Doar două femei în Guvern după remaniere. Şi o veste bună: pleacă Şeitan!

Prin înlocuirea lui Radu Berceanu cu Anca Boagiu la Ministerul Transporturilor, Guvernul a făcut, probabil fără să vrea, un pas mic, minuscul, înspre o mai bună reprezentare a femeilor în puterea Executivă. Acum avem 2 femei cu funcţia de ministru, Boagiu şi Udrea.

Suntem departe de paritatea femei-bărbaţi de care se bucură multe guverne din Uniunea Europeană, femeile nereprezentând nici măcar acel 30% din totalul miniştrilor, adică pragul procentual considerat adesea critic pentru o reală reprezentare a femeilor la nivelul puterii politice. Dar pentru ca acest procent să fi fost atins era nevoie mai întâi de asumarea reală a unui astfel de obiectiv 'măreţ' în interiorul PD-L, lucru care nu s-a întâmplat.

Vestea cu adevărat bună după remaniere este înlocuirea ministrului Muncii, Mihai Şeitan. Acest ministru a fost o catastrofă pentru politicile din domeniul egalităţii de gen din România.

Şeitan a fost cel care, total împotriva trendului de la nivel european şi internaţional, a desfiinţat ANES, Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, adică singura instituţie publică care avea în mod exclusiv atribuţii pentru derularea de programe în acest domeniu, care derula proiecte din fonduri europene pentru conştientizarea femeilor asupra drepturilor lor pe piaţa muncii, proiecte pentru eliminarea sexismului din educaţie, a reprezentării mai bune a femeilor în sfera politică, şi, totodată, singura care luase atitudine împotriva unor reclame şi campanii misogine, CNA fiind absent în astfel de reacţii.

Şeitan nu s-a preocupat nici un moment de prevenirea şi combaterea violenţei domestice din România, desfiinţând Autoritatea pentru Protecţia Familiei şi Drepturilor Copilului din subordinea ministerului său şi nealocând nici un leu pentru eliminarea acestei grave probleme care afectează viaţa a sute de mii de femei şi copii, din mediul urban şi rural deopotrivă.

Şeitan, alături de ceilalţi membri ai Guvernului, a decis reducerea indemnizaţiei pentru creşterea copilului, a indemnizaţiei familiei monoparentale şi a alocaţiei complementare.

Noul ministru al Muncii propus de PD-L este Ioan Botiş.

În calitate de deputat, Botiş a avut câteva ieşiri prin care s-a arătat sensibil şi preocupat de soarta femeilor din România. Asta deşi Botiş, conform CV-ului, este de profesie inginer, la fel ca Şeitan.

Câteva din poziţiile lui Ioan Botiş, în calitate de deputat:

• În aprilie 2009 a cerut Ministerului Sănătăţii subvenţionarea protezelor mamare pentru femeile care au suferit extirparea sânilor în urma cancerului (subvenţionare care din păcate nu se realizează nici în momentul de faţă!);
• În septembrie 2009, într-o declaraţie din Camera Deputaţilor, s-a declarat un susţinător al şanselor egale pentru femei, criticând rolul decorativ al ANES şi cerând politici mai productive care să conducă la creşterea ratei de ocupare a femeilor pe piaţa muncii, la reducerea inegalităţilor salariale, la reprezentarea politică mai bună a femeilor, etc. (vezi mai jos declaraţia integrală);
• În februarie 2010 s-a declarat împotriva egalizării vârstei de pensionare a femeilor şi bărbaţilor, argumentând că responsabilităţile familiale sunt încă inegal repartizate între femeile şi bărbaţii din România;
• În martie 2010 a propus stimularea întreprinderilor care sprijină înfiinţarea sau modernizarea creşelor şi a grădiniţelor.

Aşadar există speranţe că Botiş va fi un ministru mai bun decât a fost Şeitan şi că va face ceva pentru a repune pe agenda guvernamentală problemele care ţin de domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. Ar putea începe prin reînfiinţarea ANES-ului, cu atribuţii şi pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor (violenţa domestică, hărţuirea sexuală, traficul şi exploatarea sexuală, etc.), aşa cum au instituţiile de acest tip din UE. Şi, poate sper prea mult, dar tare mi-aş dori ca acest ministru să obţină pentru anul viitor un buget pentru acele politici care pot îmbunătăţi viaţa şi statutul femeilor din România sau măcar să fie suficient de înţelept pentru a angaja o echipă de funcţionari care să scrie şi să implementeze proiecte cu finanţare din fondurile europene destinate acestui domeniu.

_________________________________

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 septembrie 2009

„Domnul Ioan-Nelu Botiş: "Şanse egale pentru femei şi bărbaţi"

În ciuda legilor care garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi şi în concordanţă cu normele şi standardele Uniunii Europene, implementarea acestora în ţara noastră se desfăşoară foarte încet, aşa cum reiese din statistici, dar mai mult decât aceasta este realitatea pe care o simţim şi o trăim cu toţii în viaţa de zi cu zi.

Prima lege din România având reglementări explicite în acest domeniu este Legea nr.202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, care a fost iniţiată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Mecanismul naţional privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi este reglementat prin Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse iar activităţile pe care trebuie să le întreprindă această instituţie ar trebui să fie productive, şi mai puţin decorative.

Femeile continuă să se confrunte cu dezechilibre mari în ceea ce priveşte oportunităţile de angajare, salariile şi reprezentarea politică.

Ratele de ocupare a femeilor se îmbunătăţesc uşor, însă diferenţa între salariile primite de bărbaţi şi femei rămâne foarte mare şi nu există nici un indiciu că ar exista politici care să rezolve această problemă. Într-un studiu realizat pentru anul 2007, "Cercetarea statistică privind costul forţei de muncă în anul 2007", câştigul salarial mediu pe activităţi ale economiei naţionale indică faptul că femeile sunt plătite cu 10,6% mai puţin decât bărbaţii. Nu privesc mecanic aceste statistici, fiindcă sunt conştient că există domenii de activitate feminizate, însă, am constatat că există diferenţe salariale la muncă de valoare egală.

