luni, 15 noiembrie 2010

Victorie la CNCD împotriva prof. univ. Tudorel Butoi

Mai ţineţi minte cazul „Tudorel Butoi”? Se întâmpla în luna februarie a acestui an. La Iaşi un individ ataca femei pe stradă înţepându-le cu un briceag. În timpul unei emisiuni pe Realitatea tv în care se dezbătea acest subiect a fost sunat prof. univ. Tudorel Butoi, de profesie expert criminalist. Domnul expert criminalist a dat în direct nişte declaraţii care ne-au provocat multora indignare şi stupoare. A spus că femeile agresate pe stradă, în parcuri şi ascensoare, cea mai mare parte a lor, sunt femei care au un comportament de leliţă balcanică, caracteristic piţipoancelor; femeile trebuie să fie prudente, nu să bată parcurile „ca exploratorii în miez de noapte” şi să se prezinte după aia la poliţie c-au fost violate.

Pentru cine nu-şi aminteşte, iată secvenţa cu declaraţiile de atunci ale domnului Butoi:


Scriam la vremea aceea că „prin asemenea declaraţii, domnul Butoi le-a acordat violatorilor circumstanţe atenuante (ei fiind, nu-i aşa, „provocaţi” de ce le mai multe ori), iar pe victime le-a jignit şi pe deasupra le-a atribuit o parte din vinovăţie pentru agresiunile suferite (comportament provocator, libertin), ca şi cum ar putea ceva legitima vreodată un viol sau o agresiune de orice natură”.

La vremea respectivă mai multe ONG-uri au depus o plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) considerând că afirmaţiile expertului aduc atingere demnităţii femeilor, atât prin cuvintele folosite pentru descrierea victimelor, cât şi prin inducerea ideii că violenţa asupra femeilor poate fi justificată printr-un anumit comportament al victimelor (culpabilizarea victimelor). Printre cele 30 de ONG-uri semnatare ale plângerii s-au numărat: Centrul Filia, ECPI, Agenţia de Monitorizare a Presei, Artemis, CPE, Fundaţia Sensiblu şi multe altele (lista completă o puteţi vedea mai jos în textul Hotărârii CNCD).

Şi tot atunci s-a creat un grup pe Facebook de susţinere a plângerii la CNCD. S-au înscris în el peste 2.000 de persoane, printre care personalităţi precum Anca Boagiu (PD-L), Dan Mihalache (PNL), Gabriela Creţu (PSD), Ileana Savu (PSD), Zoe Petre, Sandra Pralong, Mihaela Miroiu, Vasile Ernu, Liliana Popescu, Otilia Dragomir, Theodora Eliza Văcărescu, Michael Shafir, Adrian Hatoş, Alexandra Olivotto, Mirel Palada.

În şedinţa din data de 20 octombrie CNCD ne-a dat oficial dreptate: declaraţiile expertului criminalist Tudorel Butoi au caracter discriminatoriu.

CNCD consideră că declaraţiile expertului criminalist „ ... trec dincolo de ceea ce ar fi necesar pentru prevenirea violenţei împotriva femeilor, transferând responsabilitatea victimelor. [...] efectul stereotipului promovat de reclamat este crearea unei temeri pentru femei de a recunoaşte un viol sau alte agresiuni fizice, ceea ce duce la nepedepsirea vinovaţilor, dar şi la crearea sentimentului de dezvinovăţire, mai mult, de impunitate pentru persoanele violente. Acest efect nu ajută prevenţia, ci persoanele care comit violenţe. Nu ajută nici victimele agresiunilor, ci îngreunează situaţia lor, prin modul în care sunt percepute în societate...”

Studiile in domeniu arată că femeile, în general, nu depun plângeri la organele de cercetare penală dacă devin victimele violenţelor, iar intervenţia criminalistului întăreşte această atitudine.

Link: Hotărârea CNCD

vineri, 12 noiembrie 2010

Bărbaţii din PSD şi scandalul fotomodelelor

Liderii PSD Victor Ponta şi Adrian Năstase au sărit în apărarea lui Robert Negoiţă şi a lui Nicu Bănicioiu în scandalul sexual în care aceştia din urmă sunt implicaţi.
Victor Ponta a calificat totul ca fiind "o porcărie şi o diversiune". Azi a lăsat de înţeles că dosarul e o replică la atacurile lor asupra Robertei Anastase. "Pentru că noi am atacat-o pe Roberta, ei l-au atacat pe Robert. Noi am zis de Miss Parlament, ei de Miss TSD", a afirmat liderul PSD.
Năstase a insinuat la modul ironic că, pentru a scăpa de acuzaţii, Negoiţă ar trebui s-o ia de nevastă pe una din minorele cu care a întreţinut relaţii sexuale. Păi, domnule Năstase, aşa şi pe vremuri un violator scăpa de închisoare dacă se căsătorea cu victima. Credeam că am depăşit acele vremuri când prin căsătorie se puteau anula abuzurile asupra unei femei. Şi minore pe deasupra!
Niciunul din bărbaţii din conducerea PSD, nici Ponta, nici Năstase, nici altcineva, n-a luat distanţă faţă de cei implicaţi în scandal şi niciunul nu s-a situat de partea victimelor, victime care în unele cazuri sunt membre sau simpatizante ale partidului, una fiind „recompensată” cu titlul de Miss TSD. De ce ar face-o? Unii comentatori insistă că ce au făcut Negoiţă şi Bănicioiu nu e ilegal. A cumpăra servicii sexuale în România nu este o infracţiune. Infracţiune este să vinzi astfel de servicii. Parlamentul României, populat în cea mai mare parte de bărbaţi, a făcut nişte legi în această ţară din care reiese că deşi prostituţia este o infracţiune, infractor e considerată numai prostituata, clientul nu. Oare putem nutri speranţa că se va modifica vreodată legea astfel încât clientul să fie şi el sancţionat măcar cu amendă, ţinând cont că banii lui fac posibilă existenţa prostituţiei? Având un for legislativ în care bărbaţii sunt peste 90% din totalul parlamentarilor, avem slabe şanse.
N-o fi ilegal să cumperi sex în România, aşa o fi domnilor, că doar voi aţi conceput şi votat legea asta cândva, dar o fi moral? Pe deasupra, PSD e un partid de stânga care în teorie ar trebui să se situeze de partea celor vulnerabili, săraci, cu puţine oportunităţi în viaţă, adică aşa cum sunt acele fete de ale căror situaţii au profitat proxeneţii şi amicii lor peşedişti. Mă întreb ce credibilitate vor liderii PSD să mai aibă când ne vor ţine discursuri despre demnitatea umană sau egalitatea de şanse, dacă acum vor alege să fie de partea unora care au cumpărat cu banii lor corpurile unor fete nevoiaşe pentru a-şi satisface poftele sexuale? Ce mesaj le transmite PSD fetelor şi femeilor din România acum când iese la iveală felul cum au fost tratate unele membre şi simpatizante mai tinere ale partidului, ademenite cu premii şi bogăţii ca să-şi vândă trupurile prin bordeluri de lux din Viena? Să te tot înscrii în PSD în aceste zile dacă eşti femeie tânără! Prietenii şi familia ar avea motive solide să-şi pună nişte întrebări despre tine.
Ţinând cont de toate astea, bărbaţii din fruntea PSD ar face mai bine să ia aminte la ce spune colega lor Corina Creţu şi să transmită un cu totul alt tip de mesaj vis-a-vis de acest scandal. Pe blogul ei, europarlamentara Corina Creţu a scris (şi o felicit pentru poziţia ei):
„Nu mi-a căzut prea bine să aflu că oameni de stânga, membri ai partidului nostru, au avut ceva în comun cu acest scandal, ca şi despre cum au fost recrutate şi tratate tinerele care au participat la unele acţiuni ale partidului nostru. Astfel de atitudini pot compromite eforturile noastre de a promova politici în favoarea femeilor, de a combate discriminarea de gen, de a face din egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei o realitate. Datorăm scuze celor contrariaţi şi dezgustaţi de modul in care au fost prezentați unii membri ai PSD în acest scandal. Oamenii judecă în principal moralitatea actelor noastre, chiar şi atunci când nu este vorba de încălcări ale legii” (sursa – blogul Corinei Creţu).

marți, 9 noiembrie 2010

„Crimă pasională”, „violenţă domestică” sau „violenţă de gen”?

Agresiunile asupra femeilor din România nu primesc nici atenţia şi nici tratamentul cuvenit în mass media. Ba mai mult, am descoperit azi că există jurnalişti care folosesc o expresie considerată demodată şi total nepotrivită în Occident, cea de „crimă pasională”, pentru a se referi la asasinatele comise prin violenţă machistă de bărbaţii care consideră că femeile le aparţin, că sunt proprietatea lor şi nu-i pot părăsi sub nici un motiv.
.
Două ştiri publicate azi în „Adevărul” vorbesc despre „crime pasionale”. Prima se referă la o crimă care s-a petrecut la Braşov, într-un autobuz, unde o femeie a fost înjunghiată în gât, prin mai multe lovituri de cuţit, de către soţul pe care îl părăsise cu trei săptămâni în urmă.
Cea de-a doua „crimă pasională” relatată azi a avut loc la Constanţa, într-un cuplu de adventişti, zice Adevărul, ca şi cum religia ar fi avut vreo relevanţă în acest caz (hmm, în cazul celeilalte crime nu s-a menţionat dacă „crima pasională” a avut loc într-un cuplu de creştini ortodocşi!). Bărbatul adventist şi-a lovit soţia în cap după ce a aflat de intenţiile acesteia de a intenta divorţ. Apoi a suit-o în maşină pe bancheta din spate, a condus maşina până la marginea unei păduri şi i-a dat foc după ce a vărsat un bidon de benzină deasupra. Se pare că nevastă-sa încă mai trăia la momentul incendiului.

Linkuri către articolele din Adevărul:



În ambele ştiri, la fel ca multe altele despre cazuri similare, jurnaliştii se străduie să justifice comportamentul bărbaţilor violenţi. De data asta de vină a fost gelozia, în altele o să găsiţi că de vină pentru că un bărbat şi-a bătut sau omorât nevasta ar fi fost consumul de alcool sau lipsa banilor.

Când unei crime i se ataşează calificativul „pasional”, atenţia se mută de la violenţă la sentimentele de gelozie. Crimei i se găseşte o justificare simplă, individuală şi spontană, care depăşeşte raţionalul, astfel comportamentul agresorului devine mai puţin blamat. Câteodată în astfel de ştiri, pentru ca fapta agresorului să fie şi mai bine justificată, ni se indică indirect şi o posibilă culpă a femeii bătute/asasinate. În cazul crimei de la Braşov jurnaliştii ne informează că aceasta ar fi avut un amant („începuse să umble cu un alt bărbat”), în schimb „uită” să menţioneze că femeia plecase de acasă pentru că nu mai suporta violenţele soţului, informaţie redată de un ziar local.

Ceea ce omit jurnaliştii de la Adevărul şi de la alte gazete este că aceste crime sunt vârful de iceberg al violenţei asupra femeilor, fenomen larg răspândit în societate, în toate mediile. Sunt acte de violenţă comise de bărbaţii care consideră că femeile cu care trăiesc le aparţin lor şi numai lor şi că au drept de viaţă şi de moarte asupra lor, la fel ca asupra copiilor lor (de unde expresia „eu te-am făcut, eu te omor”). Violenţa izbucneşte când femeia face gesturi de a ieşi de sub dominaţia soţului, a fostului soţ, a concubinului sau a iubitului. Nu sunt agresiuni izolate, ci un fenomen social extins şi complex care ar trebui tratat ca atare.
.
În alte cazuri mass-media se referă la aceste acte ca fiind „violenţă domestică”. Totuşi nici această expresie nu e deplin satisfăcătoare (dar e un progres mare faţă de „crima pasională”). Prin violenţă domestică se înţelege violenţa comisă între membrii familiei, nu neapărat violenţa în cuplu. Femeile şi copii sunt majoritatea covârşitoare a victimelor violenţei domestice, însă pot exista şi victime bărbaţi, vârstnici, părinţi, fraţi, veri, etc. Mult mai potrivită ar fi expresia „violenţă de gen” (în engleză „gender based violence” ) sau „violenţă asupra femeilor”, pentru că reflectă faptul că aceste acte se comit din cauza raporturilor inegale de putere dintre femei şi bărbaţi.

Nu e nimic „pasional” sau „sentimental” în aceste crime, aceşti termeni având conotaţii pozitive care scad din gravitatea faptelor. Femeile sunt bătute, umilite, agresate verbal, psihic, economic sau sexual ca expresie a dominaţiei lor de către bărbaţi. Când o femeie nu se supune controlului, nu e obedientă faţă de cel care, conform normelor patriarhale, îi este „cap”, „conducător”, „stăpân”, e pedepsită, ajungându-se, în cazurile extreme, la crimă. Bătaia sau crima reprezintă o demonstraţie extremă de forţă într-un raport de putere inegal.

