sâmbătă, 30 iunie 2012
Yes, he can!
marți, 26 iunie 2012
Contra-manifestaţie la cursa de alergat pe tocuri
luni, 25 iunie 2012
GayFest 2012
Program GAYFEST 2012
vineri, 22 iunie 2012
Dezbateri la “Femei pe Mătăsari”
duminică, 17 iunie 2012
Studii de Gen la Cluj
Programul se adresează licenţiaţilor în specializări socio-umane care doresc să cunoască inegalităţile sociale şi politicile publice menite să le reducă; celor interesaţi de abordarea feministă ca perspectivă a criticii sociale, definită la intersecţia dintre statut social, gen şi etnicitate; celor care îşi propun să devină experţi în tematica egalităţii de şanse şi anti-discriminării, a drepturilor social-economice şi incluziunii sociale, dobândind un tip de expertiză care poate fi valorificată în instituţii publice locale, naţionale şi europene, dar şi în organizaţii civice şi companii.
marți, 12 iunie 2012
Plângere la CNCD împotriva discriminării femeilor la concursul de admitere la Şcolile de Poliţie
duminică, 10 iunie 2012
Discriminarea femeilor la admiterea la Şcolile de Poliţie
miercuri, 23 mai 2012
Conferința Internațională "Gender and Politics under Communism – New Perspectives on Central and Eastern Europe"
marți, 22 mai 2012
Sistemul de vot uninominal majoritar şi reprezentarea politică a femeilor
duminică, 20 mai 2012
Listele de candidaţi pentru alegerea consiliilor locale şi a consiliilor judeţene trebuie întocmite astfel încât să asigure reprezentarea ambelor sexe
marți, 15 mai 2012
Modele pentru tinerele generatii: “Burlacul” si "Next top model"
Canalul media utilizat cu cea mai mare frecventa de catre romani este televiziunea, 85% dintre acestia declarand ca se uita la televizor in fiecare zi sau aproape in fiecare zi, potrivit studiului Eurobarometru.
duminică, 13 mai 2012
Sprijină feminismul românesc!
Sprijină asociaţia Front pentru încă un 1 an de activitate. Direcţionează-i 2% din impozit!
Asociaţia FRONT a fost creată acum un an de zile. A organizat, printre altele, Slutwalk-Marşul Panaramelor pentru a denunţa hărţuirea stradală şi violenţele sexuale asupra femeilor (octombrie 2011). A participat la acţiuni de conştientizare asupra drepturilor femeilor şi a problemelor lor (protestul pentru a cere schimbarea Legii violenţei în familie – noiembrie 2011, protest de 8 martie în Piaţa Universităţii, acţiune de conştientizare asupra hărţuirii sexuale a femeilor în spaţiul public – martie 2012). A derulat proiectul „Gender roles in different social contexts and societies - Bulgarian, German, Roma, Romanian” prin programul Tineret în Acţiune. A oferit, prin membrele sale, expertiză în domeniul drepturilor şi intereselor femeilor în cadrul proiectului Femina (finanţare POS DRU). A participat, prin intermediul membrelor sale, la numeroase conferinţe si publicaţii de specialitate A organizat împreună cu CNCD dezbaterea „Stereotipuri de gen în manuale”. Deţine site-ul http://feminism-romania.ro.
- Completează secţiunea I „DATELE DE IDENTIFICARE A CONTRIBUABILULUI” şi semnează în partea de jos a paginii în dreptul căsuţei „semnătură contribuabil”.Nu este nevoie să treci suma redirecţionată, ea va fi calculată de funcţionarii Administraţiei Fiscale.
- Pune formularul într-un plic şi trimite-l prin poştă la adresa Administraţiei Fiscale în raza căreia ai domiciliul (lista cu adresele administraţiilor fiscale). Plicul trebuie trimis prin scrisoare recomandată până cel târziu 25 mai, data poştei.
