Cum am petrecut de 8 martie

Cum ziceam, anul acesta de 8 martie am decis că ne-am săturat de poliţiştii care oferă flori femeilor pe stradă. Ne-am săturat, în general, de acei bărbaţi care le transmit smeriţi nevestelor şi colegelor de birou omagii de adâncă preţuire, deşi pe tot restul anului îşi alocă rolul de „capi de familie” şi „factori de decizie”. Ne-am săturat de „bărbaţii de Stat” care recită prin Parlament şi platourile de televiziune fraze pompoase pentru ea, „femeia”, aşa la modul ideal, deşi pe tot restul anului femeile din România, fiinţe în carne şi oase, împovărate de griji şi greutăţi, sunt tratate ca cetăţeni de rangul II. Că problemele cu care se confruntă femeile din România, de la discriminare la violenţă domestică, hărţuire sexuală, salarii mai mici, ca să enumer câteva, apar la coada listei de priorităţi pe agenda politică. Că nu se discută decât rareori despre lipsa unui parteneriat soţ-soţie la treburile casnice în familiile din România, femeile spetindu-se ca nişte roboţi în bucătărie pentru a-i hrăni zi de zi pe cei care pun stăpânire pe telecomandă, aşteptând mâncarea ca în expresia aceea „pun-te masă, scoal-te masă”.

Aşa că am pus la cale o mini campanie, atât cât am putut, fără prea multe fonduri, ca să facem de 8 martie şi ALTCEVA. Un „ceva” care să ţină cont de realităţile femeilor din România şi să readucă ziua de 8 martie, Ziua Internaţională a Femeii, spre scopul pentru care a fost creată de la bun început: acela de revendicare de drepturi egale şi de tratament egal pentru femei şi bărbaţi.

Ne-am strâns 30 de oameni, tineri şi voişi, membri ai organizaţiei din care fac parte, Centrul FILIA, împreună cu membri ai asociaţiei A.R.T. Fusion şi voluntarii care ne-au răspuns la apelurile de pe facebook şi grupuri Yahoo, alături de câţiva studenţi de la jurnalism şi alte facultăţi. Au participat şi voluntarele internaţionale, şase la număr, din proiectul EVS (http://thegenderbenders.wordpress.com/)

Am îmbrăcat cu toţii tricouri albe inscripţionate cu mesaje scrise cu roşu, astfel:

Pe tricourile fetelor în partea din faţă a fost scris mesajul „MĂ RESPECŢI DOAR DE 8 MARTIE”, iar pe cele ale băieţilor „TE RESPECT DOAR DE 8 MARTIE”.

Pe spate, tricourile fetelor au fost imprimate cu acele probleme şi stereotipuri de care am amintit: DISCRIMINARE, VIOLENŢĂ DOMESTICĂ, HĂRŢUIRE SEXUALĂ, PLATĂ INEGALĂ PENTRU MUNCĂ DE VALOARE EGALĂ, ROBOT DE BUCĂTĂRIE, OBIECT SEXUAL, SCLAVA FRUMUSEŢII. Iar la băieţi: BĂRBAT DE STAT, FACTOR DE DECIZIE, STĂPÂN PE TELECOMANDĂ, CAP DE FAMILIE. Sunt câteva mesaje care ne-au venit în cap într-o după-amiază de discuţii aprinse, dar evident ar putea fi completate pe viitor (mă gândesc că la fete mergea pe spate să scrie şi „SAC DE BOX”, cu trimitere la victimele violenţei domestice).

Şi am coborât la metrou, în week-endul care a trecut, mai precis pe 6 şi 7 martie, îmbrăcaţi cu aceste minunate tricouri, unde am împărţit pliante. Am avut aprobare de la stăpânire, aka de la Metrorex, cărora le mulţumim pentru răspunsul pozitiv şi prompt.

Pliantele împărţite călătorilor de la metrou :

PLIANT 2, FAŢĂ - VERSO


PLIANT 3, FAŢĂ - VERSO

PLIANT 4, FAŢĂ - VERSO

Acţiunea publică urma să aibă loc şi în ziua de 8 martie, în altă locaţie, pe holurile de la Parlament, unde fusesem invitaţi de Cristina Pocora (PNL, preşedinta Comisiei pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi din Camera Deputaţilor). N-a mai fost să fie deoarece de o săptămână încoace Biroul Permanent al Camerei nu reuşeşte să se întrunească în şedinţă şi nu am obţinut o amărâtă de semnătură de aprobare pe hârtiile care fuseseră întocmite pentru manifestaţia noastră.

