În România, educaţia sexualǎ continuă să lipsească din programa școlară. Singurele informații despre viața sexuală care ar putea ajunge la elevi sunt cuprinse într-un capitol în materia Educație pentru sănătate, materie facultativă și rar predată în școli.
Fiind un subiect tabu și în familie, principala sursă de informare a adolescenților despre sexualitate rămâne internetul cu ale sale zeci de mii de site-uri porno care, în marea majoritate, incită la violență, prezintă femeile în situații degradante, umilitoare, le tratează ca obiecte de uz exclusiv pentru plăcerea masculină, descurajează folosirea prezervativului, ș.a.
Adolescenților români le lipsesc atât informațiile despre relațiile sexuale bazate pe respectul reciproc și asumarea responsabilităților, cât și informațiile despre metodele de prevenire a sarcinilor nedorite și a bolilor cu transmitere sexuală. De ani buni de zile, România este în topul țărilor europene la sarcinile apărute la vârsta adolescenței.
La vârsta la care cei mai mulți tineri își încep viața sexuală, acestora le lipsesc informațiile despre sănătatea sexuală, responsabilități, orientare sexuală, prevenirea riscurilor (HIV și alte boli cu transmitere sexuală, sarcină, abuzuri).
Campania din România se înscrie în activităţile desfăşurate în cadrul campaniei internaţionale 10 Days of Activism, iniţiată de Y-PEER.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu