Gabi Creţu pentru Parlament

Gabriela Creţu, fostă deputată în Parlamentul European între 2007 şi 2009, luptă pentru obţinerea unei candidaturi din partea USL în colegiul senatorial Bârlad în alegerile parlamentare din 9 decembrie. 

Şcoala de vară a Femeilor din PD-L

La sfârşitul acestei săptămâni a avut loc la Costineşti Şcoala de vară a femeilor democrat-liberale. Din discursurile care au avut loc în prima parte a şcolii s-a dovedit că interesul pentru o agendă politică a femeilor este egal cu zero în acest moment în PD-L, la fel ca şi pentru asigurarea unei reprezentări de gen echitabile în alegerile din decembrie.

Acţiune, femei!

Săptămâna trecută am fost invitată la fundaţia Friedrich Ebert la discuţiile noului grup format din tinere politiciene şi activiste de stânga care militează pentru o mai bună reprezentare politică a femeilor în România.

Năstase şi modelul său de familie

În urmă cu câteva zile, fiul fostului premier Adrian Năstase a făcut publică o scrisoare a tatălui său, în care acesta îi trasează sarcina de a prelua locul de cap al familiei şi de a-i restabili onoarea şi demnitatea.

Sistemul de vot uninominal majoritar şi reprezentarea politică a femeilor

Camera Deputaţilor a adoptat astăzi legea  votului uninominal majoritar într-un singur tur, aşa numitul „uninominal pur”. Efectele negative ale acestui sistem de vot s-au discutat îndelung în presă şi în mediul online în ultimele zile, printre acestea merită amintit faptul că opţiunile de vot ale alegătorilor vor fi distorsionate, că procente importante din voturi nu vor fi reflectate în Parlament şi că practic accesul de noi forţe politice în Parlament este anihilat.  Există chiar riscul ca partide medii, cu 15 – 20% din voturi la nivel naţional să nu fie deloc reprezentate în Parlament sau să fie reprezentate cu procente mici, de 2-3%, pentru că nu au câştigat colegiile uninominale. Nu degeaba acest sistem este numit „câştigătorul ia totul” (First Past the Post) . Efectul pe termen mediu şi lung este crearea unui sistem politic bipartid, adică o scenă politică dominată de două partide mari care guvernează prin rotaţie la intervale mai mari sau mai mici de timp. Cât de benefic va fi să avem două forţe politice dominante ale scenei politice într-o ţară cu democraţie fragilă ca România vom vedea.

Sistemul de vot uninominal majoritar este totodată cel mai nefavorabil sistem de vot pentru reprezentarea politică a femeilor, lucru unanim confirmat de cercetările întreprinse în ultimele decenii în această arie şi stipulat clar în diverse rapoarte ale unor instituţii internaţionale.

Comisia de la Veneţia a publicat un raport în 2008 referitor la impactul sistemelor de vot asupra prezentării femeilor în care arată, printre altele:

Listele de candidaţi pentru alegerea consiliilor locale şi a consiliilor judeţene trebuie întocmite astfel încât să asigure reprezentarea ambelor sexe

Titlul de mai sus este un extras din Legea nr. 67/2004 privind alegerea autorităţilor administrației publice locale (articolul 6, aliniatul 1), lege în baza căreia se desfăşoară alegerile locale din 10 iunie 2012.

Ea vine în completarea Legii 202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi care prevede la art. 23 alin. 3 că partidele politice au obligaţia /…/ să asigure reprezentarea echilibrată a femeilor şi bărbaților în propunerea candidaţilor la alegerile locale, generale şi pentru Parlamentul European.

Împotriva sistemului de vot uninominal „pur” (II)

Senatul a aprobat astăzi proiectul de lege privind votul uninominal “pur”, iniţiat de liderii USL, Crin Antonescu si Victor Ponta. Ne îndreptăm periculos spre adoptarea unui sistem de vot nereprezentativ care poate îngropa pluripartidismul din România.

Prin „uninominal pur” liderii USL înţeleg un sistem de vot uninominal majoritar într-un sigur tur prin care câştigător va fi cel care primeşte cele mai multe voturi în colegiu, indiferent dacă este dorit sau nu de majoritatea alegătorilor. Se poate ajunge la situaţia ca un candidat cu 15% din voturi să intre în Parlament deşi restul de 85% din alegători nu l-ar vota într-un al doilea tur de scrutin. Acest sistem va fi folosit la alegerile locale din iunie.

Nu numai minorităţile etnice sunt ignorate de actualul Guvern

Preşedintele UDMR Kelemen Hunor l-a acuzat astăzi pe premierul desemnat Victor Ponta că propune un program de guvernare în care nu se regăseşte niciun cuvânt despre minorităţile naţionale.

"Este primul program de guvernare din ultimii 22 de ani care nu conţine niciun capitol, nicio frază, nicio propoziţie, niciun cuvânt rătăcit, pierdut, despre minorităţile naţionale. Pentru noi mesajul este foarte clar: voi, minorităţile naţionale nu contaţi, nu existaţi”, a spus Kelemen.(Gândul )

Nu numai minorităţile etnice sunt ignorate de noul Guvern. În programul de guvernare nu există nimic despre femei sau despre problema discriminării. Nici un cuvinţel.

Spre deosebire, programul de guvernare al lui Boc din 2009 cuprindea câteva prevederi referitoare la „politici privind reconcilierea vieţii de familie cu cea profesională”; problema violenţei în familie; „eliminarea condiţiei discriminatorii a femeii pe piaţa muncii, în viaţa social-economică, culturală şi politică”; "lărgirea sferei drepturilor minorităţilor naţionale”; „creşterea eficienţei structurilor instituţionale şi a personalului dedicat problematicii minorităţii rome” şi altele. 

