A apărut de curând la editura Litera Internaţional cartea Mamă sau femeie? O polemică despre maternitate ca o nouă formă de sclavie, a feministei franceze Elisabeth Badinter, la doi ani de la publicarea în Franţa, în 2010, unde a provocat dezbateri aprinse.
Cartea cuprinde o analiză critică a felului în care este înţeleasă maternitatea în actualitate în lumea occidentală.
Din anii ´70 şi până acum, arată autoarea, a avut loc o revoluţie în concepţia despre maternitate. Mai bine spus, o involuţie, căci fărâma de libertate pe care o câştigaseră femeile s-a spulberat pe nesimţite din momentul în care naturalismul şi-a făcut loc în vieţile noastre.
Ofensiva naturalistă îndeamnă întoarcerea la Mama Natură şi, ca atare, revalorizează instinctele materne, naşterea naturală, acasă, cu moaşa sau doula, bondingul, alăptarea copilului cât mai mult timp posibil, co-sleepingul, respinge biberoanele şi scutecele de unică folosinţă (din cauza poluării şi a risipei de resurse). Presiunile asupra comportamentului matern dezirabil se fac resimţite încă din perioada de graviditate prin impunerea obiceiurilor alimentare, interzicerea fumatului, a consumului de alcool şi a efortului, îngrădiri aproape inexistente înainte. Dar diferenţa cea mai importantă vine din felul în care femeile se raportează la copiii lor nou născuţi.
Dacă în anii ´70 femeile aveau curajul să pună pe primul plan propriile dorinţe sau măcar să găsească un echilibru între aspiraţiile proprii şi necesităţile copilului, în prezent primează concepţia „mai întâi, copilul”, transformându-le pe mame în adevărate sclave ale pruncilor lor. Nimic nu este considerat mai important decât bebeluşul, orice altă prioritate este etichetată ca egoism.
„De când am un copil, nu mai am viaţă de cuplu, nu mai dorm, nu-mi mai spăl părul, nu mai citesc, nu-mi mai văd prietenii. Am devenit mamă, bine. Dar nu ştiam că o mamă este doar o mamă. Nu aveam habar că trebuie să abandonez toate celelalte roluri, că trebuie să renunţ la sexualitate, la seducţie, la muncă, la sport, la trup, la spirit. Nu ştiam că trebuie să renunţ la viaţă” este mărturia unei mame prezente la o întâlnire a Ligii La Leche din Statele Unite. Reacţia celorlalte mame este extrem de negativă: „toate privirile se întoarseră spre mine, de parcă aş fi fost o ucigaşă, sau chiar mai rău, o mamă nedemnă”.
Naturalismul - revenirea la tot ceea ce este natural, nealterat de tehnologii şi produse chimice - a condus la promovarea alăptatului exclusiv timp de şase luni şi mixt până la 3 ani sau chiar mai mult, până se satură copilul de supt. A avut loc un „război al laptelui”, consideră Badinter, dus de Liga La Leche în Statele Unite, asociaţie care a înregistrat victorii după victorii convingând inclusiv organizaţiile internaţionale că alăptatul este un proces natural, aduce avantaje pentru copil, este economic şi ecologic. Militantele Ligii resping folosirea biberoanelor, utilizarea laptelui praf dar sunt şi împotriva creşelor, prin urmare descurajează mamele să lucreze. Modelul promovat de ele este al mamei care stă cât mai mult cu copilul acasă, este tot timpul disponibilă şi atentă la nevoile şi dorinţele bebeluşului.
Pe lângă faptul că atentează la libertatea personală a mamei, alăptatul exclusiv, arată Badinter, are ca efect negativ şi faptul că îl îndepărtează pe tată de îndatoririle de îngrijire a copilului, ducând la revigorarea modelului de cuplu patriarhal. Dacă în anii ´70, prin folosirea biberoanelor, taţii începuseră un proces de asumare a rolului lor de „a doua mamă”, acum, odată bebeluşul redevenit problema exclusivă a mamei, tatăl nu mai are probleme de conştiinţă şi îşi poate vedea de treburile sale. Bebeluşul a devenit, fără voia lui, aliatul de nădejde al dominaţiei masculine.