Este puţin probabil ca situaţia să se schimbe atâta timp cât femeile sunt slab reprezentate în funcţii de decizie politică şi economică, responsabilităţile familiale sunt încă inegal repartizate între femei şi bărbaţi, femeile sunt principalele victime ale violenţei în familie, femeile şi fetele sunt mai vulnerabile la traficul de fiinţe umane.

Diferenţele de salarizare între femei şi bărbaţi au cauze multiple şi necesită soluţii multiple. Pentru a le combate este necesară o acţiune la toate nivelurile şi un angajament din partea tuturor părţilor implicate - de la angajatori, sindicate şi autorităţi naţionale până la fiecare dintre cetăţeni. Prin Fondul Social European putem promova şi integra eficient egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi.

Diferenţa de remunerare între femei şi bărbaţi are un impact semnificativ asupra câştigurilor femeilor de-a lungul vieţii, precum şi asupra pensiilor acestora. O remunerare mai mică înseamnă o pensie mai mică şi reprezintă cauza unui risc de sărăcie mai mare pentru femeile în vârstă.” (Sursa)

______________

Vezi şi:

• Ioan Nelu Botis ajuta femeile bolnave de cancer mamar;
• Ioan-Nelu Botiş - declaraţie politică: "Nu susţinem egalizarea vârstei de pensionare între femei şi bărbaţi"; şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 februarie 2010;
• Ioan-Nelu Botiş - declaraţie politică cu titlul "Stimularea fiscală a întreprinderilor care sprijină înfiinţarea sau modernizarea creşelor şi a grădiniţelor".

Cel mai mare pericol pentru securitatea naţională

La maternitatea Giuleşti au murit 4 bebeluşi şi alţi 7 se zbat între viaţă şi moarte. Un accident? Aşa ar părea dacă n-am şti că în instituţiile spitaliceşti în ultima vreme s-au înmulţit astfel de „accidente” nefericite prin care copii şi adulţi şi-au pierdut viaţa sau au rămas schingiuiţi pentru restul zilelor. Nu se poate să nu facem legătura cu slaba finanţare a sistemului, proasta salarizare şi lipsa acută de personal. Toate creează mediul propice producerii de accidente.

''România are alocat pentru sănătate sub 3% din PIB, situându-se în linia ţărilor din Africa în ceea ce priveşte procentul pentru sănătate. Procentul alocat trebuie să fie de 7%, ca în ţările UE, sau măcar de 5%, ca în Bulgaria” - spunea de curând preşedintele companiei MedLife, Mihai Marcu.

Starea deplorabilă a sistemului de sănătate ne afectează pe toţi. Speranţa de viaţă a românilor este 70 de ani la bărbaţi şi 77,1 ani la femei, în timp ce media UE este de 75 de ani pentru bărbaţi şi de 82 de ani pentru femei. Diferenţa faţă de ţările dezvoltate este majoră dacă ne uităm la campioana mondială a longevităţii, Japonia, ţară în care speranţa de viaţă a ajuns la 79,5 ani pentru bărbaţi şi 86,4 de ani pentru femei. Japonezii au recunoscut că principalul motiv al creşterii speranţei de viaţă în ultimii ani în ţara lor a fost „imbunatatirea tratamentului medical al celor trei boli care provoaca cele mai multe decese in aceasta tara: cancerul, problemele cardiace si atacurile cerebrale”.

Ei bine, revenind la cazul ţării noastre, mă întreb cu uimire cum e posibil ca Sănătăţii să-i fie alocat doar 3% din PIB? Până şi bulgarii, cei cu care ne place să concurăm la cifre, alocă 5% din PIB acestui sector.

Terorismul internaţional, criminalitatea organizată, traficul şi consumul de droguri, spionajul, relaţiile interetnice nu sunt o ameninţare la fel de mare la adresa siguranţei românilor precum precaritatea sistemului de Sănătate. Murim cu zile în spitale, în timp ce Statul ne alocă banii pentru înzestrarea armatei, trimiterea de trupe costisitoare în Afganistan şi menţinerea a şapte servicii secrete. Anul acesta unul din aceste servicii secrete, STS, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, a primit un buget de 466 milioane de lei, dublu faţă de anul trecut. SRI are buget de 1,2 miliarde de lei (ca o comparaţie, Camera Deputaţilor a primit de la buget 243 milioane de lei).

Cum e posibil ca românii să tolereze această stare, să nu iasă în stradă, să nu-i linşeze pe guvernanţi? De fapt, cred că cel mai mare pericol la adresa siguranţei cetăţenilor este altul: PROSTIA. Lipsa educaţiei de calitate face ca oamenii să nu priceapă ce se întâmplă cu ei şi care le sunt drepturile. Sunt o masă de manevră uşoară pentru grupurile care pun mâna pe putere. Subfinanţarea sistemului de educaţie are efecte mai puţin vizibile, dar perverse şi nocive pe termen lung. Cu o populaţie ceva mai instruită probabil nici n-am avea politicienii pe care îi avem azi şi, cel mai probabil, nici preşedintele pe care îl avem azi. Poate tocmai despre asta e vorba, poate cei aflaţi la putere azi evită să educe prea mult poporul pentru că acesta s-ar putea deştepta într-o zi, precum zice imnul naţional, şi i-ar forţa să aloce banii efectiv către sănătatea şi bunăstarea sa, mai presus de alte destinaţii.

Comportament inofensiv sau abuziv?

Filmul face parte dintr-o campanie publică din Ţara Galilor (Marea Britanie).

Mai multe detalii pe: http://www.onesteptoofar.org/

Săptămâna mondială a alăptării

În perioada 1-7 august are loc Săptămâna Mondială a Alăptării, organizată la iniţiativa WABA – World Alliance of Breastfeeding Action, o reţea internaţională de organisme ce lucrează împreună cu OMS şi UNICEF pentru promovarea alăptatului la sân.

.

Un lucru aşa de natural prin care ne identificăm cu restul mamiferelor, alăptatul, a devenit nepopular şi considerat dificil în societatea actuală, deşi din studii şi cercetări au reieşit numeroase beneficii pentru sănătatea copilului şi pentru sedimentarea relaţiei afective mamă-prunc.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi UNICEF recomandă alăptarea exclusivă (fără apă, sucuri, ceaiuri sau lapte artificial) până la şase luni de viaţă şi apoi continuarea alăptării în paralel cu alte alimente până la vârsta de doi ani.

În România doar 16% din mame îşi hrănesc copii exclusiv la sân în primele 5 luni, conform unor date.

De vină e lipsa acută de consiliere şi informare a mamelor în clinici şi maternităţi, împreună cu o serie de mituri false la care e expusă viitoarea mamă: cum că unele femei nu au suficient lapte, copilul rămâne înfometat, nu creşte la fel ca cei hrăniţi cu lapte de vacă îmbogăţit, etc. La acestea se adaugă lipsa de referinţe culturale, după decenii în care ne-am dezvăţat să alăptăm văzând alte femei cum îşi hrănesc copiii cu biberonul. La mijloc s-au strecurat şi interese comerciale ale unor producători de lapte artificial care prin campanii insistente de marketing au reuşit să pună într-o lumină pozitivă hrănirea bebeluşului cu lapte de la o altă specie – vaca – din care se elimină sau se adaugă componente pentru a imita laptele matern.

Programul săptămânii mondiale a alăptării în România organizat de:

• IMOPEDIA.ro
• Biovente Romania
• Romar
• Fanfara PR
• Asociaţia pentru Naştere Naturală şi Alăptare

• Grupul de Sprijin pentru Alăptare din Bucureşti

3 august 2010 - Grup de sprijin în alăptare – ora 18.30, parcul Izvor;

7 august 2010 - Maratonul alăptării organizat în AFI PALACE COTROCENI (etajul 1) – orele 18-20 - e aşteptată participarea a peste 100 de mame şi 50 de taţi care vor primi tricouri polo inscripţionate.

Mai multe detalii:

http://www.parinti.com/Laptele_matern_Deseori_copiat_Niciodata_duplicat-stiri-1573.html

http://atasatlasanulmamei.blogspot.com

Sclavo, dă şi tu aspiratorul ăla mai încet!

Iată mai jos o reclamă inspirată din realitatea de zi cu zi a familiilor din România. În timp ce ea trudeşte la treburile casei, el se scarpină pe burtă uitându-se la meci şi dând ordine. E deranjat, bietul de el, de zgomotul aspiratorului!

P.S. În multe cazuri reale, femeia şi-ar fi primit şi porţia de bătaie pentru "neobrăzarea" de a da cu aspiratorul când e meci la tv .

Ping-pong guvernamental cu ANITP

Săptămâna aceasta, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) a trecut din subordinea IGP (Inspectoratul General de Poliţie) în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor. În 2009, pe vremea Guvernului Boc I, agenţia fusese mutată de la MAI la IGP de ministrul Dan Nica, însemnând practic o întoarcere a României din punct de vedere instituţional cu 20 de ani în urmă la acest capitol. Politicile de prevenire şi combatere a traficului de persoane au fost lăsate exclusiv pe mâna miliţie…, pardon, a poliţiştilor. După un an şi ceva au realizat şi ei ce prostie au făcut în momentul în care Departamentul de Stat al Statelor Unite a criticat dur această reorganizare şi felul cum gestionează Guvernul României problema traficului de fiinţe umane.

Iată un scurt fragment din raportul Departamentului de Stat al SUA dat publicităţii în iunie 2010:

„Guvernul României nu îndeplineşte întru totul standardele minime în vederea eliminării traficului de fiinţe umane; totuşi, guvernul depune eforturi semnificative în acest sens. Deşi peste jumătate dintre victimele identificate în 2009 au fost traficate în scopuri de muncă forţată, guvernul nu a reuşit nici acum să raporteze luarea unor măsuri ample în această direcţie; mai exact, guvernul nu a elaborat statistici separate ale cazurilor de trafic în scopuri de muncă forţată şi ale cazurilor de trafic în scopuri de exploatare sexuală, nereuşind astfel să stabilească numărul de anchete, puneri sub urmărire şi condamnări pentru trafic în scopuri de muncă forţată, ori numărul de victime asistate de către guvern în perioada de referinţă. În martie 2009, guvernul a reorganizat principala agenţie de luptă împotriva traficului de persoane, Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane (ANITP). Astfel, această agenţie naţională independentă ce are sarcina de a administra fondurile dedicate proiectelor de luptă împotriva traficului de persoane, a trecut în subordinea Inspectoratului General al Poliţiei Române, din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Experţii au semnalat că reorganizarea ANITP a avut un impact negativ asupra asistenţei acordate victimelor.” (Sursa: Raportul privind Traficul de Persoane, Departamentul de Stat al SUA, iunie 2010).

Tot din Raportul americanilor rezulta că, în România, în tot anul 2009, în ciuda numeroaselor cazuri de trafic de fiinţe umane în care au fost implicaţi români(exploatare sexuală, muncă forţată, cerşetorie, etc.), autorităţile au trimis spre acuzare doar 303 persoane pentru trafic de fiinţe umane, din acestea doar 183 de persoane au fost condamnate, din care …doar 72 au primit pedepse cu privare de libertate! Aşadar, în anul 2009, în toată România, in total 72 de persoane au primit pedepse cu închisoarea pentru trafic de persoane (o medie de nici 2 persoane pe judeţ).

Săptămâna aceasta, Vasile Blaga a mai anunţat că, de anul trecut şi până acum, prin trecerea Agenţiei de la MAI la IGP, România a pierdut 54 de milioane de euro din fonduri europene, întrucât instituţia nu mai avea calitatea de ordonator de credite pentru a putea accesa aceste fonduri.

.

Discursul superficial al lui Vasile Blaga

Deşi pare a fi un progres revenirea ANITP în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, discursul ministrului Blaga la anunţarea acestei măsuri nu lasă să se întrevadă nicio preocupare reală pentru situaţia victimelor traficului de persoane, reorganizarea fiind o reacţie la critica americanilor şi dorinţa de accesare a finanţărilor europene.

Motivele pentru revenirea ANITP de la IGP la MAI, conform ministrului Blaga au fost:

1. Să se dea bine cu americanii ca să obţină vize pentru români: „Se elimină un obstacol major la includerea României în programul de eliminare a vizelor pentru SUA, pentru că, în lipsa acestei decizii, România ar fi fost retrogradată anul viitor, ceea ce ne-ar fi redus simţitor şansele de a intra în acest program de eliminare a vizelor” – citat din Blaga, conform Agerpres.
2. Absorbţia banilor europeni.

