vineri, 12 noiembrie 2010

Bărbaţii din PSD şi scandalul fotomodelelor

Liderii PSD Victor Ponta şi Adrian Năstase au sărit în apărarea lui Robert Negoiţă şi a lui Nicu Bănicioiu în scandalul sexual în care aceştia din urmă sunt implicaţi.
Victor Ponta a calificat totul ca fiind "o porcărie şi o diversiune". Azi a lăsat de înţeles că dosarul e o replică la atacurile lor asupra Robertei Anastase. "Pentru că noi am atacat-o pe Roberta, ei l-au atacat pe Robert. Noi am zis de Miss Parlament, ei de Miss TSD", a afirmat liderul PSD.
Năstase a insinuat la modul ironic că, pentru a scăpa de acuzaţii, Negoiţă ar trebui s-o ia de nevastă pe una din minorele cu care a întreţinut relaţii sexuale. Păi, domnule Năstase, aşa şi pe vremuri un violator scăpa de închisoare dacă se căsătorea cu victima. Credeam că am depăşit acele vremuri când prin căsătorie se puteau anula abuzurile asupra unei femei. Şi minore pe deasupra!
Niciunul din bărbaţii din conducerea PSD, nici Ponta, nici Năstase, nici altcineva, n-a luat distanţă faţă de cei implicaţi în scandal şi niciunul nu s-a situat de partea victimelor, victime care în unele cazuri sunt membre sau simpatizante ale partidului, una fiind „recompensată” cu titlul de Miss TSD. De ce ar face-o? Unii comentatori insistă că ce au făcut Negoiţă şi Bănicioiu nu e ilegal. A cumpăra servicii sexuale în România nu este o infracţiune. Infracţiune este să vinzi astfel de servicii. Parlamentul României, populat în cea mai mare parte de bărbaţi, a făcut nişte legi în această ţară din care reiese că deşi prostituţia este o infracţiune, infractor e considerată numai prostituata, clientul nu. Oare putem nutri speranţa că se va modifica vreodată legea astfel încât clientul să fie şi el sancţionat măcar cu amendă, ţinând cont că banii lui fac posibilă existenţa prostituţiei? Având un for legislativ în care bărbaţii sunt peste 90% din totalul parlamentarilor, avem slabe şanse.
N-o fi ilegal să cumperi sex în România, aşa o fi domnilor, că doar voi aţi conceput şi votat legea asta cândva, dar o fi moral? Pe deasupra, PSD e un partid de stânga care în teorie ar trebui să se situeze de partea celor vulnerabili, săraci, cu puţine oportunităţi în viaţă, adică aşa cum sunt acele fete de ale căror situaţii au profitat proxeneţii şi amicii lor peşedişti. Mă întreb ce credibilitate vor liderii PSD să mai aibă când ne vor ţine discursuri despre demnitatea umană sau egalitatea de şanse, dacă acum vor alege să fie de partea unora care au cumpărat cu banii lor corpurile unor fete nevoiaşe pentru a-şi satisface poftele sexuale? Ce mesaj le transmite PSD fetelor şi femeilor din România acum când iese la iveală felul cum au fost tratate unele membre şi simpatizante mai tinere ale partidului, ademenite cu premii şi bogăţii ca să-şi vândă trupurile prin bordeluri de lux din Viena? Să te tot înscrii în PSD în aceste zile dacă eşti femeie tânără! Prietenii şi familia ar avea motive solide să-şi pună nişte întrebări despre tine.
Ţinând cont de toate astea, bărbaţii din fruntea PSD ar face mai bine să ia aminte la ce spune colega lor Corina Creţu şi să transmită un cu totul alt tip de mesaj vis-a-vis de acest scandal. Pe blogul ei, europarlamentara Corina Creţu a scris (şi o felicit pentru poziţia ei):
„Nu mi-a căzut prea bine să aflu că oameni de stânga, membri ai partidului nostru, au avut ceva în comun cu acest scandal, ca şi despre cum au fost recrutate şi tratate tinerele care au participat la unele acţiuni ale partidului nostru. Astfel de atitudini pot compromite eforturile noastre de a promova politici în favoarea femeilor, de a combate discriminarea de gen, de a face din egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei o realitate. Datorăm scuze celor contrariaţi şi dezgustaţi de modul in care au fost prezentați unii membri ai PSD în acest scandal. Oamenii judecă în principal moralitatea actelor noastre, chiar şi atunci când nu este vorba de încălcări ale legii” (sursa – blogul Corinei Creţu).

3 comentarii:

La moarte cu toti spunea...

Da, si se mai mira ipocrit de ce nu vine lumea la demonstratii sau la vot decit platita.
TOTI sunt la fel.
Niste cocalari si mafioti.
Nu exista alternativa.

I. spunea...

Credeam ca prostitutia nu mai e incriminata, nu mai e o infractiune, ca pe timpul impuscatului!!! Auzeam cu stupoare ca in Japonia, o tara misogina, ca prostitutia e infractiune, ca prostituatele ajung la puscarie. Dar nu credeam ca asa ceva mai e posibil in mijlocul Europei si in UE! Deci prostitutia e infractiune, dar sa folosesti serviciile unei prostituate e legal. LOgic!!!

DoinaS spunea...

Am vrut sa fac un comentariu mai sexist decat comportamentul liderilor PSD, asa ca ma abtin.
Jalnic este ca se comporta ca o gasca de cartier, ei, care ar trebui sa fie modelele noastre.
Sa mori de ciuda ca avem o constitutie care nu ne permite sa-i sanctionam...