Pe lângă faptul că atentează la libertatea personală a mamei, alăptatul exclusiv, arată Badinter, are ca efect negativ şi faptul că îl îndepărtează pe tată de îndatoririle de îngrijire a copilului, ducând la revigorarea modelului de cuplu patriarhal. Dacă în anii ´70, prin folosirea biberoanelor, taţii începuseră un proces de asumare a rolului lor de „a doua mamă”, acum, odată bebeluşul redevenit problema exclusivă a mamei, tatăl nu mai are probleme de conştiinţă şi îşi poate vedea de treburile sale. Bebeluşul a devenit, fără voia lui, aliatul de nădejde al dominaţiei masculine.
Nu întâmplător, un procent din ce în ce mai mare de femei aleg în mod conştient să nu facă copii sau să amâne cât mai mult momentul procreării.
Refuzul sau amânarea maternităţii se manifestă mai pregnant în ţările în care normele culturale impun un model al mamei bune. Badinter dă ca exemple Japonia, Italia şi Germania, ţări în care chiar dacă tânăra mamă găseşte o soluţie pentru a-şi lăsa în îngrijire copilul pentru a reveni la muncă, are de înfruntat atitudinea dezaprobatoare a celor din jur. La polul opus se află Franţa, ţară în care, cu patru secole în urmă, femeile din clasele înstărite îşi dădeau fără mustrări de conştiinţă copiii la doici pentru a se putea bucura de viaţa socială şi culturală. Acest antecedent istoric face în prezent ca modelul de „mamă bună” să fie mult mai puţin împământenit iar în combinaţie cu o serie de politici familiale generoase să conducă la o rată mare de fecunditate a franţuzoaicelor faţă de femeile din alte ţări dezvoltate.
Scăderea natalităţii în lumea occidentală a făcut guvernele să adopte politici familiale din cele mai diverse. Rezultate notabile au înregistrat până acum acele ţări care au aplicat politici ce au ţinut cont de dorinţele personale ale femeilor. În afară de sprijinul material venit prin alocaţia maternală, este nevoie de creşe de calitate, de programe de lucru flexibile sau de locuri de muncă part-time, însă cel mai importat este un proces de reformă prin care mentalităţile legate de împărţirea îndatoririlor familiale să se schimbe.
O constatare interesantă pe care Badinter o face în cuprinsul cărţii este aceea că, raportat la maternitate, femeile formează un grup eterogen, diversificat, spre deosebire de cel al bărbaţilor ale căror interese converg într-o mai mare măsură. La o extremă se află stilul de viaţă tradiţional îmbrăţişat de femeile cu mulţi copii ce văd în maternitate împlinirea vieţii lor, la celălalt capăt sunt femeile postmoderne care aleg în mod conştient să nu facă copii pentru a se bucura de viaţă sau de carieră. La mijloc se regăsesc alte două categorii de femei, de fapt cele mai numeroase: neo-tradiţionalele, cele care încearcă să împace maternitatea cu cariera profesională dar pentru care maternitatea are întâietate, şi modernele, femeile care fac copii dar acordă prioritate carierei.
„Unele femei găsesc în sarcină o fericire, un câştig identitar de neînlocuit, altele reuşesc să concilieze cât de cât exigenţele contradictorii şi, în fine, altele nu vor mărturisi niciodată că nu reuşesc nicicum şi că experienţa lor maternă este un eşec” - astfel s-ar rezuma felul în care femeile din ziua de azi privesc experienţa maternităţii. În spatele imaginii edulcorate a maternităţii, intens promovate, se ascund nu doar clipe de fericire şi iubire ci şi de frustrare, epuizare, singurătate, culpabilizare pe care multe mame se simt forţate să le treacă sub tăcere pentru a nu intra în conflict cu modelul de mamă bună în vogă.
Mamă sau femeie? O polemică despre maternitate ca o nouă formă de sclavie
Elisabet Badinter, trad. Savin Vasile
Bucureşti, Litera Internaţional, 2012.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu