Proiect de Strategie Naţională în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi

ANES (Agenţia Naţională pentru Egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi) a elaborat un Proiect de Strategie Naţională pentru Egalitatea de Şanse între femei şi bărbaţi şi un Plan de acţiuni pentru perioada 2010-2012. Proiectul urmează să fie supus aprobării Guvernului (care guvern, cine ştie, poate cel interimar condus de Emil Boc, poate altul).

Am apucat să-mi arunc un pic privirea pe cele două documente şi mi se par bunicele. Există acţiuni concrete, care, de s-ar implementa într-o bună zi, ar însemna nişte paşi importanţi în direcţia promovării egalităţii de gen şi a nondiscriminării femeilor. Însă există şi alte acţiuni care mă îndoiesc c-or să devină realitate în perioada 2010-2012 şi de realizarea cărora e nevoie de mobilizarea mult mai multor forţe decât cele din ANES (de exemplu modificarea Legii electorale şi introducerea sistemului cotelor).

Iată câteva acţiuni planificate care mi se par interesante:

- Introducerea unor lecţii cu tematică specifică pe egalitate de gen în manualul de Cultură Civică şi la orele de dirigenţie.

- Realizarea unor programe de formare pe egalitatea de gen cu educatorii copiilor preşcolari.

- Organizarea unei campanii de informare şi conştientizare pentru taţi cu privire la nevoia implicării acestora în creșterea şi educarea propriilor copii.

- Realizarea unei cercetări privind impactul presei video asupra construcţiei rolurilor şi stereotipurilor de gen (de exemplu cum influenţează publicul emisiunile tv de tipul „Fata lui tata” sau „Schimb de mame” . Ar fi interesant de aflat); semnarea unui protocol de colaborare cu CNA.

Şi mai sunt şi altele.

Acţiunile nu sunt prea ample, dar sunt ceva mai mult faţă de slaba activitate a ANES din primii ani de la înfiinţare.

Faţă de Strategia 2006-2009, cea în vigoare în prezent, observ o oarecare deschidere a ANES-ului către colaborarea cu ONG-urile şi partenerii sociali.

Ce nu răzbate din această Strategie propusă este cu ce personal se vor duce la bun sfârşit toate acţiunile cuprinse în ea, deoarece în prezent, din câte ştiu, ANES-ul nu are prea mulţi angajaţi.

A doua nelămurire este legată de acţiunile realizate de COJES-uri (Comisiile de Egalitate de Şanse de la nivelul fiecărui judeţ), întrucât şefa ANES, doamna Maria Moţa, spunea în urmă cu o lună … că acestea s-au desfiinţat! Şi totuşi ele sunt menţionate în textul Strategiei.

În fine, mai sunt probabil şi alte puncte de analizat din Strategie, dar deocamdată să vedem dacă Guvernul o va aproba au ba.

Campania pentru victimele violenţei în familie – o acţiune cu adevărat lăudabilă a Jurnalului Naţional

Jurnalul Naţional a început o amplă campanie pentru sensibilizarea publicului larg şi a autorităţilor pe tema violenţei în familie.

E vorba de articole lungi, destul de bine documentate, privind situaţia violenţei în familie în România, comparaţii cu alte ţări, interviuri cu specialişti şi mărturisiri ale victimelor.

Lista articolelor şi câteva fragmente:

Mai multe sicrie decât locuri în adăposturi – 15.10.2009

Fragmente:

„Practic, în România devenită stat membru al UE, victimele violenţei în familie nu primesc ajutor de niciunde. /../Teoretic, Poliţia poate şi trebuie să intervină. Practic, depinde de omenia ofiţerului de serviciu sesizat. Iar dacă locuinţa e pe numele agresorului şi cei doi trăiesc în concubinaj, poliţistul nu poate nici măcar să intre în casă fără permisiunea proprietarului. Tot teoretic, în România există cinci tipuri de centre pentru prevenirea şi combaterea violenţei. Practic, sunt doar două - adăposturile pentru victime şi centrele pentru consilierea agresorilor. Nu în toate judeţele, nu toate funcţionale, doar trei adăposturi conform standardelor. Doar 350 de locuri pentru toate româncele care vor să scape din pumnii bărbaţilor. În ultimii cinci ani, arată statisticile oficiale, au fost înregistrate 50.604 de victime ale violenţei în familiei. Şi 699 de decese.” /../

„Pe cei care cred că şi victima are jumătatea ei de vină sau că e complice prin pasivitate, pentru că rămâne în casa unde îndură bătăile i-aş întreba ce şanse îi dau unei femei fără prea multe studii, fără venituri, cu trei copii plângându-i de mână, unei femei dependente financiar de soţul ei? Unei femei care locuieşte într-o casă proprietate comună sau, şi mai grav, într-una doar a soţului? Încotro să se ducă? Chiar dacă-şi găseşte un serviciu, cine-o primeşte în gazdă cu trei copii? Şi cine mai are grijă de ei? În România destinul unei femei e uşor de condamnat, dar e mai greu de dus...”

/../”<… nu se alocă fonduri şi mijloace suficiente din cauză că nu se recunoaşte la nivel oficial amplitudinea fenomenului de violenţă în familie. Există un conflict între cifrele comunicate oficial de ANPF şi cele neoficiale, transmise de organizaţiile non-guvernamentale. Statul alocă bani pentru 8.000 de victime, iar ele sunt în jur de 900.000>, spune doctorul Cristian Curcă, director medical al INML.”

.

Adună 5-6 certificate de la IML până divorţează - 19/10/2009

Fragment: „Dintre femeile agresate ajunse la camera de gardă a Spitalului Universitar, cele de etnie romă nu declară niciodată că au fost bătute de soţi. "Ele suportă cu stoicism; gândesc că aşa trebuie. Nu acceptă ideea de egalitate între sexe şi nici divorţul. Nu îşi iau hârtii pentru a obţine certificatul medico-legal. Recunosc într-un final, după ce în primă fază spun că au căzut”.

.

O privire ridicată, potop de pumni în cap - 20/10/2009

Fragment: „Două staţii de tramvai a târât-o după el, a tras-o de păr şi a bătut-o până când urletele i-au fost auzite de nişte poliţişti comunitari, care "în loc să-l ducă la secţie, să îi facă ceva, încercau să ne împace. I-am rugat pe poliţişti să îl alunge de lângă mine şi aşa am reuşit să mă ascund într-o scară de bloc. Am stat ghemuită minute întregi sub scară. Sângele îmi curgea din cap, mă durea tot corpul. Mă întrebam cu groază ce fac eu cu copiii mei. Băiatul era la soacră-mea. Eram disperată. M-am dus la şcoală, la fiica mea cea mare. Acolo el mă aştepta", îşi aminteşte Maria.

.

“Vânătaia se vindecă, umilinţa rămâne” - 20/10/2009

Interviu cu Maria Voinea, sociolog.

Fragment: „De regulă, un bărbat care îşi bate soţia, indiferent ce motive ar avea, o face de mai multe ori. Rar se întâmplă ca un bărbat, care a ridicat pentru prima dată mâna asupra soţiei, să se corecteze şi să aibă un comportament civilizat mai târziu.”

.

Dreptatea femeilor bătute umblă cu capul spart - 22/10/2009

Fragment: „De violenţele victimei în familie se ocupă toată lumea şi nimeni... În iulie 2004, prin ordinul 384/306/993, art. 3, lit. f), s-a stabilit "încheierea unor protocoale de conlucrare în prevenirea şi monitorizarea cazurilor de violenţă în familie între poliţie, jandarmerie, direcţiile de sănătate publică judeţene, compartimente cu atribuţii în combaterea violenţei în familie din cadrul direcţiilor pentru dialog, familie şi solidaritate judeţene". În plus, "Ghidul de intervenţie" al ANPF susţine că Serviciul Public de Asistenţă Socială (DGASPC-ul) are şi el sarcini precise în combaterea violenţei în familie şi în sprijinirea victimelor şi că fiecare femeie bătută e ajutată de un "manager de caz", un profesionist specializat în servicii sociale. De cele mai multe ori, "managerul de caz" e la fel de real ca şi "Superman". "Să ne facem că facem"...”

.

“Fetele mă ajutau să intru în casă pe geam” - 23/10/2009

Fragment: „Nici acum nu poate să-şi scoată din minte momentele în care era scoasă de păr afară din casă şi lăsată să doarmă în curte sau pe stradă, în faţa locuinţei. Nici de clipele în care fetele, în miez de noapte, după ce aşteptau să adoarmă tatăl lor, o băgau în cameră pe fereastră, în cea mai deplină linişte, ca să nu fie descoperite”.

.

Centre-fantomă şi muzee pe bani publici - 27/10/2009

Fragment: Sistemul de servicii care se ocupă de violenţa în familie e apărat de un maldăr uriaş de hârtii: legi, ordine, strategii, programe. În realitate, în tot acest sistem domnesc haosul şi paradoxul. În ciuda miilor de femei bătute, conform statisticilor, există centre înfiinţate din bani publici care nu funcţionează şi altele care nu au nici un beneficiar.

.

Urgenţa poate să aştepte – 28/10/2009

Fragment „La unele adăposturi, centre care spun că primesc victime în regim de urgenţă, cei care răspund victimelor la telefon consideră că "urgenţa" poate să aştepte şi două-trei zile până să fie primită. Sau acesteia i se pun condiţii imposibil de îndeplinit în timp scurt, încât femeile ajung să se lipsească.”

.

"Dacă violenţa e repetată, divorţul este singura soluţie" - 29/10/2009

Interviu cu Prof. univ. dr Florin Tudose, medic psihiatru, şeful secţiei Psihiatrie a Spitalului Universitar din Bucureşti

Fragment: „E adevarată teoria conform căreia vina pentru situaţia conflictuală aparţine 50% agresorului şi 50% victimei?

Nici vorbă ca o astfel de "teorie" să corespundă cu realitatea. O astfel de "teorie" nu ar face decât să legitimeze agresorii şi să culpabilizeze în mod stupid victimele. Am auzit, din păcate, nenumaraţi oameni spunând, în cazul unui viol, că şi victima a fost vinovată. Absurdul este total dacă vă gândiţi că victima poate fi uneori mutilată sau chiar ucisă.”

_________________________

Campania începută de Jurnalul Naţional cred că e fără precedent în mass-media românească. Din câte ştiu, niciodată problema violenţei în familie nu a fost atât de serios analizată şi scoasă la lumină ca un fenomen social grav care afectează mii de familii şi cupluri. Au mai existat unele analize, sporadice, unele şi în presa locală (Cuget Liber- Constanţa, de exemplu), însă de cele mai multe ori în presă subiectul a apărut sub forma senzaţionalistă, în periodice gen Libertatea sau Click ori sub formă de simple statistici seci.

Campanii de felul acesta ar trebui să fie susţinute şi de politicieni, femei şi bărbaţi, care ar trebui să înveţe încet-încet să-şi includă în agendă, printre priorităţi, şi ajutarea efectivă, nu doar formală, a victimelor violenţei domestice. Aşa cum se vorbeşte de siguranţa cetăţeanului, de protecţia consumatorului sau de sănătatea publică ar trebui să se vorbească şi despre eliminarea/reducerea violenţei domestice.

Crin Antonescu ar alege-o preşedinte pe Mihaela Miroiu

Crin Antonescu, candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, declară în numărul din noiembrie al revistei The One, că, dacă ar fi să candideze la Preşedinţie o femeie, el le-ar vota pe Renate Weber, pentru expertiză şi forţa de a argumenta, şi pe Mihaela Miroiu, pentru că susţine cauza femeilor din România, "acea majoritate uitată de politică".

Mai multe detalii aici.

Mda, am fost plăcut surprinsă de declaraţiile lui Antonescu. Gândind la modul realist, cred că ar fi bine dacă doamna Miroiu ar ajunge într-o bună zi să conducă măcar ANES-ul (Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între femei şi bărbaţi) şi ar avea la îndemână un buget cu care să-şi pună în aplicare ideile sale şi ale altor experţi în domeniu.

Şi jurnaliştii pot fi misogini

Mihnea Măruţă afirmă într-un articol că s-a săturat că aproape toţi analiştii politici sunt bărbaţi, drept pentru care s-a adresat unui număr de 10 jurnaliste pentru a le cere părerea despre candidaţii la preşedinţie. Carevasăzică pentru a le transforma pentru o clipă pe jurnaliste în analişti politici. Lăudabil demers.

Însă, din păcate, nu tratează aceste 10 jurnaliste în acelaşi fel ca pe analiştii bărbaţi. Nu. Femeilor le rezervă întrebări de genul „ce sfat le-aţi da candidaţilor referitor la aspectul exterior (tunsură, dantură, îmbrăcăminte etc.)” sau „cu care dintre ei vi s-ar părea interesant să cinaţi şi de ce?”. Oare întrebările referitoare la programe politice, politică internă sau externă, strategii electorale, etc. să fi fost nepotrivite pentru nişte analişti politici femei? Păi cu asemenea atitudini şi diferenţe de tratament, domnule Măruţă, nici nu cred că vom reuşi prea curând să avem mai multe femei analişti politici în România!

În al doilea rând, am citit cu interes răspunsurile celor 10 jurnaliste invitate să-şi dea cu părerea despre 4 candidaţi, Băsescu, Geoană, Antonescu şi Oprescu şi am remarcat 3 categorii de jurnaliste. Unele sunt atente la problematica egalităţii de gen, îşi respectă şi apreciază condiţia de femei şi o înţeleg (şi aici mi-au plăcut în special răspunsurile date de Ana-Maria Caia, producător tv, owner Indie Studio şi referirea la“etica grijii”), altele sunt indiferente iar o a treia categorie sunt de-a dreptul misogine. De pildă la întrebarea "ce ar trebui să înveţe un candidat de la o femeie", Laura Laurenţiu, editoare la Adevărul de Seară, spune că, "uneori, femeia simte nevoia să i se bată cu pumnul în masă" şi că "deşi femeile vorbesc mult şi inutil, le plac bărbaţii care vorbesc puţin şi la obiect" ! Adriana Duţulescu, redactoare la Jurnalul Naţional, spune despre Sorin Oprescu că "e superficial, neserios şi indisciplinat, deci a învăţat deja de la femei".

Rezultă, a mia oară, că există femei cu creierul spălat care nu realizează pe ce lume patriarhală trăiesc, care adoptă o atitudine dispreţuitoare faţă de suratele lor femei, considerându-le, în fond, fiinţe inferioare bărbaţilor. E dezamăgitor să vezi că asemenea femei se regăsesc şi în rândul jurnalistelor, femei cât de cât mai educate, speram eu, şi mai open minded.

Femeile iubesc Porsche, dar bărbaţii le conduc! - marca „Misogynist Infinit Solutions”

Un spot tv ne anunţă că „X-Trade Forex Cup, cel mai renumit concurs de tranzacţionare din Europa, este acum în România.”

Este vorba despre un concurs lansat de o casă de brokeraj, X-Trade România, la care se poate înscrie oricine doreşte să înveţe să facă tranzacţii pe pieţele financiare. Practic te înscrii pe pagina xtb, primeşti un sold iniţial de 10.000 de lei virtuali şi începi să faci tranzacţii pe pieţele valutare, de mărfuri, de acţiuni, etc. Foarte frumos până aici.

Cel care după patru săptămâni de tranzacţionare obţine cel mai bun randament, primeşte marele premiu: un Porsche Cayman. Superb!

Însă la partea de comunicare au dat-o în bară cu un spot tv de un misoginism cras, nu subtil, nu finuţ, nu, nu, unul clar ca lumina zilei. Autorii spotului sunt de la agenţia Infinit Solutions, trebuie să-i numesc aici că poate iau aminte şi pe viitor vor arăta ceva mai mult respect pentru femeile din România dornice să investească pe pieţele financiare. Urmăriţi ce mândreţe de clip publicitar au putut imagina şi pe care, pe deasupra, îl mai şi transmit la fiecare jumătate de oră pe toate canalele:

Să analizăm. Concursul este, în teorie, deschis tuturor, indiferent de sex. Am verificat pe site-ul XTB şi nu spune nicăieri că e doar pentru bărbaţi.

Dar creativii de la Infinit Solutions nu se sfiesc, în România secolului XXI, să transmită mesajul că maşina Porsche pusă în concurs este categoric pentru bărbaţi. Cel care va pleca la volanul acelui Porsche Cayman n-ar putea fi oare şi o femeie? Nu, pentru că FEMEILE IUBESC PORSCHE, DAR BĂRBAŢII LE CONDUC!

În al doilea rând, observaţi ce tip de femeie apare în spotul tv şi ce tip de bărbat. O păpuşă Barbie sexoasă, alături de un tip serios, hotărât, unul care se potriveşte de minune imaginii stereotipate a investitorului de pe pieţele financiare. Femeia din spotul tv nu e nicidecum genul de ASE-istă conştiincioasă care aspiră la o funcţie în top managementul unei multinaţionale după terminarea studiilor. E de fapt o figură de decor, întărind ideea că concursul ar fi unul adresat exclusiv bărbaţilor…

O să avem vreodată o femeie preşedinte de stat?

Am primit această leapşă de la Mihnea şi Constantin. Dacă o să avem vreodată o femeie în funcţia de preşedinte al României.

Există aici două posibilităţi:

1. Să avem o femeie preşedintă în mod accidental, dintr-o conjunctură care la un moment dat să-i facă pe bărbaţii puternici să trimită la înaintare o femeie (cam cum a ajuns Roberta Anastase în funcţia de preşedintă a Camerei Deputaţilor)

2. Să avem o femeie preşedintă ca urmare a unor profunde schimbări de mentalităţi care să le permită femeilor din România să capete aceeaşi autoritate şi respect ca bărbaţii, să nu mai fie văzute simbolic ca „sex slab”, ci ca fiinţe cu aceleaşi capacităţi intelectuale, profesionale şi de leadership ca bărbaţii.

În primul caz, femeia ajunsă în funcţia de preşedinte ar fi o excepţie care întăreşte regula, în cel de-al doilea ar fi cu adevărat consecinţa faptului că femeile au căpătat un statut egal cu bărbaţii în societate.

Ori la ora actuală în România femeile au un statut inferior. Mie îmi place să cred că femeile au aceleaşi capacităţi intelectuale ca bărbaţii, zic asta pentru că în România mai există indivizi care zic că femeia nu e om (vezi articolul lui CTP). Dar femeile se confruntă cu numeroase prejudecăţi, mentalităţi când e vorba să acceadă în funcţii de putere. Lor li se rezervă de obicei partea cea mai de jos a piramidei ierarhice. Dacă ne uităm la o instituţie administrativă din România, o primărie de pildă, vom vedea că femeile sunt majoritatea angajaţilor de la baza piramidei, iar la vârf vom găsit că locul e ocupat de bărbaţi. Dacă ne uităm în sistemul de învăţământ, vom vedea că femeile sunt majoritatea educatoarelor şi învăţătoarelor iar în învăţământul universitar predomină bărbaţii. Acelaşi lucru se întâmplă şi în politică. Femeile membre de partid sunt în majoritatea lor simple membre. La vârf predomină bărbaţii.

Câteva date care arată că România este încă o societate patriarhală, puternic ancorată în tradiţionalism şi misogină:

Ø În Parlament: Senat - 5,83%, poziţii ocupate de femei , Camera Deputaţilor – 11,3% dintre poziţii ocupate de femei.

Ø la nivelul consiliilor judeţene - 12,6% poziţii ocupate de femei

Ø la nivelul consiliilor locale - 10,8% poziţii ocupate de femei ( 4011 din 36825 de consilieri locali sunt femei).

Ø la nivelul Instituţiei Prefectului – 4,7% (2 femei din 42 de funcţii) poziţii de prefect deţinute de femei şi 10,7% (9 femei din 84 de funcţii) poziţii de subprefect deţinute de femei.

Ø Din totalul celor 3.184 de primari aleşi la alegerile locale din 2008, numai 3,5% sunt femei. Femeile au obţinut fotolii de primar numai în comune.

Sursa: ANES

Revenind la întrebarea „Vom avea vreodată o femeie preşedinte de Stat”, răspunsul va putea fi afirmativ în ziua în care statutul femeilor în societate se va apropia de cel al bărbaţilor şi statisticile de mai sus vor arăta că femeile sunt cel puţin 30% din parlamentari, primari, consilieri judeţeni şi locali, ş.a.m.d. Deocamdată, nici femeile însele nu realizează ce prejudecăţi lucrează în defavoarea lor, pentru că au fost educate să considere o grămadă de lucruri ca fiind naturale şi de neschimbat (e natural ca o femeie să fie în umbra unui bărbat, să se sacrifice pentru binele celorlalţi şi să lase în plan secund interesul propriu, să pună accent pe aspectul fizic şi multe, multe alte mentalităţi).

Să vorbim despre Herta Müller

Ar trebui să vorbim mult despre Herta Müller. Sa fim bucuroşi că o femeie născută în România a primit premiul Nobel pentru literatură.

Scrierile ei descriu constrângerile şi suferinţele din timpul regimului comunist, lumea întreagă va citit despre asta, va vorbi despre România. Deja oameni de pe tot mapamondul se întreabă cine este această doamnă şi despre ce scrie ea. Mâine, când îi vor citi cărţile, se vor gândi la România şi la toţi cei care au suferit aici de pe urma dictaturii. Iar noi , românii, când îi vom citi cărţile, ne vom înţelege poate mai bine trecutul şi prezentul.

Herta Müller vine din rândul şvabilor bănăţeni, ce moment minunat ar fi să vorbim şi despre minorităţile etnice din România, despre cum (nu) ştim sa le preţuim, sa le învăţăm istoria la şcoală (apropo, îşi aminteşte careva de vreo lecţie la şcoală despre minorităţi? Eu una nu, cu părere de rău).

Şi nu în cele din urmă, Herta Müller este o femeie, o femeie care a reuşit să ajungă pe treapta cea mai înaltă în domeniul ei, aşa cum pe vremuri cu greu i-ar fi fost permis unei femei să exceleze. Şi sunt prea puţine nume feminine în literatura noastră, îmi vin în minte acum Hortensia Papadat Bencescu, Otilia Cazimir, Ana Blandiana, Gabriela Melinescu, mai sunt cu siguranţă şi altele, dar nu destule. Literatura română are nevoie de Müller, sper să o vedem cât de curând şi în manualele şcolare.

________________________________

Nu, nu sunt de acord cu cei care afirmă că n-ar trebui să ne simţim mândri cu Herta Müller pentru că nu e româncă, ci nemţoaică. Pentru că România, dragilor, nu e doar a românilor, ea aparţine şi celorlalte etnii care au trăit şi trăiesc pe acest pământ. Pentru că România de azi nu ar fi la fel fără aportul grecilor, armenilor, evreilor, saşilor şi şvabilor, ungurilor şi aşa mai departe. Şi ei au clădit cultura noastră, şi-au lăsat amprenta asupra istoriei noastre, chiar dacă în unele cazuri am încercat să le ştergem originea etnică ca şi cum n-ar fi fost. Câţi ştiu că Ion Luca Caragiale era grec, că Ana Aslan sau Spiru Haret erau armeni sau că Mihail Sebastian era evreu? Lucrurile astea trebuiesc spuse, nu să ne ruşinăm cu ele, pentru că nu înseamnă că ei ar deveni mai puţin importanţi pentru noi.

Dintre toate ţările de pe glob, noi ar trebui să fim cei mai interesaţi de premiul acordat Hertei Müller. Pentru că datorită acestui premiu, mâine mii de oameni din întreaga lume vor citi despre România şi vor descoperi suferinţele trăite sub regimul comunist.

Joe Biden şi lupta pentru stoparea violenţei împotriva femeilor

Vice-preşedintele american, Joe Biden, va veni în vizită în România la sfârşitul lunii octombrie.

.

Printre altele, Biden este unul dintre cei mai implicaţi politicienii americani în lupta pentru stoparea violenţei împotriva femeilor. Este autorul unei legi specifice în acest domeniu „Violence Against Women Act” (VAWA) introdusă în SUA în 1994.

Despre această iniţiativă legislativă Biden spunea:

.

In 1990, I wrote legislation called the Violence Against Women Act. I was convinced this might be the most important piece of legislation I had introduced and among the most difficult to turn into law. . . Violence against women would no longer be written off as "she was asking for it" (rape), "sexual miscommunication" (date rape), or "a family matter" (domestic abuse). Once our criminal justice system recognized these as serious & inexcusable crimes, women could stop blaming themselves. (Sursa)

.

Anul acesta, mai exact în luna iunie 2009, Biden a anunţat crearea poziţiei de consultat pe probleme legate de Violenţă împotriva Femeilor la Casa Albă (White House Advisor on Violence Against Women), poziţie pentru care a fost numită experta Lynn Rosenthal.

.

Ştiu că nu acesta e motivul vizitei sale în România, însă ce bine ar fi dacă s-ar „molipsi” şi politicienii de la noi cu atitudinea lui Biden faţă de „women's issues” şi de am avea şi noi măcar un politician care să-şi asume un discurs precum al lui Biden din înregistrarea de mai jos:

Linkuri:

Biden commemorates Violence Against Women Act

Joe Biden: "The Fight Against Domestic Violence"

Biden Announces White House Advisor on Violence Against Women

Femeile din România de azi nu se pensionează niciodată

Vârsta diferită de pensionare a femeilor şi bărbaţilor a fost dintotdeauna motivată de faptul că femeile au un alt loc de muncă în afara celui remunerat, cel de acasă. De-a lungul vieţii, majoritatea dintre ele au dus singure greul muncilor de a pregăti şi servi mâncarea membrilor familiei, a spăla vasele de pe urma lor, a spăla rufele şi lenjeria şi restul materialelor textile de prin casă, a da cu mătura, cu mopul, aspiratorul (cele mai înstărite). În vremea comunismului şi a tranziţiei, imaginea tipică a femeii după întoarcerea de la serviciu era cărând sacoşe grele de la piaţă spre casă. În perioada toamnei venea vremea pregătirii dulceţurilor, gogonelelor, varzei murate şi a rezervelor de cartofi din cămară iar munca lor se tripla. De copii tot ele se ocupau în majoritatea timpului. Trebuiau spălaţi, hrăniţi, duşi la şcoală, duşi la medic când erau bolnavi. Toate muncile astea au fost străine majorităţii bărbaţilor. Ei n-au binevoit nici să-şi spele o furculiţă ori să scoată vreodată praful de sub pat. La şcoală la ăla micu' s-au dus doar când era vorba de probleme importante. În rest, sarcina lor rămânea aducerea banilor în casă, iar după 89 când le-a fost greu şi s-au făcut disponibilizări, Statul i-a ajutat cum a putut, generos mai ales pentru anumite categorii profesionale din industria comunistă colapsată.

Bucuria sărbătorilor de iarnă sau de Paşti a însemnat pentru femei multe zile de trudă în bucătărie, la pregătirea cozonacilor, sarmalelor, ouălelor vopsite şi a restului de bunătăţi.

Iar femeile rar s-au plâns de munca lor. Le-a fost greu şi şi-au acceptat condiţia, ba chiar şi-au educat fiicele să fie bune gospodine şi să înveţe să le facă bărbăţeilor viaţa plăcută.

Singura alinare a fost că de pe piaţa muncii aveau voie să se retragă mai devreme decât bărbaţii. Aşa au putut, după o vârstă, să se dedice cu totul muncii lor neremunerate de acasă şi eventual să aibă grijă de nepoţii cărora Statul nu le mai oferă creşe iar grădiniţele sunt prea puţine ca să încapă toţi.

Vorbesc despre toate acestea la trecut, dar ele se întâmpla în mare parte şi astăzi. Generaţia femeilor care se vor pensiona la aceeaşi vârstă cu bărbaţii în 2030 are acum peste 40 de ani. Femeile acestea sunt educate în acelaşi spirit ca mamele lor care au trăit în comunism. Parteneriatul dintre soţ şi soţie la treburile casnice, creşterea copiilor şi îngrijirea bătrânilor este un deziderat dar nu o realitate în România. E mai des întâlnit în familiile de intelectuali, în rest, e sporadic. Poate în familiile care se înfiripează în zilele noastre să se mai fi schimbat ceva, dar mă îndoiesc. Munca femeilor în casă nu le-o ia nimeni şi nu se termină niciodată.

Pe de altă parte, a ieşi la pensie mai devreme se traduce pentru multe femei într-o pensie mică pentru că anii de contribuţie sunt mai puţini. Pentru majoritatea dintre ele, asta înseamnă dependenţă economică de soţii lor sau de copiii ajunşi majori. Riscul de sărăcie este mai mare printre femeile în vârstă decât printre bărbaţi.

Oricum ele câştigă mai puţin de-a lungul vieţii decât bărbaţii, fie pentru că munca lor este infravalorizată, fie pentru că aleg joburi flexibile care să le permită să „fugă” mai repede acasă la familie şi copii, fie pentru că din princina maternităţii şi a mentalităţilor, rar ajung să ocupe funcţii de conducere, mai bine remunerate.

Şi aşa, dacă ar fi să întrebăm femeile care se vor pensiona în 2030 la 65 de ani, adică femeile care azi au 44 de ani, ele ar fi ales bucuroase să se pensioneze mai devreme, la 58 ca acum, sau măcar la 60 de ani, ca să scape de unul dintre cele două joburi, cel remunerat, şi să rămână cu cel din care niciodată nu se vor pensiona, cel de acasă.

Dar Statul nu le ascultă, nu le dă nici măcar posibilitatea să aleagă. Guvernul Boc pregăteşte egalizarea vârstei de pensionare între femei şi bărbaţi la 65 de ani, motivat în principal de previziunile demografice sumbre care anunţă că sistemul de pensii va colapsa dacă se menţine ca în prezent. Femeile, sacrificate pentru a salva sistemul, chiar dacă şi-au făcut alte planuri de viaţă, vor fi nevoite acum să-şi ducă dublul job, truda, până la 65 de ani.

.

În principiu, sunt de acord cu egalizarea vârstei de pensionare între femei şi bărbaţi, dar nu acum, nu pentru mamele noastre sleite de puteri, după o viaţă în care au trudit dublu. Să se fi adoptat pentru anul 2050, pentru generaţia care acum intră pe piaţa muncii şi în paralel Statul să fi gândit nişte politici publice care să-i facă pe bărbaţi să se implice şi ei la treburile gospodăriei şi creşterea copiilor, Statul să fi asigurat un număr suficient de creşe, bone şi grădiniţe şi alte servicii de asistenţă care acum sunt preluate de femei într-o formă neremunerată de muncă.

Concurs de alăptat

O iniţiativă lăudabilă. Ieri în parcul Titan mai multe mame s-au strâns pentru a alăpta în public şi a le încuraja şi pe alte actuale şi viitoare mame să-şi hrănească bebeluşii de la sân.

„Organizatorii au spus că evenimentul /.../ îşi doreşte să promoveze şi să sprijine în ţara noastră alăptarea la sân. „Sondajele realizate de UNICEF şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că, în ţara noastră, doar 16% dintre copiii cu vârsta de până la 5 luni au fost hrăniţi exclusiv de la sân, aşa cum este normal. Procentul de copii alăptaţi devine tot mai mic pentru că, în România, nu există consiliere în acest domeniu şi pentru că mamele nu sunt informate, a precizat Roxana Duduş, iniţiatoarea clubului „Mami, alăptează-mă!”.

/.../

„Potrivit specialiştilor, peste 50% dintre copiii din România, cu vârste de la până la 1 an, suferă de anemie. De vină, spun medicii, este chiar obiceiul românilor de a da lapte de vacă bebeluşilor.”

Linkuri:

Evenimentul Zilei - Concurs de alăptat pruncii, în Parcul Titan

Şi blogul organizatoarelor aici .

A.N.E.S. este împotriva sexismului din reclamele Fundaţiei Renaşterea

Sexismul care emană din reclamele Fundaţiei Renaşterea, fundaţia doamnei Geoană, a fost sesizat, cu puţin ajutor, şi de cei de la A.N.E.S. (Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi) care au decis săptămâna trecută să scrie o scrisoare publică de indignare şi s-o publice pe site-ul propriu.

În scrisoare, ANES-ul pune lupa pe afişele stradale ale Fundaţiei, în care se înfăţişează una pereche de sâni alături de sloganul “ŢI-AU ADUS O PROMOVARE. MERITĂ MĂCAR UN TELEFON ” (afişe care, apropo, au împânzit Bucureştiul!) constatând că se „reproduce un stereotip sexist la adresa femeilor, conform căruia unul dintre criteriile de promovare în carieră are la bază sexualitatea lor, şi nu capacităţile şi potenţialul profesional al acestora”.

ANES cere retragerea imediată a afişelor în cauză din spaţiul public.

Fundaţia Renaşterea are ca termen limită ziua de azi, 28 septembrie, să răspundă acestei scrisori şi să informeze ce măsuri ia pentru a remedia situaţia. În caz că nu va răspunde, ANES-ul se va adresa cu o plângere la CNCD (Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării).

Link: A.N.E.S. - SCRISOARE DESCHISA CATRE FUNDATIA RENASTEREA

Alte articole despre sexismul/misoginismul din publicitatea Fundaţiei Renaşterea:

Blogul Medusei - O bilă neagră pentru fundaţia Mihaelei Geoană

Alexandrina- Campanie împotriva cancerului la sân

Radio Medeea - Cancerul la sân, o glumă misogină (au avut şi o emisiune pe această temă)

Costi Rogozanu (Cotidianul) spune că reclama „E de un sexism frust, din ăla de obor”.

Fotobloggers. TheAnti scrie „Dupa ce am vazut un asemena afis m-am simtit eu [ca reprezentant al sexului masculin] jignit, nu vreau sa ma gandesc ce parere si-a facut o femeie”.

Parlamentul spaniol a votat ieri împotriva legalizării prostituţiei

Toate grupurile parlamentare din Parlamentul Spaniei au respins, marţi, moţiunea formulată de formaţiunea Esquerra Republicana de Catalunya (CEC), prin care se solicita guvernului să legalizeze prostituţia.

Rezultatul votului a fost de cinci voturi pentru, 329 împotrivă şi şase abţineri.

În moţiune se propunea guvernului să prezinte în termen de şase luni un plan integral de protejare a libertăţilor şi drepturilor persoanelor implicate în prostituţie în mod voluntar, pentru a elimina vulnerabilitatea şi excluziunea lor socială. În discursului său în Parlament, membrul CEC, Joan Tardà a recunoscut că "nimeni nu alege prostituţia în condiţii de libertate absolută", dar legalizarea ar fi, în opinia sa "un rău mai mic."

Poziţia partidului aflat la guvernare, PSOE (Partidul Socialist), a fost că legalizarea acestei activităţi "ar permite un spaţiu mai mare mafiei", care va cauta mai multe femei în ţările sărace pentru a profita de pe urma legalizării acestei activităţi în ţările din Vest . "Nu suntem în favoarea legalizării exploatării şi încălcării drepturilor omului", a spus deputata Carmen Montón.

Ea a subliniat faptul că, în Spania, 90% din prostituatele de sex feminin sunt imigrante ilegale care au fost aduse în ţară prin înşelăciune şi în prezent sunt exploatate de mafii.

Şi principalul partid de opoziţie, Partidul Popular, s-a declarat împotriva legalizării. Purtătorul de cuvând al partidului, Eva Duran, a acuzat guvernul că nu oferă soluţii de combatere a prostituţiei şi a cerut punerea în aplicare a planului adoptat în decembrie anul trecut de combatere a traficului de femei în scopul exploatării sexuale.

De asemeni a cerut, printr-un amendament, să fie derulate campanii de sensibilizare care să conducă la schimbarea percepţiei de utilizare a femeilor ca mărfuri sexuale şi la o adversiune socială faţă de comerţul sexual cu femei. Reprezentantul popularilor a mai cerut ca efectivele poliţiei şi resursele materiale să crească pentru a combate exploatarea femeilor.

Formaţiunea politică CiU a votat împotriva legalizării întrucât "societatea înţelege că ceea ce este legal este şi bun, ceea ce nu e cazul cu prostituţia". Deputata Mercè Pigem a subliniat că prioritatea este combaterea criminalităţii şi încălcării drepturilor femeilor angajate în această activitate prin constrângere. După ce rezolvăm această problemă, a spus ea, abia atunci vom putea discuta de legalizare.

La rândul său, reprezentanta PNV, Joseba Aguirretxea, a susţinut că mai important decât dezbaterea legalizare-interzicere este să se ia măsuri care să vizeze originea traficului de fiinţe umane , care este sărăcia, datorită căreia femeile sunt lipsite de apărare şi vulnerabile.

Toate grupurile parlamentare au subliniat necesitatea de a pune în aplicare măsuri de combatere a acetei activităţi şi planuri pentru incluziunea socială şi ocuparea femeilor care vor să abandoneze prostituţia. De asemeni s-a căzut de acord ca la următoarea modificare a Codului Penal să se includă şi infracţiunea de trafic de fiinţe umane.

Presa spaniolă:

El Congreso rechaza regular la prostitución

El Pais.

De ce NU trebuie legalizată prostituţia

Scriu acest articol pe fondul publicării acelui raport prezidenţial care propune legalizarea prostituţiei în România, ca măsură care să conducă la un control al bolilor venerice şi să aducă venituri la bugetul de stat.

În principiu, e frumos idealul pe care îl zugrăvesc susţinătorii legalizării: femeile să fie în siguranţă, să lucreze în condiţii de igienă, să aibă asigurări de sănătate, pensii iar la bugetul de stat să se încaseze impozite din practicarea acestei meserii.

În realitate efectele sunt perverse şi argumentele lor nu se susţin. Iată de ce:

1.Legalizarea prostituţiei este un ajutor dat proxeneţilor şi traficanţilor de persoane. Ei vor fi adevăraţii beneficiari ai acestei legi, pentru că „mărfurile lor”, femeile, copii şi tinerii exploataţi, vor fi mai în siguranţă şi vor fi un paravan mai sigur al afacerilor lor. În Germania, ţară unde prostituţia este legală, peste 90% din prostituate sunt de origine străină. Nemţoaicele nu se înghesuie să practice această „nobilă” meserie. Cele care au ajuns în Germania, au venit oare de bună voie din ţările africane, Europa de Est, Rusia? Evident că nu. Majoritatea au fost înşelate şi vândute mafioţilor. România, să nu uităm, e o ţară cu multe probleme la acest capitol. Mii de femei au fost înşelate în ultimii ani şi forţate să se prostitueze. Când prostituţia este legală, autorităţile au o piedică serioasă în a lupta împotriva fenomenului traficului de carne vie. Femeile traficate nu recunosc că au în spate proxeneţi pentru că acasă familiile le sunt ameninţate, ele însele sunt ameninţate.

Primarul Amsterdamului declara în urmă cu ceva timp:

The legalization of prostitution did not bring about what many had hoped," he said in the television interview. "We are still faced with distressing situations in which women are being exploited. It is high time for a thorough evaluation of the prostitution act. (Sursa)

2. Legalizarea prostituţiei duce la creşterea cererii pentru sex plătit. În loc să avem mai puţină prostituţie, vom avea o adevărată industrie înfloritoare. Legalizarea încurajează sexul pe bani. Dacă un bărbat de exemplu, a avut oarecare reţineri să apeleze la sexul plătit atâta vreme cât el a fost ilegal, odată ce devine legal, Statul îl va încuraja să dea bani în schimbul serviciilor sexuale. Fenomenul s-a văzut în toate ţările care au legalizat prostuţia. De asemenii, cresc pretenţiile şi actele de violenţă. De văzut şi care e speranţa de viaţă la prostituate.

3. Argumentul „prostituţia trebuie legalizată pentru că ea există de mii de ani şi nu va dispărea” nu se susţine. Ar trebui să legalizăm oare şi pedofilia, mergând pe acelaşi argument? Şi pedofilia există şi va exista. Soluţia ar fi să reducem prostituţia, nu să-i dăm forme legale. Şi sclavia a existat timp de mii de ani şi totuşi în ultimele secole am reuşit s-o facem să dispară.

4. Veniturile la bugetul de Stat nu cresc prin această măsură. Nici măcar în ţări cu nivele de corupţie scăzute, ca Olanda, Austria sau Germania, prostituatele (şi proxeneţii din umbră) nu declară decât o parte infimă din venituri. Credeţi că în România unde evaziunea fiscală e la ordinea zilei, se vor apuca prostituatele şi proxeneţii care le păzesc să-şi declare veniturile?

