. Pentru că s-ar putea să existe femei care, deşi ar putea beneficia de acest amendament, să-şi dorească să stea în câmpul muncii până la 65 de ani pentru a avea o pensie mai mare (vezi cazul profesoarei Angela Cotoară de la Tg. Mureş).

În al doilea rând, ministrul nu discută nicăieri problema de fond în cazul egalizării vârstei de pensionare între femei şi bărbaţi: existenţa inegalităţilor din spaţiul domestic. Femeile din România duc tot greul muncilor din gospodărie (gătit, spălat, curăţenie) şi a celor de îngrijire a copiilor, iar Statul nu pare nicicum preocupat să introducă programe de educaţie pentru încurajarea parteneriatului soţ-soţie la aceste munci. Nimic nu ne face să credem că mentalităţile românilor se vor schimba în ce priveşte rolurile din familie peste 20 de ani când legea pensiilor se va aplica, din contră. Şi femeile tinere au fost învăţate prin modelele din familie, şcoală şi de la televizor (vezi reclamele) că aceste munci le aparţin lor în exclusivitate.

În al treilea rând, rămâne nediscutată şi problema penalizării la pensie a femeilor care îşi iau concediul parental de 2 ani. Contribuţia la fondul de pensie pe perioada concediului de creştere a copilului, aşa cu e gândită acum, conduce în cele din urmă la o pensie cu 5-7% mai mică decât dacă femeile nu şi-ar fi luat acel concediu. „Penalizarea” este agravată de reducerea vârstei de pensionare (pentru că un număr mai mic de ani de contribuţie echivalează cu o pensie mai mică). Şi toate acestea la un loc, cumulat cu faptul că în România femeile au în medie salarii cu 13% mai mici decât bărbaţii şi au o rată de ocupare mai mică pe piaţa muncii, vor perpetua aceeaşi tristă inegalitate de acum: pensiile femeilor vor fi considerabil mai mici decât ale bărbaţilor, iar văduvia (pentru că asta e, femeile trăiesc mai mult) înseamnă confruntarea cu lipsurile şi sărăcia.

În concluzie, româncelor, daţi ţării câţi mai mulţi copii că are grijă Statul ca la bătrâneţe să vă „răsplătească”! Vorba aceea, nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită.

Femeile în funcţii de conducere. Un răspuns pentru Alina Gorghiu

Alina Gorghiu, o politiciană în care îmi pun speranţe că poate schimba unele lucruri (în bine) în viaţa noastră politică, mă provoacă pe blogul său la o dezbatere despre femeile în funcţii de conducere şi mame în acelaşi timp.

Am citit ce scrie pe acest subiect şi remarc că, din păcate, Alina Gorghiu nu spune nimic despre implicarea tatălui, dând de înţeles că de creşterea unui copil trebuie să se ocupe numai mama (ajutată eventual de o baby sitter). Ori aici se află soluţia pentru o mai mare participare a femeilor în viaţa publică şi implicit pe piaţa muncii. În acele ţări unde femeile sunt mai aproape de egalitatea cu bărbaţii, de ştergerea bebe-ului la fund, ca să mă exprim plastic, se ocupă şi tatăl, nu doar mama. Există politici publice gândite anume cu scopul de a-i încuraja şi pe taţi să participe în mod egal la creşterea plozilor (de pildă în ţările nordice concediul parental este împărţit temporal între mamă şi tată).

Totodată există politici publice care pot uşura munca mamelor şi taţilor şi le permit să muncească cu randament maxim: creşe în interiorul marilor companii şi nu numai, subvenţii pentru servicii de baby sitter (în Franţa de exemplu) sau fixarea unor programe de lucru flexibile, acolo unde e posibil, pentru ca părinţii să-şi poată împărţi mai bine timpul.

