marți, 9 noiembrie 2010

„Crimă pasională”, „violenţă domestică” sau „violenţă de gen”?

Agresiunile asupra femeilor din România nu primesc nici atenţia şi nici tratamentul cuvenit în mass media. Ba mai mult, am descoperit azi că există jurnalişti care folosesc o expresie considerată demodată şi total nepotrivită în Occident, cea de „crimă pasională”, pentru a se referi la asasinatele comise prin violenţă machistă de bărbaţii care consideră că femeile le aparţin, că sunt proprietatea lor şi nu-i pot părăsi sub nici un motiv.
.
Două ştiri publicate azi în „Adevărul” vorbesc despre „crime pasionale”. Prima se referă la o crimă care s-a petrecut la Braşov, într-un autobuz, unde o femeie a fost înjunghiată în gât, prin mai multe lovituri de cuţit, de către soţul pe care îl părăsise cu trei săptămâni în urmă.
Cea de-a doua „crimă pasională” relatată azi a avut loc la Constanţa, într-un cuplu de adventişti, zice Adevărul, ca şi cum religia ar fi avut vreo relevanţă în acest caz (hmm, în cazul celeilalte crime nu s-a menţionat dacă „crima pasională” a avut loc într-un cuplu de creştini ortodocşi!). Bărbatul adventist şi-a lovit soţia în cap după ce a aflat de intenţiile acesteia de a intenta divorţ. Apoi a suit-o în maşină pe bancheta din spate, a condus maşina până la marginea unei păduri şi i-a dat foc după ce a vărsat un bidon de benzină deasupra. Se pare că nevastă-sa încă mai trăia la momentul incendiului.

Linkuri către articolele din Adevărul:



În ambele ştiri, la fel ca multe altele despre cazuri similare, jurnaliştii se străduie să justifice comportamentul bărbaţilor violenţi. De data asta de vină a fost gelozia, în altele o să găsiţi că de vină pentru că un bărbat şi-a bătut sau omorât nevasta ar fi fost consumul de alcool sau lipsa banilor.

Când unei crime i se ataşează calificativul „pasional”, atenţia se mută de la violenţă la sentimentele de gelozie. Crimei i se găseşte o justificare simplă, individuală şi spontană, care depăşeşte raţionalul, astfel comportamentul agresorului devine mai puţin blamat. Câteodată în astfel de ştiri, pentru ca fapta agresorului să fie şi mai bine justificată, ni se indică indirect şi o posibilă culpă a femeii bătute/asasinate. În cazul crimei de la Braşov jurnaliştii ne informează că aceasta ar fi avut un amant („începuse să umble cu un alt bărbat”), în schimb „uită” să menţioneze că femeia plecase de acasă pentru că nu mai suporta violenţele soţului, informaţie redată de un ziar local.

Ceea ce omit jurnaliştii de la Adevărul şi de la alte gazete este că aceste crime sunt vârful de iceberg al violenţei asupra femeilor, fenomen larg răspândit în societate, în toate mediile. Sunt acte de violenţă comise de bărbaţii care consideră că femeile cu care trăiesc le aparţin lor şi numai lor şi că au drept de viaţă şi de moarte asupra lor, la fel ca asupra copiilor lor (de unde expresia „eu te-am făcut, eu te omor”). Violenţa izbucneşte când femeia face gesturi de a ieşi de sub dominaţia soţului, a fostului soţ, a concubinului sau a iubitului. Nu sunt agresiuni izolate, ci un fenomen social extins şi complex care ar trebui tratat ca atare.
.
În alte cazuri mass-media se referă la aceste acte ca fiind „violenţă domestică”. Totuşi nici această expresie nu e deplin satisfăcătoare (dar e un progres mare faţă de „crima pasională”). Prin violenţă domestică se înţelege violenţa comisă între membrii familiei, nu neapărat violenţa în cuplu. Femeile şi copii sunt majoritatea covârşitoare a victimelor violenţei domestice, însă pot exista şi victime bărbaţi, vârstnici, părinţi, fraţi, veri, etc. Mult mai potrivită ar fi expresia „violenţă de gen” (în engleză „gender based violence” ) sau „violenţă asupra femeilor”, pentru că reflectă faptul că aceste acte se comit din cauza raporturilor inegale de putere dintre femei şi bărbaţi.