În schimb astăzi, de 8 martie, am avut în plan un alt eveniment. Am organizat de la ora 17,00, la SNSPA, dezbaterea „Femei în politică. Istorii trăite” la care au participat politicienele Cristina Pocora, Andreea Paul (Vass) şi Maria Moţa şi care ne-au povestit despre primii lor paşi în viaţa politică şi traiectoria pe care au urmat-o pentru a ajunge în poziţiile pe care le ocupă acum. Dincolo de partea educativă a dezbaterii, necesară publicului care a asistat la ea, studenţi şi masteranzi în mare parte care au avut astfel un contact direct cu politicieni şi au aflat câteva din „secretele” carierei politice a acestora, a existat şi o parte de analiză a situaţiei agendei politice destinate problemelor femeilor din România. S-a discutat despre noul proiect de lege pe violenţa în familie şi despre o viitoare posibilă strategie a UNICEF pentru implicarea taţilor în activităţile de creştere a copiilor. Doamna profesoară Mihaela Mirou, invitată de asemenea la dezbatere, ne-a transmis sentimentul său că în România la ora actuală se înregistrează un recul în abordarea problemelor de gen faţă de ce se făcea cu 10 ani în urmă, pe vremea când se pompau mai multe fonduri din afară pentru ONG-uri iar societatea civilă era mult mai activă şi mai luată în seamă de politicieni. Am discutat şi despre ce a reprezentat o femeie ca Mona Muscă la vremea ei în politică şi despre solidaritatea care exista în legislaturile trecute între femeile din Parlament, indiferent de partidul din care făceau parte, pentru votarea unor legi, lucru care astăzi din păcate nu mai este valabil.

"MĂ RESPECŢI DOAR DE 8 MARTIE” – acţiunea de la metrou, ziua 1

Ieri, sâmbătă, a avut loc prima zi de acţiuni publice din mini campania noastră prin care cerem ca femeile să fie respectate nu doar de 8 martie ci şi pe tot restul anului.

Punctul de plecare a fost pasajul de la piaţa Universităţii, după care ne-am plimbat cu metroul vreo două ore, împărţind pliante călătorilor şi arătându-ne făloşi tricourile inscripţionate cu diverse mesaje.

Am fost urmăriţi un timp de un fotograf de la Mediafax Foto iar la un moment dat ne-am întâlnit pe drum şi cu o doamnă de la TVR care ne-a propus să facem o emisiune pe acest subiect. Între timp, despre manifestaţia noastră s-a vorbit şi la Radio Guerrilla şi Radio Europa FM.

Călătorii obişnuiţi cărora le-am împărţit pliantele ne-au privit cu curiozitate şi, spre surprinderea noastră, au citit cu atenţie textele din pliante. Unii ne-au felicitat, alţii ne-au zâmbit, în timp ce alţii s-au arătat indiferenţi, trăgând cu coada ochiului la noi.

Azi urmează o nouă tură de plimbări la metrou, de la ora 15.30, iar luni, de 8 martie, toată acţiunea se va desfăşura pe holurile de la Parlament începând cu ora 13,00.

Iată imagini:

.

Pe partea din faţă, pe toate tricourile fetelor este scris mesajul: MĂ RESPECŢI DOAR DE 8 MARTIE, iar pe ale băieţilor: TE RESPECT DOAR DE 8 MARTIE.

Pe spate, pe tricourile fetelor sunt scrise câteva din problemele şi stereotipurile de gen:
- DISCRIMINARE
- VIOLENŢĂ DOMESTICĂ
- HĂRŢUIRE SEXUALĂ
- PLATĂ INEGALĂ PENTRU MUNCĂ DE VALOARE EGALĂ
- CETĂŢEAN DE RANGUL II
- OBIECT SEXUAL
- SCLAVA FRUMUSEŢII
- ROBOT DE BUCĂTĂRIE
- SCHIMBĂTOARE DE SCUTECE

Iar la băieţi:
- CAP DE FAMILIE
- BĂRBAT DE STAT
- STĂPÂN PE TELECOMANDĂ
- FACTOR DE DECIZIE.