Pe 25 noiembrie, în fiecare an, se celebrează ZIUA INTERNAŢIONALĂ PENTRU ELIMINAREA VIOLENŢEI ÎMPOTRIVA FEMEILOR. Mai sunt câteva zile până la această dată şi sper ca ea să nu treacă neobservată în România. Sunt câteva ONG-uri care pregătesc o serie de acte pentru a marca această zi. O să vă ţin la curent.

luni, 1 noiembrie 2010

Prima preşedintă din istoria Braziliei

Economista Dilma Rousseff, în vârstă de 62 de ani, a fost aleasă duminică preşedinta Braziliei, cu 56 la sută din voturi, faţă de 44 la sută obţinute de rivalul său democrat, Jose Serra, în vârstă de 68 de ani.
Dilma Rousseff a devenit prima femeie preşedinte din acestă a opta economie a lumii.
Detalii aici.
.
Viva o povo brasileiro!

sâmbătă, 30 octombrie 2010

Desenele animate alimentează stereotipurile de gen

„Finding Nemo", „Madagascar", „Ice Age", „Toy Story". Peşti, pinguini, şobolani, jucării vorbitoare. Filme animate aparent inocente. Cu o mică excepţie: promovează o imagine stereotipă a femeilor.
Unui personaj feminin din desenele animate îi corespund trei personaje masculine, arată un studiu efectuat de Şcoala de Comunicare şi Jurnalism Annenberg, Universitatea California de Sud. Iar din cele existente, cele mai multe femei sunt parţial îmbrăcate şi arată bine, scrie revista americană Newsweek.
Între 2006 şi 2009, cercetătorii au analizat 122 de filme adresate familiei şi au descoperit că doar 29,2% din personaje erau de gen feminin. Iar una din patru era caracterizată ca „sexy, cu haine strâmte sau cu o siluetă atrăgătoare", în comparaţie cu unul din 25 de personaje masculine. Era mai mare probabilitatea ca personajele feminine să fie mai frumoase şi una din cinci protagoniste era descrisă ca „având la vedere decolteul sau abdomenul". Una din patru femei era desenată cu mijlocul atât de îngust încât, în realitate, nu ar fi avut loc înăuntru organele interne.

Studiul Annenberg a fost comandat de Institutul Geena Davis, institut care analizează reprezentarea de gen în mass-media. Actriţa care a înfiinţat şi a dat numele acestui institut, Geena Davis, este o cunoscută militantă pentru drepturile femeilor în industria cinematografică americană. În perioada 2005-2006 a jucat în serialul "Commander in Chief" în care a interpretat rolul lui Mackenzie Allen, prima femeile preşedintă a Statelor Unite. Un studiu comandat de grupul publicitar Kaplan Thaler a arătat că 68% din cei care se uitau la „Commander in Chief" era mai probabil să ia în serios o femeie-preşedinte. Şi asta, chiar dacă era numai un film.

Cum se naşte o gândire sexistă

Tot ceea ce urmărim ne influenţează reprezentările şi uneori le limitează. „Cu cât personajele feminine sunt mai sexualizate, unidimensionale, cu ochi dulci, cu atât este mai mare probabilitatea ca băieţii să îşi formeze o anumită imagine despre fete şi la fel păţesc şi fetele", arată studiul. „Filmele pentru copii nu sunt echilibrate şi încurajează ideea că fetele şi femeile sunt mai puţin importante în societate decât bărbaţii şi băieţii. Dacă copiii cresc vizionând filme şi desene în care femeile apar în tot felul de roluri, vor renunţa la gândirea stereotipă şi li se va părea ceva absolut firesc să vadă femei în poziţii de conducere", spune Geena Davis.

Un sondaj din 2003, realizat de Kaiser Family Foundation, a arătat că cei mici, între 0 şi 6 ani, au cel puţin 20 de DVD-uri în casă. Jumătate din copii se uită la cel puţin un film animat pe zi. Potrivit lui Davis, cu cât o fată consumă mai multe produse media de acest fel, cu atât îşi va restrânge aspiraţiile şi aria ro­lurilor posibile, pentru că de­senele mizează foarte mult pe stereotipuri. În acelaşi timp, cu cât un băiat se uită mai mult la astfel de desene, cu atât mai mult când va creşte va avea o gândire sexistă.


Doar 7% din regizori, 13% din scenarişti şi 20% din produ­cătorii de desene animate sunt femei, arată studiul Annenberg. Când una sau mai multe femei sunt implicate în elaborarea scenariului, creşte şi numărul de personaje feminine. „Este o ruşine că încă ne mai învăţăm fetele să privească de pe margine, în timp ce băieţii fac lucrurile interesante. Prea multe femei de pe ecran sunt personaje statice: privesc, aşteaptă, aplaudă", concluzionează Davis. [articol parţial preluat din România Liberă]


Mai multe detalii:

joi, 28 octombrie 2010

Naşterea acasă e sancţionată cu închisoare în Ungaria

În Ungaria, la fel ca în alte ţări est-europene printre care şi România, a naşte acasă nu e o opţiune.

Eşti o gravidă 100% sănătoasă, cu analize medicale favorabile pentru a aduce copilul pe lume fără riscuri sau cu riscuri minore, şi vrei să ai parte de o naştere într-un mediu prietenos şi cald, să faci ce vrei, în ce poziţie vrei, nu să fii imobilizată ore întregi pe un pat de spital, înconjurată de străini şi primind medicaţii ne-necesare, acest lucru nu e facilitat de Stat. Nicio moaşă sau alt personal medical nu îţi poate fi alături. Un asemenea lucru ar părea de neconceput în acele ţări cu tradiţie în homebirth, cum e Olanda de exemplu unde peste 30% din femei aleg să nască acasă asistate de moaşe.

În Ungaria zilele trecute s-a trecut la represiuni împotriva celor care asistau femeile pentru a naşte acasă. Moaşa Agnes Gereb (foto) a fost arestată şi aruncată la închisoare pentru asistarea unei naşteri la domiciliu. Pentru autorităţile ungare n-a contat experienţa moaşei, cu peste 3.500 de naşteri asistate la activ, nici recunoaşterea ei internaţională. Moaşa riscă … 5 ani de închisoare!

Puteţi citi despre acest act incredibil al autorităţilor ungare pe site-ul asociaţiei Mame pentru Mame. În plus puteţi semna şi o petiţie care va fi adusă la cunoştinţa ambasadei Ungariei la Bucureşti.

În România a fost făcut public în urmă cu câteva luni cazul unei femei din Bucureşti care a ales să născă doi copii acasă neasistată de personal medical. Femeia pe nume Ana Măiţă a trebuit să înveţe împreună cu soţul ei cât mai multe lucruri despre naşteri pentru a se asigura că totul va decurge bine. A trebuit să înveţe să fie propria-i moaşă, neavând dreptul, conform legii actuale, de a avea beneficia de asistenţă medicală decât la spital.

De ce şi-ar dori cineva să nască acasă? Ideea nu pare foarte populară în România şi ar putea fi îmbrăţişată cel mult ţinând cont de condiţiile mizere din spitale. Ar trebui să vedem însă că naşterea a fost tratată în ultimele decenii ca o boală, nu ca un act firesc care ar trebui lăsat să se desfăşoare natural, cu intervenţii doar în cazurile speciale. În spital femeile pierd complet controlul asupra ceea ce se petrece cu corpul lor. Poziţia orizontală cu picioarele în sus a fost adoptată în interesul medicilor, nu al femeilor, pentru ca medicii să poată lucra mai uşor. Mai natural e în poziţie verticală pentru că gravitaţia acţionează în favoarea expulzării fătului. Şi mai preocupant e că, fiind tratată ca o boală, nu ca un proces natural, naşterea a devenit excesiv de medicalizată. Femeilor li se administrează substanţe pentru accelerarea travaliului, cu efecte negative asupra cursului normal al acestuia. O altă intervenţie abuzivă este tăierea perineului (epiziotomia), o practică larg răspândită în România, cu toate că OMS n-o mai recomandă de ani buni decât în situaţiile cu adevărat speciale. Alte femei ajung direct pe masa de operaţie pentru cezariană, calea naturală nefiind încurajată.

Mai multe detalii despre ultra-medicalizarea naşterilor în filmuleţul de mai jos ce cuprinde fragmente dintr-un documentar intitulat „The business of being born” :




Filmul complet poate fi văzut aici.

sâmbătă, 23 octombrie 2010

Cronică de film: „Contesa însângerată”

Filmul narează legenda Elisabethei Bathory, o contesă maghiară din renumita şi puternica familie Bathory care a guvernat în Transilvania, Ungaria şi Polonia timp de mai multe secole. Legenda spune că Elisabetha Bathory a fost la originea a sute de asasinate de tinere fete, virgine, cărora le folosea sângele pentru a se menţine tânără. Este o versiune feminină a legendei lui Dracula, izvorâtă în acelaşi areal geografic şi cam în aceeaşi epocă. A inspirat zeci de cărţi şi filme.

În ce măsură cruda poveste a contesei e adevărată sau e doar o născocire a adversarilor ei politici care au dorit să pună mâna pe averea ei, nu putem şti, cert e că filmul atenţionează de la început că „istoria e scrisă de învingători”. Chiar şi în ipoteza că legenda se bazează pe fapte reale, rămâne întrebarea de ce crimele comise în numele frumuseţii sunt considerate atât de odioase, în timp ce zecile de mii de asasinate pentru putere din aceeaşi epocă, în războaie, sunt acoperite de laudă? Sau de ce arderea vrăjitoarelor nu a stârnit aceeaşi repulsie? Asta ar fi una din reflecţiile la care îndeamnă filmul.

Personajul principal, Elisabetha Bathory, e o femeile educată, cunoscătoare a şase limbi străine printre care greaca veche. La 15 ani e căsătorită de familie cu contele Ferenc Nádasdy cu care are trei copii. Soţul ei e aproape tot timpul plecat în bătăliile contra turcilor. Crimele pe care el le comite pe câmpul de bătălie sunt legitime spre deosebire de crimele pe care Elisabetha Bathory le va comite mai târziu.

Rămasă văduvă la 44 de ani contesa îşi asumă singură administrarea marii averi şi a pământurilor, refuzând cererea în căsătorie a vărului ei György Thurzó, dar se îndrăgosteşte nebuneşte de fiul acestuia, Istvan Thurzó, un tânăr de numai 21 de ani. Diferenţa de vârstă faţă de acesta îi va alimenta obsesia pentru frumuseţe şi tinereţe. Din momentul în care intrigile vărului György Thurzó reuşesc să-i despartă pe cei doi îndrăgostiți începe nebunia contesei. Obsedată să găsească un leac pentru a opri trecerea timpului, ajunge să creadă că sângele servitoarelor sale fecioare îi poate estompa ridurile şi întineri faţa. Rând pe rând sunt asasinate la ordinul ei servitoarele şi ţărăncile virgine din zonă, zvonurile indicând peste 600 de fete torturate şi omorâte în decursul mai multor ani.

Suferinţa provocată de istoria de amor cu tânărul Thurzo devine declanşatorul odioaselor crime ale contesei. Înainte de a fi cuprinsă de demenţă, contesa poartă un dialog cu un episcop în timpul unei cine, susţinând cu tărie că femeile sunt egale cu bărbaţii în inteligenţă dar că şi unii şi alţii au slăbiciuni. În timp ce slăbiciunea femeilor se găseşte în zona inimii, cea a bărbaţilor este într-o parte a corpului „mai puţin nobilă”. Slăbiciunea contesei este deci „acea boală numită dragoste”, după cum se exprimă Darvulia, servitoarea sa cea mai de încredere (interpretată de actriţa româncă Anamaria Marinca). Slăbiciunile bărbaţilor sunt războaiele şi gloria.

În cele din urmă crimele sunt descoperite iar contesa este judecată, deposedată de avere şi condamnată să-şi petreacă restul zilelor zidită într-o cameră fără lumină având doar o crăpătură prin care i se oferă hrana şi apa. E momentul cel mai clar în care filmul accentuează dublul standard în judecarea crimelor din acea epocă, momentul pe care contesa îl dedică următoarei judecăţi:

„În război, sute de oameni sunt ucişi şi torturaţi. Şi sunt abandonaţi să putrezească şi să hrănească vulturii. Şi totuşi, ne scăldăm războinicii în glorie. Le oferim onoruri şi lauri. Iar eu primesc doar suferinţă.

Nu pot fi umilită aşa. Bărbatul l-a creat pe Dumnezeu după imaginea sa şi îi permite să domine peste orice: păsări, lei, copaci şi femei. Aş fi vrut să mă fi născut bărbat, aş fi ucis cu sutele, în bătălii. Aş fi cucerit alte ţări, aş fi ars vrăjitoare. Aş fi fost un erou”.

Totuşi, la final, filmul lasă de înţeles că adevărul istoric e posibil să fie complet diferit de legenda construită pe seama contesei Elisabetha Bathory. Mitul contesei însetate de sânge putea fi inventat pentru doborârea unei adversare politice de temut şi totodată pentru a evita alte posibile ascensiuni ale femeilor în funcţii de conducere. Legenda putea avea şi menirea de a ţine poporul ocupat o bună perioadă de timp şi a-i distrage atenţia de la relele comise de bărbaţii aflaţi la putere.

Titlul original: The Countess

Regia şi scenariul: Julie Delpy

Distribuţie: Julie Delpy, Daniel Brühl, William Hurt, Anamaria Marinca.

sâmbătă, 16 octombrie 2010

Solidaritate cu învăţătoarea Cristina Anghel

Editorial Special

Ne exprimăm solidaritatea cu gestul eroic, de mare demnitate, al învăţătoarei Cristina Anghel, aflată în grevă a foamei din 26 august, riscându-şi viaţa pentru respectarea şi predictibilitatea legilor, pentru statul de drept. Gestul său, în context, este la fel de demn de preţuit precum cel al înaintaşei sale, profesoara Doina Cornea care şi-a riscat viaţa în ultimul deceniu comunist pentru libertate şi democraţie.

O asigurăm pe doamna Cristina Anghel de întreaga noastră solidaritate morală.


De aproape doua decenii organizaţiile de femei din România iau poziţie publică împotriva desconsiderării bugetare grave şi iresponsabile a domeniilor feminizate: educaţia, sănătatea, cultura, administraţia. Sărăcirea acestor bugete înseamnă şi sărăcire dramatică, un real atentat la supravieţuirea femeilor care cresc, îngrijesc, educă, tratează, administrează sau mai păstrează, din resurse minime, un dram de dezvoltare culturală şi civică în această societate. Gestul domniei sale este extrem pentru că situaţia acestor domenii este extremă. Îi adresăm rugămintea să ni se alăture, renunţând la grevă. Prezenţa unei persoane de un asemenea calibru moral în mişcarea pentru drepturile femeilor din România ar fi deosebit de benefică.