Blaga nu spune nici un cuvinţel despre soarta românilor şi româncelor traficate, cetăţeni ai ţării. România e una din principalele ţări europene de origine a persoanelor traficate în scop de exploatare sexuală, muncă forţată şi cerşetorie, iar informaţiile oficiale sunt hăt departe de a arăta adevărata realitate. Oricât de adâncă e criza economică, e nevoie de politici statale integrale pentru prevenirea acestor forme de sclavie modernă, necompatibile cu demnitatea umană şi drepturile omului. Mai mult, vulnerabilitatea celor afectaţi de sărăcie în faţa traficanţilor a crescut pe fondul crizei, de aceea e nevoie de o Agenţie autonomă, cu putere de decizie, care să ajute efectiv victimele şi potenţialele victime ale traficului uman şi totodată de politici care să-i descurajeze pe traficanţi. Blaga nu a spus nimic din toate acestea. Principalele lui argumente pentru reorganizarea ANTIP au fost vizele pentru români în SUA şi fondurile europene. De aia avem forme fără fond în ţara asta.

Discriminare în discoteci

În unele discoteci, ELE intră gratis, în schimb EI plătesc bilet de intrare. Femeile se bucură în unele locuri chiar şi de băutură gratis din partea casei, în timp ce bărbaţii trebuie să scoată bani din buzunar pentru consumaţie.

Tema a fost adusă în discuţie de actorul Mihai Bendeac care deunăzi comenta pe facebook că această practică înseamnă de fapt o desconsiderare a femeilor şi o folosire a lor în scop comercial:

„De ce sunt femeile atat de... ma abtin... incat sa nu-si dea seama ca toate cluburile care percep taxa de intrare doar pentru barbati, le pun intr-o situatie umilitoare, de inferioritate? Va imaginati discutia, nu? 'Bai, p..a mea, sa plateasca intrarea numai barbatii! La pi..e lasa intrarea libera, ca daca sunt p...e se inghesuie astia!' Asadar, sunteti momeala! Have fun in the club!”. (Sursa)

Din acest punct de vedere, Bendeac are dreptate. Femeile sunt tratate precum copii, după cum ştim minorii beneficiind de gratuităţi în diverse locuri: hotel, avion, tren, intrare la ştrand, teatru, film, etc. Asta le pune într-o situaţie de inferioritate. În al doilea rând, aşa cum sesizează Bendeac, femeile sunt, prin această practică, obiecte sexuale folosite ca reclamă pentru atragerea clienţilor bărbaţi, momeli.

Tot pe FB există şi alte puncte de vedere. Unul este al Ioanei Cărtărescu care spune că femeile întreţin atmosfera în cluburi, ele dansează mai mult decât bărbaţii şi de aceea cluburile preferă să le atragă în primul rând pe ele, pentru că automat sunt atraşi şi bărbaţii. La asta se adaugă constituţia hormonală diferită a femeilor şi bărbaţilor, iniţiativa curtării aparţinând, biologic, bărbaţilor, mai spune Ioana.

O a treia interpretare este că avem de-a face cu o discriminare a bărbaţilor. De exemplu în Spania au existat plângeri adresate Ministerului Egalităţii de Şanse pe acest subiect, iar pe Facebook există un grup ce contestă diferenţa de tratament între femei şi bărbaţi în discoteci pe motiv că e o practică discriminatorie.

Iată ce spune iniţiatorul lui:

„În acest grup FACEBOOK revendic EGALITATE DE PREŢURI în discoteci, pentru că bărbaţii suntem nişte fiinţe minunate la fel ca femeile şi nu merităm un tratament discriminatoriu asupra noastră. Un măr valorează la fel când se vinde unui bărbat sau unei femei, deci şi biletul de intrare într-o discotecă sau preţul unei băuturi, de asemenea.

Fără pretexte stupide de genul „dacă femeile intră gratis, vor veni mai multe femei, deci vor veni şi mai mulţi bărbaţi”. Ele se bucură de prezenţa noastră la fel sau mai mult cum noi ne bucurăm de a lor (cu siguranţă mai mult), aşa că această inegalitate în preţuri este DISCRIMINATORIE pentru bărbaţi. Este totodată şi pentru femeie, pentru că e folosită ca reclamă (ca şi în alte ocazii, ca obiect sexual). EGALITATEA LA PREŢURI ESTE BENEFICĂ ATÂT PENTRU BĂRBAŢI CÂT ŞI PENTRU FEMEI. Bărbaţilor pentru că suntem o valoare, femeilor pentru că se vor îndepărta de a fi considerate obiect sexual. Cuvântul „egalitate” este la modă atunci când vorbim de femei, dar noi, ce? Haideţi să ne apărăm drepturile şi să oprim această discriminare. La ce naiba au mai înfiinţat Ministerul Egalităţii? Invită-i pe prietenii tăi să facă parte din acest grup.”

Este sau nu vorba de un tratament discriminatoriu? Eu tind să cred că da. Diferenţa de tratament ar fi fost ok dacă aveam de-a face cu o discriminare pozitivă a cuiva. Asta însemna că discotecile ar fi spaţii în care femeile n-au avut acces înainte sau au avut un acces restrâns şi atunci ca să compensezi această lipsă, le faci favori. Poate măsuri de acest gen ar merita impuse în cârciumi, ştiu câteva în care nu calcă picior de femeie, decât prostituatele. În schimb în discoteci nu se face o favoare femeilor, ci ele sunt folosite pentru a-i atrage pe bărbaţi. Clienţii clubului sunt bărbaţii, iar femeile sunt parte din decor. Deci are dreptate cine spune că, prin această gratuitate, femeile sunt tratate ca obiecte sexuale, nu ca şi clienţi în sine. La baza acestei diferenţieri stă şi viziunea patriarhală asupra pasivităţii biologice a femeilor. Este ceea ce spune Ioana Cărtărescu şi cu care nu sunt de acord. În baza aceloraşi idei, pe vremuri, femeilor nu le era permis accesul la putere, la vot, în spaţiul public, însă în secolul XX, femeile au putut demonstra că pot avea iniţiative, au capacitatea de a acţiona şi de a alege pentru ele, la fel ca bărbaţii. Rămâne de văzut în ce măsură pasivitatea femeilor în relaţiile amoroase şi sexuale e biologică, Ioana. Chiar şi dacă ne raportăm la comportamentul animalelor, a mamiferelor în particular, teoria nu ţine. Femelele îşi aleg de multe ori partenerii, nu invers.

