„Spune NU violenţei împotriva femeilor” – campania Centrului FILIA la metrou

Dacă vreţi să vedeţi imagini filmate de la campania noastră de la metrou cu ocazia Zilei Internaţionale pentru Eliminarea Violenţei Împotriva Femeilor, mai jos, la finalul articolului, puteţi vedea un filmuleţ excepţional făcut de Valeriu Antonovici, colaboratorul nostru, care ne-a surprins în detalii evenimentul.

Câteva cuvinte despre ce am făcut joi la metrou. Ne-am strâns în jur de 60 de persoane, membri şi voluntari ai Centrului FILIA. Fetele au fost machiate pentru a părea victime ale violenţei. Machiajul a ieşit incredibil de realist, mai bine decât ne-am aşteptat. Apoi ne-am îmbrăcat cu tricouri personalizate cu semnul rutier „interzis” în interiorul căruia se putea citi „violenţa împotriva femeilor”. Pe spate, fetele au purtat mesajele „nu am căzut pe scări” şi „nu m-am lovit de uşă” (cu trimitere la motive inventate de femeile bătute pentru a ascunde adevărata cauză a rănilor), precum şi mesajul pozitiv „rup tăcerea”. Pe tricourilor purtate de băieţi mesajul pe spate a fost „eu nu lovesc o femeie, tu?”.

Mai multe fotografii aici.

.

Am împărţit pliante despre fenomenul violenţei asupra femeilor, precum acesta (faţă-verso):

Reacţiile trecătorilor au fost de tot felul. Unii ne-au privit admirativ şi chiar au intrat curioşi în vorbă cu noi, mai ales femeile. Ni s-au făcut confesiuni despre violenţa pe care o suportă din partea soţilor şi s-au plâns de lipsa de alternative reale pentru a scăpa de calvar. Cineva ne-a aplaudat de sus de pe culoarul spre pasajul dintre peroane. Au fost fete care, fără să ne cunoască, ni s-au alăturat şi au împărţit pliantele noastre trecătorilor. Am fost filmaţi cu telefonul mobil de călători din trenurile în mişcare. Acestea au fost câteva din reacţiile pozitive.

Dar am avut parte şi de reacţii mai puţin prietenoase. Unii trecători bărbaţi nu s-au jenat să se arate violenţi verbal faţă de noi. S-au "oferit" să ne facă rănile de pe faţă pe bune. Ni s-a spus că femeile merită bătute din când în când ca să ştie unde le e locul. Bărbaţi în toată firea ne-au trimis la plimbare, să ne vedem de treburile noastre. Unul a ţinut să ne explice cum îşi bate el nevasta acasă, cu o aşa mândrie în vorbele lui de-am rămas perplexe. Unii băiețași s-au forţat să râdă cât mai tare şi comenteze cu ură felul cum eram machiate. Asemenea reacţii din partea unor reprezentanţi ai sexului masculin ne-au demonstrat că există o mare, mare problemă şi cu atitudinea publică faţă de violenţa asupra femeilor. Din cauză că nu există o condamnare publică fermă a comportamentului violent asupra femeilor, nu e o raritate, se pare, să dai în România peste bărbaţi care recunosc că sunt adepţii folosirii violenţei. Sunt o multitudine de bărbaţi care nu se feresc să minimizeze efectele actelor violente asupra femeilor prin atitudini de genul „ei, ce dacă o mai altoiesc din când în când, îi trece” sau nu se sfiec să-şi manifeste controlul şi dominarea, de genul „ce, are impresia că face ce vrea ea?”.

.

Filmuleţul de mai jos ne-a plăcut tare mult:

MĂRTURII: "Un alt caz de violenţă domestică"

Autoare: Alice Iancu

Cand intri in contact cu violenta domestica, ca martora, esti revoltata. Te enervezi, tipi, gesticulezi, debitezi clisee de genul “Cum e posibil asa ceva?”. Hotarasti ca ceva trebuie facut, pentru ca realitatea din fata ta, pe care nu poti sa o eviti, o resimti pana in stomac. Ti-ar placea sa crezi ca asisti la ceva complet neobisnuit, rar si in fata caruia toti si toate ne cutremuram. Uite ca nu! As fi vrut sa pot numi acest editorial “Un caz exceptional de violenta domestica”, dar violenta domestica nu este o exceptie, daca prin exceptie intelegem o raritate. In 2009 aproape 12.500 de cazuri au fost sesizate autoritatilor. O suta de femei au murit. Intr-un an. De care stim. Faceti socoteala tranzitiei.

O femeie victima a violentei domestice pe care o cunosc nu a murit. Ca multe altele a trebuit sa isi infrunte ani de zile agresorul in propria casa. Agresorul era sotul ei. Aveau copii impreuna, multi copii: zece. O femeie si zece copiii au trait ani de zile supravegheati (nu puteau iesi din casa fara permisiunea “stapanului”), umiliti, injurati, batuti. Vecinii din curtea comuna ii mai evitau, ii mai ajutau, mai chemau Protectia Copilului sau Politia. Cand parintii mei s-au mutat in curte deja situatia devenise parte din peisaj. A fost chemata Protectia Copilului. De multe ori. S-a mers in audienta. As vrea sa stiu daca exista vreun test minim de bun simt si inteligenta pentru angajatii de la nivelul cel mai jos pana la cel mai sus al acestei institutii. Cei care s-au sesizat au fost intrebati pe rand „Dar ce legatura aveti dvs cu ei?” (cu iritare), „In ce calitate veniti dvs in audienta ?” (cu tupeu) si alte variatiuni din aceeasi tema. Au fost chestionati martori de fata cu agresorul (am un emoticon la messenger care isi smulge parul din cap. Asta ar fi mers aici). Femeia in cauza intelesese de ceva ani: ca nu o ajuta nici o institutie. Ca Protectia Copilului si Politia vin si pleaca, ea ramane si ea indura bataile. Martorii intelesesera si ei: ca daca era confruntat, agresorul nu facea decat sa isi inteteasca atacurile asupra sotiei si copiilor cu varste de la 3 la 16 ani.
Dupa luni de zile de susotit cand „stapanul” nu era acasa, de indemnuri, sfaturi si incurajari, femeia a fugit. Ajutata de o vecina sa scape de supravegherea propriilor copii (care aveau ordin de la stapanire sa nu o scape pe mama din ochi) a fugit, luand cu ea doar vanataile si buletinul. Cu 10 copii nu avea unde fugi, statul nu a considerat ca bugetul poate fi impovarat cu adaposturi pentru femei ca ea. A depus plangere la Politie. A obtinut un certificat medico-legal. Acum toata curtea pandea de dupa perdele sosirea reprezentantilor maritei institutii. Macar sa il interogheze. Nu pot sa-l tina macar o zi? Sa vedem cum ne organizam. Cum scoatem copiii? Bazaiau intrebarile in asteptare. Au fost sunate ONG-uri “Nu, nu puteti scoate agresorul din casa” raspundeau ei. Noi eram stupefiati in fata propriei neputinte. Ne-au sfatuit, ne-au indrumat catre consiliere. Cum sa ramana agresorul in casa? Existau dosare groase la Protectia Copilului, existau plangeri la Politie, existau certificate medico-legale: cum sa nu il poti scoate din casa?? Toata lumea ciulea urechile pentru a auzi cel mai mic tipat. Sa nu bata copiii. Femeia suna zilnic si implora vecini si prieteni sa pazeasca copiii. Toti asteptam Politia.
Prima nu a venit Politia, a venit Salvarea. Chemata pentru un copil umplut de vanatai, lovit in rinichi, care abia mai putea plange. O cheama Sofia si are 6 ani. Mama a fugit la spital unde a ramas sa o ingrijeasca. Personalul medical a pus rezerva copilului sub observatie. Sa nu vina tata. A fost depusa alta plangere la Politie. Alt certificat medico-legal. Alta sesizare la Protectia Copilului. Reprezentantii Politiei de data asta au binevoit sa apara. Tarandu-si picioarele. Cu sictir. Au fost intrebati de sesizarea anterioara. Ne-au si raspuns “ Nah, noi nu am deschis dosar atunci. Stiti cum sunt astia, se cearta, se impaca...trebuie sa depuneti si dvs declaratii ca martori” “Depunem” “Dar stiti, trebuie sa veniti sa le scrieti” “Venim” “Dar stiti, dureaza”. Mama era cu copilul batut in spital. Pentru 2 copii se gasise un adapost temporar. Tatal tipa ca este o inscenare si patrula prin curtea spitalului. Cand a trebuit externata Sofia mama ei nu stia pe unde sa iasa. Nimeni nu dorea sa ii arate alta iesire din spital. Prietene si vecini navaleau cu sfaturi. Sa se impace. Pentru copii. Sa se linisteasca. Sa se inteleaga si ei bine.