Iniţiatoare:

  • Oana Baluta, preşedintă, Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen: FILIA
  • Alice Iancu, vice-presedintă, Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen: FILIA
  • Diana Neaga, membră în Consiliul Director, Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen: FILIA
  • Tudorina Mihai, membră în Consiliul Director, Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen: FILIA
  • Andreea Molocea, membră în Consiliul Director, Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen: FILIA
  • Mihaela Miroiu, prof. dr. univ, SNSPA (Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative), membră fondatoare a Centrului de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen: FILIA


Cei care doresc să-şi exprime solidaritatea cu doamna învăţătoare şi să se alăture inițiativei noastre sunt rugaţi să trimită un mail la adresa: centrul_filia@yahoo.com.


Cei care au conturi Facebook se pot alătura cauzei „Solidaritate cu invatatoarea Cristina Anghel”.

___________________________

Update 22.10.2010

Cauza are acum peste 1.400 de susţinători iar pe email şi prin site-ul Feminism Romania am strâns alte 130 de semnături. Urmează să punem la punct alte demersuri, printre care articole în presă şi poate o manifestaţie în stradă...

Până atunci recomand un articol excelent al Mihaelei Miroiu: "Viaţa pentru un principiu: Cristina Anghel".

joi, 7 octombrie 2010

Pro şi contra egalizării vârstei de pensionare pentru femei şi bărbaţi

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că retrimite Parlamentului Legea pensiilor, solicitând stabilirea vârstei standard de pensionare la 63 de ani pentru femei.

"Plecând de la premisa că aici discutăm despre femei, că au serviciu, trebuie să recunoaştem că realitatea socială din România ne arată că o femeie care are serviciu, în sectorul privat sau de stat, mai are şi un serviciu acasă, fiind prima şi cea mai importantă responsabilă de gestionarea treburilor casnice, de creşterea copiilor. Deci, femeile fac o dublă muncă în România", a spus şeful statului.

Aceeaşi poziţie au avut-o pe parcursul dezbaterilor publice şi reprezentanţii partidelor de opoziţie, singurii susţinători ai egalizării vârstei de pensionare fiind cei de la PD-L.

Să vedem, pe scurt, argumentele pro şi contra egalizării vârstei de pensionare aduse în discuţie în ultimele luni în spaţiul public.

Argumentele pro:

  1. Egalitatea în faţa legii, fără diferenţiere în funcţie de sex;
  2. Sistemul de pensii intră în colaps;
  3. Argumentul sărăciei femeilor la bătrâneţe. Mai puţini ani de contribuţie la CAS conduce la valori mai mici ale pensiilor şi în cele din urmă riscul de sărăcie este mai mare la femeile pensionare.

Argumente contra:

  1. Dubla zi de muncă a femeilor (sau chiar triplă). Femeile, chiar dacă au un loc de muncă remunerat, se ocupă singure de muncile casnice şi de îngrijire a copiilor, vârstnicilor şi bolnavilor din familie;
  2. Fragilitatea fizică mai mare a femeilor. La asta contribuie şi faptul că ele au o zi dublă de muncă;
  3. Insuficienţa serviciilor de îngrijire a copiilor, vârstnicilor şi bolnavilor (creşe, grădiniţe, azile, clinici). Aceste servicii sunt preluate gratuit de femei în familie.

Există şi următoarele chestiuni de discutat:

  1. Speranţa de viaţă a bărbaţilor este mai mică decât a femeilor. E oare corect ca ei să beneficieze, în medie, de doar 3 ani de pensie deşi au contribuit mai mult?
  2. Femeile care nu au copii şi n-au fost căsătorite (deşi nr lor e redus), vor beneficia necuvenit de posibilitatea de a se pensiona mai devreme. Sunt ele atât de puţine în totalul femeilor din România încât să nu mai conteze?

Nu putem ignora situaţia de zi cu zi a femeilor din România. Dubla zi de muncă este pentru majoritatea dintre ele o realitate iar, din păcate, politicile educaţionale nu au vizat deloc schimbarea acestei situaţii. Copii nu primesc în şcoli educaţie pentru viaţa privată iar modelul familiei parteneriale, în care ambii soţi participă în mod egal la treburile casnice şi de îngrijire a copiilor, nu este încurajat prin nici un fel de politică publică actuală.

Pe de altă parte, argumentele în favoarea egalizării vârstei de pensionare mi se par şi ele fundamentate, în special faptul că pensionarea mai devreme a femeilor le condamnă pe multe dintre ele la sărăcie, mai ales după ce devin văduve şi nu mai au susţinerea financiară a soţilor. La asta se adaugă acele puncte controversate de care am amintit: faptul că bărbaţii au o speranţă de viaţă mai scăzută şi faptul că există şi femei, e drept puţine, care nu îşi clădesc, voit sau nu, o familie. Aceeaşi problemă intervine dacă ne gândim la acele familii atipice în România, în care bărbaţii îşi asumă egal sau chiar exclusiv muncile casei (gătesc, spală, fac curat, îngrijesc copii şi rudele în vârstă, etc.). Poate ar trebui ca şi ei să beneficieze de o reducere a vârstei de pensionare?

În aceste condiţii eu aş merge pe o variantă de mijloc. Femeile să nu fie deocamdată obligate să se pensioneze la aceeaşi vârstă cu bărbaţii, dar să aibă această opţiune dacă vor să-şi asigure o pensie mai mare la bătrâneţe. În paralel, de la nivel guvernamental aş iniţia nişte politici publice care să conducă la schimbarea mentalităţii la nivelul familiei, astfel încât bărbaţii să înveţe încet-încet să-şi asume o parte din muncile din spaţiul domestic. Un prim pas ar fi ca legea concediilor pentru creşterea copilului să se modifice dând posibilitatea ca acest concediu să fie împărţit temporal între mamă şi tată pe parcursul celor 2 ani (cum e ţările nordice). O altă schimbare ar urma să se facă prin educaţia în şcoli, prin campanii de sensibilizare, etc. Pentru toate astea ar fi nevoie de o Strategie naţională. După 10 ani de la implementarea unei Strategii guvernamentale de acest tip, dacă rezultatele sunt pozitive atunci vârsta de pensionare trebuie egalizată pentru că diferenţierea nu se mai justifică.

Din păcate, n-am auzit deloc în timpul dezbaterii că ar fi cazul ca mentalităţile din România să se schimbe şi că bărbaţii ar trebui educaţi, prin diverse mijloace, să pună şi ei osul la treabă când vine vorba de munca din bucătărie, de spălatul hainelor, a casei şi de schimbarea scutecelor copiilor. Politicienii şi politicienele care s-au opus egalizării nu au făcut decât să constate că, după atâţia ani de muncă, femeile se „uzează” şi e cazul să iasă mai repede de pe piaţa muncii.

miercuri, 6 octombrie 2010

Cine comentează pe Realitatea tv şi Antena 3

Un coleg de pe platforma „Leacul Durerii” mi-a trimis un studiu al Agenţiei de Rating Politic care ne arată care sunt principalii invitaţi ai emisiunilor televiziunilor de ştiri din România, Realitatea tv şi Antena 3.

Cele două televiziuni au fost analizate în perioada 6 septembrie – 1 octombrie 2010 (25 de zile).

Din păcate, observ că nu există şi o analiză de gen în studiu, deşi era relativ uşor de făcut şi ar fi condus la rezultate interesante.

Încerc eu să extrag câteva concluzii în baza datelor din studiu (studiul complet poate fi citit aici).

Prezenţa femeilor în studiourile Realitatea tv şi Antena 3 în calitate de comentatori e mult mai redusă decât a bărbaţilor (invers decât în rândul reporterilor şi prezentatorilor de ştiri unde femeile sunt mai numeroase, mai ales în calitatea de "cititoare de promptere").

Femeia cu cele mai multe prezenţe în calitate de invitat al talk-show-urilor este Monica Tatoiu. Ea este urmată de Lidia Mitchievici (jurnalistă „Puterea”), Mariana Câmpeanu (PNL) şi Maria Grapini (PC).

PNL este partidul cu cele mai multe prezenţe feminine în studiourile de ştiri, un sfert din liberalii prezenţi în talk-show-uri fiind femei (Mariana Câmpeanu, Alina Gorghiu, Diana Tuşa, Cristina Pocora, Teodora Bertzi).

Sindicatele şi patronatele sunt reprezentate exclusiv de bărbaţi.


____________________


Un studiu amplu şi riguros despre felul cum sunt reprezentate femeile în mass-media a fost dat publicităţii săptămâna trecută. Este vorba de cercetarea internaţională "Despre cine vorbesc ştirile" realizată de Global Media Monitoring Project, prin care au fost monitorizate ştirile din presa scrisă, radio, televiziune şi internet din 130 de ţări, inclusiv România. Detalii aici.

marți, 28 septembrie 2010

Campania Avon pentru sănătatea sânilor

Anul trecut, Ministerul Sănătăţii condus de Ion Bazac promitea iniţierea unui program naţional de screening pentru depistarea precoce a cancerului la sân, alături de un program naţional de depistare a cancerului de col uterin.
Prin acel program se estimase că aproximativ trei milioane de femei cu vârsta de peste 40 de ani ar fi efectuat mamografii în decursul mai multor ani. Din cauza crizei economice, cheltuielile publice au fost reduse iar programul respectiv a fost anulat, la fel şi cel de prevenire a cancerului de col uterin. Dacă ar fi ajuns să fie implementate, cele două programe naţionale ar fi putut avea efecte deosebit de benefice pentru femeile din România şi ar fi salvat vieţi, cancerul mamar fiind principala formă de cancer dezvoltată de femei şi una din principalele cauze de deces, în timp ce cancerul de col uterin are în România cea mai mare incidenţă din Europa.
Conform unor date, doar 5% din femeile din România bolnave de cancer mamar află la timp despre boala lor întrucât numai 20% apelează la controale medicale periodice. Dacă e descoperită la timp, această formă de cancer are o rată de supravieţuire de 96%. Principalii factori care duc la diagnosticarea cancerului la sân în stare avansată sunt ignoranţa, spaima de diagnostic, dar mai ales lipsa educaţiei pentru sănătate.


În aceste condiţii, mi se pare extrem de lăudabilă campania pe care o companie privată, Avon, o desfăşoară în fiecare an, din 2002 încoace, pentru educare şi informare asupra cancerului la sân.

Ediţia din acest an, aflată în plină desfăşurare, se bazează pe ideea de Promisiune, "pentru că o promisiune adevărată nu se încalcă niciodată, iar promisiunea de a merge la medic pentru controlul la sân este, de fapt, promisiunea pentru viaţă". Astfel, sloganul campaniei este: “A promite înseamnă a face. Promite să mergi la control!”. Campania încurajează toate femeile să-şi promită lor şi celor dragi că vor merge la control periodic, pentru a afla că sunt bine.

„Am plecat de la ceea ce stiam despre femeile din Romania si felul in care se raporteaza la aceasta boala: majoritatea gandesc ca nu li se poate intampla lor, sau refuza sa mearga la un control pe motiv ca se simt bine, dar dupa cum stim boala este asimptomatica pana in stadii avansate. Astfel, in Romania din cele 6.500 cazuri noi aparute anual, 85% sunt depistate in fazele avansate ale bolii. De aici importanta promisiunii pentru controlul periodic. Am mers astfel pe idea de Promisiune pentru potentialul de implicare si interactiune directa cu femeile. Am dorit sa transformam o campanie de informare intr-o campanie facuta cu si pentru femei, o campanie a promisiunilor reale.”, a declarat Corina Bernschutz, director de inovatie Starcom.

Mai multe detalii:

http://www.iaa.ro/Articole/Evenimente/Avon-cosmetics-si-starcom-au-lansat-a-noua-editie-a-campaniei-pentru-sanatatea-sanilor/3764.html



Vineri, 1 octombrie, de la ora 16,00, în Parcul Tineretului (intrarea Şincai) va avea loc „Marşul Promisiunii”. La el pot participa toate femeile care au făcut sau nu promisiunea de a merge la control, precum şi toţi cei care susţin campania Avon. Detalii: http://www.facebook.com/#!/event.php?eid=163543236989490

marți, 14 septembrie 2010

Fosta preşedintă chiliană Michelle Bachelet va conduce ONU Femei

În fruntea noii entităţi a ONU care grupează toate iniţiativele şi programele destinate îmbunătăţirii condiţiei femeilor şi fetelor la nivel mondial a fost desemnată azi fosta preşedintă chiliană Michelle Bachelet.

Pentru cine nu e la curent, să spunem că agenţia denumită ONU Femei a fost înfiinţată la începutul lunii iulie 2010 şi are o autoritate similară cu cea a UNICEF, organul însărcinat cu protecţia drepturilor copiilor. ONU Femei îşi va începe oficial activitatea în ianuarie 2011.



Am avut curiozitatea să văd cum a fost tradusă această ştire pe agenţiile de presă româneşti. La o căutare pe google.ro am găsit pe Agerpres următoarea redactare: „Fostul preşedinte chilian Michelle Bachelet va conduce ONU Femei”. „Fostul preşedinte”?! Dintr-o inerţie păguboasă, o parte din mass media românească preferă în continuare genul masculin pentru funcţiile politice ocupate de femei (şi nu numai politice). E o dovadă că inclusiv la nivelul limbii române mai e mult de lucru pentru a ajunge la egalitatea de tratament a femeilor cu bărbaţii.