Şi închei prin a spune că mi se pare că practica e şi una discriminatorie pentru bărbaţi. Ei trebuie să suporte un bilet cu un preţ mai mare, pentru a compensa gratuitatea acordată femeilor, şi nu întotdeauna se duc în discoteci pentru a-şi căuta partenere, ci se duc deja în cuplu.

Drama Mădălinei, drama femeii moderne

Sâmbăta trecută, pe la ora prânzului, pe Realitatea tv s-a dezbătut subiectul dramei Mădălinei Manole ca dramă a femeii moderne.

La discuţie au participat prof. Mihaela Miroiu, expresivă şi cu comentarii interesante ca întotdeauna, Daciana Sârbu de la PSD, preocupată din ce în ce mai mult de situaţia femeilor din România (şi ăsta e un lucru foarte bun) şi Monica Tatoiu, femeie de afaceri, pe care o ştim prea bine, care de data asta a fost mai puţin mahalagioaică şi pe alocuri simpatică, deşi n-ai cum să nu te iei cu mâinile de cap când recurge la stereotipii şi văicăreli.

Printre problemele care apasă pe umerii femeilor din România s-a amintit de discriminare, pierderea locurilor de muncă - femeile fiind mult mai afectate de disponibilizările din sectorul bugetar - , reclamele degradante şi denigratoare la adresa femeii ce abundă la tv şi pe stradă, lipsa educaţiei pentru viaţa privată, copii neprimind în şcoală noţiuni despre ce înseamnă să fii părinte, să fii căsătorit, divorţat. La acestea se adaugă neimplicarea bărbaţilor în treburile gospodăreşti şi de îngrijire a copiilor şi lipsa grădiniţelor, creşelor, a banilor pentru bone.

Una din concluzii a fost că presiunea psihologică asupra femeilor din ziua de azi este incomparabil mai mare decât asupra bărbaţilor. Femeilor moderne li se cere să performeze ca soţii, mame, fiice şi totodată să fie competitive pe piaţa muncii, în timp ce bărbaţii de cele mai multe ori nu-şi asumă responsabilităţi egale în cuplu şi se pretind ocupaţi la serviciu când în familie apare un copil.

Mai jos puteţi viziona câteva extrase din emisiune:

Despre cazul Mădălinei Manole

S-a întors pe toate feţele subiectul morţii Mădălinei Manole zilele astea în presă, dar unele lucruri par să le scape comentatorilor de toate profesiile, psihologi, psihoterapeuţi, jurnalişti, cântăreţi, ş.a. Nu am auzit vorbindu-se despre obsesia pentru frumuseţe a unui procent ridicat din rândul fetelor şi femeilor din România, preponderent mediul urban, obsesie-preocupare (depinde în ce grad se manifestă) ce le provoacă o profundă insatisfacţie faţă de propriul corp şi poate conduce la tulburări grave precum depresie, anorexie sau bulimie.

Mass media şi companiile de cosmetice promovează un model de femeie tânără, preocupată intens de piele, păr, unghii, rochii, pantofi, sandale, gene, buze, sâni, celulită. Cheia succesului pare a sta în respectarea cu stricteţe a unor canoane de frumuseţe, într-o cursă continuă pentru atingerea unei „perfecţiuni” greu de atins. Asta face ca marea majoritate a fetelor şi femeilor din România şi în general din lumea occidentală să nu fie satisfăcute de cum arată (de pildă un studiu din Australia a arătat că peste 80% din femei nu sunt mulţumite de propriul corp).

Cultul pentru corp este un fel de burka pentru femeile din Occident, spune Alejandra Moreno Álvarez, o teoreticiană din Spania. În opinia altora, acest tip de presiune poate fi considerată o formă de violenţă asupra femeilor.

Presiunea este şi mai mare asupra femeilor care îşi doresc o carieră în lumea televiziunii, modei, muzicii şi cinematografiei. În timp ce bărbaţii pot apărea fără probleme la tv sau pe scenă mai neîngrijiţi, cu burţi, chelie, păr alb, nu acelaşi lucru este permis şi femeilor. În timp ce bărbaţii sunt evaluaţi în mare parte pentru ceea ce spun, cum cântă, cum joacă în filme, clipuri, etc., femeile sunt judecate şi în funcţie de aparenţă sau în primul rând de aparenţă, de fizic.

Asta face ca bărbaţii să pună eşecurile pe seama unor factori externi şi să-şi însuşească succesul, în timp ce femeile tind să se culpabilizeze pentru eşecuri şi să atribuie succesul unor factori externi. Ele vor ca corpurile lor să fie precum modelele ireale din anunţurile publicitare şi se autoculpabilizează dacă nu le ating, ajungând la niveluri scăzute de autostimă. Lupta pentru „perfecţiune” le face pe unele femei să-şi piardă controlul asupra propriilor vieţi iar în cazuri extreme ele ajung la depresie sau la anorexie, bulimie, boli recunoscute ca fiind efectul presiunilor „tiraniei frumuseţii”. Femeile ajunse în această fază îşi urăsc corpurile, se simt deprimate şi dizgraţioase.

„Nimeni nu are vreo vină, toţi mă iubiţi enorm şi aţi făcut totul pentru mine motivul este acesta: nu mai pot suporta FIZIC vorbind sunt defectă, un rebut, aşa am fost mereu, dar acum de abia realizez cu adevărat. (...)", scria Mădălina Manole în SMS-ul de adio de pe telefonul său.

