Năstase şi modelul său de familie

În urmă cu câteva zile, fiul fostului premier Adrian Năstase a făcut publică o scrisoare a tatălui său, în care acesta îi trasează sarcina de a prelua locul de cap al familiei şi de a-i restabili onoarea şi demnitatea.

Andrei, dragul meu,

Vei rămâne capul familiei, să ai grijă de mama şi de Mihnea. Ştiu că va fi greu, dar ştiu că vei reuşi, va trebui cu ajutorul avocaţilor să-mi restitui dreptul la onoare şi la demnitate. Poate că va fi greu să înţelegi decizia mea, dar nimeni nu va reuşi să mă umilească după o viaţă de muncă şi de eforturi. Prefer să plec de lâgă voi cu demnitate şi cu sentimente că nu accept nedreptăţile. Îţi doresc să fii fericit, să ai o viaţă frumoasă şi să nu faci niciodată politică. Vei avea multe griji, dar vei găsi mulţi oameni care îţi vor fi aproape.

Te îmbrăţişez cu toată dragostea, Tata. (Mediafax)

Textul arată pe ce concepţie se bazează modelul de familie al lui Năstase. Este acel model tradiţional cu un pater familias autoritar care, aflat la greu, îi pasează primogeniturii masculine puterea simbolică asupra familiei şi sarcina de a duce mai departe lupta de recăpătare a onoarei şi demnităţii. Femeia în toată această poveste, soţia lui Năstase, este o fiinţă vulnerabilă care trebuie protejată. Transferul de autoritate se face de la tată la fiul cel mare. Avem deci patriarhatul familial în toată splendoarea lui.

Pe de altă parte, pare un efort de prezentare a întregii drame într-o aură solemnă şi gravă. Bătrânul pater familias, înfrânt de duşmani, orânduieşte treburile casei, lasă băiatului cel mare locul său şi face unicul gest care îl mai poate salva de umilinţă, acela de a-şi lua viaţa. Numai că lupta lui Năstase nu a fost cine ştie ce faptă de vitejie ci o luptă cu acuzaţii de corupţie, iar gestul suicidal, în cele din urmă eşuat, nu s-a petrecut într-o atmosferă rece şi solemnă. Din declaraţiile poliţistului martor şi din actele ulterioare ale Poliţiei şi Procuraturii, pare-se a fost mai degrabă un act disperat. Basmul cu viteazul bărbat Năstase în luptă cu duşmanii, care îşi ia viaţa precum Decebal în faţa asaltului trupelor, este în realitate povestea unui om cu frici şi slăbiciuni, care din disperare sau ruşine încearcă să pară altceva decât este.

Îmi amintesc că politicianul Adrian Năstase poza la un moment dat într-un mare apărător al drepturilor femeilor. Spunea pe 8 martie 2011: va rog sa primiti apelul meu pentru o societate in care egalitatea de gen trece in mod real dincolo de documentele oficiale, pentru a ajunge in strada, in familie sau la locul de munca. Acum, aflat la greu, a lăsat deoparte mesajele despre egalitatea în familie. Îi este mai folositoare imaginea de dominator, de cap de familie responsabil, pentru a-şi clădi şi în spaţiul public o imagine bazată pe putere, pe luptă şi pe onoare.