joi, 14 aprilie 2011

Gabi Creţu (PSD): “Reacţionaţi!”

Motive de indignare în România sunt cu miile, scrie Gabi Creţu (PSD) în ultima postare pe blog, îndemându-i pe români să iasă din pasivitate şi să protesteze.

Un motiv de indignare este Legea Parteneriatului Stat-culte, prin care programele sociale ale Bisericii vor fi finanţate în procent de 80% din bani publici. Se închid spitale din lipsă de fonduri, totuşi pentru Biserică fonduri se găsesc. "Ne putem imagina şi că, după o guvernare plină de păcate, primul ministru ar dori să-şi cumpere ceva indulgențe de la cel de sus; celor de pe pământ le va veni greu să ierte, deşi la noi nu se ştie… Adevărata problemă este că le cumpără cu banii cetățenilor cheltuiţi discreționar" arată pesedista.

Gabi Creţu este printre puţinii politicieni care au curaj să ia poziţie împotriva legii parteneriatului Stat-culte în domeniul asistenţei sociale.

Un alt motiv de indignare este violenţa în familie.

Jumatate dintre români consideră că utilizarea violenței în familie este normală! Sperăm că aceasta nu e formată în întregime din agresori și victime care au interiorizat umilința; arată altceva - o foarte răspândită lipsă de respect pentru ființa de alături; față de femei, cu precădere. Mai arată și că demnitatea nu face doi bani; este nedemn și să lovești și să accepți lovitura. Violența domestică este pe agenda politică și legislativă europeană. La noi, câteva ONG-uri și vreo două politiciene se bat cu morile de vânt în discreție maximă. Niciun bărbat nu se pronunță; nu este o temă la înălțimea competenței lor politice! Bărbații politici au mare grijă să respingă orice inițiativă legislativă care ar aduce mai multe femei în forurile de decizie, acolo unde și-ar putea apăra singure cauza. De ce nu vă indignați și nu vă solidarizați cu victimele într-o luptă, după cum se vede, inegală!?

Vă invit să-i citiţi întreaga postare:

Gabriela Creţu "Reacţionaţi!"

6 comentarii:

Anonim spunea...

Tudorina, uite aici o stire despre o lege veche de cand lumea... http://bit.ly/gN6VJp :)

Toate bune,
br3b

Tudorina spunea...

mersi, br3b.
La noi principesa Margareta a lansat o carte de bucate cu reţete regale.

superrainbow spunea...

Buna Tudorina,

Apreciez mult blog-ul tau si il citesc cu placere! Great job! Ca femeie in Romania e bine sa stiu ca mai sunt voci care vor sa se faca auzite in legatura cu discriminari de gen etc.

Stiu ca nu are legatura cu articolul tau, dar am vrut sa-ti trimit un link cu o poveste trista intamplata in Timisoara, orasul de unde iti scriu: http://www.opiniatimisoarei.ro/socant-bebelus-promoveaza-homosexualitatea-plin-centrul-timisoarei-pe-panou-publicitar-s-a-iscat-adevarat-scandal/15/04/2011

Fiind gay, am fost foarte mandra de initiativa. Din pacate, afisul a disparut astazi deja, la cererea cetatenilor ingrijorati! Un impact major cred ca l-a constituit si dezaprobarea deputatului Marius Dugulescu (vicepreședintele Comisiei pentru drepturile omului, culte și minorități naționale din Camera Deputaților). Citez de pe pagina de Facebook a dansului: "Ma bucur ca demersurile intreprinse nu au fost in zadar. In urma actiunilor intreprinse atat de mine, de Ziarul Opinia Timisoarei, cat si de sutele de telefoane date de cetateni, in aceasta dimineata panoul din fata Hotelului Continental a fost DEMONTAT!"

Trist...

Tudorina spunea...

Superrainbow, am auzit de afişul de la Timişoara. Trist, da.
Mai ales că îndepărtarea lui s-a făcut cu aportul unui deputat care ar trebui să apere drepturile omului.

Amalia spunea...

superrainbow (cred ca stiu de unde vine pseudonimul si-mi pare rau ca la noi nu sunt baruri speciale, cu curcubeu, ca in multe tari civilizate), cred ca trebuie scandal pe tema asta. Cum zice Tudorina, el acolo e ca sa apere drepturile alegatorilor, nu ca sa-i discrimineze. Intr-o tara democratica pe bune, acest individ ar zbura imediat.
Am vazut zilele trecute in Bucuresti afisul cu bebelusul si am fost placut surprinsa. In fine, si la noi! Dar vad ca m-am cam grabit.

superrainbow spunea...

Da, si eu am fost placut surprinsa toate cele 72 de ore cat a supravietuit afisul :)

Cel mai trist e ca:
1. se gasesc afise identice si in alte orase din tara unde nu s-a iscat asa mare scandal
2. tipul cu pricina e in PDL, asa ca va iesi cu basma curata dintr-o chestie de genul asta.

In concluzie, avem o tara frumoasa, pacat ca e populata...