Pe de altă parte, în strânsă legătură cu „tirania frumuseţii” este obsesia pentru tinereţe din societatea actuală. Tinereţea este o valoare, aşadar orice semn al îmbătrânirii provoacă o devalorizare, în special a femeilor. Pe platourile televiziunilor rar sunt întâlnite femei trecute de 40-50 de ani, acelaşi lucru nefiind valabil în cazul bărbaţilor. La BBC s-a făcut un studiu în anii trecuţi din care a reieşit că există o diferenţă de 10 ani între media de vârstă a femeilor şi bărbaţilor prezentatori şi comentatori şi că pe măsură ce îmbătrânesc, bărbaţii capătă autoritate în timp ce femeile îşi reduc din roluri şi în cele din urmă dispar de pe ecranele tv.

În lumea muzicală femeile trecute de o anumită vârstă fac eforturi mari pentru a arăta precum adolescentele, cu toate că prin asta contribuie la anularea autorităţii câştigate odată cu vârsta. Ridurile femeilor, acele semne ale timpului care ar trebui să indice personalitatea, sunt şterse prin operaţii, conducând la infantilizarea şi obiectificarea lor.

Câţi cântăreţi, femei dar şi bărbaţi, cu vârste peste 40 de ani au astăzi succes în industria muzicală din România? Pe MTV sau alte canale de muzică n-are rost să investigăm, poate pe Taraf TV. Dacă n-ar fi intervenit suicidul cu aspecte misterioase, despre Mădălina Manole n-am fi auzit mare lucru, oricât de excepţional ar fi fost albumul pe care îl pregătea de lansare. În subsolul unei ştiri despre Mădălina Manole de acum un an comentatorii spuneau despre ea că e „o răsuflată care ne plictiseşte” şi că „s-a aşezat praful pe ea”.

Protest împotriva deciziei Guvernului de a desfiinţa A.N.E.S.

După cum spuneam în articolul precedent, săptămâna trecută în şedinţă de Guvern s-a adoptat OUG nr. 68 prin care s-a desfiinţat Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi (ANES).

Fără niciun fel de consultare cu experţii în domeniu, din ţară sau din străinătate, cei din ministerul Muncii au propus sacrificarea singurei instituţii publice centrale din România care putea să pună în practică măsuri proactive privind discriminarea de gen, combaterea stereotipurilor sexiste şi a inegalităţilor dintre femei şi bărbaţi în familie, educaţie şi piaţa muncii.

Cei care aplaudă decizia guvernului aduc în susţinerea lor două argumente: 1) e nevoie de reducerea cheltuielilor publice, şi 2) ANES oricum nu făcea nimic. Ambele argumente pot fi demontate uşor şi nu reprezentă adevărata cauză a desfiinţării acestei agenţii.

În primul caz, reducerea cheltuielilor prin desfiinţarea ANES este ridicolă în ponderea cheltuielilor ministerului Muncii. Salariile celor 20 de angajaţi ai ANES (cu tot cu cei de la contabilitate şi resurse umane) însumate fac cam cât dublul salariului secretarului general al ministerului Muncii, Mihaela Arteni (care potrivit unor surse ar fi de 15.000 de lei pe lună). Puteţi intra pe site-ul ANES şi vedea într-un document public că nivelul salariilor angajaţilor, exceptând salariul preşedintei, era scăzut, în unele cazuri nedepăşind 1.000 de lei pe lună.

În al doilea caz, cei ce susţin că ANES oricum nu făcea nimic şi trebuia desfiinţată ignoră mai multe aspecte. ANES a fost o agenţie guvernamentală foarte slab finanţată de la bugetul public, cu o echipă mică de oameni (20 de angajaţi), care a făcut tot posibilul să-şi desfăşoare activitatea la nivelul aşteptat de Uniunea Europeană şi să răspundă nevoilor ce există în România în ce priveşte politicile de prevenire şi combatere a discriminării femeilor şi a inegalităţilor de gen. Anul trecut, aceasta echipă de angajaţi a elaborat o Strategie Naţională 2010-2012 în domeniu, aprobată de Guvern. ANES a avut reacţii faţă de reclame tv şi campanii de marketing misogine, reclamându-le la CNA. ANES a luat iniţiativa organizării unor întâlniri prin care să găsească soluţii pentru o mai bună reprezentare a femeilor în politică. ANES a elaborat statistici prin care ne-am putut face o imagine asupra slabei reprezentări a femeilor în aparatul administrativ central şi local. Concomitent ANES derula proiecte din fonduri europene in valoare de 11 milioane de euro, prin care se încerca combaterea discriminărilor de pe piaţa muncii şi conştientizarea femeilor în ce priveşte drepturile lor.

Progresele făcute de o ţară în domeniul egalităţii de gen nu trebuie puse în pericol de criza economică, atrăgea atenţia Parlamentul European într-o rezoluţie din 17 iunie 2010. Guvernul României nu a ţinut cont de nimic, de nicio recomandare, nici a UE, ONU şi nici măcar de propriul program de guvernare în care se spunea clar că doreşte creşterea capacităţii instituţionale pentru implementarea politicilor de gen.

Si aici ajungem la adevărata cauză a desfiinţării ANES: ignoranţa, lipsa oricărei pregătiri în acest domeniu a conducerii actuale a Ministerului Muncii, atât a ministrului cat şi a secretarilor de Stat. Niciunul nu are competenţe şi nu a fost vreodată interesat de problematica egalităţii de gen în Romania. Puteţi intra pe site-ul mmuncii şi analiza CV-urile lor: http://www.mmuncii.ro/ro/minister/conducerea-49-view.html

Mihai Şeitan – ministru – de formaţie inginer, specializat în domeniul muncii, pensiilor şi asigurărilor sociale. Din CV-ul său stufos de 7 pagini rezultă că nu are nici un fel de curs la activ în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării, a prevenirii şi combaterii violenţei în familie, a drepturilor omului şi nici a egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi.

.

.

.

.

Mihaela Arteni – secretar general – de formaţie finanţistă, specializată în bugetare în domeniul pensiilor şi asigurărilor sociale. Din CV rezultă că nu are nici un fel de preocupare pentru domeniul protecţiei sociale în general, singura constantă din activitatea sa fiind reforma sistemului de pensii.

O totală lipsă de pregătire în domeniul egalităţii de şanse regăsim şi în CV-urile celor trei secretari de Stat: Nicolae Ivăşchescu, Valentin Mocanu, Dumitru-Nicu Cornoiu.