Slutwalk - Marşul Panaramelor:
Protest pentru a cere schimbarea Legii violenţei în familie – noiembrie 2011:
ONG Fest:
Piaţa Universităţii:
Marş pentru Democraţie:
marți, 8 mai 2012
Împotriva sistemului de vot uninominal „pur” (II)
luni, 7 mai 2012
Nu numai minorităţile etnice sunt ignorate de actualul Guvern
"Este primul program de guvernare din ultimii 22 de ani care nu conţine niciun capitol, nicio frază, nicio propoziţie, niciun cuvânt rătăcit, pierdut, despre minorităţile naţionale. Pentru noi mesajul este foarte clar: voi, minorităţile naţionale nu contaţi, nu existaţi”, a spus Kelemen.(Gândul )
Update.
Asociaţia Mame pentru Mame a criticat la rândul ei faptul că noua ministră a Muncii Mariana Câmpeanu se preocupă numai de pensii şi salarii, ignorând alte politici sociale, cum ar fi cele legate de îngrijirea copiilor. În programul de guvernare nu există nicio referile la femeile mame sau la politicile publice de îngrijire a copiilor.
Link: Scrisoare Deschisa din partea Mamelor catre noul Ministru al Muncii si Familiei, Dna. Mariana Campeanu
miercuri, 2 mai 2012
Doamna pro-învăţământ privat, propusă ministru al Educaţiei de către un partid de stânga!
Update 03.05.2012. Un alt articol interensat: Ministrul Paraeducației Naționale de Horia Patrascu, CriticAtac.
luni, 30 aprilie 2012
Social-democraţia de Constanţa
Citeşte şi:
- Hai sa promovam turismul romanesc prin programul "Sexism fara constrangeri!, de Ilona Voicu, 26 august 2011
- Mazare, 'Berlusconi de Romania': Fetele frumoase ca atractie turistica, de Iulia Sima, 30 august 2011
duminică, 29 aprilie 2012
Se menţine gender pay gap-ul
duminică, 22 aprilie 2012
Război cultural pe tema avortului
- Dezbaterea despre întreruperile de sarcină şi anticoncepţionale se redeschide în Statele Unite
- O multitudine de legi încearcă limitarea drepturilor femeilor
vineri, 20 aprilie 2012
Antonie Solomon, sub orice critică
vineri, 13 aprilie 2012
Sunt taţii discriminaţi în abecedare?
Manualele şcolare prezintă stereotip, conservator şi chiar anacronic femeile şi bărbaţii. Aceasta ar fi una din concluziile dezbaterii intitulate „Stereotipuri de gen în manuale” organizată miercuri, 11 aprilie, de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) şi Asociaţia Front.
Discuţiile au pornit de la sesizarea primită de CNCD de la asociaţia T.A.T.A. în care solicită să se constate că taţii sunt discriminaţi pentru că sunt absenţi sau foarte puţin prezenţi în abecedare. Asociaţia T.A.T.A. susţine că, deși „zeci de mii de tătici își iau concediul pentru îngrijirea copilului până la doi ani, aceștia sunt ignorați de sistemul de învățământ românesc, care continuă să discrimineze tatăl și să-l jignească grav și nemeritat”. Cu toate acestea, Bogdan Drăghici, preşedintele T.A.T.A. , a admis în timpul dezbaterii că nu numai tatăl, ci şi mama este prezentată „într-un mod jignitor” pentru că apare ca servitoare, făcând piaţa, cu două job-uri.
Bărbaţii apar mai puţin în ipostaza de taţi în manualele şcolare, însă, aşa cum arată cercetările efectuate de-a lungul ultimilor ani, ei domină conţinutul şi imaginile manualelor prin alte ipostaze. Bărbaţii sunt domnitori, preoţi, militari, au profesii active, creative şi/sau de autoritate – sunt scriitori, compozitori, aviatori, marinari, poliţişti. În schimb, femeile sunt mai puţin prezente şi apar preponderent în profesii de învăţătoare sau profesoare (35% din total), bibliotecare, croitorese, ţesătoare, doctoriţe pediatre. Spaţiul privat este mult mai puţin prezent în manuale în comparaţie cu spaţiul public, iar rolurile de gen sunt reduse la stereotipuri.