5. Controlul bolilor se poate face şi prin alte măsuri. Vezi paragraful final despre SOLUŢIA CARE FUNCŢIONEAZĂ.

6. Prostituţia este o formă degradantă de muncă. Să nu-mi spună mie careva că o femeie se prostituează din plăcere. Ce plăcere mai poate avea făcând sex cu 20-30 de necunoscuţi pe zi, unii mai libidinoşi, alţii mai boşorogi, unii mai violenţii, alţii cu pretenţii ciudate. Chiar şi atunci când ele „aleg” de bunăvoie această meserie, despre ce fel de alegere mai poate fi vorba dacă ajung să se vândă din cauza sărăciei sau a nevoii de bani. Ar trebui oare să legalizăm şi vânzarea de organe? Libertatea este relativă în condiţii de sărăcie şi mizerie.

E adevărat că situaţia de acum nu e una roză deloc, mii de femei, copii şi tineri lucrează în forme diferite de prostituţie. Ar trebui Statul să închidă ochii şi să spună că nu se poate face nimic? Nicidecum.

EXISTĂ O SOLUŢIE CARE FUNCŢIONEAZĂ.

Singura măsură care a dat roade pozitive a fost cea adoptată în Suedia şi anul trecut în Norvegia. Prostituatele nu mai sunt sancţionate, cel sancţionat este clientul. Prostituatele primesc suport de la Stat ca să abandoneze profesia, participă la programe de inserţie pe piaţa muncii, sunt protejate. Clienţii în schimb sunt pasibili de amendă şi numele lor este făcut public pentru a fi acoperţi de ruşine.

Este o măsură care a condus practic la dispariţia prostituţiei de pe străzile Stockolmului.

Citeşte despre această măsură: Sweden's Prostitution Solution:
Why Hasn't Anyone Tried This Before?

BBC: How Sweden tackles prostitution

Spegel: Prostitution Ban Huge Success in Sweden

Şi un studiu cu informaţii despre cum e tratată legal prostituţia în ţările nordice. Modelul suedez a fost adoptat şi în Norvegia si Islanda:
Prostitution legislation: Will they go the same way?

Geoană şi Organizaţia de Femei a PSD

Acum câteva zile, Rovana Plumb anunţa că Organizaţia de Femei a PSD, a cărei preşedintă este, îl susţine necondiţionat pe Adrian Severin pentru funcţia de comisar european din partea României.

Această susţinere nu a venit motivată de vreun interes specific al organizaţiei de femei, Adrian Severin nefiind un politician axat pe probleme de gender şi nemanifestând până acum o aplecare specială spre problemele specifice femeilor: maternitate, creşterea copiilor, violenţă, trafic de persoane, prostituţie, discriminările salariale, discriminările în ascensiunea ierarhică şi accesul femeilor în funcţii de conducere şi altele.

Doi la mână, Adrian Severin este bărbat şi, deci, nu e membru al OF PSD.

Atunci, rămâne întrebarea: De ce Organizaţia de Femei a PSD îl susţine pe Adrian Severin? Ar trebui oare ca şi Organizaţia de Tineret a PSD să se pronunţe în această chestiune?

Răspunsul cel mai probabil este că organizaţia de femei a PSD reprezintă un instrument politic folosit inclusiv în probleme străine de obiectivele marcate în statutul său.

Apropo de obiectivele Organizaţiei de Femei a PSD, acestea sunt:

- Crearea cadrului organizatoric pentru asigurarea cunoasterii Programului si Ofertei Politice ale PSD in randul femeilor

- Elaborarea si implementarea de programe si actiuni cu scop politic,social,economic si cultural, corespunzator intereselor si aspiratiilor femeilor din PS

- Stimularea si sprijinirea femeilor pentru accederea lor in structurile de conducere si in pozitii de decizie la nivelul partidului si in viata publica

- Implementarea politicilor de gen , cresterea responsabilitatii si autoritatii femeilor in societate

- Elaborarea unor documente de analiza si sinteza privind statutul femeilor, care sa stea la baza promovarii unor initiative legeslative pentru apararea drepturilor femeii, a familiei si copilului

- Initierea si dezvoltarea unor relatii de dialog si parteneriat cu organizatii similare sau cu structuri politice si ONG-uri , interne si internationale. (Sursa: http://www.organizatiadefemeipsd.ro/misiune.php )

Aşadar, susţinerea pe care Rovana Plumb şi organizaţia pe care o conduce, i-a acordat-o lui Adrian Severin, nu se încadrează în obiectivul aceste organizaţii. Practic e o depăşire a atribuţiilor, o nesocotire a scopului său politic şi social în interiorul partidului. Nu pun în discuţie dacă candidatura lui Severin e bună sau nu, ci faptul că organizaţia de femei nu şi-a motivat suficient suportul pentru această candidatură, ţinând cont bineînţeles, şi de obiectivele pentru care există această organizaţie.

În schimb, Mircea Geoană a avut poziţia pe care am fi aşteptat-o din partea unei şefe de Organizaţie de Femei. El a declarat azi, la Târgovişte, că susţinerea OF PSD pentru Adrian Severin, pentru postul de comisar european nu este suficientă, apreciind că "probabil că o candidată ar fi avut o şansă în plus pentru un portofoliu mai bun".

Geoană este la curent cu faptul că, la nivel european, un obiectiv important este acela de a echilibra numărul de femei şi bărbaţi în poziţiile de decizie. Întrucât balanţa atârnă greu în continuare în favoarea bărbaţilor, o candidatură pentru funcţia de comisar european a unei femei are un punct în plus faţă de candidatura unui bărbat.

Link: Geoană: O femeie ar fi avut o şansă în plus pentru postul de comisar european

Femei în trupele române din Irak şi Afganistan

Două articole apărute astăzi în "Adevărul" vorbesc despre femeile aflate în misiunile din Irak şi Afganistan.

Într-unul din ele se regăseşte şi următorul fragment legat de dezbaterea pro şi contra prezenţei femeilor în armată:

„Pro sau contra femeilor în armată?

După 12 ani în care de pe băncile Academiei Militare nu a mai ieşit nicio femeie în uniformă, porţile le-au fost din nou deschise în 2001, fapt care nu putea să nu stârnească noi dezbateri despre statutul femeilor în forţele armate. În 2004, la un an după ce primele românce plecau în misiune în Irak, generalul maior doctor Vasile Paul purta o polemică în presa militară cu profesorul universitar doctor Mihai Turcu de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, expunând argumentele pro şi contra accesului femeilor pe câmpul de luptă.

„Opinia mea este că femeia are, mai bine zis, trebuie să aibă posibilităţi de afirmare egale cu ale bărbatului, inclusiv în mediul militar”, scria Vasile Paul. „Acum efortul fizic pe câmpul de luptă este oarecum limitat. Intervin alţi factori – concentrarea, stăpânirea de sine în sistemul de identificare a ţintelor. Or, femeile au demonstrat că au un echilibru psihic foarte stabil, că sunt capabile să facă faţă oricăror situaţii de luptă.”