Femeia poate fi şi mamă şi director de firmă? – întreabă Alina Gorghiu. Răspunsul este: Da, cu următoarele condiţii:

• Tatăl să se ocupe în mod egal de creşterea copilului (aici se pot face campanii de sensibilizare, eventual cu personalităţi din mediul de afaceri sau bărbaţi - taţi din showbiz, de ce nu?);
• Statul să asigure sau să încurajeze oferirea de servicii pentru creşterea copilului mic: creşe, baby-sitter, etc. (în România se merge pe ideea unui concediu de 2 ani pentru creşterea copilului dar asta conduce la îndepărtarea femeilor de pe piaţa muncii şi, în consecinţă, la pierderea unor ani preţioşi din viaţa profesională afectând şi avansarea în carieră. Politica concediului de 2 ani este, cum bine zicea jurnalista Miruna Munteanu, un cadou otrăvit oferit femeilor.
• Să dispară multe din prejudecăţile de azi la adresa leadership-ului feminin. Aici discuţia este lungă, n-are rost să reiau lucruri pe care le-am mai discutat. Prejudecăţile sexiste sunt în mare parte responsabile de faptul că, deşi peste 60% din absolvenţii de facultăţi cu profil economic sunt fete, în managementul de top femeile reprezintă sub 30%, iar la nivelul directorilor de bănci şi burse de valori sunt total absente (şi totuşi România stă destul de bine la capitolul participării femeilor la nivel economic, buba cea mare o avem la nivelul politicii, unde ne situăm la coada clasamentului în lume, mai rău decât multe state africane şi chiar unele musulmane!).

Condiţiile de mai sus ar fi necesare pentru ca femeile să renunţe la sacrificii şi eforturi supraumane pentru a-şi reconcilia viaţa de familie cu profesia (acum există femei -director de firmă şi în acelaşi timp mame, nu multe, dar există, însă cu ce preţ?).

Îi foarte mulţumesc Alinei Gorghiu pentru subiectul lansat. Sper ca într-o bună zi să ducem dezbaterea mai departe, în mass-media, Parlament, Guvern, partide, şi mai departe, în interiorul familiilor din România, acolo unde începe inegalitatea între cele două sexe...

Serviciile secrete vor primi 1,8 miliarde de lei de la buget în 2010

Ştiţi, România este ţara cu şapte servicii secrete care primesc an de an cu generozitate mulţi bani de la bugetul de Stat (adică de la noi). Băieţii (căci e vorba în principal de figuri masculine acolo) nu au fost ameninţaţi în nici un fel de vreo reducere a cheltuielilor pe fondul crizei şi al reformelor din administraţia publică.

SRI primeşte conform proiectului de Buget pe 2010 suma de 1,2 miliarde de lei, SIE vreo 200 de milioane, SPP 135 de milioane, STS, atenţie, 466 milioane (!) la care se adaugă alte sume alocate băieţilor de la Doi şi-un sfert de la MAI şi băieţilor de la Serviciul secret al Ministerului Apărării (există şi aşa ceva, ca să vezi!).

În schimb instituţia de bază a oricărei democraţii din lume, Parlamentul, primeşte (doar) 330 de milioane de lei, din care Senatul pe care Băsescu doreşte să-l desfiinţeze pentru că chipurile cheltuie prea mulţi bani primeşte 94,9 milioane de lei (aproape de cinci ori mai puţin decât STS şi de 12 ori mai puţin decât SRI).

Tot ca o comparaţie, Educaţia va primi de la bugetul de Stat, la comun cu Sportul şi Tineretul, suma de 6 miliarde de lei. Pe deasupra se anunţă reducerea cu 10% a posturilor în învăţământul preuniversitar în decursul anului 2010.

Nu mai spun că bugetul alocat Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional este de 656 milioane de lei, adică undeva la jumătate din fondurile alocate SRI-ului.

Ah, şi să vedeţi în ce ţară minunată şi democratică trăim! Ia ghiciţi ce instituţii de Stat primesc mai mulţi bani în 2010 decât au avut în 2009? Hai că nu e greu. Uitaţi aici:

- Administraţia prezidenţială, buget cu 23% mai mare decât cel din 2009

- Curtea Constituţională, buget cu 60% mai mare (după faptă şi rasplată,nu-i aşa?)

- Secretariatul General al Guvernului cu aprox. 80% mai mulţi bani decât în 2009.