Sunt de acord cu cei spun că programul de guvernare al USL este prost şi încropit la repezeală. 

Link: USL - PROGRAM DE GUVERNARE 2011

Update.
Asociaţia Mame pentru Mame a criticat la rândul ei faptul că noua ministră a Muncii Mariana Câmpeanu se preocupă numai de pensii şi salarii, ignorând alte politici sociale, cum ar fi cele legate de îngrijirea copiilor. În programul de guvernare nu există nicio referile la femeile mame sau la politicile publice de îngrijire a copiilor.
Link: Scrisoare Deschisa din partea Mamelor catre noul Ministru al Muncii si Familiei, Dna. Mariana Campeanu

Social-democraţia de Constanţa

Prezent într-o emisiune a postului de televiziune RTV, primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a declarat că în România avem fete frumoase şi ar fi păcat să nu exploatăm această frumuseţe pentru atragerea turiştilor arabi.

Nu este o promovare a turismului sexual în România, a negat el.

Că Radu Mazăre vrea să promoveze distracţia şi petrecerile, în loc de peisaje şi alte atracţii turistice nu-i rău. Grav este că politicianul aşa zis social – democrat nu are nicio reţinere, şi nu este prima oară, de a trata femeile ca pe nişte mărfuri, ca pe o resursă neexploatată a României (că tot se vorbeşte des în ultima vreme despre resurse minerale, de aur, gaze de şist, cupru).  

Este periculos că într-o ţară care are mari probleme cu traficul de fiinţe umane şi proxenetismul – nu e săptămână să nu avem ştiri despre reţele de proxenetism şi trafic de fiinţe umane anihilate de poliţişti -, într-o ţară în care sărăcia le împinge pe sute de fete şi femei să presteze „de bună voie” fel de fel de servicii sexuale, de la videochat la masaj erotic şi prostituţie, vine un politician care se pretinde de stânga, adică preocupat de categoriile vulnerabile, să ne propună campanii de promovare a turismului prin intermediul fetelor frumoase.  Orice numai să sară arabii cu banul, că ştiţi vorba aia, banii n-au miros! 

Româncele au deja o imagine de femei facile în afara ţării. Let’s face it! Străinii privesc româncele îmbrăcate un pic mai sexy ca pe prostituate. Povestea asta că „avem cele mai frumoase fete din lume” ascunde o definire sexistă bazată pe ideea că femeile de aici sunt în principal corp, nu personalitate sau inteligenţă. Cu asta vrem să ne lăudăm? Mulţumesc, dar eu aştept de la social-democraţie politici publice care să promoveze demnitatea şi afirmarea femeilor, nu reducerea lor la statut de obiecte sexuale şi cu atât mai puţin la statut de mijloace de atragere a turiştilor străini.


Citeşte şi:

• Hai sa promovam turismul romanesc prin programul "Sexism fara constrangeri!, de Ilona Voicu, 26 august 2011

• Mazare, 'Berlusconi de Romania': Fetele frumoase ca atractie turistica, de Iulia Sima, 30 august 2011

Cotele de gen în politică

Ce sunt cotele de gen în politică, de câte tipuri sunt, exemple de ţări în care s-au aplicat cote de gen în legislaţie sau în normele interne de partid, ce se întâmplă în România şi ce iniţiative s-au luat după revoluţie dar şi înainte, în perioada comunismului, pentru asigurarea reprezentării femeilor în politică sunt subiecte tratate pe noul site: http://cotedegen.wgz.ro/

Tema cotelor de gen este destul de complexă. În principiu, nu ne plac cotele. Am vrea ca femeile şi bărbaţii să aibă condiţii egale să urce în ierarhia de partid. Ar fi bine ca niciun membru de partid, pentru că faptul că e femeie, să nu fie considerat mai puţin apt şi capabil să ocupe o funcţie publică. Să nu existe prejudecăţi despre locul potrivit unei femei sau autoritatea pe care aceasta o poate dobândi în spaţiul public. Şi nici să nu se mai facă politică într-un stil masculin, prin găşti care pun la cale strategii de partid la chefurile din cârciumi şi cluburi de noapte. Lucrurile nu stau aşa, astfel că jumătate din populaţia ţării ajunge să fie reprezentată în acest moment cu mai puţin de 10% în Parlament şi un pic peste 10% în consiliile judeţene şi locale.

Cotele de gen, acele măsuri prin care se impune o minimă reprezentare a femeilor (de 20, 30 sau 40%), nu sunt un privilegiu în favoarea femeilor, din contră, prin ele partidele sunt obligate să aducă la start în alegeri candidaţi care să corespundă într-o mai mare măsură componenţei populaţiei. Sunt măsuri care vizează o reprezentare politică mai democratică.

Sistemul de vot din România face ca tema cotelor de gen să fie cu atât mai importantă. Statistic vorbind, votul uninominal conduce la o reprezentare politică mai slabă a femeilor comparativ cu votul pe liste, întrucât partidele tind să-şi desemneze candidaţii nu în funcţie de competenţe şi experienţă cât mai ales după criterii ca:

• Notorietate (femeile sunt dezavantajate pentru că deţin mai puţine poziţii de putere);

• Bani (în topul 300 cei mai bogaţi români femeile sunt excepţii, ele nu deţin în egală măsură resursele financiare necesare pentru a-şi finanţa propria campanie electorală);

• Percepţia faţă de capacitatea individuală de a câştiga bătălia electorală (din nou, partidele evită femeile, considerate „sexul slab”, din cauza prejudecăţii că în confruntarea cu un bărbat ar avea mai puţine şanse de câştig).

Obstacole de genul celor de mai sus ar putea fi îndepărtate prin introducerea cotelor de gen în lege. O sursă de inspiraţie poate fi legislaţia Franţei. Legea Parităţii se aplică atât la alegerile realizate prin sistem proporţional pe liste (alegerile pentru municipii, Senat şi Parlamentul European), cât şi la alegerile prin sistem de vot uninominal (la alegerea membrilor din Adunarea Naţională, camera inferioară a Parlamentului francez).

În lipsa legii, partidele însele îşi pot fixa un procent minimal de reprezentare a genurilor, stipulând inclusiv sancţiuni în caz de nerespectare. PSD şi PD-L au deja cote de gen prevăzute în propriile statute dar la anterioarele alegeri nu le-au respectat şi nici nu le-au adaptat la sistemul de vot uninominal. Partidul Laburist din Marea Britanie are un mecanism intern intitulat all women shortlist prin care asigură atât un procent minimal al femeilor în rândul candidaţilor săi în alegeri, cât şi distribuirea uniformă a candidaturilor în funcţie de şansele de câştig ale colegiilor, evitând ca femeile să fie numite doar în colegii cu şanse mici sau nule.

Baconschi şi problema avorturilor

Ieri, 14 martie, Fundaţia Creştin Democrată condusă de Teodor Baconschi a organizat împreună cu Organizaţia de Femei a PD-L, cu Fundația Hanns Seidel şi cu două organizaţii nefrecventabile ProVita şi Alianţa Familiilor, o conferinţă sub numele „Familia şi etica vieţii”.

Una din temele dezbătute a fost legată de numărul mare de avorturi din România. Domnul Baconschi a devenit preocupat de temă, sau pretinde că a devenit interesat, atunci când a aflat rezultatele recensământului din 2011 care preconizează un viitor demografic sumbru al României. A face o conexiune între declinul demografic şi avorturi este în sine o teză care ne situează pe terenul preocupărilor nataliştilor din epoca ceauşistă. Cu toate acestea, Baconschi a insistat în repetate rânduri în timpul conferinţei că nu este adeptul unor soluţii brutale, ci doreşte sprijinirea tinerilor în a-şi întemeia o familie, a-şi face o casă şi a-şi putea creşte copii (inclusiv prin dezvoltarea infrastructurii de creşe şi grădiniţe).

Curios lucru, a invitat ca vorbitori fundamentalişti religioşi care fac an de an aşa numitul marş al vieţii şi duc campanii anti avort în şcoli (cu concursul Inspectoratului Şcolar Bucureşti). Totodată, a invitat la conferinţă un neamţ de la Fundaţia Hanns Seidel România, care nu s-a ferit să spună direct că avortul este o crimă.

Şi mai mult decât atât, Baconschi l-a invitat la conferinţă pe deputatul de Timiş Marius Dugulescu care în 2010 cerea reglementarea avorturilor şi chiar interzicerea lor iar în prezent a depus un proiect legislativ prin care femeile care doresc întreruperea sarcinii să fie obligate la consiliere şi să li se impună un timp de gândire de 5 zile înainte de luarea deciziei (mă întreb cine ar vrea să le dea consilierea acelor femei, prietenii săi de la Pro Vita?) .

Singurele persoane cu o atitudine rezervată şi moderată din cadrul conferinţei au fost cele două femei invitate, Sulfina Barbu şi Raluca Turcan, care au vorbit despre problema demografică cu care se confruntă România şi despre nevoia de a sprijini tinerii şi familiile. Turcan şi Barbu nu au abordat avortul în termeni de încălcare a dreptului la viaţă a fătului, cum au făcut-o ceilalţi. Cu alte cuvinte, din cei 8 vorbitori invitaţi oficial să ia cuvântul în cadrul conferinţei, bărbaţii au avut toţi o problemă cu problema avorturilor din România pledând într-un mod mai mult sau mai puţin direct pentru restrângerea dreptului femeii de a alege să continue sau nu o sarcină, în timp ce cele două doamne au avut intervenţii reţinute în acest sens (deşi simplul accept de a sta alături de Provita şi Alianţa Familiilor este în sine un gest discutabil).Un singur bărbat, Adrian Papahagi, vicepreşedintele Fundaţiei Creştin Democrate, a recunoscut că are o jenă în a-şi da cu părerea despre o chestiune în esenţă femeiască.

De la conferinţă au lipsit complet invitaţi care să pledeze pentru dreptul femeilor de a alege şi pentru dreptul de a dispune de propriul corp. A fost o pseudo-dezbatere, cu o abordare unilaterală menită, printre altele, să incrimineze întreruperile de sarcină. După 2 ore în care vorbitorii şi-au expus părerile, Baconschi s-a grăbit să încheie conferinţa, lăsând cu greu 10 minute pentru intervenţii din sală. Un timp prea scurt, pe final, în care nu s-a putut contraargumenta faţă de cele discutate.

Baconschi a declarat spre sfârşitul conferinţei că va face un pact cu Pro Vita. Poate ar trebui să ştie cu cine se aliază: Bogdan Stanciu, preşedintele Pro Vita pe care l-a invitat şi la conferinţă, provine din rândurile organizaţiei extremiste Noua Dreaptă. Cea care pune afişe prin tot oraşul cu Corneliu Zelea Codreanu.

Bogdan Stanciu a făcut o prezentare în care a lăudat cu seninătate Constituţia actuală a Ungariei. Acea constituţie criticată în toată Europa pentru că este nedemocratică. Baconschi l-a felicitat la final pentru prezentare şi pentru cuvintele „articulate, coerente şi adevărate” rostite în discursul său (presărat insistent şi persuasiv cu referiri la „dreptul la viaţă al copilului nenăscut”).

Declinul demografic al României este fără îndoială o problemă care pe termen lung poate avea efecte nefaste asupra sistemului de pensii şi a celui medical. O soluţie ar fi luarea unor măsuri care să încurajeze tinerii, în cuplu sau în afara lui, să conceapă copii: de la infrastructura de îngrijire a copilului până la politici de reconciliere a vieţii de familie cu munca. Ce a făcut PD-L la guvernare în ultimii ani nu se înscrie în această politică: a tăiat indemnizaţii şi alocaţii, a redus cheltuielile cu asistenţa socială şi medicală, n-a construit nicio creşă din cele promise.

A pune piedici avorturilor nu este o soluţia viabilă pentru creşterea demografică. Am avut în România experienţa nefericită dinainte de 1989. Mamele, mătuşile şi bunicile noastre au trăit pe propria piele teroarea acelui experiment pronatalist brutal. Peste 10.000 de femei şi-au pierdut viaţa în urma avorturilor clandestine, alte sute de mii au trecut prin suferinţe fizice sau traume psihice.

Dacă România are o problemă cu numărul mare al avorturilor corelaţia trebuie făcută cu faptul că în şcolile din România nu s-a făcut şi nu se face educaţie sexuală, deşi adolescenţii sunt din ce în ce mai bombardaţi pe toate canalele media cu mesaje care fac trimitere la sexualitate. Adolescenţii nu primesc în egală măsură informaţii despre contracepţie şi despre boli cu transmitere sexuală.

Au fost şi alte teme discutabile abordate în cadrul conferinţei: insistenţa pe importanţa absolută a familiei (s-au şi contrazis pe alocuri, familia au descris-o drept un mediu de siguranţă şi iubire, iar pe altă parte s-au lăudat cu noua lege de prevenire şi combatere a violenţei în familie); criza demografică; criza morală, ingineria genetică.

A mai scris despre eveniment:

• Carmen Radu: (In)toleranţa lui Baconschi

Boghicevici la Ministerul Muncii, o propunere pentru neliniştea noastră

Colegiul Director al PD-L a propus-o pe Claudia Boghicevici să ocupe funcţia de ministru al Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu.

Doamna în cauză, dacă nu ştiaţi, este o ferventă susţinătoare a parteneriatului Stat-Biserică în domeniul social (şi nu numai în domeniul social) şi a început de curând o campanie împotriva avortului. Două motive să-i urăm o şedere cât mai scurtă în fruntea ministerului şi rezultate zero în aceste două proiecte! Sau şi mai bine: să nu fie numită deloc!

În legătură cu problema avorturilor din România, Boghicevici spune într-o postare pe blog:

"Am vizionat nenumărate confesiuni ale femeilor care au recurs la acest gest, nu a fost niciuna care să nu regrete faptul că a săvârșit un avort!Nu prea mai avem explicații plauzibile pentru așa zisa sarcină nedorită, în condițiile în care avem la îndemână nenumărate metode de contracepție!”

Explicaţii plauzibile? Cum ar fi faptul că în România nu se predă nimic în şcoli despre educaţia sexuală, deşi tinerii sunt bombardaţi pe toate canalele media şi pe internet de mesaje despre sexualitate? Cum ar fi faptul că din motive financiare, multe cupluri nu-şi permit mai mult de 1 copil? Cum ar fi faptul că există sarcini apărute în urma abuzurilor sexuale? Şi discuţia nu se opreşte aici...

În ce priveşte legea Parteneriatului Stat – Biserică în domeniul asistenţei sociale, în aparenţă o lege menită să încurajeze implicarea Bisericii în acţiuni sociale, aceasta consolidează o formă prin care fonduri publice provenite din impozitele şi taxele cetăţenilor sunt date în administrare popilor. Ce asistenţă credeţi că vor oferi capetele luminate ale Bisericii femeilor victime ale violenţei domestice? Sau victimelor violurilor? Foarte probabil nici nu vor exista programe de asistenţă socială pentru aşa ceva. Vă recomand pe această temă articolul Un cadou sinistru de 8 Martie: monopolul masculin al asistenţei sociale, de Ioana Vrabiescu.

Cu Boghicevici în fruntea Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale mă tem că o s-ajung să regret c-a plecat Sulfina. Vom vedea.

Update 09.02.2012

Ieri, la audierile de la Parlament, Boghicevici şi-a anunţat priorităţile la ministerul Muncii.

Are câteva obiective interesante şi lăudabile, cum ar fi creşterea ratei de ocupare pe piaţa muncii a femeilor cu vârsta peste 45 de ani; dezvoltarea economiei sociale. În schimb, a specificat şi ieri că şi-a propus se cedeze cultelor o parte din serviciile de asistenţă socială.

'Vrem să ne implicăm mai mult astfel încât cultele, ONG-urile, să aibă acces la finanţare. Urmărim să obţinem o diversificare a furnizorilor de servicii sociale pentru că nu este normal ca 90% din serviciile sociale să fie oferite doar de către stat', a spus Claudia Boghicevici.

