sâmbătă, 24 iulie 2010

Discriminare în discoteci

În unele discoteci, ELE intră gratis, în schimb EI plătesc bilet de intrare. Femeile se bucură în unele locuri chiar şi de băutură gratis din partea casei, în timp ce bărbaţii trebuie să scoată bani din buzunar pentru consumaţie.

Tema a fost adusă în discuţie de actorul Mihai Bendeac care deunăzi comenta pe facebook că această practică înseamnă de fapt o desconsiderare a femeilor şi o folosire a lor în scop comercial:

„De ce sunt femeile atat de... ma abtin... incat sa nu-si dea seama ca toate cluburile care percep taxa de intrare doar pentru barbati, le pun intr-o situatie umilitoare, de inferioritate? Va imaginati discutia, nu? 'Bai, p..a mea, sa plateasca intrarea numai barbatii! La pi..e lasa intrarea libera, ca daca sunt p...e se inghesuie astia!' Asadar, sunteti momeala! Have fun in the club!”. (Sursa)

Din acest punct de vedere, Bendeac are dreptate. Femeile sunt tratate precum copii, după cum ştim minorii beneficiind de gratuităţi în diverse locuri: hotel, avion, tren, intrare la ştrand, teatru, film, etc. Asta le pune într-o situaţie de inferioritate. În al doilea rând, aşa cum sesizează Bendeac, femeile sunt, prin această practică, obiecte sexuale folosite ca reclamă pentru atragerea clienţilor bărbaţi, momeli.

Tot pe FB există şi alte puncte de vedere. Unul este al Ioanei Cărtărescu care spune că femeile întreţin atmosfera în cluburi, ele dansează mai mult decât bărbaţii şi de aceea cluburile preferă să le atragă în primul rând pe ele, pentru că automat sunt atraşi şi bărbaţii. La asta se adaugă constituţia hormonală diferită a femeilor şi bărbaţilor, iniţiativa curtării aparţinând, biologic, bărbaţilor, mai spune Ioana.

O a treia interpretare este că avem de-a face cu o discriminare a bărbaţilor. De exemplu în Spania au existat plângeri adresate Ministerului Egalităţii de Şanse pe acest subiect, iar pe Facebook există un grup ce contestă diferenţa de tratament între femei şi bărbaţi în discoteci pe motiv că e o practică discriminatorie.

Iată ce spune iniţiatorul lui:

„În acest grup FACEBOOK revendic EGALITATE DE PREŢURI în discoteci, pentru că bărbaţii suntem nişte fiinţe minunate la fel ca femeile şi nu merităm un tratament discriminatoriu asupra noastră. Un măr valorează la fel când se vinde unui bărbat sau unei femei, deci şi biletul de intrare într-o discotecă sau preţul unei băuturi, de asemenea.

Fără pretexte stupide de genul „dacă femeile intră gratis, vor veni mai multe femei, deci vor veni şi mai mulţi bărbaţi”. Ele se bucură de prezenţa noastră la fel sau mai mult cum noi ne bucurăm de a lor (cu siguranţă mai mult), aşa că această inegalitate în preţuri este DISCRIMINATORIE pentru bărbaţi. Este totodată şi pentru femeie, pentru că e folosită ca reclamă (ca şi în alte ocazii, ca obiect sexual). EGALITATEA LA PREŢURI ESTE BENEFICĂ ATÂT PENTRU BĂRBAŢI CÂT ŞI PENTRU FEMEI. Bărbaţilor pentru că suntem o valoare, femeilor pentru că se vor îndepărta de a fi considerate obiect sexual. Cuvântul „egalitate” este la modă atunci când vorbim de femei, dar noi, ce? Haideţi să ne apărăm drepturile şi să oprim această discriminare. La ce naiba au mai înfiinţat Ministerul Egalităţii? Invită-i pe prietenii tăi să facă parte din acest grup.”

Este sau nu vorba de un tratament discriminatoriu? Eu tind să cred că da. Diferenţa de tratament ar fi fost ok dacă aveam de-a face cu o discriminare pozitivă a cuiva. Asta însemna că discotecile ar fi spaţii în care femeile n-au avut acces înainte sau au avut un acces restrâns şi atunci ca să compensezi această lipsă, le faci favori. Poate măsuri de acest gen ar merita impuse în cârciumi, ştiu câteva în care nu calcă picior de femeie, decât prostituatele. În schimb în discoteci nu se face o favoare femeilor, ci ele sunt folosite pentru a-i atrage pe bărbaţi. Clienţii clubului sunt bărbaţii, iar femeile sunt parte din decor. Deci are dreptate cine spune că, prin această gratuitate, femeile sunt tratate ca obiecte sexuale, nu ca şi clienţi în sine. La baza acestei diferenţieri stă şi viziunea patriarhală asupra pasivităţii biologice a femeilor. Este ceea ce spune Ioana Cărtărescu şi cu care nu sunt de acord. În baza aceloraşi idei, pe vremuri, femeilor nu le era permis accesul la putere, la vot, în spaţiul public, însă în secolul XX, femeile au putut demonstra că pot avea iniţiative, au capacitatea de a acţiona şi de a alege pentru ele, la fel ca bărbaţii. Rămâne de văzut în ce măsură pasivitatea femeilor în relaţiile amoroase şi sexuale e biologică, Ioana. Chiar şi dacă ne raportăm la comportamentul animalelor, a mamiferelor în particular, teoria nu ţine. Femelele îşi aleg de multe ori partenerii, nu invers.

Şi închei prin a spune că mi se pare că practica e şi una discriminatorie pentru bărbaţi. Ei trebuie să suporte un bilet cu un preţ mai mare, pentru a compensa gratuitatea acordată femeilor, şi nu întotdeauna se duc în discoteci pentru a-şi căuta partenere, ci se duc deja în cuplu.

2 comentarii:

Lucian Vâlsan spunea...

Uau! O feministă care să zică nasoale de cea mai îndrăgită practică a femeilor tinere din România?! Asta da!

Singura chestie cu care nu sunt de acord este afirmaţia potrivit căreia "Diferenţa de tratament ar fi fost ok dacă aveam de-a face cu o discriminare pozitivă a cuiva.".

Mentalitatea modernă "politically correct" refuză cu tot dinadinsul să-şi observe imensa bârnă din propriul ochi, eroarea fundamentală de logică ce se numeşte "dublu standard" şi pe care îl promovează fără nicio jenă.
Nu prietene, dacă discriminarea e de porc şi deci indezirabilă, atunci e de porc şi indezirabilă din toate punctele de vedere oricând şi oriunde.

med_student spunea...

Luciane, dute bre intr-o auditie la Oreste, ca numai el intelege ce ai spus in randurile de mai sus.Cand postezi o opinie pe net fao pe intelesul maselor, exprimati parerea si atat, nu avemnevoie sa ne arati cat de INTELIGHENT esti tu.
Si ca sa nu fiu OFF,sustin aceeasi opinie ca barbatii sunt discriminati in club-uri etc.