Concluziile le trageţi singuri.

Proiectul de buget poate fi consultat pe site-ul Ministerului Finanţelor şi va fi supus aprobării Parlamentului în luna ianuarie.

.

Update. Un link către un articol interesant:

România - campioana mondială a serviciilor secrete. Cei mai mulţi "securişti" pe cap de locuitor

Naşterea unui copil măreşte inegalităţile între femei şi bărbaţi

Arnaud Regnier-Loilier, demograf în cadrul Institutului Naţional de Studii demografice (INED) din Franţa şi specialist în problemele familiei, a încercat să afle dacă naşterea unui copil modifică repartizarea sarcinilor într-un cuplu. Concluziile sale:

“Naşterea unui copil accentuează dezechilibrul în repartizarea sarcinilor între bărbaţi şi femei", spune el în buletinul INED “Populaţie & Societate”. Femeile se îndepărtează de piaţa muncii şi îşi asumă tot mai mult sarcinile casnice”.

[..]

Dorinţa de a se bucura de un moment privilegiat, grija de a se conforma modelelor sociale, nevoia de mai mult timp pentru sarcini casnice mai multe - totul face ca femeile să se îndepărteze de piaţa muncii. Dorită sau făcută de nevoie, această alegere le împinge din nou pe femei în rolul tradiţional de casnică şi accentuează dezechilibrul în interiorul cuplului. “Schimbarea situaţiei profesionale a femeii explică o bună parte a evoluţiei organizării casnice, subliniază demograful. Femeile şi-au încetat sau redus activitatea profesională şi şi-au asumat mai mult sarcinile zilnice (mese, spălat vase, etc.)”.

Articol complet aici.

Proiectul legii salarizării unice în sectorul public consacră discriminarea femeilor ca politică de stat

Public integral mai jos protestul public al doamnei profesoare Mihaela Miroiu cu privire la proiectul legii salarizării unice în sectorul public și mă alătur acestui demers. Salarizarea unitară în sectorul public nu trebuie să conducă la perpetuarea dicrepanțelor de salarizare între sectoarele feminizate (educaţie, sănătate), mai prost plătite, şi cele masculinizate (armată, poliţie, SRI, SIE, SPP), unde se primesc salarii mai mari. Nu întâmplător cele mai prost remunerate domenii din sectorul public au fost educaţia şi sănătatea, ele fiind şi cele preponderent ocupate de femei. În schimb, având la rădăcină concepţia patriarhală că bărbatul este capul familiei şi are drept responsabilitate întreţinerea familiei, sectoarele cu angajaţi în principal bărbaţi, de la armată la poliţie şi servicii secrete, au primit întotdeauna mai mulţi bani, indiferent câte crize am avut şi cât de aspre au fost cândva efectele tranziţiei. Dacă există câteva femei angajate în poliţie, armată sau servicii secrete, ele sunt trimise la munca de birou, administrativă, evident mai prost retribuită. Un domeniu în care femeile scăpaseră cât de cât de această discriminare a fost cel al justiţiei, însă prin legea salarizării unice acest domeniu pare a fi cel mai afectat de reduceri salariale. Legea salarizării unice în sectorul public consacră discriminarea femeilor ca politică de stat. Tocmai acest sistem face ca multe femei angajate la Stat să fie dependente financiar de soţii lor iar multe familii monoparentale din România, femei singure cu copii, să fie puternic afectate de sărăcie. Sper din tot sufletul ca demersul doamnei Miroiu să aibă ecou la nivel politic, în special în rândul femeilor parlamentare.

.

.

"Proiectul legii salarizării unice în sectorul public consacră discriminarea femeilor ca politică de stat

Prof. univ. dr. Mihaela Miroiu

Facultatea de Științe Politice, SNSPA

.
.