Cercetarea „Aspectele de gen şi valorile promovate de manualele din ciclul primar” realizată în perioada octombrie 2010 – ianuarie 2011 de masterul„Politici, Gen şi Minorităţi” din cadrul SNSPA a ajuns la concluzia că manualele şcolare prezintă atât femeile/fetele, cât şi bărbaţii/băieţii într-o manieră unidimensională sau cel mult schematică. În conţinutul şi imaginile care se referă la spaţiul privat, femeile/fetele se ocupă de activităţile casnice (fac curăţenie, spală, cos, tricotează, ţes, torc, împodobesc casa, achită facturi), în timp ce bărbaţii sunt pasivi (aşteaptă să li se pună masa, citesc ziarul, discută, visează) sau se ocupă de activităţile din afara casei (construiesc, repară gardul, plantează, udă florile etc.).
Sunt taţii discriminaţi în abecedare? Răspunsul dat de prof. univ. Doina Olga Ştefănescu este negativ. Discriminarea, conform definiţiei legale, are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, a folosinţei sau a exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice. Nici un drept al omului, nicio libertate fundamentală şi nici un drept recunoscut de lege nu a fost afectat de absenţa sau prezenţa minimală a bărbaţilor în calitate de taţi în abecedare. În schimb, în manualele școlare se constată o reprezentare stereotipă a rolurilor în familie şi a profesiilor exercitate de femei şi bărbaţi, femeile fiind preponderent asociate cu spaţiul privat iar bărbaţii cu spaţiul public. Lipseşte atât diversitatea de roluri de gen (bărbaţi punând masa, femei în funcţii de putere sau profesii creative – pictoriţe, scriitoare), cât şi diversitatea etnică, de orientare sexuală, prezenţa persoanelor cu dezabilități etc. Recomandarea pe care CNCD o va face Ministerului Educaţiei ar trebui să meargă în acest sens, al ruperii stereotipurilor şi extinderii ipostazelor sub care apar femeile şi bărbaţii în manuale.
miercuri, 11 aprilie 2012
Cerc de studii de gen

marți, 10 aprilie 2012
Despre proiectul de lege de consiliere obligatorie a femeilor înainte de avort
miercuri, 4 aprilie 2012
Invitaţie la dezbaterea "Stereotipuri de gen în manuale"
Miercuri, 11 aprilie 2012, la sala de conferinţe a Facultăţii de Sociologie din Bucureşti are loc dezbaterea "Stereotipuri de gen în manuale", organizată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării" în parteneriat cu asociaţia Front.
INVITAŢIE DEZBATERE
STEREOTIPURI DE GEN ÎN MANUALE
11 aprilie 2012, ora 17.00
Sala de conferinţe a Facultăţii de Sociologie din Bucureşti, str. Schitu Măgureanu nr. 9, sector 5
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în parteneriat cu Asociaţia FRONT, organizează, în data de 11 aprilie a.c., dezbaterea Stereotipuri de gen în manuale.
Dezbaterea este generată de sesizarea adresată de către Alianţa Antidiscriminare a tuturor Tăticilor – T.A.T.A. Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, cu privire la speţa „MECTS discriminează taţii din România în abecedare”.
Discuţiile vor avea ca punct de plecare prezentarea rezultatelor cercetării Aspectele de gen şi valorile promovate de manualele din ciclul primar, desfăşurată în perioada octombrie 2010 – ianuarie 2011, coordonată de către doamna Doina-Olga Ştefănescu, profesoară la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative şi realizată cu ajutorul masterandelor din anul II din cadrul masterului „Politici, gen şi minorităţi”. Vor contribui, prin intervenţii, experţi şi cercetători din domeniul educaţiei şi în problematica egalităţii de gen în educaţie, reprezentanţi ai MECTS, autori de manuale, profesori şi reprezentanţi ai societăţii civile.
