vineri, 24 iulie 2009

Pro şi contra: pensionare la 65 de ani pentru femei şi bărbaţi

Într-un articol din ediţia de azi a Cotidianul apar mai multe opinii interesante despre propunerea de egalizare a vârstei de pensionare a femeilor şi bărbaţilor. La momentul actual femeile se pensionează la 59 de ani iar bărbaţii la 64.
Cei care susţin că vârsta de pensionare a femeilor trebuie să fie mai mică spun că măsura este o compensare a faptului că femeile de-a lungul vieţii au un alt job, neremunerat, anume cel prestat în treburile casnice, îngrijirea copiilor şi a persoanelor în vărstă. Este o recunoaştere a muncii duble pe care o prestează femeile, acasă şi pe piaţa muncii.
Însă pensionarea mai devreme aduce cu sine şi o pensie mai mică şi de aceea există un nivel de sărăcie mai mare în rândul femeilor pensionate.
Soluţia, din punctul meu de vedere, dacă într-adevăr Statul vrea să facă o favoare femeilor, ar fi să li se lase acestora posibilitatea să aleagă. Cele care vor să muncească până la 65 de ani pentru a avea mai mulţi bani la bătrâneţe ar trebui lăsate să o facă iar cele care vor să iasă la 59 de ani, ca acum, la rândul lor să aibă această posibilitate.
Lia Olguţa Vasilescu (PSD), şefa Comisiei pentru Egalitate de Şanse din Senat, nu e de acord cu această soluţie, ea vrea să facă un bine femeilor cu forţa, să le oblige pe toate să iasă la pensie mai devreme, ignorând aspectele economice ale acestui sistem. Dânsa ignoră faptul că au existat femei în România care au dat Statul în judecată şi au câştigat dreptul de a se pensiona la aceeaşi vârstă cu bărbaţii.
Banca Mondială a recomandat României în urmă cu câteva zile să aducă la acelaşi nivel vârsta de pensionare a femeilor şi bărbaţilor.
Articolul din Cotidianul poate fi citit aici.

4 comentarii:

Deceneu spunea...

Desi afirma-i ca pensia femeilor e mai mica, pentru ca au contribuit o durata mai scurta (in cazul cand varsta de pensionare e mai mica), ele beneficiaza de pensie mai multi ani decat barbatii, pentru ca durata de viata e mai mare si varsta de pensionare mai mica.
Datorita faptului ca durata medie de viata e mai mare la femei decat la barbati, chiar daca s-ar pensiona la aceeasi varta, ar beneficia de mai multi ani de pensie decat barbatii, deci masura uniformizarii varstei de pensionare e normala.

Si eu cred ca ar trebui sa poata opta, si daca firma sau institutia e de acord sa poata sa lucreze peste varsta de pensionare.
As pune restrictii la posturile de conducere in institutile publice, sa nu poata fi ocupate dupa varsta de pensionare, pentru ca acolo se fac aranjamente, cei care ocupa asemenea posturi au tendinta sa-si prelungeasca ocuparea fucntiei.

son of alerik spunea...

Problema este ca, daca li se ofera posibilitatea de a opta sunt doua mari probleme (cel putin):
- autoritatile nu pot calcula si estima numarul celor care vor iesi la pensie si nici contributiile la bugetul de pensii a acelora care aleg sa munceasca. Si asa este haos in sistemul de pensii, o astfel de masura i-ar arunca in aer;
- este posibil ca marea majoritate a femeilor sa aleaga sa iasa la pensie, sa primeasca pensia si sa munceasca la negru sau prin contract. Este vesnica si marea problema a sistemul de pensii: zeci de mii de oameni au iesit anticipat (pe caz de boala, legi speciale etc etc) la 40-50 de ani si se bucura de doua surse de venit.
Suna frumos propunerea de a alege; dar este doar teorie din pacate :(

medusa spunea...

@ son of alerik, cele doua probleme ridicate de tine le vad in felul urmator:
1. Autoritatile isi vor estima bugetul in baza variantei pesimiste, cea in care toate femeile se pensioneaza la 60 de ani ca acum;
2. Problema cu munca la greu este intr-adevar o problema dar nu e specifica acestui caz.

Mai presus de toate, eu cred ca trebuie sa luam in calcul dorinta acelor femei care ar vrea si sunt in putere sa munceasca pana la 65 de ani pentru a se bucura de o pensie mai mare iar Statul le forteaza acum sa iasa la pensie la 59 de ani (vezi linkul catre articolul din Romania Libera).

maca spunea...

In Romania nu mai vrea nimeni sa munceasca pana la 65. Se moare mult mai devreme de 65 de ani. Si pe urma ce patron te tine pana la 65???