duminică, 20 noiembrie 2011

Pichet de Protest la Camera Deputaţilor


STOP violenţei asupra femeilor: Victimele nu mai pot aştepta!

21 organizaţii nonguvernamentale desfăşoară un pichet de protest vineri, 25 noiembrie, în intervalul 16.00-18.00, în faţa Parlamentului, Camera Deputaţilor, prin care cer îmbunătăţirea legii de prevenire şi combatere a violenţei în familie şi aplicarea corespunzătoare a acesteia.

Organizaţiile nonguvernamentale şi persoanele care s-au alăturat protestului critică dezinteresul parlamentarilor şi al reprezentanţilor instituţiilor Statului faţă de problema violenţei în familie. Principalele noastre revendicări sunt introducerea în lege a ordinului de protecţie a victimei şi a ordinului de restricţie pentru agresor, precum şi bugetarea corespunzătoare a adăposturilor. Ordinul de protecţie şi ordinul de restricţie sunt prevăzute în legislaţia majorităţii ţărilor Uniunii Europene. În Parlamentul României au fost depuse mai multe proiecte de lege care prevăd includerea ordinului de protecţie şi a ordinului de restricţie în legislaţia naţională, dar discutarea acestora în Parlament a fost amânată la nesfârșit. Victimele nu mai pot aştepta!

Noi susţinem că agresorii lovesc femeile pentru că pot şi pentru că li se permite, iar cât timp nu ia măsuri, Statul este complicele agresorilor.

În perioada 2004 – 2008, au fost înregistrate peste 47.000 cazuri de violenţă în familie la nivel naţional şi au fost raportate 677 de decese. Din totalul victimelor, 71,34% sunt femei. Din totalul victimelor bărbaţi, 72% sunt minori. Aşadar, între adulţi, agresorii sunt într-o pondere covârşitoare bărbaţi, iar victimele sunt femei.

Conform Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei, în anul 2009 s-au înregistrat peste 12.000 de cazuri de violenţă în familie, reprezentând o creştere cu 8, 04% faţă de anul 2008 şi cu 41,81% faţă de anul 2007. În comparaţie cu 2008, numărul victimelor femei a crescut cu 13,81%. Datele pentru 2010 nu au mai fost colectate de Agenţie deoarece aceasta a fost de desfiinţată de Guvern în urma reorganizării agenţiilor guvernamentale. În toată ţara, locurile din adăposturi acopereau doar 4,46% din necesarul pentru sprijinirea victimelor. Anul trecut, în 8 judeţe nu exista nici un centru pentru victimele violenţei în familie: Bacău, Bistriţa - Năsăud, Braşov, Călăraşi, Giurgiu, Maramureş, Olt şi Suceava.

Mai mult decât atât, România are o legislaţie profund deficitară, care nu protejează victimele. Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie s-a dovedit nefuncţională. Ordinul de protecţie este un instrument juridic necesar pentru siguranţa imediată a victimelor. Lipsa adăposturilor reprezintă un argument în plus pentru ca ordinul de protecţie să fie introdus.

Ne-am săturat de tăcere! Ne-am săturat ca violenţa să fie considerată o problemă personală şi privată. Este o problemă politică. Ne-am săturat de politicieni care sunt complicii agresorilor, nu reprezentanţii victimelor. Ne-am săturat de dezinteresul parlamentarilor care trebuie să adopte o lege ca să protejeze în mod real, nu fictiv victimele.

Peste 200 de manifestanţi sunt aşteptaţi la Protestul care va începe de la ora 16:00 şi care se va desfăşura în parcul Izvor în faţa Camerei Deputaţilor. O parte din participante vor fi machiate şi bandajate pentru a simula urmele pe care violenţa le lasă pe chipul şi corpul femeilor. Dorim ca şi bărbaţii să se alăture acestei cauze. Lupta împotriva violenţei nu trebuie să fie doar a femeilor. Violenţa împotriva femeilor nu mai trebuie tolerată. Parlamentarii trebuie să decidă dacă dreptul la viaţă, la integritate fizică şi psihică, aşa cum prevede Constituţia României la articolul 22, vor fi respectate şi protejate prin introducerea ordinului de protecţie, de restricţie.