În corpul ştirii de pe Agerpres folosirea masculinului pentru a indica funcţia ocupată de doamna Michelle Bachelet a condus şi la un dezacord urât cu verbul, astfel: „Fostul preşedinte chilian Michelle Bachelet a fost numită marţi în fruntea noii agenţii a ONU însărcinate cu îmbunătăţirea condiţiei femeilor în lume, 'ONU Femei', a anunţat secretarul general al Naţiunilor Unite Ban Ki-moon….”.

„Fostul preşedinte …. a fost numită…”? Iată până unde se ajunge cu absurdul din cauza încăpăţânării de a nu folosi genul feminin pentru funcţiile ocupate de femei. E acelaşi dezacord absurd între subiect şi predicat cu care se scrie prin alte părţi că „ministrul Elena Udrea a fost prezentă la recepţia lucrărilor…” sau „senatorul Anca Boagiu a fost distinsă cu premiul…”. Of, presa mea!

_________________________


Articole pe tema discriminării femeilor prin limbaj:

Update.

Mai recomand un articol foarte bun al Gabrielei Creţu: Femei din toate limbile, uniţi-vă!

sâmbătă, 11 septembrie 2010

Din cugetările unui prof. univ. de arte plastice

Talentul şi studiul asiduu nu sunt suficiente ca să devii un artist plastic de succes în România. Contează şi sexul cu care te naşti. Dacă ai ghinionul să fii de sex femeiesc, ţi-ai redus sensibil şansele, asta întrucât, după consideraţiilor multora, sacrificiul pe care trebuie să-l faci în viaţă nu este doar pentru desăvârşirea actului de creaţie, aşa cum ţi-ar fi plăcut, ci pentru a îngriji de copii, casă şi bărbat. Aceasta este şi concepţia artistului plastic Mircia Dumitrescu, profesor la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti. Domnia sa se bazează pe experienţa proprie. Într-un interviu acordat ieri în „Cotidianul”, domnul Mircia Dumitrescu dă ca exemplu propria sa familie în care el, ca bărbat, şi-a construit liber o carieră ca artist şi profesor universitar, în timp ce soţia, „un profesionist extraordinar”, a trebuit să renunţe la realizările profesionale pentru a se dedica casei, copilului şi …lui!
Iată fragmentul:

-Reporter: Ce loc ocupă căminul în viaţa unui artist?
- Mircia Dumitrescu : Depinde. Este acum o invazie de femei-creator. N-o spun pentru că sunt misogin. Este valabil şi pentru poezie, şi pentru pictură. Dar viaţa de artist e foarte complicată şi cere sacrificii. Soţia mea, Anna, este un profesionist extraordinar, dar copilul, casa, eu îi mâncăm timpul. Femeia are responsabilitate, bărbatul este mai iresponsabil. Din acest motiv arta este grea pentru o femeie. Uneori trebuie să renunţe la unele realizări profesionale în favoarea obligaţiilor pe care şi le-a asumat faţă de familie. E dureros, dar e o realitate.

Pentru binele familiei s-au sacrificat şi mama şi bunica artistului, după cum tot el mărturiseşte:

-Reporter: De ce ai amintit-o pe bunica?
- Mircia Dumitrescu: Ea fost febleţea mea. Avea o putere de muncă şi un spirit de sacrificiu extraordinare. Ca şi mama de altfel. Amândouă au rămas văduve de tinere şi nu le-a mai interesat nimic în afară de casă, de copil, de meseria lor. Au trăit vremuri grele. Dacă ar fi vrut să facă politică, mama ar fi putut pentru că avea origine „sănătoasă". Bunica era văduvă din Primul Război Mondial. Bunicul fusese ţăran şi a murit la 18 ani. Dar tata îi spusese că trebuie să-şi vadă de profesie şi de cratiţă. Şi ea l-a ascultat întotdeauna.
Interviul complet aici.
Nu s-au făcut statistici pentru a confirma „invazia femeilor-creator” de care se aminteşte în interviu. În schimb la Facultatea de Arte Plastice la care predă domnul Dumitrescu, în ciuda faptului că fetele sunt jumătate din studenţi, doar puţine dintre ele sunt recrutate la nivel universitar pentru a continua o carieră ca profesor. La secţia de Pictură fetele sunt peste 70% din totalul studenţilor, dar majoritatea cadrelor didactice e formată din bărbaţi. E mult mai greu să fii admis în sferele elitiste atunci când se crede despre tine că rolul în viaţă, pentru că eşti femeie, e să vezi de casă, copil, bărbat. Credeaţi că România a scăpat de mentalităţile retrograde privind rolul femeilor în familie şi societate? Credeaţi că măcar în familiile de intelectuali, de artişti plastici, există o repartiţie mai echitabilă a sarcinilor domestice? Iată că domnul Mircia Dumitrescu nu pare să aibă mustrări de conştiinţă pentru că i-a pus nevestei în cârcă toată munca de acasă în timp ce el şi-a putut vedea liber de artă. El nu face decât să constate o realitate dureroasă a femeilor dar nu-i trece prin cap că ar putea exista şi familii parteneriale, familii în care soţii se ajută reciproc pentru a se putea dedica amândoi, cu aceleaşi şanse, vieţii profesionale.

Şi mă tem că la facultatea la care predă domnul profesor Dumitrescu artişti precum Guerrilla Girls nu sunt prea studiaţi...

luni, 6 septembrie 2010

Decriminalizarea prostituatelor, da! Legalizarea prostituţiei, nu!

Silviu Prigoană a depus la Parlament un proiect de lege de legalizare a prostituţiei. Potrivit acestui proiect, prostituatele trebuie să aibă minim 20 de ani, iar clienţii, minim 16.

Despre efectele nocive ale legalizării prostituţiei am mai discutat. Ele s-au confirmat în ţările în care prostituţia este legală, ca Olanda sau Germania. Prin legalizarea prostituţiei aceste ţări au deveni o ţintă predilectă a reţelelor de trafic de fiinţe umane, cererea pentru sexul plătit a fost încurajată şi a crescut, conducând şi la creşterea numărului de persoane implicate în prostituţie. Acestea au făcut ca o ţară ca Norvegia în care prostituţia a fost legală timp de 10 ani, să modifice radical legea în urmă cu doi ani, trecâd la modelul suedez de amendare a clienţilor.

Totodată, prin legalizarea prostituţiei, veniturile la bugetul de Stat au fost departe de cele estimate iniţial. Chiar şi în ţări cu niveluri scăzute ale corupţiei, doar o mică parte a veniturilor din prostituţie e declarată fiscului. Cei care îşi închipuie că Statul român va avea prea mult de câştigat de pe urma legalizării prostituţiei sunt naivi sau au alte interese în sensul legalizării.

Felul cum este privită acum prostituţia din România trebuie într-adevăr schimbat. Acum prostituatele sunt amendate, ajungând de multe ori la un cumul de amenzi de sute de milioane de lei vechi pe care nu-l pot achita şi care le împiedică pentru tot restul vieţii să abandoneze prostituţia pentru a exercita o muncă legală. În cazuri fericite, amenzile sunt achitate cu muncă în folosul comunităţii. Dar clientul? Clientul nu păţeşte absolut nimic în România.