Povestea e lunga. Protectia Copilului si Politia au mai aparut episodic. Rezolvarea a fost metafizica: dupa atata abuz de alcool si tigari agresorul a decedat. Acum ce sa spun “Dumnezeu sa-l odihneasca”?” Dumnezeu sa-l ierte”? Multi n-au spus nimic. Au ramas in urma lui zece copii cu probleme, unele foarte grave, de sanatate. Cu un comportament agresiv, neincrezator si temator. Cu mania de a-si supraveghea mama. Care plang, dupa tata, pentru ca era ... tata. A ramas o femeie depasita de situatie, penduland intre frica si furie. Acum se incearca repararea a ce se mai poate. Poate consiliere. Buletine pentru copiii mai mari. Ochelari pentru altul. Medicamente pentru fata mijlocie.

Nu stiu cu ce au ramas persoanele care si acum sunt alaturi de familia asta: vecini, prieteni, rude. Stiu cu ce am ramas eu: cu o sila imensa fata de “institutiile abilitate”. Fata de functionarii care se uitau de sus la o femeie saraca, care vorbea cu ei in timp ce se uita in jos si isi frangea mainile. Deseori mi-am dorit sa ii scuip drept in fata. Fara metafore, fara amabilitati. Am ramas cu un dispret profund fata de autoritati care urla despre “siguranta statului”, in timp ce siguranta propriilor cetatene nu este minim asigurata. Mi-am dorit sa rup in bucati bugete care ne dau fantani arteziene, borduri si separatoare in trafic, dar nu pot asigura siguranta in fata unei agresiuni evidente. Mi-am dorit sa iau la palme toti binevoitorii si binevoitoarele care indemnau la impacare si armonie de dragul copiilor, pentru familie. Vanataile, frica, privirile alea de oameni incoltiti, oase rupte, astea toate nu se “impaca”. Astea se opresc. Se pedepsesc. Punct.

N-am o mare fraza de final, am tot cautat-o.

________

Articol preluat de pe site-ul Feminism Romania.

25 noiembrie – Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor

Autorităţile din România, iresponsabile faţă de victimele violenţei domestice

Cu prilejul zilei de 25 noiembrie – Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor –, Centrul FILIA trage un semnal de alarmă asupra modului în care este tratat public şi politic acest fenomen în România.

Ne manifestăm dezacordul total faţă de felul cum este gestionată prevenirea şi combaterea violenţei domestice în România de către autorităţile publice şi criticăm lipsa unei protecţii reale pentru victime. De ani de zile, victimele violenţei domestice din România îşi văd plângerile ignorate de Poliţie şi nu au asigurată siguranţa proprie întrucât adăposturile subvenţionate de stat pot fi numărate pe degete. Mii de femei sunt abuzate şi bătute fără ca autorităţile să se sesizeze în legătură cu „siguranţa cetăţenei”, iar multe ajung chiar să-şi piardă viaţa.

Cu ocazia Zilei Internaţionale pentru Eliminarea Violenţei împotriva femeilor, cerem parlamentarilor să introducă această problemă pe agenda publică prin luări de cuvânt în plenul Parlamentului şi să adopte cât mai curând o versiune mai potrivită a legii în vigoare prin care agresorul să aibă restricţie judecătorească de a se apropia de victimă. Cerem totodată reprezentanţilor instituţiilor însărcinate cu siguranţa cetăţenelor şi cetăţenilor, precum şi cu exercitarea actului de justiţie să se implice activ prin impunerea unor măsuri ferme care să prevină şi să combată fenomenul violenţei domestice, al violenţei împotriva femeilor în general. Este impetuos necesară re-înfiinţarea şi întărirea instituţiilor centrale cu atribuţii în domeniu. Şi nu în ultimul rând, cerem mass mediei să publice materiale responsabile despre acest fenomen în România şi despre posibilităţile politice de prevenire şi combatere a acestuia.

Cu ocazia Zilei Internaţionale pentru Eliminarea Violenţei împotriva femeilor, Centrul FILIA anunţă desfăşurarea a două acţiuni publice. Azi, 25 noiembrie, începând cu ora 17,00 în staţiile de metrou Unirii 1 şi Unirii 2, membrii şi voluntarii Centrului vor împărţi călătorilor pliante cu informaţii despre fenomenul violenţei împotriva femeilor, purtând tricouri cu mesaje special concepute pentru a atrage atenţia asupra pretextelor pe care victimele violenţei le invocă pentru a ascunde urmele bătăilor primite în familie.

Sâmbătă, 27 noiembrie, începând cu ora 11, la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Centrul FILIA va organiza un workshop adresat studenţilor pentru a-i informa şi sensibiliza, pentru a promova un grad de toleranţă zero faţă de fenomenul violenţei împotriva femeilor.

Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen: FILIA

.