Organizaţiile care vor protesta:

Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen: FILIA, Asociaţia Front, Agenţia de Dezvoltare Comunitară „Împreună”, Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Centrul Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii, Centrul de Mediere şi Securitate Comunitară, Fundaţia Şanse Egale pentru Femei, Asociaţia Clubul Academic de Studii Europene, Fundaţia Sensiblu, Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului, Asociaţia Transcena, Institutul pentru Politici Publice, Asociaţia Română Anti-SIDA, Asociaţia pentru Libertate si Egalitate de Gen- A.L.E.G, Asociaţia Pas Alternativ, Asociaţia pentru Şanse Egale, Asociaţia Femeilor Jurnaliste din România „ARIADNA”, Centrul de Studii în Idei Politice, Fundaţia IREX/Programul Biblionet, Euroregional Center for Public Initiatives-ECPI, Policy Center for Roma and Minorities.

Mai multe detalii:

Despre 25 noiembrie

Din 1999, ziua de 25 noiembrie a devenit prin Rezoluţia ONU nr. 54/134, Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei Asupra Femeilor şi este marcată în toată lumea prin manifestaţii şi acte de condamnare a diverselor forme de violenţă îndreptate asupra femeilor.

Violenţa asupra femeilor este una din cele mai răspândite încălcări ale drepturilor omului din lume. Are loc acasă, pe stradă, la şcoală, la locul de muncă, în tabere de refugiaţi şi pe timpul conflictelor şi crizelor. În măsură mai mare sau mai mică, se petrece în toate ţările din lume, indiferent de etnie, rasă, venit sau educaţie.


5 comentarii:

Laura Craciun spunea...

Ne vedem la protest! Vreau sa se faca dreptate!

cristina pocora spunea...

cred ca cea mai potrivita actiune a noastra, a parlamentarilor, cu ocazia acestei zile este sa adoptam aceasta lege. de aceea am discutat cu presedintele comisiei juridice si am fixat ca maine sa dezbatem proiectele legislative, in sedinta comuna. (Comisia juridica are o agenda foarte plina, datorita faptului ca toate legile trec pe acolo si mereu apar alte si alte "prioritati". )
Va invit maine, incepand cu ora 14.00, sala Mihai Viteazu (P1) la dezbatere.
De asemenea, daca imi este permis, voi participa si eu la actiunea de vineri!
Cred ca daca comisiile vom face un raport el va fi adoptat pana la sfarsitul acestei sesiuni parlamentare.

Tudorina spunea...

D-na Pocora, mă bucur că în sfârşit comisiile îşi vor face timp şi de discutarea acestor modificări legale. Sper să fie discuţii productive. Nu ştiu dacă pot ajunge mâine, mi-ar plăcea dar am o grămadă de alte lucruri de făcut. În orice caz, aştept ieşiri publice de la dvs. pe această temă. Este nevoie.
Protestul de vineri este al societăţii civile, aşa cum scrie în comunicat. La sfârşit vom face un memoriu care va fi depus la Parlament lunea viitoare. Doriţi să-l semnaţi? Dacă da, ţinem legătura şi în zilele următoare vă trimit un exemplar pe email ca să-l citiţi.

Laura Craciun spunea...

Ma bucur sa aud vesti bune!va tin pumnii sa rezolvati problema! nu e normal sa traim intr-o tara in care autoritatile nu sunt in stare sa isi faca datoria si sa protejeze oamenii care nu sunt in siguranta acasa! acesti agresori nu au ce cauta in libertate,sunt un pericol public!

cristina pocora spunea...

astazi, am adoptat un raport de admitere cu amendamente, pentru aceasta lege. Un pas foarte important!
Eu zic ca in doua saptamani avem legea la vot final in plenul Camerei Deputatilor. Sper ca ea sa fie votata, ca si in comisii, si sa nu se gaseasca "oameni de bine" care sa doreasca retrimirea la comisii sau ingroparea ei. Sa fim optimisti!
P.S. Astept pe mail memoriu.

Multumesc