Conducerea actuală a Ministerului Muncii e posibil să nu fie la curent cu faptul că România este semnatară a celebrei CEDAW (Convenţia pentru Eliminarea tuturor Formelor de Discriminare împotriva Femeilor) iar ANES pregătea şi coordona elaborarea raportului naţional ce urmează să fie prezentat de România la ONU în luna februarie 2011.

Tot ANES, această mică agenţie guvernamentală pe care ei au decis s-o facă praf, este parte din boardul Institutului European al Egalităţii de Gen cu sediul la Vilnius, şi are drept de vot. Cine va mai reprezenta România acum în acest organism? Vreun directoraş specializat în pensii şi asigurări sociale?

Totodată, ANES face parte din comitetele de specialitate la nivel înalt ale Comisiei Europene şi ale Consiliului Europei, având rol de a corela politicile şi programele naţionale ale Uniunii Europene.

_______________________

Un număr de 19 ONG-uri şi 5 personalităţi din mediul academic din toată ţara au semnat azi o scrisoare de protest în legătură cu desfiinţarea ANES, scrisoare pe care au înaintat-o primului ministru şi ministrului Muncii.

Link: Scrisoarea de protest

Organizatii semnatare:

• CPE - Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Bucuresti
• Centrul de Dezvoltare Curriculara si Studii de Gen Filia, Bucuresti
• Agentia de Dezvoltare Comunitara “Impreuna”, Bucuresti
• Asociatia ACCEPT, Bucuresti
• Asociatia A.R.T. Fusion, Bucuresti
• Asociatia Femeilor Tiganci "Pentru Copiii Nostri", Timisoara
• Asociatia Jurnalistelor din Romania Ariadna, Bucuresti
• Asociatia Pentru Sanse Egale, Targu Jiu
• Centrul Euroregional pentru Initiative Publice (ECPI), Bucuresti
• Centrul de Mediere si Securitate Comunitara, Iasi
• Fundatia Desire Cluj
• Fundatia Ratiu pentru Democratie, Turda
• Fundatia Sanse Egale pentru Femei, Iasi
• Grupul Roman pentru Apararea Drepturilor Omului - GRADO, Bucuresti
• Liga Pro Europa, Targu Mures
• Romanian Women’s Lobby
• ActiveWatch – Agentia de Monitorizare de Monitorizare a Presei
• Asociatia Pro Democratia
• Asociatia Ketaness 2006 Giurgiu

As

Persoane semnatare

1. Prof. Univ. Dr Mihaela Miroiu, Facultatea de Stiinte Politice, Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative

2. Conf.Dr. Reghina Dascal, Centrul Interdisciplinar de Studii de Gen, Universitatea de Vest Timisoara

3. Raluca Bibiri, doctorand in studii de gen, CESI, Universitatea din Bucuresti

4. Theodora-Eliza Vacarescu, coordonatoarea grupului GendeRomania

5. Mihaela Frunza, coordonatoarea grupului GendeRomania

Guvernul a decis desfiinţarea A.N.E.S.!

Guvernul României, la propunerea ministrului Muncii, Mihai Şeitan, a decis săptămâna aceasta desfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi (A.N.E.S.), singura instituţie publică din ţară care se ocupa în mod expres de promovarea drepturilor femeilor şi a egalităţii de gen.

Într-un context european şi internaţional în care se recunoaşte necesitatea unor politici prin care femeile şi bărbaţii să beneficieze în societate, familie şi muncă de oportunităţi egale, guvernul României merge împotriva curentului aruncând la coş orice proiect şi activitate legată de acest domeniu.

Dau doar două exemple. Coincidenţă sau nu, dar săptămâna aceasta în cadrul ONU s-a înfiinţat o nouă structură intitulată în engleză „UN Women” care potrivit secretarului general, Ban Ki-moon, "va stimula eficient eforturile ONU pentru a promova egalitatea între sexe, pentru a da femeilor şanse în viaţă şi pentru a ataca discriminările în toată lumea". Rezoluţia ONU de înfiinţare a acestei suprastructuri a fost adoptată cu unanimitate, iar persoana care o conduce are rang de secretar general adjunct.

La nivel european, în urmă cu nici o lună de zile a fost pus în funcţiune Institutul European pentru Egalitatea de Gen cu sediul la Vilnius.

Şi Guvernul României ce face? Desfiinţează singura amărâtă de instituţie care mai avea câte un studiu/proiect/politică publică/ strategie în domeniu. Cei 15 angajaţi ai A.N.E.S au elaborat anul trecut o Strategie Naţională în domeniul Egalităţii de Şanse între Femei şi Bărbaţi, adoptată de Guvern la începutul acestui an. E o strategie făcută cu un buget infim, de doar 45.000 euro pe an, dar prin care se încercau câteva politici de gen, de pildă eliminarea stereotipurilor sexiste din educaţie, a discriminărilor femeilor de pe piaţa muncii şi din politică, a încurajării femeilor să participe la luarea deciziilor în politică. Acum se va alege praful de această strategie.

În urmă cu doar o săptămână A.N.E.S. anunţa pe site-ul său că organizează un concurs pentru ocuparea unei funcţii temporare, una din persoane plecând în concediul de creştere a copilului. M-am interesat de acest job şi am aflat cu această ocazie ce salarii primeau angajaţii A.N.E.S.: 800 lei/lună. Aşadar, mare economie la buget nu prea face acum Guvernul României desfiinţând această instituţie.

Mai presus de orice, gestul guvernului este unul simbolic. În teorie, Ministrul Şeitan vrea să dea impresia că face restructurări şi că adoptă măsuri de austeritate.

În realitate, desfiinţarea acestei agenţii arată că în mintea miniştrilor şi a Prim Ministrului României preocuparea pentru drepturile femeilor este zero. Reprezentanţilor guvernului nu le pasă că România e ţara în care 1,2 milioane de femei sunt victime ale violenţei domestice, că e nr. 1 în traficul de femei din Europa, că româncele continuă în majoritatea familiilor să se ocupe singure de treburile casei şi creşterea copiilor pentru că nu există educaţie care să schimbe mentalităţile lor şi ale soţilor lor, şi nu în ultimul rând, că imaginea femeilor în emisiunile televizate se degradează de la an la an.