_____________

CITEŞTE şi scrisoarea deschisă trimisă autorităţilor

Guvernul vrea reducerea concediului parental la 1 an

Se zvoneşte că Guvernul vrea să reducă perioada concediului de creştere a copilului de la 2 la 1 an, conform unui nou Cod de Asistenţă Socială elaborat de Ministerul Muncii. Totodată are de gând să mărească cuantumului indemnizaţiei minime de la 600 la 750 de lei pe lună. Cei care au venituri mai mari de 750 de lei pe lună vor primi 85% din media veniturilor dinainte de naşterea copilului (în prezent indemnizaţie se redusese cu 15%, de la 1 iunie).

Din păcate n-a spus nimeni nimic despre ce-o să se întâmple cu îngrijirea copilului după ce trece această perioadă de 1 an. Deja există o problemă în România cu îngrijirea copiilor cu vârsta între 2 şi 3 ani, oficial la grădiniţă admiterea făcându-se de la 3 ani. Problema se va adânci dacă mama sau tatăl va fi obligat să se întoarcă la muncă când cel mic împlineşte 1 an. Cu cine să-l lase dacă nu-s bani de bonă? Creşele sunt câteva, de le numeri pe degete, iar condiţiile mizerabile (şi totuşi cererile sunt mereu mult peste numărul de locuri oferite). Am auzit de unii care îşi lăsau copii prin vecini. Însă cel mai probabil apelează la rude, mai ales bunici. Să ne trăiască bunicile!

Măsura de reducere a concediului parental este una bună dacă privim din alt unghi. Doi ani de stat acasă pentru femei înseamnă multe. Înseamnă o absenţă de pe piaţa muncii care nu e în avantajul carierei şi a experienţei lor profesionale. Înseamnă asumarea unui rol în familie care se traduce în a fi principalele sau singurele responsabile cu muncile casnice. Această perioadă lungă de timp contribuie din plin la menţinerea unor inegalităţi de gen în familie, pe piaţa muncii şi în societate, în general: 1) În familie, a sta acasă full time o perioadă de 2 ani face ca femeile să asume toate treburile casnice (gătit, spălat, curăţenie), nu doar treburile de creştere a copilului, iar după ce a trecut atâta timp cu greu se mai poate reveni la un parteneriat între soţi. 2) La locul de muncă, absenţa femeii timp de 2, 4 sau 6 ani, depinde câţi copii creşte, afectează negativ cariera şi experienţa ei profesională. Acesta e motivul pentru care multe mame refuză să stea acasă toată perioada celor 2, 4 sau 6 ani chiar dacă au acest drept. În plus, întrucât angajatorii sunt obligaţi prin lege să păstreze locul de muncă al femeii aflate în concediul de creştere a copilului, se creează premizele unei discriminări la angajare (angajatori care se feresc să angajeze femei tinere care îşi doresc copii). 3) În societate, prin încurajarea femeilor să stea acasă cu copii în loc să muncească remunerat, efectul este de a menţine asocierile femeie-spaţiu privat, bărbat – spaţiu public.

Exista şi o altă soluţie fără a reduce perioada concediului de 2 ani, dar era de văzut dacă se poate aplica în România: împărţirea temporală a concediului între mamă şi tată (mama prima jumătate, tatăl a doua jumătate a concediului). Pentru asta e nevoie să investeşti nişte bani şi în educarea populaţiei, mai ales a celei masculine.

Acum, revenind la măsura anunţată, Guvernul ar trebui ca din banii economisiţi prin reducerea concediului parental să investească în servicii alternative de îngrijire a copiilor de 1-3 ani: creşe publice, subvenţii pentru creşe private, încurajarea companiilor să-şi creeze creşe sau să adopte programe de muncă flexibile pentru angajaţii cu copii mici, servicii de babysitting subvenţionate sau chiar publice (ca în Franţa), etc. Corect ar fi ca măsura să se adopte nu acum, nici de la 1 ianuarie, ci peste câţiva ani când aceste servicii vor fi disponibile. Dacă ar avea un minim de responsabilitate, Guvernul ar trebui să se gândească la faptul că femeile gravide şi partenerii lor de viaţă, precum şi părinţii care îngrijesc acum copii nou născuţi şi-au făcut nişte planuri de viaţă bazându-se pe normele legale în vigoare. Cel mult măsura ar trebui să se adopte numai pentru copii care se vor naşte peste 9 luni de la intrarea ei în vigoare.

Victorie la CNCD împotriva prof. univ. Tudorel Butoi

Mai ţineţi minte cazul „Tudorel Butoi”? Se întâmpla în luna februarie a acestui an. La Iaşi un individ ataca femei pe stradă înţepându-le cu un briceag. În timpul unei emisiuni pe Realitatea tv în care se dezbătea acest subiect a fost sunat prof. univ. Tudorel Butoi, de profesie expert criminalist. Domnul expert criminalist a dat în direct nişte declaraţii care ne-au provocat multora indignare şi stupoare. A spus că femeile agresate pe stradă, în parcuri şi ascensoare, cea mai mare parte a lor, sunt femei care au un comportament de leliţă balcanică, caracteristic piţipoancelor; femeile trebuie să fie prudente, nu să bată parcurile „ca exploratorii în miez de noapte” şi să se prezinte după aia la poliţie c-au fost violate.

Pentru cine nu-şi aminteşte, iată secvenţa cu declaraţiile de atunci ale domnului Butoi:

Scriam la vremea aceea că „prin asemenea declaraţii, domnul Butoi le-a acordat violatorilor circumstanţe atenuante (ei fiind, nu-i aşa, „provocaţi” de ce le mai multe ori), iar pe victime le-a jignit şi pe deasupra le-a atribuit o parte din vinovăţie pentru agresiunile suferite (comportament provocator, libertin), ca şi cum ar putea ceva legitima vreodată un viol sau o agresiune de orice natură”.

La vremea respectivă mai multe ONG-uri au depus o plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) considerând că afirmaţiile expertului aduc atingere demnităţii femeilor, atât prin cuvintele folosite pentru descrierea victimelor, cât şi prin inducerea ideii că violenţa asupra femeilor poate fi justificată printr-un anumit comportament al victimelor (culpabilizarea victimelor). Printre cele 30 de ONG-uri semnatare ale plângerii s-au numărat: Centrul Filia, ECPI, Agenţia de Monitorizare a Presei, Artemis, CPE, Fundaţia Sensiblu şi multe altele (lista completă o puteţi vedea mai jos în textul Hotărârii CNCD).

Şi tot atunci s-a creat un grup pe Facebook de susţinere a plângerii la CNCD. S-au înscris în el peste 2.000 de persoane, printre care personalităţi precum Anca Boagiu (PD-L), Dan Mihalache (PNL), Gabriela Creţu (PSD), Ileana Savu (PSD), Zoe Petre, Sandra Pralong, Mihaela Miroiu, Vasile Ernu, Liliana Popescu, Otilia Dragomir, Theodora Eliza Văcărescu, Michael Shafir, Adrian Hatoş, Alexandra Olivotto, Mirel Palada.