Organizatorii acestui eveniment, Centrul FILIA şi asociaţia A.R.T. Fusion, cu sprijinul voluntarilor internaţionali din proiectul „Experience Arts for Social Change”, doresc ca ziua de 8 martie să reprezinte nu numai un prilej de a copleşi femeile cu flori şi cadouri, ci şi un moment de reflecţie asupra inegalităţilor dintre femei şi bărbaţi şi a încălcării drepturilor femeilor în societatea românească pe tot restul anului.

Anca Boagiu ar putea deveni preşedinta Senatului

PD-L ia în calcul două nume pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al Senatului, după revocarea lui Geoană: Radu Berceanu, actualul ministru al Transporturilor şi Anca Boagiu.

Berceanu ar trebui să lase din mână conducerea de la Transporturi pentru a deveni al doilea om în Stat, adică să renunţe la afacerile bănoase cu drumuri, tunele, poduri şi podeţe. Mir-am-aş! Sau cine ştie, s-o fi săturat de atâtea lovele şi visează la prestigiu!

Însă în cazul în care Boagiu va fi cea aleasă, atunci se va petrece un lucru interesant. Practic, după preşedintele României, următoarele două funcţii în Stat vor fi ocupate de femei: Boagiu la Senat şi Anastase la Camera Deputaţilor. Ar fi un lucru interesant ţinând cont că avem un Parlament format din 90,3 % bărbaţi şi 9,7% femei. Să fie acesta un semn că femeile sunt mai bune chiar dacă reprezintă o minoritate, ori, din contră, o dovadă că Parlamentului i se doreşte scăderea din importanţă? Am mai analizat şi cu altă ocazie preferinţa lui Băsescu de a se înconjura de femei în politică şi ajunsesem parcă la concluzia că o face pentru că le consideră fiinţe mai slabe, mai loiale decât bărbaţii şi cu potenţial mai redus de a deveni competitori politici la fel de puternici ca el într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat.

Azi, la 17.30

Mai multe în Gândul.

Susţine plângerea împotriva prof. univ. dr. Tudorel Butoi

Un grup de ONG-uri a depus o plângere la CNCD împotriva declaraţiilor expertului criminalist Tudorel Butoi, făcute săptămâna trecută pe Realitatea tv.

Butoi declarase că mare parte dintre femeile agresate pe stradă, în parcuri şi ascensoare îşi provoacă agresorii. Că mare parte dintre ele se comportă ca nişte piţipoance şi "leliţe balcanice" şi de aia o păţesc!!

Prin asemenea declaraţii, domnul Butoi le-a acordat violatorilor circumstanţe atenuante (ei fiind, nu-i aşa, „provocaţi” de ce le mai multe ori), iar pe victime le-a jignit şi pe deasupra le-a atribuit o parte din vinovăţie pentru agresiunile suferite (comportament provocator, libertin), ca şi cum ar putea ceva legitima vreodată un viol sau o agresiune de orice natură.

În fine, cert este că un grup de ONG-uri a avut o reacţie oficială. A fost depusă o sesizare la CNCD împotriva declaraţiilor domnului expert criminalist, profesor universitar, doctor în psihologie judiciară, etcetera, etcetera, şi s-au început demersurile pentru sancţionarea sa.

Ca semn al susţinerii acestei plângeri, am creat un grup pe facebook, pe care sper să-l vadă într-o bună zi şi domnul Butoi. Să vadă că nu suntem puţini cei care îi dezaprobăm opiniile.

Dacă susţii acest demers, accesează pagina şi înscrie-te ca membru.

__________________

Unde s-a mai scris pe acest subiect:

- Blogul Medusei - Culpabilizarea victimei

- Un beso - Violul la rtv: letita balcanica, pitipoanca

- Scorpii si gheonoaie - Declaratiile lui Tudorel Butoi, expert criminalist

-F.I.A. - Femeile trebuie sa stie cum se urca in lift!

- Femeia simpla - Lelitza balcanica e de vina

- monkey monkey underpants - specialistul in datul cu mucii in fasole

Statul român nu face nimic pentru victimele violenţei domestice

A apărut azi în ziarul Gândul un articol binevenit, intitulat „Bătaia pe post de mărţişor”, referitor la fenomenul violenţei domestice în România.

Cu toate că e un articol amplu, cu statistici şi informaţii, autorul a omis să se refere la situaţia dezastruoasă de la nivel instituţional în politicile de prevenire şi combatere a violenţei domestice. În România în acest domeniu există un adevărat haos administrativ, fără cap şi fără coadă, din care nu mai înţelege nimeni nimic.

