marți, 9 martie 2010

Cum am petrecut de 8 martie

Cum ziceam, anul acesta de 8 martie am decis că ne-am săturat de poliţiştii care oferă flori femeilor pe stradă. Ne-am săturat, în general, de acei bărbaţi care le transmit smeriţi nevestelor şi colegelor de birou omagii de adâncă preţuire, deşi pe tot restul anului îşi alocă rolul de „capi de familie” şi „factori de decizie”. Ne-am săturat de „bărbaţii de Stat” care recită prin Parlament şi platourile de televiziune fraze pompoase pentru ea, „femeia”, aşa la modul ideal, deşi pe tot restul anului femeile din România, fiinţe în carne şi oase, împovărate de griji şi greutăţi, sunt tratate ca cetăţeni de rangul II. Că problemele cu care se confruntă femeile din România, de la discriminare la violenţă domestică, hărţuire sexuală, salarii mai mici, ca să enumer câteva, apar la coada listei de priorităţi pe agenda politică. Că nu se discută decât rareori despre lipsa unui parteneriat soţ-soţie la treburile casnice în familiile din România, femeile spetindu-se ca nişte roboţi în bucătărie pentru a-i hrăni zi de zi pe cei care pun stăpânire pe telecomandă, aşteptând mâncarea ca în expresia aceea „pun-te masă, scoal-te masă”.

Aşa că am pus la cale o mini campanie, atât cât am putut, fără prea multe fonduri, ca să facem de 8 martie şi ALTCEVA. Un „ceva” care să ţină cont de realităţile femeilor din România şi să readucă ziua de 8 martie, Ziua Internaţională a Femeii, spre scopul pentru care a fost creată de la bun început: acela de revendicare de drepturi egale şi de tratament egal pentru femei şi bărbaţi.

Ne-am strâns 30 de oameni, tineri şi voişi, membri ai organizaţiei din care fac parte, Centrul FILIA, împreună cu membri ai asociaţiei A.R.T. Fusion şi voluntarii care ne-au răspuns la apelurile de pe facebook şi grupuri Yahoo, alături de câţiva studenţi de la jurnalism şi alte facultăţi. Au participat şi voluntarele internaţionale, şase la număr, din proiectul EVS (http://thegenderbenders.wordpress.com/)

Am îmbrăcat cu toţii tricouri albe inscripţionate cu mesaje scrise cu roşu, astfel:

Pe tricourile fetelor în partea din faţă a fost scris mesajul „MĂ RESPECŢI DOAR DE 8 MARTIE”, iar pe cele ale băieţilor „TE RESPECT DOAR DE 8 MARTIE”.

Pe spate, tricourile fetelor au fost imprimate cu acele probleme şi stereotipuri de care am amintit: DISCRIMINARE, VIOLENŢĂ DOMESTICĂ, HĂRŢUIRE SEXUALĂ, PLATĂ INEGALĂ PENTRU MUNCĂ DE VALOARE EGALĂ, ROBOT DE BUCĂTĂRIE, OBIECT SEXUAL, SCLAVA FRUMUSEŢII. Iar la băieţi: BĂRBAT DE STAT, FACTOR DE DECIZIE, STĂPÂN PE TELECOMANDĂ, CAP DE FAMILIE. Sunt câteva mesaje care ne-au venit în cap într-o după-amiază de discuţii aprinse, dar evident ar putea fi completate pe viitor (mă gândesc că la fete mergea pe spate să scrie şi „SAC DE BOX”, cu trimitere la victimele violenţei domestice).

Şi am coborât la metrou, în week-endul care a trecut, mai precis pe 6 şi 7 martie, îmbrăcaţi cu aceste minunate tricouri, unde am împărţit pliante. Am avut aprobare de la stăpânire, aka de la Metrorex, cărora le mulţumim pentru răspunsul pozitiv şi prompt.



































Pliantele împărţite călătorilor de la metrou :



PLIANT 2, FAŢĂ - VERSO


PLIANT 3, FAŢĂ - VERSO







PLIANT 4, FAŢĂ - VERSO





Acţiunea publică urma să aibă loc şi în ziua de 8 martie, în altă locaţie, pe holurile de la Parlament, unde fusesem invitaţi de Cristina Pocora (PNL, preşedinta Comisiei pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi din Camera Deputaţilor). N-a mai fost să fie deoarece de o săptămână încoace Biroul Permanent al Camerei nu reuşeşte să se întrunească în şedinţă şi nu am obţinut o amărâtă de semnătură de aprobare pe hârtiile care fuseseră întocmite pentru manifestaţia noastră.


În schimb astăzi, de 8 martie, am avut în plan un alt eveniment. Am organizat de la ora 17,00, la SNSPA, dezbaterea „Femei în politică. Istorii trăite” la care au participat politicienele Cristina Pocora, Andreea Paul (Vass) şi Maria Moţa şi care ne-au povestit despre primii lor paşi în viaţa politică şi traiectoria pe care au urmat-o pentru a ajunge în poziţiile pe care le ocupă acum. Dincolo de partea educativă a dezbaterii, necesară publicului care a asistat la ea, studenţi şi masteranzi în mare parte care au avut astfel un contact direct cu politicieni şi au aflat câteva din „secretele” carierei politice a acestora, a existat şi o parte de analiză a situaţiei agendei politice destinate problemelor femeilor din România. S-a discutat despre noul proiect de lege pe violenţa în familie şi despre o viitoare posibilă strategie a UNICEF pentru implicarea taţilor în activităţile de creştere a copiilor. Doamna profesoară Mihaela Mirou, invitată de asemenea la dezbatere, ne-a transmis sentimentul său că în România la ora actuală se înregistrează un recul în abordarea problemelor de gen faţă de ce se făcea cu 10 ani în urmă, pe vremea când se pompau mai multe fonduri din afară pentru ONG-uri iar societatea civilă era mult mai activă şi mai luată în seamă de politicieni. Am discutat şi despre ce a reprezentat o femeie ca Mona Muscă la vremea ei în politică şi despre solidaritatea care exista în legislaturile trecute între femeile din Parlament, indiferent de partidul din care făceau parte, pentru votarea unor legi, lucru care astăzi din păcate nu mai este valabil.

Un comentariu:

Tio spunea...

Tudorina,
Daca nu e prea mult ;-)... transmite admiratia si respectele mele fetelor (si baietilor) din poze din articol (si tie binenteles).
Sper ca angajamentul sa capete proportii si amploare.