În şedinţa din data de 20 octombrie CNCD ne-a dat oficial dreptate: declaraţiile expertului criminalist Tudorel Butoi au caracter discriminatoriu.

CNCD consideră că declaraţiile expertului criminalist „ ... trec dincolo de ceea ce ar fi necesar pentru prevenirea violenţei împotriva femeilor, transferând responsabilitatea victimelor. [...] efectul stereotipului promovat de reclamat este crearea unei temeri pentru femei de a recunoaşte un viol sau alte agresiuni fizice, ceea ce duce la nepedepsirea vinovaţilor, dar şi la crearea sentimentului de dezvinovăţire, mai mult, de impunitate pentru persoanele violente. Acest efect nu ajută prevenţia, ci persoanele care comit violenţe. Nu ajută nici victimele agresiunilor, ci îngreunează situaţia lor, prin modul în care sunt percepute în societate...”

Studiile in domeniu arată că femeile, în general, nu depun plângeri la organele de cercetare penală dacă devin victimele violenţelor, iar intervenţia criminalistului întăreşte această atitudine.

Link: Hotărârea CNCD

Bărbaţii din PSD şi scandalul fotomodelelor

Liderii PSD Victor Ponta şi Adrian Năstase au sărit în apărarea lui Robert Negoiţă şi a lui Nicu Bănicioiu în scandalul sexual în care aceştia din urmă sunt implicaţi.

Victor Ponta a calificat totul ca fiind "o porcărie şi o diversiune". Azi a lăsat de înţeles că dosarul e o replică la atacurile lor asupra Robertei Anastase. "Pentru că noi am atacat-o pe Roberta, ei l-au atacat pe Robert. Noi am zis de Miss Parlament, ei de Miss TSD", a afirmat liderul PSD.

Năstase a insinuat la modul ironic că, pentru a scăpa de acuzaţii, Negoiţă ar trebui s-o ia de nevastă pe una din minorele cu care a întreţinut relaţii sexuale. Păi, domnule Năstase, aşa şi pe vremuri un violator scăpa de închisoare dacă se căsătorea cu victima. Credeam că am depăşit acele vremuri când prin căsătorie se puteau anula abuzurile asupra unei femei. Şi minore pe deasupra!

Niciunul din bărbaţii din conducerea PSD, nici Ponta, nici Năstase, nici altcineva, n-a luat distanţă faţă de cei implicaţi în scandal şi niciunul nu s-a situat de partea victimelor, victime care în unele cazuri sunt membre sau simpatizante ale partidului, una fiind „recompensată” cu titlul de Miss TSD. De ce ar face-o? Unii comentatori insistă că ce au făcut Negoiţă şi Bănicioiu nu e ilegal. A cumpăra servicii sexuale în România nu este o infracţiune. Infracţiune este să vinzi astfel de servicii. Parlamentul României, populat în cea mai mare parte de bărbaţi, a făcut nişte legi în această ţară din care reiese că deşi prostituţia este o infracţiune, infractor e considerată numai prostituata, clientul nu. Oare putem nutri speranţa că se va modifica vreodată legea astfel încât clientul să fie şi el sancţionat măcar cu amendă, ţinând cont că banii lui fac posibilă existenţa prostituţiei? Având un for legislativ în care bărbaţii sunt peste 90% din totalul parlamentarilor, avem slabe şanse.

N-o fi ilegal să cumperi sex în România, aşa o fi domnilor, că doar voi aţi conceput şi votat legea asta cândva, dar o fi moral? Pe deasupra, PSD e un partid de stânga care în teorie ar trebui să se situeze de partea celor vulnerabili, săraci, cu puţine oportunităţi în viaţă, adică aşa cum sunt acele fete de ale căror situaţii au profitat proxeneţii şi amicii lor peşedişti. Mă întreb ce credibilitate vor liderii PSD să mai aibă când ne vor ţine discursuri despre demnitatea umană sau egalitatea de şanse, dacă acum vor alege să fie de partea unora care au cumpărat cu banii lor corpurile unor fete nevoiaşe pentru a-şi satisface poftele sexuale? Ce mesaj le transmite PSD fetelor şi femeilor din România acum când iese la iveală felul cum au fost tratate unele membre şi simpatizante mai tinere ale partidului, ademenite cu premii şi bogăţii ca să-şi vândă trupurile prin bordeluri de lux din Viena? Să te tot înscrii în PSD în aceste zile dacă eşti femeie tânără! Prietenii şi familia ar avea motive solide să-şi pună nişte întrebări despre tine.

Ţinând cont de toate astea, bărbaţii din fruntea PSD ar face mai bine să ia aminte la ce spune colega lor Corina Creţu şi să transmită un cu totul alt tip de mesaj vis-a-vis de acest scandal. Pe blogul ei, europarlamentara Corina Creţu a scris (şi o felicit pentru poziţia ei):

„Nu mi-a căzut prea bine să aflu că oameni de stânga, membri ai partidului nostru, au avut ceva în comun cu acest scandal, ca şi despre cum au fost recrutate şi tratate tinerele care au participat la unele acţiuni ale partidului nostru. Astfel de atitudini pot compromite eforturile noastre de a promova politici în favoarea femeilor, de a combate discriminarea de gen, de a face din egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei o realitate. Datorăm scuze celor contrariaţi şi dezgustaţi de modul in care au fost prezentați unii membri ai PSD în acest scandal. Oamenii judecă în principal moralitatea actelor noastre, chiar şi atunci când nu este vorba de încălcări ale legii” (sursa – blogul Corinei Creţu).

„Crimă pasională”, „violenţă domestică” sau „violenţă de gen”?

Agresiunile asupra femeilor din România nu primesc nici atenţia şi nici tratamentul cuvenit în mass media. Ba mai mult, am descoperit azi că există jurnalişti care folosesc o expresie considerată demodată şi total nepotrivită în Occident, cea de „crimă pasională”, pentru a se referi la asasinatele comise prin violenţă machistă de bărbaţii care consideră că femeile le aparţin, că sunt proprietatea lor şi nu-i pot părăsi sub nici un motiv.

.

Două ştiri publicate azi în „Adevărul” vorbesc despre „crime pasionale”. Prima se referă la o crimă care s-a petrecut la Braşov, într-un autobuz, unde o femeie a fost înjunghiată în gât, prin mai multe lovituri de cuţit, de către soţul pe care îl părăsise cu trei săptămâni în urmă.

Cea de-a doua „crimă pasională” relatată azi a avut loc la Constanţa, într-un cuplu de adventişti, zice Adevărul, ca şi cum religia ar fi avut vreo relevanţă în acest caz (hmm, în cazul celeilalte crime nu s-a menţionat dacă „crima pasională” a avut loc într-un cuplu de creştini ortodocşi!). Bărbatul adventist şi-a lovit soţia în cap după ce a aflat de intenţiile acesteia de a intenta divorţ. Apoi a suit-o în maşină pe bancheta din spate, a condus maşina până la marginea unei păduri şi i-a dat foc după ce a vărsat un bidon de benzină deasupra. Se pare că nevastă-sa încă mai trăia la momentul incendiului.