Nu e nimic „pasional” sau „sentimental” în aceste crime, aceşti termeni având conotaţii pozitive care scad din gravitatea faptelor. Femeile sunt bătute, umilite, agresate verbal, psihic, economic sau sexual ca expresie a dominaţiei lor de către bărbaţi. Când o femeie nu se supune controlului, nu e obedientă faţă de cel care, conform normelor patriarhale, îi este „cap”, „conducător”, „stăpân”, e pedepsită, ajungându-se, în cazurile extreme, la crimă. Bătaia sau crima reprezintă o demonstraţie extremă de forţă într-un raport de putere inegal.

Pe 25 noiembrie, în fiecare an, se celebrează ZIUA INTERNAŢIONALĂ PENTRU ELIMINAREA VIOLENŢEI ÎMPOTRIVA FEMEILOR. Mai sunt câteva zile până la această dată şi sper ca ea să nu treacă neobservată în România. Sunt câteva ONG-uri care pregătesc o serie de acte pentru a marca această zi. O să vă ţin la curent.

8 comentarii:

Alexandru spunea...

Medusa, îţi înţeleg surescitarea în ceea ce priveşte crima pasională, că de, şi mie mi se pare o aberaţie acest termen, dar nu înţeleg care e problema cu termenul de violenţă domestică, nu de alta, dar acesta este termenul corect care poate caracteriza neutru şi obiectiv violenţele care au loc în sânul unor familii dezorganizate. Că dacă un bărbat a fost bătut de nevastă nu poate să se ducă la poliţie să declare că a fost victima unei violenţe de gen, sau violenţe asupra femeii, că ar suna patetic ... Violenţa domestică e un termen neutru, părerea mea, iar cei care îl folosescîn detrimentul violenţei de gen, au dreptate ... Nu e prima dată când articolele tale au tentă sexistă ... Dacă tot ai un blog care militează pentru egalitarism, apăi te rog mult, respectă-ţi şi tu propriul tău deziderat şi nu mai scrie articole discriminatoare pozitive în favoarea femeilor.

Alexandru spunea...

Încă ceva, spuneai în articol cum că un copil nu este proprietatea personală a unui bărbat (a tatălui probabil te referi). Nu pot decât să fiu de acord cu tine ... Un copil este o fiinţă umană cu drepturi depline, asupra căruia nicio altă fiinţă nu poate avea drept de proprietate şi nici asupra vieţii lui (că nu suntem sclavi doar). Dar uiţi că acest drept fundamental este încălcat de femeile carea vortează şi care decid unilateral, indiferent dacă soţul (tatăl copilului) se opune avortului. Prin faptul că ele decid să avorteze, să omoare acel copil, care până la urmă este al amândurora, şi chiar dacă prin absurd ar fi proprietatea lor şi ar avea drept deplin asupra lui (tocmai am declarat că este exclus acest lucru, eu aici doar reduc la absurd), acest copil ar fi proprietatea comună şi egală a acestora. Deci cu ce drept o femeie decide unilateral să omoare copilul care de fapt este şi al tatălui? Nu ar avea voie, conform dreptului la egalitate şi la lipsă de discriminare pe care tu zilnic îl proclami să aibă şi el un cuvânt de spus în decizia avortului? Sau mergem după principiul bărbaţii nu au voie să aibă drepturi suplimentare faţă de femei, dar femeile au voie să aibă orice drepturi au ele chef? Sunt un vechi client al blogului tău, sunt sigur că ai să înţelegi mesajul meu şi ai să-mi răspunzi. :)

Maya spunea...

Citesc cu interes blogul tau. Ai dreptate,violenta asupra femeilor se manifesta la orice nivel, in orice mediu si este un fenomen frecvent. Ceea ce as vrea sa punctez este un fenomen inclus, acela al pasivitatii sau al masochismului feminin. Vorbesc din experienta, am cunoscut femei care au ales sa ramana alaturi de partener, desi nu erau constranse, iar eventualele piedici in calea despartirii erau minore. Sunt femei care gasesc atragatoare aceasta maniera masculina de a se impune. Sunt femei care considera ca este firesc sa iti ierti sotul/iubitul, fiindca femeia se supune puterii barbatului. In fine, sunt femei care se plang ca sunt batute, sunt constiente ca nu este bine, dar nu se pot desprinde afectiv, emotional, financiar de partener.

Medusa spunea...

@Alexandru, expresii ca "violenţa de gen" şi "violenţa asupra femeilor" reflectă faptul că acea violenţă are la bază calitatea de femeie. Violenţa de gen nu are loc doar în cuplu, poate n-am fost clară, ea poate apărea şi în alte medii. Violul, de exemplu, este un tip de violenţă de gen.Hărţuirea sexuală la locul de muncă, în parcuri, pe stradă (verbală sau fizică, gen pipăieli) e alt exemplu.
În familie, violenţa de gen apare pentru că în mod tradiţional bărbatul e capul familiei iar femeia ar trebui, conform normelor sociale patriarhale, să nu iasă din cuvântul lui.

