joi, 6 noiembrie 2008

România, eterna şi fascinanta ţară misogină

Zilele trecute nimeresc la o întâlnire de afaceri, o primă întâlnire de cunoaştere între două firme, una străină, cealaltă românească. Genul de ocazie în care se întâlneşte în mod fericit cererea cu oferta.
Toate bune şi frumoase. Eu mă ocup de traducerea pentru cei de la firma străină, doi bărbaţi mai în vârstă şi o tânără femeie.
Apare individul de la firma românească, o faţă de ţăran şi o burtă imensă, zâmbeşte şi se prezintă. În acelaşi timp se apropie să strângă mâna celor prezenţi. Doar că masculul mioritic dă mâna cu cei doi bărbaţi, dar nu şi cu femeia care era cu ei şi nici cu mine, tot femeie. Nouă ne aruncă o privire fugară în timp ce se aşează repede pe scaun bombănind ceva despre firma lui. Am realizat în secunda următoare că trebuia să-i fi întins ostentativ mâna să n-aibă încotro şi să ne trateze egal. Prea târziu.
După un timp, în toiul discuţiilor, de la acelaşi exemplar misogin vine pseudo-politicos următoarea întrebare pentru femeia din firma străină: „Doamna Xulescu, hmm... doamnă sau domnişoară?”. O întrebare care vizează inoportun starea civilă a unei persoane, prea des întâlnită din păcate, la care eu i-aş fi răspuns răutăcios tot cu o întrebare: „Dar dvs, domn sau domnişor?” ...

2 comentarii:

Unknown spunea...

lol. si cum era? doamna sau domnisoara? :D

Laura Craciun spunea...

bine ai zis! si pe mine m-a deranjat intrebarea asta de multe ori! din pacate sunt inca multe femei care pun o intrebare din asta! nu e normal sa i te adresezi unei femei diferit doar in functie de faptul daca e casatorita sau nu,e jignitor! mie,de exemplu,imi place sa mi se zica "doamna"! daca mai aud vreodata intrebarea asta de la vreun barbat,acum stiu ce replica ii voi da! multumesc pentru ideea buna!