Linkuri către articolele din Adevărul:

• Braşov: Crimă pasională în autobuzul 28. Un bărbat i-a tăiat gâtul soţiei sale
• Constanţa: Crimă pasională printre adventiştii de Ziua a Şaptea

În ambele ştiri, la fel ca multe altele despre cazuri similare, jurnaliştii se străduie să justifice comportamentul bărbaţilor violenţi. De data asta de vină a fost gelozia, în altele o să găsiţi că de vină pentru că un bărbat şi-a bătut sau omorât nevasta ar fi fost consumul de alcool sau lipsa banilor.

Când unei crime i se ataşează calificativul „pasional”, atenţia se mută de la violenţă la sentimentele de gelozie. Crimei i se găseşte o justificare simplă, individuală şi spontană, care depăşeşte raţionalul, astfel comportamentul agresorului devine mai puţin blamat. Câteodată în astfel de ştiri, pentru ca fapta agresorului să fie şi mai bine justificată, ni se indică indirect şi o posibilă culpă a femeii bătute/asasinate. În cazul crimei de la Braşov jurnaliştii ne informează că aceasta ar fi avut un amant („începuse să umble cu un alt bărbat”), în schimb „uită” să menţioneze că femeia plecase de acasă pentru că nu mai suporta violenţele soţului, informaţie redată de un ziar local.

Ceea ce omit jurnaliştii de la Adevărul şi de la alte gazete este că aceste crime sunt vârful de iceberg al violenţei asupra femeilor, fenomen larg răspândit în societate, în toate mediile. Sunt acte de violenţă comise de bărbaţii care consideră că femeile cu care trăiesc le aparţin lor şi numai lor şi că au drept de viaţă şi de moarte asupra lor, la fel ca asupra copiilor lor (de unde expresia „eu te-am făcut, eu te omor”). Violenţa izbucneşte când femeia face gesturi de a ieşi de sub dominaţia soţului, a fostului soţ, a concubinului sau a iubitului. Nu sunt agresiuni izolate, ci un fenomen social extins şi complex care ar trebui tratat ca atare.

.

În alte cazuri mass-media se referă la aceste acte ca fiind „violenţă domestică”. Totuşi nici această expresie nu e deplin satisfăcătoare (dar e un progres mare faţă de „crima pasională”). Prin violenţă domestică se înţelege violenţa comisă între membrii familiei, nu neapărat violenţa în cuplu. Femeile şi copii sunt majoritatea covârşitoare a victimelor violenţei domestice, însă pot exista şi victime bărbaţi, vârstnici, părinţi, fraţi, veri, etc. Mult mai potrivită ar fi expresia „violenţă de gen” (în engleză „gender based violence” ) sau „violenţă asupra femeilor”, pentru că reflectă faptul că aceste acte se comit din cauza raporturilor inegale de putere dintre femei şi bărbaţi.

Nu e nimic „pasional” sau „sentimental” în aceste crime, aceşti termeni având conotaţii pozitive care scad din gravitatea faptelor. Femeile sunt bătute, umilite, agresate verbal, psihic, economic sau sexual ca expresie a dominaţiei lor de către bărbaţi. Când o femeie nu se supune controlului, nu e obedientă faţă de cel care, conform normelor patriarhale, îi este „cap”, „conducător”, „stăpân”, e pedepsită, ajungându-se, în cazurile extreme, la crimă. Bătaia sau crima reprezintă o demonstraţie extremă de forţă într-un raport de putere inegal.

Pe 25 noiembrie, în fiecare an, se celebrează ZIUA INTERNAŢIONALĂ PENTRU ELIMINAREA VIOLENŢEI ÎMPOTRIVA FEMEILOR. Mai sunt câteva zile până la această dată şi sper ca ea să nu treacă neobservată în România. Sunt câteva ONG-uri care pregătesc o serie de acte pentru a marca această zi. O să vă ţin la curent.

Prima preşedintă din istoria Braziliei

Economista Dilma Rousseff, în vârstă de 62 de ani, a fost aleasă duminică preşedinta Braziliei, cu 56 la sută din voturi, faţă de 44 la sută obţinute de rivalul său democrat, Jose Serra, în vârstă de 68 de ani.

Dilma Rousseff a devenit prima femeie preşedinte din acestă a opta economie a lumii.

Detalii aici.

.

Viva o povo brasileiro!

Desenele animate alimentează stereotipurile de gen

„Finding Nemo", „Madagascar", „Ice Age", „Toy Story". Peşti, pinguini, şobolani, jucării vorbitoare. Filme animate aparent inocente. Cu o mică excepţie: promovează o imagine stereotipă a femeilor.

Unui personaj feminin din desenele animate îi corespund trei personaje masculine, arată un studiu efectuat de Şcoala de Comunicare şi Jurnalism Annenberg, Universitatea California de Sud. Iar din cele existente, cele mai multe femei sunt parţial îmbrăcate şi arată bine, scrie revista americană Newsweek.

Între 2006 şi 2009, cercetătorii au analizat 122 de filme adresate familiei şi au descoperit că doar 29,2% din personaje erau de gen feminin. Iar una din patru era caracterizată ca „sexy, cu haine strâmte sau cu o siluetă atrăgătoare", în comparaţie cu unul din 25 de personaje masculine. Era mai mare probabilitatea ca personajele feminine să fie mai frumoase şi una din cinci protagoniste era descrisă ca „având la vedere decolteul sau abdomenul". Una din patru femei era desenată cu mijlocul atât de îngust încât, în realitate, nu ar fi avut loc înăuntru organele interne.

Studiul Annenberg a fost comandat de Institutul Geena Davis, institut care analizează reprezentarea de gen în mass-media. Actriţa care a înfiinţat şi a dat numele acestui institut, Geena Davis, este o cunoscută militantă pentru drepturile femeilor în industria cinematografică americană. În perioada 2005-2006 a jucat în serialul "Commander in Chief" în care a interpretat rolul lui Mackenzie Allen, prima femeile preşedintă a Statelor Unite. Un studiu comandat de grupul publicitar Kaplan Thaler a arătat că 68% din cei care se uitau la „Commander in Chief" era mai probabil să ia în serios o femeie-preşedinte. Şi asta, chiar dacă era numai un film.