Referitor la celălalt subiect, la avort, discuţia e lungă. Fătul nu se dezvoltă în neant ci depinde de corpul femeii. Decizia de a avea un copil presupune schimbarea întregii vieţi a femeii iar atunci când apariţia lui nu e dorită sau e peste resursele ei economice, psihice şi chiar fizice (de exemplu la gravidele minore) atunci lucrurile sunt extrem de complicate. Nu sunt în favoarea avortului ci sunt în favoarea liberii alegeri a femeii de a face ce vrea cu corpul său şi de a alege liber când e momentul să aducă pe lume un copil.

@Maya, cred că te referi la sindromul Stockholm.

literelibere spunea...

mama este cu mult mai implicata fizic decat tatal cand vine vorba de un copil. si asta face ca proximitate fizica sa conteze foarte mult din punct de vedere moral.

daca suntem de acord ca avortul e permis, atunci e clar ca mama are prioritate asupra deciziei.

daca avortul nu e permis, ar trebui sa facem apel la valorile morale atunci cand vine vorba de-a avea pretentia sa ai controlul asupra corpului altei persoane.

e adevarat copilul, ca proiect al parintilor, apartine ambelor parti dar, implicarea lor in proiect e diferita. deci, tatal va fi mereu un junior partner.

Alexandru spunea...

Literelibere, dacă ai fi bărbat, ce părere ai avea dacă o femeie ar decide unanim ca să-ţi ucidă propriul tău copil, doar pentru că ea nu-l doreşte, un copil pe care tu ţi l-ai dori şi pe care îl aştepţi ... Cum ai reacţiona dacă ai fi privat de dreptul de a fi părinte, pentru copilul tău, pentru că altcineva decide să-l ucidă, fără a te întreba pe tine dacă eşti de acord sau nu. Eu consider că în egală măsură atât bărbatul cât şi femeia trebuie să aibă drept de veto egal în ceea ce priveşte avortul sau păstrarea unui copil. Este o mare nedreptate ce se face bărbaţilor prin refuzarea lor de a avea dreptul să se opună uciderii propriului lor copil. Gândeşte-te la cele spuse de mine şi te rog răspunde-mi cum ai reacţiona dacă cineva ar decide să-ţi ucidă copilul, fără să se sfătuiască în prealabil cu tine.

Medusa spunea...

@Alexandru, aştepţi de mult să-ţi expui punctul de vedere despre avort dar deviezi discuţia de la subiectul articolului de faţă. Să zicem că admit, deşi aş fi preferat să păstrăm discuţia pe subiectul de mai sus, f important.

Aducerea unui copil pe lume înseamnă ca o femeie să treacă prin graviditate timp de nouă luni de zile, apoi să-şi lege ani buni, dacă nu toată viaţa, de destinul acelui copil. Avem noi dreptul s-o obligăm la aşa ceva? Invoci preţul unei viitoare vieţi în schimbul unei vieţi actuale, cea a femeii? Ce-ar fi să te oblig eu pe tine să donezi un rinichi? E o cauză la fel de nobilă: salvarea unei vieţi.
Corpul tău îţi aparţine şi nici eu nici altcineva nu are dreptul să te oblige să faci ceva cu el împotriva voinţei tale. La fel, mi se pare incorect şi ne-etic să obligi o femeie să ţină o sarcină şi să aducă un copil pe lume împotriva voinţei ei. Dacă ea nu vrea sau nu poate sau crede că nu poate, ori o convingi că greşeşte ori o laşi să facă ce vrea cu corpul ei şi cu viaţa ei.

hjell spunea...

Da, sunt complet de acord, reprezentarea romantizata si/sau sexualizata a violentei impotriva femeilor este standard in presa romaneasca. in ciuda unor statistici ingrijoratoare privind incidenta violentei de gen in societatea romaneasca, e foarte rar discutata ca un fenomen pe scara larga, nelimitat la cupluri individuale, sau numai la anumite grupuri sociale dezavantajate. iar cand mai citesti articole de genul http://www.jurnalul.ro/stire-miscarea-de-rezistenta/femei-batute-trimise-inapoi-in-pumnii-agresorilor-558745.html, iti dai seama ca intr-adevar felul in care violenta de gen e reprezentata in media e doar o particica dintr-un intreg mecanism politic complet indiferent la probleme care nu vizeaza in mod evident sau direct barbatii albi heterosexuali...