Ierarhizarea salarială propusă în proiectul Ministerului Finanțelor reflectă lipsa de criterii profesionale, înclinația către stat militar-polițienesc și, categoric, o discriminare evidentă a domeniilor feminizate. Ierarhizarea salarială încalcă atât Constituția României (Art. 16), cât și Legea 202/2002 privind egalitatea de șanse între femei și bărbați. Aceasta prevede la art 4 al. b) următoarele: prin discriminare indirecta se înțelege situația în care o dispoziție, un criteriu sau o practica, aparent neutra, ar dezavantaja în special persoanele de un anumit sex în raport cu persoanele de alt sex, cu excepția cazului în care aceasta dispoziție, acest criteriu sau aceasta practica este justificată obiectiv de un scop legitim, iar mijloacele de atingere a acestui scop sunt corespunzătoare si necesare; de asemenea, la art. 4 al. f se prevede că: prin munca de valoare egala se înțelege activitatea remunerată care, în urma comparării, pe baza acelorasi indicatori si a acelorasi unități de măsura, cu o alta activitate, reflecta folosirea unor cunostințe si deprinderi profesionale similare sau egale si depunerea unei cantități egale ori similare de efort intelectual si/sau fizic;
Discriminarea indirectă a femeilor este re-consacrată în calitate de politică de stat în formă și mai gravă decât până acum prin Proiectul legii salarizării unice. Toate creșterile salariale mari vizează domenii în care bărbații reprezintă în jur de 90% dintre angajați: armată (111%), poliție (41%), administrația penitenciarelor (30%). Nu sunt date publice pentru creșterile din celălalt domeniu masculinizat: serviciile secrete. Domeniile feminizate ca forță de muncă au cu totul altă soartă: învățământul preuniversitar și sănătatea (24%), învățământul universitar (5,3%). Magistrați (majoritar femei) vor avea salariile reduse în medie cu 23%). În consecință, acest proiect este neconstituțional.
Solicit următoarelor instituții să se pronunțe public în legătură cu neconstituționalitatea Proiectului legii salarizării: Comisiile pentru Egalitate de Șanse pentru femei și bărbați din Parlamentul României, Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Avocatul Poporului și Președintelui României în calitate de garant al Constituției. "

Pro şi contra: pensionare la 65 de ani pentru femei şi bărbaţi

Într-un articol din ediţia de azi a Cotidianul apar mai multe opinii interesante despre propunerea de egalizare a vârstei de pensionare a femeilor şi bărbaţilor. La momentul actual femeile se pensionează la 59 de ani iar bărbaţii la 64.

Cei care susţin că vârsta de pensionare a femeilor trebuie să fie mai mică spun că măsura este o compensare a faptului că femeile de-a lungul vieţii au un alt job, neremunerat, anume cel prestat în treburile casnice, îngrijirea copiilor şi a persoanelor în vărstă. Este o recunoaştere a muncii duble pe care o prestează femeile, acasă şi pe piaţa muncii.

Însă pensionarea mai devreme aduce cu sine şi o pensie mai mică şi de aceea există un nivel de sărăcie mai mare în rândul femeilor pensionate.

Soluţia, din punctul meu de vedere, dacă într-adevăr Statul vrea să facă o favoare femeilor, ar fi să li se lase acestora posibilitatea să aleagă. Cele care vor să muncească până la 65 de ani pentru a avea mai mulţi bani la bătrâneţe ar trebui lăsate să o facă iar cele care vor să iasă la 59 de ani, ca acum, la rândul lor să aibă această posibilitate.

Lia Olguţa Vasilescu (PSD), şefa Comisiei pentru Egalitate de Şanse din Senat, nu e de acord cu această soluţie, ea vrea să facă un bine femeilor cu forţa, să le oblige pe toate să iasă la pensie mai devreme, ignorând aspectele economice ale acestui sistem. Dânsa ignoră faptul că au existat femei în România care au dat Statul în judecată şi au câştigat dreptul de a se pensiona la aceeaşi vârstă cu bărbaţii.

Banca Mondială a recomandat României în urmă cu câteva zile să aducă la acelaşi nivel vârsta de pensionare a femeilor şi bărbaţilor.

Articolul din Cotidianul poate fi citit aici.

Discriminarea la interviu

O mărturie de pe forumul BestJobs ...