Cum se naşte o gândire sexistă

Tot ceea ce urmărim ne influenţează reprezentările şi uneori le limitează. „Cu cât personajele feminine sunt mai sexualizate, unidimensionale, cu ochi dulci, cu atât este mai mare probabilitatea ca băieţii să îşi formeze o anumită imagine despre fete şi la fel păţesc şi fetele", arată studiul. „Filmele pentru copii nu sunt echilibrate şi încurajează ideea că fetele şi femeile sunt mai puţin importante în societate decât bărbaţii şi băieţii. Dacă copiii cresc vizionând filme şi desene în care femeile apar în tot felul de roluri, vor renunţa la gândirea stereotipă şi li se va părea ceva absolut firesc să vadă femei în poziţii de conducere", spune Geena Davis.

Un sondaj din 2003, realizat de Kaiser Family Foundation, a arătat că cei mici, între 0 şi 6 ani, au cel puţin 20 de DVD-uri în casă. Jumătate din copii se uită la cel puţin un film animat pe zi. Potrivit lui Davis, cu cât o fată consumă mai multe produse media de acest fel, cu atât îşi va restrânge aspiraţiile şi aria ro­lurilor posibile, pentru că de­senele mizează foarte mult pe stereotipuri. În acelaşi timp, cu cât un băiat se uită mai mult la astfel de desene, cu atât mai mult când va creşte va avea o gândire sexistă.

Doar 7% din regizori, 13% din scenarişti şi 20% din produ­cătorii de desene animate sunt femei, arată studiul Annenberg. Când una sau mai multe femei sunt implicate în elaborarea scenariului, creşte şi numărul de personaje feminine. „Este o ruşine că încă ne mai învăţăm fetele să privească de pe margine, în timp ce băieţii fac lucrurile interesante. Prea multe femei de pe ecran sunt personaje statice: privesc, aşteaptă, aplaudă", concluzionează Davis. [articol parţial preluat din România Liberă]

Mai multe detalii:

• NewsWeek "The Shame of Family Films. Enough with the sexy sidekicks".
• Site-ul Institutului Geena Davis.
• Un video despre stereotipurile de gen din desenele animate Walt Disney:
  
  

Naşterea acasă e sancţionată cu închisoare în Ungaria

În Ungaria, la fel ca în alte ţări est-europene printre care şi România, a naşte acasă nu e o opţiune.

Eşti o gravidă 100% sănătoasă, cu analize medicale favorabile pentru a aduce copilul pe lume fără riscuri sau cu riscuri minore, şi vrei să ai parte de o naştere într-un mediu prietenos şi cald, să faci ce vrei, în ce poziţie vrei, nu să fii imobilizată ore întregi pe un pat de spital, înconjurată de străini şi primind medicaţii ne-necesare, acest lucru nu e facilitat de Stat. Nicio moaşă sau alt personal medical nu îţi poate fi alături. Un asemenea lucru ar părea de neconceput în acele ţări cu tradiţie în homebirth, cum e Olanda de exemplu unde peste 30% din femei aleg să nască acasă asistate de moaşe.

În Ungaria zilele trecute s-a trecut la represiuni împotriva celor care asistau femeile pentru a naşte acasă. Moaşa Agnes Gereb (foto) a fost arestată şi aruncată la închisoare pentru asistarea unei naşteri la domiciliu. Pentru autorităţile ungare n-a contat experienţa moaşei, cu peste 3.500 de naşteri asistate la activ, nici recunoaşterea ei internaţională. Moaşa riscă … 5 ani de închisoare!

Puteţi citi despre acest act incredibil al autorităţilor ungare pe site-ul asociaţiei Mame pentru Mame. În plus puteţi semna şi o petiţie care va fi adusă la cunoştinţa ambasadei Ungariei la Bucureşti.

În România a fost făcut public în urmă cu câteva luni cazul unei femei din Bucureşti care a ales să născă doi copii acasă neasistată de personal medical. Femeia pe nume Ana Măiţă a trebuit să înveţe împreună cu soţul ei cât mai multe lucruri despre naşteri pentru a se asigura că totul va decurge bine. A trebuit să înveţe să fie propria-i moaşă, neavând dreptul, conform legii actuale, de a avea beneficia de asistenţă medicală decât la spital.

De ce şi-ar dori cineva să nască acasă? Ideea nu pare foarte populară în România şi ar putea fi îmbrăţişată cel mult ţinând cont de condiţiile mizere din spitale. Ar trebui să vedem însă că naşterea a fost tratată în ultimele decenii ca o boală, nu ca un act firesc care ar trebui lăsat să se desfăşoare natural, cu intervenţii doar în cazurile speciale. În spital femeile pierd complet controlul asupra ceea ce se petrece cu corpul lor. Poziţia orizontală cu picioarele în sus a fost adoptată în interesul medicilor, nu al femeilor, pentru ca medicii să poată lucra mai uşor. Mai natural e în poziţie verticală pentru că gravitaţia acţionează în favoarea expulzării fătului. Şi mai preocupant e că, fiind tratată ca o boală, nu ca un proces natural, naşterea a devenit excesiv de medicalizată. Femeilor li se administrează substanţe pentru accelerarea travaliului, cu efecte negative asupra cursului normal al acestuia. O altă intervenţie abuzivă este tăierea perineului (epiziotomia), o practică larg răspândită în România, cu toate că OMS n-o mai recomandă de ani buni decât în situaţiile cu adevărat speciale. Alte femei ajung direct pe masa de operaţie pentru cezariană, calea naturală nefiind încurajată.

Mai multe detalii despre ultra-medicalizarea naşterilor în filmuleţul de mai jos ce cuprinde fragmente dintr-un documentar intitulat „The business of being born” :

Filmul complet poate fi văzut aici.

Cronică de film: „Contesa însângerată”

Filmul narează legenda Elisabethei Bathory, o contesă maghiară din renumita şi puternica familie Bathory care a guvernat în Transilvania, Ungaria şi Polonia timp de mai multe secole. Legenda spune că Elisabetha Bathory a fost la originea a sute de asasinate de tinere fete, virgine, cărora le folosea sângele pentru a se menţine tânără. Este o versiune feminină a legendei lui Dracula, izvorâtă în acelaşi areal geografic şi cam în aceeaşi epocă. A inspirat zeci de cărţi şi filme.

În ce măsură cruda poveste a contesei e adevărată sau e doar o născocire a adversarilor ei politici care au dorit să pună mâna pe averea ei, nu putem şti, cert e că filmul atenţionează de la început că „istoria e scrisă de învingători”. Chiar şi în ipoteza că legenda se bazează pe fapte reale, rămâne întrebarea de ce crimele comise în numele frumuseţii sunt considerate atât de odioase, în timp ce zecile de mii de asasinate pentru putere din aceeaşi epocă, în războaie, sunt acoperite de laudă? Sau de ce arderea vrăjitoarelor nu a stârnit aceeaşi repulsie? Asta ar fi una din reflecţiile la care îndeamnă filmul.

Personajul principal, Elisabetha Bathory, e o femeile educată, cunoscătoare a şase limbi străine printre care greaca veche. La 15 ani e căsătorită de familie cu contele Ferenc Nádasdy cu care are trei copii. Soţul ei e aproape tot timpul plecat în bătăliile contra turcilor. Crimele pe care el le comite pe câmpul de bătălie sunt legitime spre deosebire de crimele pe care Elisabetha Bathory le va comite mai târziu.