Mihai Turcu consideră că „în cauză se cere adus şi aspectul comenzii militare, cu observaţia că majoritatea soldaţilor sunt şi vor fi bărbaţi, marcaţi de preconcepţii privind rolul de gen. Dacă provin dintr-o cultură abia desprinsă din cea «tradiţională», cu atât mai mult. Această încărcătură poate fi un handicap în special în exerciţiul iniţial al comenzii, admiţând că persoana la comandă este femeie.” În misiunea din Irak, Ştefania Istinie şi Mihaela Cărăvan (ambele de la Brigada 2 Infanterie „Rovine” din Craiova) au avut la dispoziţie doar patru luni şi jumătate în care să demonstreze că rolul eroului poate fi şi feminin.

Poate că fetele nici nu şi-au propus să răstoarne percepţia acelor bărbaţi de-acasă care le-ar prefera înarmate mai degrabă cu mătura decât cu mitraliera. Însă femeile care merg astăzi în teatrele de operaţiuni din zonele de conflict au făcut, conştient sau nu, un salt imens de la rolul tradiţional acordat de către societăţile paternaliste, printre care se numără încă şi societatea românească.

/.../
Câte femei sunt în armată

3% din personalul Forţelor Terestre Române sunt femei (aproximativ 550 cadre militare şi 2.200 civili). Această categorie de forţe este cea mai numeroasă dintre toate categoriile forţelor armate.

La Colegiile Militare din Câmpulung Moldovenesc, Breaza şi Alba Iulia, în anul 2009-2010, din cei 377 de elevi din clasa a IX-a 75 sunt fete şi 302 - băieţi.

La Academiile categoriilor de forţe, aproximativ 20% din numărul aspiranţilor la o carieră militară îl reprezintă femeile.”

Citeşte pe larg:
Articol 1: Femei pe frontul din Irak
Articol 2: Fetele nu s-au confruntat cu niciun caz de insubordonare

.

Despre problema hărţuirii sexuale

"Pentru militarii români, problema hărţuirii sexuale în bazele militare - atât de discutată în rândul forţelor americane - nu pare să existe. De altfel, fetele sunt de părere că americanii exagerează cu avertismentele şi totodată le este greu să înţeleagă anumite reguli cum ar fi interdicţia de a fi privite în ochi de către un coleg bărbat mai mult de nouă secunde."

Un articol despre hărţuirea sexuală şi alte agresiuni suferite de femeile aflate în bazele militare americane din Irak:

Jurnalul Naţional, 21.04. 2009: SUA / Femeia soldat, între viol şi hărţuire sexuală

Articol tendenţios în ziarul Gândul despre soferiţele din România! Batjocura la adresa femeilor la volan continuă

Prima pagină a ziarului Gândul de astăzi este ocupată de ştirea „Femeile, din ce în ce mai periculoase la volan”. Este un articol tendenţios cum rar mi-a fost dat să întâlnesc, autorul acestuia, Dan Cărbunaru, încercând din răsputeri să interpreteze statisticile Poliţiei Rutiere pentru a demonstra ce dezastru sunt femeile la volan.

Încă din titlu, autorul pune o lumină negativă asupra comportamentului femeilor în trafic, cu toate că cifrele poliţiei, pe care le citează în corpul ştirii, contrazic acest lucru.

Jurnalistul scrie că „în 2008, femeile au comis 17,8 la sută dintre cele 7.023 de accidente care au avut loc pe şoselele României. În 2009, procentul persoanelor de sex feminin responsabile de producerea accidentelor a crescut la 18,7 la sută”. Aceste „statistici seci” ale Poliţiei Rutiere sunt motivul pentru care Cărbunaru a ales să prevestească alarmant că femeile sunt „din ce în ce mai periculoase la volan”. Creşterea procentuală a fost totuşi de numai 0,9%. În plus, nu spune nimic de faptul că, potrivit aceloraşi date, bărbaţii sunt responsabili de 82,2 la sută din totalul accidentelor din 2008 şi de 81,3 la sută din totalul accidentelor din 2009.

Ba mai mult, autorul scrie că „numărul accidentelor provocate de femei a crescut, în timp ce numărul total de accidente a scăzut”. Matematic aceste afirmaţii nu se susţin. Dacă luăm un pix şi utilizăm cifrele din statisticile Poliţiei Rutiere citate în ştire, vom putea calcula că, în 2008, accidentele cauzate de femei au fost în număr de 1250 (17,8% din totalul de 7023 accidente) iar în 2009 au fost de 1127 (18,7% din 6028 accidente). Rezultă că, în cifre absolute, numărul accidentelor provocate de femei a scăzut.

Comparaţia dintre accidentele de circulaţie din 2008 şi accidentele din 2009 este îndoielnică întrucât datele pe anul 2009 cuprind doar perioada ianuarie-14 septembrie. Este posibil ca până la finalul anului 2009, numărul accidentelor de circulaţie să fie sensibil modificat.

Dacă analizăm cu atenţie cifrele „seci” citate în articol, vom vedea că femeile sunt o treime din totalul şoferilor („din cei aproape şase milioane de şoferi români, doar 1,7 de milioane sunt femei”) şi totuşi ele provoacă mai puţin de un sfert din totalul accidentelor (18,7%). Acest lucru este în contradicţie cu tonul alarmant şi negativ la adresa femeilor la volan pe care autorul l-a imprimat articolului său.

În finalul articolului sunt inserate două comentarii ale unor experţi care sunt absolut halucinante amândouă:

1. Părerea unui poliţist care lasă să se înţeleagă că prudenţa la volan e contraproductivă: „Uneori, chiar prudenţa este punctul lor vulnerabil, spune comisarul-şef Dragomir. Filtrând mai mult, gândind fiecare mişcare, reacţia devine mai lentă. Uneori, acest lucru creează o stare de indecizie. Ceea ce bărbaţii percep ca neîndemânare, de multe ori, este o formă de supracontrol”.

2. Părerea unui psiholog care explică creşterea numărului de accidente provocate de femei (creştere falsă, conform calculelor de mai sus, în fine) pe seama crizei, a fragilităţii biologice (!!) şi psihosociale a femeii şi pe seama ...menopauzei!

.

Atitudinea misogină la adresa femeilor din trafic este, din păcate, o atitudine frecvent întâlnită în România, iar articolul de astăzi din Gândul nu face decât să o alimenteze. În plus, felul tendenţios de a interpreta nişte date statistice pune un mare semn de întrebare asupra profesionalismului jurnalistului Dan Cărbunaru şi contribuie la construirea unei imagini îndoielnice a ziarului Gândul. Drept dovadă, chiar astăzi, Liviu Mihaiu a dezbăzut la Radio Guerrilla acest articol din Gândul şi a ajuns la aceeaşi concluzie: articolul este tendenţios. Probabil vor mai fi şi alte reacţii.

Citeşte articolul din Gândul: Femeile, din ce în ce mai periculoase la volan

Notă: O parte din cele scrise mai sus le-am inclus într-o sesizare pe care Centrul Filia a trimis-o redactorului – şef al ziarului Gândul. Până la ora actuală, de la redacţia Gândul nu s-a transmis nici un răspuns.