Agerpres "Claudia Boghicevici doreşte să apeleze la expertiza Opoziţiei din domeniul muncii"

Retrospectivă. Politica românească în 2011 din perspectivă feministă.

Să facem o recapitulare a celor mai importante evenimente, declaraţii politice şi măsuri guvernamentale din anul 2011 care au vizat femeile. Avem pe de o parte femeile de pe scena politică, grupate unele dintre ele în organizaţiile de femei iar de cealaltă parte avem jumătate din populaţia României, cetăţenele acestei ţări, cele care într-un mod sau altul au fost afectate de deciziile politice.

Organizaţiile de femei din partide au devenit mai vocale în 2011 însă puterea lor reală este în continuare redusă. Dintre femeile politiciene, fără îndoială cea mai mediatizată a fost Elena Udrea, urmată de alte femei din partidul de guvernământ, Roberta Anastase, Anca Boagiu şi Sulfina Barbu.

Măsurile guvernului Boc au afectat în mai mare măsură femeile întrucât acestea prezentau dinaintea crizei o vulnerabilitate mai mare la sărăcie, au venituri mai mici şi ocupă mai puţine posturi de decizie. Femeile au preluat în sânul familiei o parte din sarcinile care reveneau Statului în domeniul asistenţei sociale şi sanitare o dată cu reducerea cheltuielilor în aceste domenii. Reducerea mai multor tipuri de indemnizaţii (de creştere a copilului, pentru familiile monoparentale, prima la naştere, etc.) au afectat negativ femeile.

De pe scena politică nu au lipsit comentariile misogine, aveţi în cuprinsul acestui articol o colecţie de astfel de comentarii, precum şi plângerile depuse la CNCD de diferite politiciene împotriva unor declaraţii discriminatorii.

„Domnişoara preşedintă a Camerei Deputaţilor va deveni doamnă”

Ieri, în Parlamentul României, senatorul Cristian Ţopescu, cunoscut mai mult ca şi comentator sportiv, a făcut glume pe seama zvonurilor că Roberta Anastase se va mărita în curând. „Domnişoara preşedintă a Camerei Deputaţilor va deveni doamnă” a subliniat el apăsat pentru a arăta ce schimbări importante va produce măritişul în identitatea Robertei Anastase. Pe lângă glumiţa sexistă, senatorul s-a mai amuzat şi pe seama numărul de invitaţi la nuntă - i-a sugerat viitoarei mirese să nu invite 80 de prieteni şi apropiaţi pentru că există riscul ca în loc de 80 să vină 170 de persoane (aluzie la erorile de numărare a voturilor în Parlament pe care le face Roberta Anastase).

Identificarea femeilor în funcţie de statutul marital a rămas întipărită social de pe vremea când căsătoria avea o importanţă majoră în viaţa femeilor pentru că le aducea, pe de o parte respectabilitatea socială, de cealaltă parte o restrângere a capacităţilor civile (femeile căsătorite nu puteau încheia acte civile fără aprobarea soţului) şi, totodată, marca trecerea de sub tutela tatălui sub cea a soţului. Apelativul „domnişoară” conţine în schimb şi o tentă peiorativă atunci când se foloseşte ca termen de adresare pentru o femeie adultă. O domnişoară este o persoană imatură, fără experienţă de viaţă, neluată în serios.

O problemă absentă de pe agenda publică

Update 26.11. Reportaj Realitatea tv despre protest:

„

Femeile în posturi de decizie în administraţia publică centrală

Săptămâna trecută, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a publicat un studiu din care reieşea că femeile deţin peste jumătate dintre posturile de decizie din administraţia publică centrală şi cele mai multe posturi de conducere în ministere. Surpriză, nu-i aşa? Am ajuns la egalitate de gen!

Fals! Studiul respectiv nu a inclus toate posturile de decizie. A exclus posturile demnitarilor (adică exact cele de la care pornesc realmente deciziile): ministru, secretar de stat, preşedinţi cu rang de secretar de stat şi consilierii personali ai acestora. Acestea sunt funcţiile cel mai bine retribuite din administraţia publică şi cele mai importante. Studiul a inclus în schimb următoarele poziţii:

• nivel decizional 1: secretar general, secretar general adjunct, director general, director general adjunct;

• nivel decizional 2: director, director adjunct, şef serviciu, şef birou.

Abordarea din studiu este eronată. Cele două niveluri decizionale 1 şi 2, în realitate sunt niveluri decizionale 2 şi 3 pentru că cel mai înalt nivel de decizie este cel exclus: cel al demnitarilor. Studiul nu contrazice anterioarele cercetări. Din contră, confirmă existenţa plafonului de sticlă în ascensiunea ierarhică a femeilor. Dacă la nivelurile de mijloc distribuţia pe genuri a posturilor de decizie este aproximativ egală, cu cât înaintăm spre vârf cu atât prezenţa femeilor este mai mică iar a bărbaţilor mai mare.

În actualul cabinet de miniştri se regăsesc 15 miniştri bărbaţi şi 3 miniştri femei (Elena Udrea, Anca Boagiu şi Sulfina Barbu). Nu există date disponibile pentru situaţia la nivel de secretar de stat, preşedinţi cu rang de secretar de stat şi consilieri personali.

Pentru a nu induce în eroare titlul corect al studiului ar fi trebuit să fie "Situaţia femeilor şi a bărbaţilor în poziţii de decizie de rang 2 şi 3 din administraţia publică centrală". Totodată, datele ar fi trebuie să fie coroborate cu rezultatele studiilor anterioare pentru a pune în evidenţă existenţa plafonului de sticlă şi a barierelor care stau în calea ascensiunii femeilor în funcţiile de decizie de rang 1.