Rămasă văduvă la 44 de ani contesa îşi asumă singură administrarea marii averi şi a pământurilor, refuzând cererea în căsătorie a vărului ei György Thurzó, dar se îndrăgosteşte nebuneşte de fiul acestuia, Istvan Thurzó, un tânăr de numai 21 de ani. Diferenţa de vârstă faţă de acesta îi va alimenta obsesia pentru frumuseţe şi tinereţe. Din momentul în care intrigile vărului György Thurzó reuşesc să-i despartă pe cei doi îndrăgostiți începe nebunia contesei. Obsedată să găsească un leac pentru a opri trecerea timpului, ajunge să creadă că sângele servitoarelor sale fecioare îi poate estompa ridurile şi întineri faţa. Rând pe rând sunt asasinate la ordinul ei servitoarele şi ţărăncile virgine din zonă, zvonurile indicând peste 600 de fete torturate şi omorâte în decursul mai multor ani.

Suferinţa provocată de istoria de amor cu tânărul Thurzo devine declanşatorul odioaselor crime ale contesei. Înainte de a fi cuprinsă de demenţă, contesa poartă un dialog cu un episcop în timpul unei cine, susţinând cu tărie că femeile sunt egale cu bărbaţii în inteligenţă dar că şi unii şi alţii au slăbiciuni. În timp ce slăbiciunea femeilor se găseşte în zona inimii, cea a bărbaţilor este într-o parte a corpului „mai puţin nobilă”. Slăbiciunea contesei este deci „acea boală numită dragoste”, după cum se exprimă Darvulia, servitoarea sa cea mai de încredere (interpretată de actriţa româncă Anamaria Marinca). Slăbiciunile bărbaţilor sunt războaiele şi gloria.

În cele din urmă crimele sunt descoperite iar contesa este judecată, deposedată de avere şi condamnată să-şi petreacă restul zilelor zidită într-o cameră fără lumină având doar o crăpătură prin care i se oferă hrana şi apa. E momentul cel mai clar în care filmul accentuează dublul standard în judecarea crimelor din acea epocă, momentul pe care contesa îl dedică următoarei judecăţi:

„În război, sute de oameni sunt ucişi şi torturaţi. Şi sunt abandonaţi să putrezească şi să hrănească vulturii. Şi totuşi, ne scăldăm războinicii în glorie. Le oferim onoruri şi lauri. Iar eu primesc doar suferinţă.

Nu pot fi umilită aşa. Bărbatul l-a creat pe Dumnezeu după imaginea sa şi îi permite să domine peste orice: păsări, lei, copaci şi femei. Aş fi vrut să mă fi născut bărbat, aş fi ucis cu sutele, în bătălii. Aş fi cucerit alte ţări, aş fi ars vrăjitoare. Aş fi fost un erou”.

Totuşi, la final, filmul lasă de înţeles că adevărul istoric e posibil să fie complet diferit de legenda construită pe seama contesei Elisabetha Bathory. Mitul contesei însetate de sânge putea fi inventat pentru doborârea unei adversare politice de temut şi totodată pentru a evita alte posibile ascensiuni ale femeilor în funcţii de conducere. Legenda putea avea şi menirea de a ţine poporul ocupat o bună perioadă de timp şi a-i distrage atenţia de la relele comise de bărbaţii aflaţi la putere.

Titlul original: The Countess

Regia şi scenariul: Julie Delpy

Distribuţie: Julie Delpy, Daniel Brühl, William Hurt, Anamaria Marinca.

Solidaritate cu învăţătoarea Cristina Anghel

Editorial Special

Ne exprimăm solidaritatea cu gestul eroic, de mare demnitate, al învăţătoarei Cristina Anghel, aflată în grevă a foamei din 26 august, riscându-şi viaţa pentru respectarea şi predictibilitatea legilor, pentru statul de drept. Gestul său, în context, este la fel de demn de preţuit precum cel al înaintaşei sale, profesoara Doina Cornea care şi-a riscat viaţa în ultimul deceniu comunist pentru libertate şi democraţie.

O asigurăm pe doamna Cristina Anghel de întreaga noastră solidaritate morală.

De aproape doua decenii organizaţiile de femei din România iau poziţie publică împotriva desconsiderării bugetare grave şi iresponsabile a domeniilor feminizate: educaţia, sănătatea, cultura, administraţia. Sărăcirea acestor bugete înseamnă şi sărăcire dramatică, un real atentat la supravieţuirea femeilor care cresc, îngrijesc, educă, tratează, administrează sau mai păstrează, din resurse minime, un dram de dezvoltare culturală şi civică în această societate. Gestul domniei sale este extrem pentru că situaţia acestor domenii este extremă. Îi adresăm rugămintea să ni se alăture, renunţând la grevă. Prezenţa unei persoane de un asemenea calibru moral în mişcarea pentru drepturile femeilor din România ar fi deosebit de benefică.

Iniţiatoare:

• Oana Baluta, preşedintă, Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen: FILIA
• Alice Iancu, vice-presedintă, Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen: FILIA
• Diana Neaga, membră în Consiliul Director, Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen: FILIA
• Tudorina Mihai, membră în Consiliul Director, Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen: FILIA
• Andreea Molocea, membră în Consiliul Director, Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen: FILIA
• Mihaela Miroiu, prof. dr. univ, SNSPA (Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative), membră fondatoare a Centrului de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen: FILIA

Cei care doresc să-şi exprime solidaritatea cu doamna învăţătoare şi să se alăture inițiativei noastre sunt rugaţi să trimită un mail la adresa: centrul_filia@yahoo.com.

Cei care au conturi Facebook se pot alătura cauzei „Solidaritate cu invatatoarea Cristina Anghel”.

___________________________

Update 22.10.2010

Cauza are acum peste 1.400 de susţinători iar pe email şi prin site-ul Feminism Romania am strâns alte 130 de semnături. Urmează să punem la punct alte demersuri, printre care articole în presă şi poate o manifestaţie în stradă...

Până atunci recomand un articol excelent al Mihaelei Miroiu: "Viaţa pentru un principiu: Cristina Anghel".

Pro şi contra egalizării vârstei de pensionare pentru femei şi bărbaţi

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că retrimite Parlamentului Legea pensiilor, solicitând stabilirea vârstei standard de pensionare la 63 de ani pentru femei.

"Plecând de la premisa că aici discutăm despre femei, că au serviciu, trebuie să recunoaştem că realitatea socială din România ne arată că o femeie care are serviciu, în sectorul privat sau de stat, mai are şi un serviciu acasă, fiind prima şi cea mai importantă responsabilă de gestionarea treburilor casnice, de creşterea copiilor. Deci, femeile fac o dublă muncă în România", a spus şeful statului.

Aceeaşi poziţie au avut-o pe parcursul dezbaterilor publice şi reprezentanţii partidelor de opoziţie, singurii susţinători ai egalizării vârstei de pensionare fiind cei de la PD-L.

Să vedem, pe scurt, argumentele pro şi contra egalizării vârstei de pensionare aduse în discuţie în ultimele luni în spaţiul public.

Argumentele pro:

1. Egalitatea în faţa legii, fără diferenţiere în funcţie de sex;
2. Sistemul de pensii intră în colaps;
3. Argumentul sărăciei femeilor la bătrâneţe. Mai puţini ani de contribuţie la CAS conduce la valori mai mici ale pensiilor şi în cele din urmă riscul de sărăcie este mai mare la femeile pensionare.

Argumente contra:

1. Dubla zi de muncă a femeilor (sau chiar triplă). Femeile, chiar dacă au un loc de muncă remunerat, se ocupă singure de muncile casnice şi de îngrijire a copiilor, vârstnicilor şi bolnavilor din familie;
2. Fragilitatea fizică mai mare a femeilor. La asta contribuie şi faptul că ele au o zi dublă de muncă;
3. Insuficienţa serviciilor de îngrijire a copiilor, vârstnicilor şi bolnavilor (creşe, grădiniţe, azile, clinici). Aceste servicii sunt preluate gratuit de femei în familie.

Există şi următoarele chestiuni de discutat:

1. Speranţa de viaţă a bărbaţilor este mai mică decât a femeilor. E oare corect ca ei să beneficieze, în medie, de doar 3 ani de pensie deşi au contribuit mai mult?
2. Femeile care nu au copii şi n-au fost căsătorite (deşi nr lor e redus), vor beneficia necuvenit de posibilitatea de a se pensiona mai devreme. Sunt ele atât de puţine în totalul femeilor din România încât să nu mai conteze?

Nu putem ignora situaţia de zi cu zi a femeilor din România. Dubla zi de muncă este pentru majoritatea dintre ele o realitate iar, din păcate, politicile educaţionale nu au vizat deloc schimbarea acestei situaţii. Copii nu primesc în şcoli educaţie pentru viaţa privată iar modelul familiei parteneriale, în care ambii soţi participă în mod egal la treburile casnice şi de îngrijire a copiilor, nu este încurajat prin nici un fel de politică publică actuală.

Pe de altă parte, argumentele în favoarea egalizării vârstei de pensionare mi se par şi ele fundamentate, în special faptul că pensionarea mai devreme a femeilor le condamnă pe multe dintre ele la sărăcie, mai ales după ce devin văduve şi nu mai au susţinerea financiară a soţilor. La asta se adaugă acele puncte controversate de care am amintit: faptul că bărbaţii au o speranţă de viaţă mai scăzută şi faptul că există şi femei, e drept puţine, care nu îşi clădesc, voit sau nu, o familie. Aceeaşi problemă intervine dacă ne gândim la acele familii atipice în România, în care bărbaţii îşi asumă egal sau chiar exclusiv muncile casei (gătesc, spală, fac curat, îngrijesc copii şi rudele în vârstă, etc.). Poate ar trebui ca şi ei să beneficieze de o reducere a vârstei de pensionare?

În aceste condiţii eu aş merge pe o variantă de mijloc. Femeile să nu fie deocamdată obligate să se pensioneze la aceeaşi vârstă cu bărbaţii, dar să aibă această opţiune dacă vor să-şi asigure o pensie mai mare la bătrâneţe. În paralel, de la nivel guvernamental aş iniţia nişte politici publice care să conducă la schimbarea mentalităţii la nivelul familiei, astfel încât bărbaţii să înveţe încet-încet să-şi asume o parte din muncile din spaţiul domestic. Un prim pas ar fi ca legea concediilor pentru creşterea copilului să se modifice dând posibilitatea ca acest concediu să fie împărţit temporal între mamă şi tată pe parcursul celor 2 ani (cum e ţările nordice). O altă schimbare ar urma să se facă prin educaţia în şcoli, prin campanii de sensibilizare, etc. Pentru toate astea ar fi nevoie de o Strategie naţională. După 10 ani de la implementarea unei Strategii guvernamentale de acest tip, dacă rezultatele sunt pozitive atunci vârsta de pensionare trebuie egalizată pentru că diferenţierea nu se mai justifică.

Din păcate, n-am auzit deloc în timpul dezbaterii că ar fi cazul ca mentalităţile din România să se schimbe şi că bărbaţii ar trebui educaţi, prin diverse mijloace, să pună şi ei osul la treabă când vine vorba de munca din bucătărie, de spălatul hainelor, a casei şi de schimbarea scutecelor copiilor. Politicienii şi politicienele care s-au opus egalizării nu au făcut decât să constate că, după atâţia ani de muncă, femeile se „uzează” şi e cazul să iasă mai repede de pe piaţa muncii.

Cine comentează pe Realitatea tv şi Antena 3

Un coleg de pe platforma „Leacul Durerii” mi-a trimis un studiu al Agenţiei de Rating Politic care ne arată care sunt principalii invitaţi ai emisiunilor televiziunilor de ştiri din România, Realitatea tv şi Antena 3.

Cele două televiziuni au fost analizate în perioada 6 septembrie – 1 octombrie 2010 (25 de zile).

Din păcate, observ că nu există şi o analiză de gen în studiu, deşi era relativ uşor de făcut şi ar fi condus la rezultate interesante.

Încerc eu să extrag câteva concluzii în baza datelor din studiu (studiul complet poate fi citit aici).

Prezenţa femeilor în studiourile Realitatea tv şi Antena 3 în calitate de comentatori e mult mai redusă decât a bărbaţilor (invers decât în rândul reporterilor şi prezentatorilor de ştiri unde femeile sunt mai numeroase, mai ales în calitatea de "cititoare de promptere").

Femeia cu cele mai multe prezenţe în calitate de invitat al talk-show-urilor este Monica Tatoiu. Ea este urmată de Lidia Mitchievici (jurnalistă „Puterea”), Mariana Câmpeanu (PNL) şi Maria Grapini (PC).

PNL este partidul cu cele mai multe prezenţe feminine în studiourile de ştiri, un sfert din liberalii prezenţi în talk-show-uri fiind femei (Mariana Câmpeanu, Alina Gorghiu, Diana Tuşa, Cristina Pocora, Teodora Bertzi).

Sindicatele şi patronatele sunt reprezentate exclusiv de bărbaţi.

____________________

Un studiu amplu şi riguros despre felul cum sunt reprezentate femeile în mass-media a fost dat publicităţii săptămâna trecută. Este vorba de cercetarea internaţională "Despre cine vorbesc ştirile" realizată de Global Media Monitoring Project, prin care au fost monitorizate ştirile din presa scrisă, radio, televiziune şi internet din 130 de ţări, inclusiv România. Detalii aici.