Prigoană însuşi recunoaşte în proiectul de lege depus la Parlament că prostituţia este „o problemă a societăţii”. Dacă aşa este, atunci de ce cei care fac posibilă existenţa prostituţiei prin banii lor, clienţii, nu sunt sancţionaţi în nici un fel? Ocultarea consumatorilor de sex plătit este culmea ipocriziei celor care susţin că prostituţia „există şi va exista”. În Suedia şi alte ţări nordice care s-au angajat serios în direcţia reducerii prostituţiei şi în cele din urmă a eliminării ei, a fi consumator de sex plătit a devenit un lucru blamat social şi sancţionat de lege. Amenda o plăteşte clientul, nu prostituata, atunci când poliţia descoperă un caz de servicii sexuale contra-cost.

Prostituţia nu e o activitate economică la fel ca oricare alta. Deşi există femei care aleg liber acest mijloc de a-şi asigura existenţa, realitatea e departe de a fi idilică. Această „alegere” pleacă de la condiţii economice şi sociale nefavorabile, de la sărăcie, violenţă, abuzuri în copilărie, familii destrămate, lipsa de oportunităţi şi altele. Dacă n-ar fi aşa, spune Nuria Varela, o jurnalistă spaniolă, oare şi-ar dori cineva ca fiica sau sora sa să devină prostituată?

Şi un alt aspect. România este o ţară de origine a traficului de persoane din Europa iar felul cum guvernul a tratat acest fenomen a fost aspru criticat într-un raport din iunie al Departamentului de Stat al SUA. Pe un teren pe care reţelele mafiote deja există, legalizarea prostituţiei ne-ar pune repede pe harta turismului sexual, precum Indonezia, oferind de „muncă” româncelor fără oportunităţi şi joburi normale. La asta le-ar condamna, din nefericire, Guvernul pe unele românce, în lipsa oferirii altor oportunităţi de a le asigura traiul pe timp de criză.

Implicaţiile legalizării prostituţiei ar trebui studiate împreună cu specialiştii din ţările care au făcut în urmă cu câţiva ani acest pas, pentru a vedea care este punctul lor de vedere actual. Ar trebui întrebaţi norvegienii de ce au renunţat la legalizarea prostituţiei în favoarea sancţionării clienţilor şi descurajării acestei munci. Şi nu în ultimul rând, ar trebui văzut cum funcţionează legislaţia de amendare a clienţilor din Suedia, Islanda, Finlanda şi dezbaterile pe care aceasta le-a stârnit în ţări precum Marea Britanie sau Spania. În Spania bunăoară, anul trecut când a existat o iniţiativă de legalizare a prostituţiei din partea unui mic grup parlamentar, voturile împotrivă au fost 90% din totalul voturilor din Parlament. S-a discutat intens despre faptul că, datorită globalizării, prostituţia şi traficul de fiinţe umane sunt strâns legate. Spaniolii au decis atunci că trebuie alocate fonduri pentru sensibilizarea populaţiei care să conducă la schimbarea percepţiei de utilizare a femeilor ca mărfuri sexuale şi în acelaşi timp că ar trebui întărite efectivele poliţieneşti de depistare a prostituţiei forţate.

___________________________

La final, câteva răspunsuri scurte la unele preocupări ale celor care mai cred că legalizarea prostituţiei este de dorit:

1. Vor veni bani la buget din impozitarea prostituţiei?

Nu. Cel mai probabil, după ce se vor înregistra legal, proxeneţii deveniţi peste noapte oameni de afaceri onorabili nu-şi vor declara decât o foarte mică parte din venituri. Evaziunea fiscală va fi greu de controlat.

2. Prostituatele vor fi mai protejate?

Prostituatele pot fi protejate şi altfel decât prin legalizarea prostituţiei, de pildă prin decriminalizare, adică renunţarea la amendarea lor, aşa cum se practică acum. Dacă Statul se preocupă pentru ele, le-ar putea oferi cursuri de calificare şi programe de inserţie pe piaţa muncii.

3. Prin legalizarea prostituţiei se vor înregistra mai puţine violuri?

Asta este concepţia unora care cred că bărbaţii au nevoie de un fel de defulare a agresivității sexuale. În primul rând, şi prostituatele sunt oameni, deci şi ele ar trebui protejate împotriva agresiunilor unor descreieraţi. În al doilea rând, există studii care arată că bărbaţii care frecventează prostituatele tind să trateze toate femeile ca pe nişte prostituate şi îşi deformează percepţia asupra relaţiei cu sexul opus. Deci e posibil ca violurile să crească, nu să scadă, femeile devenind pentru aceşti bărbaţi nişte obiecte sexuale de unică folosinţă.

4. Prostituţia există şi va exista, de ce nu să-i dăm forme legale?

Şi sclavia a existat şi totuşi s-a reuşit abolirea ei. Ceea ce este legal este interpretat ca fiind bun, ceea ce nu e cazul cu prostituţia. Prostituţia nu este doar un atentat la adresa demnităţii umane, afectând fizicul şi psihicul celui care o practică, dar este asociată în secolul în care trăim cu criminalitatea organizată şi traficul de fiinţe umane. Milioane de femei şi copii le-au căzut victime, iar legalizarea prostituţiei n-a făcut decât să le ofere mafioţilor un ajutor pentru a-şi desfăşura operaţiunile şi pentru a atrage clienţii cu banii cărora şi-au construit averile.

5. Prin legalizarea prostituţiei se va putea face controlul unor boli şi vor fi protejaţi clienţii?

Controlul sanitar al prostituatelor se poate face şi fără legalizarea prostituţiei, iar clienţii nu trebuie protejaţi în mod special, existând mijloace la îndemână care le pot oferi întreaga protecţie de care au nevoie. Se cheamă prezervative.

6. Dacă există persoane dispuse să-şi vândă corpul, de ce n-ar trebui lăsate s-o facă?

În primul rând, Statul are datoria de a lua măsuri de a proteja cetăţenii, chiar împotriva voinţei lor, de aceea medicamentele se dau pe reţetă, de aceea este interzisă vânzarea de organe.

În al doilea rând, realitatea ne arată că procentul celor care practică prostituţia de bunăvoie este mic. Majoritatea prostituatelor fie au fost forţate la un moment dat de cineva din anturajul sau familia lor sau chiar de străini să practice prostituţia (de exemplu prin oferte de muncă înşelătoare), fie au fost forţate de împrejurări, din cauza sărăciei, a lipsei de oportunităţi, de educaţie, a lipsei suportului familial, etc.

Probabil dacă Statul s-ar fi preocupat mai mult de a le oferi şanse în viaţă şi locuri de muncă, aceste persoane n-ar fi ajuns să-şi vândă corpul pentru a se întreţine. Este ceea ce ar trebui să-l preocupe mai mult pe domnul Silviu Prigoană din funcţia pe care o deţine în Parlament…