Acest eveniment are drept scop analiza şi identificarea modelelor de rol pentru femei şi bărbaţi promovate în manualele de ciclu primar, în vederea desprinderii unor concluzii cu privire la existenţa elementelor şi ipostazelor discriminatoare de gen, dar şi a celor care redau reprezentări stereotipale pentru ambele genuri.
vineri, 30 martie 2012
Cotele de gen în politică
- Notorietate (femeile sunt dezavantajate pentru că deţin mai puţine poziţii de putere);
- Bani (în topul 300 cei mai bogaţi români femeile sunt excepţii, ele nu deţin în egală măsură resursele financiare necesare pentru a-şi finanţa propria campanie electorală);
- Percepţia faţă de capacitatea individuală de a câştiga bătălia electorală (din nou, partidele evită femeile, considerate „sexul slab”, din cauza prejudecăţii că în confruntarea cu un bărbat ar avea mai puţine şanse de câştig).
Obstacole de genul celor de mai sus ar putea fi îndepărtate prin introducerea cotelor de gen în lege. O sursă de inspiraţie poate fi legislaţia Franţei. Legea Parităţii se aplică atât la alegerile realizate prin sistem proporţional pe liste (alegerile pentru municipii, Senat şi Parlamentul European), cât şi la alegerile prin sistem de vot uninominal (la alegerea membrilor din Adunarea Naţională, camera inferioară a Parlamentului francez).
În lipsa legii, partidele însele îşi pot fixa un procent minimal de reprezentare a genurilor, stipulând inclusiv sancţiuni în caz de nerespectare. PSD şi PD-L au deja cote de gen prevăzute în propriile statute dar la anterioarele alegeri nu le-au respectat şi nici nu le-au adaptat la sistemul de vot uninominal. Partidul Laburist din Marea Britanie are un mecanism intern intitulat all women shortlist prin care asigură atât un procent minimal al femeilor în rândul candidaţilor săi în alegeri, cât şi distribuirea uniformă a candidaturilor în funcţie de şansele de câştig ale colegiilor, evitând ca femeile să fie numite doar în colegii cu şanse mici sau nule.
duminică, 25 martie 2012
Evoluții politice ale maternității: perspective feministe
Analiza maternității din perspectiva politică este un demers recent, atât pe plan mondial, cât şi în România. Pornind de la premisa că maternitatea nu e un dat „natural”, ci un produs al sistemelor religioase sau politice, volumul identifică principalii factori care, de-a lungul secolelor, au contribuit la poziționări şi repoziționări faţă de maternitate, precum şi implicaţiile politice ale instituționalizării acesteia, în primul rând inegalitățile dintre femei şi bărbaţi.
Descrierea maternităţii în spaţiul occidental este completată de o prezentare în spaţiul românesc în comunism şi postcomunism şi de o analiză a instituţiilor de îngrijire şi educare (grădinițe, spitale, reţele sociale) din perspectiva părinților.
Cuprins:
Maternitatea, rațiunea de a fi a femeilor sau opțiune? • Maternitate şi cetățenie. O analiză asupra maternității ca fundament al revendicărilor drepturilor politice ale femeilor din spațiul românesc • Maternitatea în România comunistă: de la indiferenţă la naționalizare • Maternitatea în România contemporană: percepțiile părinţilor cu privire la creşterea şi educarea copiilor
Despre autoare:
Ramona Păunescu (n. 1974) este licenţiată în filosofie (1999), are un masterat în politici publice (2001) în cadrul Facultăţii de Filosofie, Universitatea Bucureşti, şi este doctor în ştiinte politice (Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, 2011). A absolvit cursurile Şcolii Naţionale de Administraţie (ENA), Paris (2005) şi ale Institutului Naţional de Administraţie, Bucureşti (2006). Este manager public în cadrul Ministerului Afacerilor Europene. Domenii de interes: politici publice privind maternitatea, istoria femeilor, feminism, studii de gen. Este coautoare a volumului Naşterea. Istorii trăite (Polirom, 2010).