Articolul omite să spună că Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei, cea care se ocupa de implementarea politicilor de prevenire şi combatere a fenomenului violenţei în spaţiul domestic, a fost desfiinţată toamna trecută odată cu reorganizarea agenţiilor guvernamentale. Vechea structură a fost incorporată în Autoritatea de protecţie a copilului, în prezent instituţia purtând denumirea „Autoritatea de Protecţie a Familiei şi Drepturilor Copilului”. Acum e o instituţie cu 80 de angajaţi care nu fac efectiv nimic pentru femeile agresate în familie. Anul trecut, în decembrie, la o lună de când se făcuse reorganizarea, am făcut o vizită la această Agenţie şi am discutat cu două doamne de la departamentul de programe. La întrebarea „ce proiecte aveţi pentru anul 2010” au ridicat din umeri şi mi-au spus că sunt în proces de mutare a sediului.

Am întrebat care e situaţia adăposturilor pentru victime în ţară şi mi-au spus că nu e problema lor, pentru că adăposturile au fost transferate administraţiei locale. Mi-au spus că adăposturile se … autofinanţează! O aberaţie evident, adăposturile supravieţuiesc cu bani de la bugetele locale şi din finanţări din mediul privat. Pe hârtie sunt trecute adăposturi publice care în realitate nu funcţionează. Noroc cu adăposturile private finanţate de ONG-uri.

Mi-au dat şi alte veşti triste. Cele două centre care se ocupau de consilierea şi orientarea victimelor au fost desfiinţate (Centrul Pilot de Asistenţă şi Protecţie a Victimelor Violenţei în Familie şi Centrul de Informare şi Consultanţă pentru Familie). Au fost desfiinţate complet, oamenii fiind trimişi în şomaj sau transferaţi la alte instituţii.

Că statul român nu face nimic pentru ajutarea efectivă a victimelor violenţei domestice o dovedeşte şi lipsa unei Strategii Naţionale în domeniu. Prima şi ultima strategie, făcută la presiunea Uniunii Europene, a expirat în 2007.

Ah, uitam să vă spun un amănunt interesant ca să înţelegeţi cum sunt gândite politicile publice din România. Când am discutat cu doamnele de la această Autoritate, am întrebat de ce ANPF nu s-a comasat cu ANES (Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi), aşa cum ar fi fost normal, întrucât în cele mai multe ţări europene politicile de prevenire şi combatere a violenţei domestice sunt incluse în programele de egalitate de gen. Am dedus din răspunsurile lor că motivul a fost o relaţie mult mai apropiată, de prietenie, între şefii celor două instituţii comasate (de protecţie a familiei cu cea care se ocupă de drepturile copilului)! Iată ce filozofie instituţională stă la baza acestor comasări!

Culmea e că dezinteresul pentru această problemă socială în România se manifestă cu toate că Spania, ţara care deţine preşedinţia UE până la vară, şi-a făcut din prevenirea şi combaterea acestui fenomen o prioritate la nivel european. Se prevede adoptarea mai multor directive în domeniu şi înfiinţarea unui Observator european al Violenţei de Gen care să monitorizeze situaţia din statele membre şi să culeagă datele statistice.

Revenind la situaţia din ţară, soluţiile, în viziunea mea, ar fi:

- Structurile din vechea ANPF, care în prezent se află incorporate laolaltă cu structurile pentru drepturile copilului, să fie alipite ANES-ului (Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse).

- Să fie reînfiinţate în toate judeţele şi municipiul Bucureşti acele departamente care se ocupau de prevenirea şi combaterea violenţei în familie. În toate judeţele să existe numere de telefon gratuite pentru consiliere.

- Să fie finanţate urgent adăposturile publice şi înfiinţate în acele oraşe unde nu există deloc.

- Să fie reînfiinţate centrele de asistenţă şi orientate a victimelor.

- Să se adopte urgent o Strategie Naţională în domeniul prevenirii şi combaterii fenomenului violenţei în familie.

- Să existe poliţişti specializaţi în cazurile de violenţă în familie, aşa cum sunt în multe ţări.

- Şi mai ales, să se facă o campanie publică de sensibilizare, pentru că e inadmisibil ca problema să fie absentă din dezbaterea publică.

Şi altele, bineînţeles, preluând modelele de succes din ţările membre ale Uniunii Europene.

Dar înainte de toate, trebuie aflat cu exactitate care e situaţia instituţională în acest domeniu.