Link:

- Situaţia femeilor şi a bărbaţilor în poziţii de decizie în administraţia publică centrală.

Convenţia Naţională a Organizaţiei de Femei a PD-L

Noua conducere a Organizaţiei de Femei a PD-L s-a decis astăzi în cadrul Convenţiei Naţionale. Ocuparea funcţiilor de la vârful organizaţiei s-a făcut fără emoţii. Sulfina Barbu a fost singura candidată la funcţia de preşedintă, funcţie pe care o deţine şi în prezent. Andreea Paul (Vass) a evitat o confruntare cu Barbu şi s-a limitat la ocuparea funcţiei de prim-vicepreşedintă.

Dintre discursurile vorbitorilor, cele mai bune mi s-au părut ale Andreei Paul (Vass) şi, surprinzător, al Elenei Udrea, la care se adaugă cel al austriecei Maria Kallat, vicepreşedintă a Partidului Popular European. Discursurile ţinute de Sulfina Barbu, Roberta Anastase, Monica Macovei chiar dacă au cuprins, mai mult sau mai puţin, referiri la „forţa politică a femeilor”, nu conţin ceea ce, în termeni de specialitate se cheamă o viziune „gender mainstreaming”, adică să se aplece asupra problemelor specifice femeilor, indiferent de domeniul pe care-l abordează (de exemplu, vorbind de sănătate, să amintească de accesul femeilor la serviciile medicale, carenţele în serviciile maternităţilor, informarea deficitară a femeilor în perioada pre şi post natală, etc. – asta înseamnă o abordare „gender mainstreaming”).

Crin Antonescu: „La noi funcţionează principiul meritocraţiei, facem abstracţie de sex când vine vorba de politică”. Serios?

Liderul PNL, Crin Antonescu, a respins, în numele femeilor liberale, ideea stabilirii unor cote de gen în partid pentru desemnarea candidaţilor la alegerile locale şi parlamentare de anul viitor.

"Noi, liberalii, avem alt principiu, principiul meritocrației, facem abstracţie de sex, când vine vorba de politică. Femeile liberale vor sa acceadă în poziţii importante politic pe orice alt criterii decât acela ca le-a lăsat Dumnezeu femei şi nu le-a nenorocit să fie bărbaţi", a declarat Antonescu.

„Principiul meritocraţiei”! Ce frumos sună dar cât de idealist este! Mai întâi, să vedem candidaţii cu care PNL s-a prezentat la alegerile parlamentare uninominale din anul 2008: din 452 de candidaţi, femeile au fost 36, adică mai puţin de 8% din totalul candidaţilor.

• la Camera Deputaţilor, din 315 candidaţi PNL, 24 au fost femei (7,6%);
• la Senat, din 137 candidaţi PNL, 12 au fost femei (8,75%).

În urma alegerilor, PNL a obţinut 93 de mandate de parlamentar, din care 8 le-au revenit femeilor, în consecinţă femeile liberale au obţinut 8,6% din totalul mandatelor de parlamentar ale PNL. Este puţin? Nu, este foarte puţin! Dacă doar atâtea femei meritoase au fost în stare să găsească liberalii, înseamnă că PNL are o problemă de reprezentare a cetăţenilor, inclusiv a propriului electorat. Nu trebuie neaparat să adopte cote de gen, deşi această soluţie este cam singura care dă roade pe termen scurt şi mediu, însă o deschidere mai mare către femei ar fi necesară. O strategie de atragere a expertelor din business, mediul academic, administraţie, diplomaţie, etc. şi mecanisme de promovare internă în partid mai prietenoase cu femeile s-ar impune. 

Pe de altă parte, reprezentarea politică nu se limitează la principiul meritului. Este vorba de reprezentarea intereselor cetăţenilor şi de bunul mers al întregii societăţi. Toţi cetăţenii, femei şi bărbaţi, trebuie să respecte legile adoptate de Parlament, prin urmare ar fi corect ca toţi să aibă un cuvânt de spus în forul în care aceste legi sunt dezbătute şi adoptate. O reprezentare politică democratică trebuie să ţină cont nu doar de merite şi competenţe ci şi de reflectarea intereselor diferite ale cetăţenilor în baza genului de care aparţin, aşa cum se iau în calcul alte criterii. În prezent, se aplică criteriul geografic la desemnarea candidaţilor în alegeri şi criteriul etnic în alocarea unor locuri în Parlament.

PNL acceptă că cetăţenii pot avea interese diferite dacă provin din arii geografice diferite. PNL aplică principiul geografic la desemnarea candidaţilor, deşi ar fi posibil ca cei mai „merituoşi” să fie din Bucureşti, sau din Ardeal sau doar din Ardeal şi Oltenia. Tot aşa ar trebui să vadă că există interese politice diferite ale femeilor şi bărbaţilor. De exemplu, actualmente, ce altă explicaţie poate exista pentru trenarea de ani de zile a unor modificări fundamentale la legea de prevenire şi combatere a violenţei în familie decât aceea că peste 90% din parlamentari sunt bărbaţi iar ei nu empatizează în aceeaşi măsură cu victimele violenţei domestice? Sau optica masculină cu care se dezbat propunerile legislative de legalizare a prostituţiei? Sau absenţa unei legi a bonelor? În schimb, devine de importanţă maximă să dăm bani pentru stadioane şi săli de sport.

Desemnarea parlamentarilor nu se limitează la „principiul meritocraţiei”. Există 18 deputaţi care îşi obţin mandatele pentru că provin din rândul minorităţilor etnice naţionale iar în cazul lor, pe bună dreptate, mai presus de „principiul meritocraţiei” funcţionează cel al reprezentării politice a grupurilor etnice minoritare, grupuri care au interese şi puncte de vedere care pot fi diferite de cele ale majorităţii.

Revenind la principiul meritelor, ar trebui văzut că într-o societate patriarhală ca a noastră, evaluarea meritelor în multe domenii este afectată de apartenenţa la un gen sau altul. Cei care evaluează sunt de cele mai multe ori bărbaţi, iar ei perpetuează relaţiile de privilegiu, ierarhie şi subordonare existente. O femeie trebuie să muncească de trei ori până la de zece ori mai mult pentru a reuşi să urce în ierarhie, lucru recunoscut constant de femeile din organizaţiile politice. Principiul meritocraţiei nu poate fi aplicat în absenţa unor criterii de evaluare obiective, cu adevărat neutre la gen.

Împotriva sistemului de vot uninominal pur (majoritar)

O dată cu apropierea alegerilor parlamentare din 2012, s-au înteţit discuţiile, în special în rândul reprezentanţilor PD-L, pe marginea modificării Legii Electorale în direcţia trecerii la un sistem de vot uninominal necompensat de tipul FPTP (First past the post voting – Câştigătorul ia totul).

Din 2008, în România se votează în baza unui sistem uninominal mixt, parţial majoritar, parţial proporţional. Dacă vă aduceţi aminte, înaintea adoptării acestui sistem de vot, exista iluzia că prin votul uninominal oamenii nu vor mai vota corupţii, comuniştii, mafioţii şi alte triste figuri care populează Parlamentul României de mai bine de 20 de ani. Dar s-a văzut că sistemul de vot uninominal n-a împiedicat accesul în forul legislativ al unor personaje precum Şerban Mihăilescu (Micky Şpagă), Sorina Plăcintă, Iulian Orban, Dan Voiculescu, Cătălin Voicu şi alţii. Cei care susţin trecerea la un sistem de vot uninominal pur (sistem de vot majoritar), pot specula că prezenţa unor parlamentari cu imagine pătată s-ar datora părţii din sistem prin care redistribuirea mandatelor se face proporţional, în funcţie de voturile obţinute de partid la nivel de circumscripţie şi la nivel naţional. Acesta este principalul argument în favoarea trecerii la un sistem majoritar"pur".

De fapt, sistemul de vot uninominal majoritar are mai multe efecte negative, resimţite chiar în ţări cu tradiţie democratică îndelungată ca Marea Britanie şi SUA. La noi, în combinaţie cu cultura balcanică slab democratică şi profund coruptă, acest sistem de vot ar putea duce la naşterea unui sistem monstruos în care întreaga putere politică să fie acumulată perpetuu sau prin rotaţie de un grup restrâns de persoane care în acelaşi timp îşi asigură dominaţia asupra resurselor şi a capitalului pe căi ilicite, legătura politică-capital fiind foarte strânsă în România.

1. Sistemul de vot uninominal majoritar lasă pe scena politică doar două partide mari

Acesta este efectul negativ cel mai des invocat de cei care critică trecerea la un sistem FPTP. Dar, mai pe faţă, mai pe ascuns, acesta este motivul principal pentru care PD-L îşi doreşte acum modificarea legii electorale. PD-L s-ar salva de la un eşec electoral, preluând voturile acordate unor partide mai mici şi mizând pe prezenţa unor figuri locale notorii (şi posibil pe alte pârghii mai puţin legale). Bătălia electorală s-ar duce numai între PD-L şi USL, lucru care le-ar conveni de minune PD-L-iştilor. Celor două formaţiuni politice li s-ar adăuga UDMR care ar câştiga colegiile din Secuime. Cele mai afectate vor fi, cum ziceam, partidele mici (de exemplu Partidul Ecologist) care nu vor mai avea nicio şansă de a accede în Parlament. Un partid ca PNL ar risca pierderea unor voturi importante dacă se prezintă în alegeri în afara USL. Pluralitatea politică va fi implicit afectată iar o parte importantă din cetăţeni nu va fi reprezentată în forul legislativ.

2. Candidaţii sunt desemnaţi de partide în funcţie de notorietate şi bani

Acesta este un neajuns al sistemul de vot uninominal în general, atât al celui majoritar, cât şi al celui mixt actual din România. Partidele aleargă după candidaţi cu notorietate locală (foşti şi actuali primari, prefecţi, baroni locali) sau naţională (inclusiv vedete de televiziune, actori şi cântăreţi, foşti sportivi, etc.). În al doilea rând, în partide sunt preferaţi candidaţii cu resurse financiare, umane şi mediatice cât mai mari, transformând lupta electorală într-o competiţie în care cel fără bani şi alte resurse, dar mult mai pregătit politic, intelectual şi uman pentru a ocupa un scaun de parlamentar, este net dezavantajat.

3. Partidele văd un risc în a desemna candidaţi din grupuri discriminate sau minoritare

Sistemul de vot majoritar este statistic vorbind deosebit de nefavorabil reprezentării politice a femeilor. Liderii partidelor ezită să desemneze femeile pe post de candidaţi din cauza percepţiei că acestea nu au suficientă autoritate ca bărbaţii să ducă bătălia politică. În ţările cu sistem de vot majoritar, reprezentarea femeilor este deficitară, chiar şi atunci când se iau măsuri afirmative pentru a asigura prezenţa lor minimală. Un alt motiv al slabei lor prezenţe în rândul candidaţilor este acela că, aşa cum arătam anterior, sunt preferaţi candidaţii cu notorietate iar de cele mai multe ori cei care au deja experienţă politică sunt bărbaţi. Reînnoirea clasei politice este mult mai greoaie, o persoană outsider, chiar dacă şi-a dovedit competenţa într-un anumit domeniu şi este cunoscută şi apreciată la nivel intern în partid, va fi mai puţin preferată în faţa unui politician deja cunoscut la nivel local sau naţional, chiar dacă respectivul are un trecut criticabil.

În Franţa, de exemplu, singurele alegeri în care Legea Parităţii nu a dat suficiente roade au fost cele care folosesc sistemul de vot majoritar. La alegerile la care se aplică sistem de vot proporţional pe liste, acestea fiind alegerile locale şi municipale, o parte din alegerile pentru Senat şi alegerile europarlamentare, reprezentarea femei-bărbaţi este aproape paritară, în timp ce la alegerile uninominale prin sistem majoritar, respectiv cele pentru Adunarea Naţională (Camera inferioară a Parlamentului), procentul femeilor a fost de 12,5% la alegerile din 2002 şi 18,5% la alegerile din 2007. Asta cu toate că există o Lege a Parităţii care prevede sancţiuni financiare usturătoare în cazul în care un partid nu prezintă un număr aproximativ egal de candidaţi femei şi bărbaţi în alegeri. De teamă că partidul oponent deşi va încălca legea va câştiga un colegiu dacă numeşte un candidat bărbat, partidele, în special cele mari, se îndeamnă unele pe altele la nerespectarea legii parităţii.

Acestea sunt succint trei motive pentru care consider că sistemul de vot uninominal, mai ales cel majoritar, ar fi de evitat în România în perioada următoare. Nu suntem o ţară cu tradiţie democratică prea îndelungată ca să renunţăm la o parte din voturile exprimate la urne de dragul unei stabilităţi politice. Militez pentru o mai bună reprezentare a cetăţenilor, iar acest lucru se realizează prin votul proporţional, nu cel majoritar. Pragul electoral ar trebui scăzut pentru a permite şi altor voci să se exprime în Parlament. Legea partidelor politice ar trebui modificată pentru a nu mai pune atâtea beţe în roate constituirii de noi partide. În concluzie, prefer o reprezentare politică cât mai democratică, în locul a două partide mari controlate de o mână de oameni, o mână de băieţi deştepţi care ar face ce-ar vrea cu ţărişoara noastră.

Impropriu spus „Auditul Naţional al Serviciilor Sociale”

În perioada iulie – septembrie 2011 toate Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC), aflate în subordinea Consiliilor judeţene sunt supuse unui audit efectuat de Fundaţia Hope and Homes for Children (HHC) România şi Absolute Return for Kids (ARK)în parteneriat cu Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

Incorect analiza instituţională a fost denumită „Audit Naţional al Serviciilor Sociale”, deşi vizează doar auditarea serviciilor de protecţie a copilului. Se induce ideea că singurul obiectiv al DGASPC-urilor este în domeniul protecţiei copilului. Totuşi, cum rămâne cu auditarea celorlalte arii care intră în atribuţiile acestor direcţii judeţene: protecţia familiei (inclusiv prevenirea şi combaterea violenţei în familie), a persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum şi a oricăror persoane aflate în nevoie? Dacă aceste arii nu sunt şi ele auditate atunci denumirea de Audit Naţional al Serviciilor Sociale este improprie. Mai aproape de realitate ar fi denumirea„Auditul Serviciilor de Protecţie a Copilului”. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale lasă să se înţeleagă că face mai mult decât face în realitate, ba, în mod periculos, focalizează întreaga activitate a acestor Direcţii judeţene înspre protecţia copilului, domeniu important desigur, dar nu singurul în care trebuie să intervină pentru asigurarea serviciilor sociale.

O auditare a serviciilor de prevenire şi combatere a violenţei în familie ar fi şi ea extrem de necesară întrucât guvernul le-a lăsat autorităţilor locale întreaga responsabilitate pentru acest domeniu iar cazurile de violenţă domestică s-au înmulţit. Cel mai probabil în multe judeţe un asemenea audit s-ar finaliza cu concluzia „nu se mai face nimic”, „s-au închis adăposturile pentru victimele violenţei în familie”, „s-au tăiat fondurile”, „nu s-a putut face nimic în cutare caz pentru că legea nu prevede ordinul de restricţie pentru agresor”, etc. O altă arie importantă de intervenţie a acestor direcţii ar trebui să fie, conform legii, asistenţa socială pentru prevenirea şi combaterea marginalizării sociale şi elaborarea programelor de acţiune antisărăcie. Sebastian Lăzăroiu, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, bănuiesc că ştie foarte bine, în calitate de sociolog, că serviciile de asistenţă socială nu se limitează doar la asigurarea serviciilor de protecţie a drepturilor copilului. Ar face bine să schimbe denumirea acestui audit denumit inadecvat „Audit Naţional al Serviciilor Sociale”.

Linkuri:

• "Primul audit naţional al serviciilor sociale. Copiii din Direcţiile de Asistenţă Socială îşi vor spune părerea despre sistem"
• Ștefan Dărăbuș: Am inceput Auditul National al Serviciilor Sociale