Guvernul României vrea să iasă bine la cifre şi să spună că a făcut restructurări şi economie la buget. Sacrificarea A.N.E.S, alături de agenţia de protecţie a drepturilor copilului şi agenţia pentru persoanele cu handicap arată încă o dată că guvernul Boc este laş, lovind în cei vulnerabili şi fără suport din partea unor grupuri de interese, găşti şi cumetrii.

Desfiinţarea A.N.E.S. s-a făcut fără nici un fel de consultare. Nimeni, nici măcar angajaţii acestei minuscule agenţii, n-a ştiut nimic până când desfiinţarea nu s-a adoptat prin OUG în şedinţă de Guvern. Evident, nici noi, cei din mediul ONG şi din mediul academic, n-am ştiut absolut nimic despre planurile guvernului.

Foarte multă lume care lucrează în domeniu a fost surprinsă şi revoltată. În decurs de câteva ore am primit pe email numeroase reacţii şi sper ca în zilele următoare să redactăm o scrisoare de protest, să trimitem sesizări către instituţiile europene şi internaţionale şi, în definitiv, să avem o reacţie aşa cum se cuvine faţă de acest act al guvernului.

.

Update.

Cristina Pocora - PNL, preşedinta Comisiei pentru Egalitatea de Şanse pentru Femei şi Bărbaţi din Camera Deputaţilor are o reacţie vehementă faţă de această decizie a guvernului:

"REFORMA STATULUI SAU GENOCIDUL CONTINUĂ"

.

Update 2.

Gabi Creţu (PSD), fostă europarlamentar, îmi spune pe facebook "Trebuie dat un semnal de alrma. Desfiinteaza guvernul ANES (il transforma in directie la minister)...". Atenţie, Gabi, din informaţiile pe care le am, ANES nu va deveni nici măcar o direcţie în cadrul Ministerului Muncii, ci un compartiment!

.

Update 3.

Am primit anterior pe blog şi următorul mesaj de la Lucia Lepădatu, consilieră la Camera Deputaţilor:

"Tudorina, citeste, te rog, MO partea I, nr.446/1 iulie.2010, OUG nr.68 din 30 iunie 2010. ANES, ANPFDC, ANPH dispar, vor fi incorporate ca directii in Ministerul Muncii. Ce spui de asta? Cum ramane cu independenta ANES, conditie pe rapoartele de tara? Cum ramane cu drepturile femeii in RO? Cum se vor mai derula programele ANES finantate din fonduri europene? Dar cu Programele fostei ANPF finantate de Banca Mondiala?"

Cum rămâne ar fi trebuit să explice domnul Şeitan, dar mă tem că el mai întâi taie şi apoi măsoară. N-am văzut în viaţa mea un ministru mai auto-distrugător ca ăsta. Dacă mai rămâne mult în fruntea ministerului o să-l desfiinţeze cu tot cu Casele de Pensii şi Asigurări Sociale numai să raporteze că a făcut "reformă".

Îl doare pe el în cot de rapoartele noastre de ţară şi de drepturile femeii. Cât despre proiectele finanţate din fonduri europene, s-a văzut cât de (ne)interesat e, ţinând agenţia aia cu o mână de oameni şi un buget cât pentru o şcoală generală. Cu aşa echipă oricum era imposibil să deruleze proiecte din fonduri europene, deşi pe domeniul egalităţii de şanse UE acordă foarte mulţi bani. Şeitan şi ai lui nu ştiu decât să se vaite că nu sunt absorbite suficiente fonduri dar nu construiesc efectiv o structură de absorbţie.

Moment istoric în Australia: prima femeie în funcţia de prim ministru

Julia Gillard a devenit prima femeie prim ministru din istoria Australiei, câştigând cursa pentru conducerea Partidului Laburist după ce contracandidatul său, Kevin Rudd, s-a retras din competiţie.

Următorul premier, prima femeie prim-ministru din această ţară, va fi Julia Gillard", a anunţat purtătorul de cuvânt al Partidului Laburist.

De profesie avocat, Gillard, în vârstă de 48 de ani, născută în Ţara Galilor, a obţinut voturile parlamentarilor laburişti, care s-au adunat pentru a desemna un succesor al lui Kevin Rudd, a cărui popularitate s-a diminuat considerabil după o serie de schimbări la nivel politic. (Gândul)

Ascensiunea Juliei Gillard în fruntea Executivului australian este văzută de analişti ca o spargere a „plafonului de sticlă” şi un moment istoric pentru femeile australiene.

„Cred că în multe moduri avem de-a face cu unul din acele momente simbolice când oamenii se vor uita înapoi şi vor spune că a avut loc un eveniment istoric” - a declarat senatoarea Claire Moore, coordonatoarea grupului „Emily's List” ce militează pentru o mai bună reprezentare a femeilor în politică.

________________________________________________

Articole interesante pe acest subiect:

Herald Sun - Julia Gillard's rise to become Prime Minister 'historic' for women say Joan Kirner, Raelene Boyle and Emily's List

Shakira Hussein - Gillard shatters the glass ceiling. So what now?

Catriona Menzies-Pike - Is This How You Smash A Glass Ceiling?

_______________

Update

Alte femei au fost numite în funcţia de PM săptămâna aceasta: Iveta Radicova în Slovacia şi Mari Kiviniemi în Finlanda.

Despre Ordinul European de Protecţie a Victimelor şi aplicarea lui în România

Preşedinţia spaniolă a UE anunţa la începutul acestui an că printre priorităţile sale se numără şi adoptarea unui Ordin European de Protecţie a Victimelor unor infracţiuni, în special a victimelor violenţei domestice. Despre ce fel de ordin e vorba? Despre un ordin prin care, dacă un stat dictează un ordin de protecţie a unei victime, acesta să fie automat recunoscut şi executat în oricare alt stat al Uniunii Europene (în multe ţări UE există ordine de protecţie pentru victimele diferitelor violenţe de gen precum violenţa domestică, traficul de fiinţe umane, agresiunea sexuală, căsătoria forţată, mutilarea genitală, crimele comise în numele "onoarei", lapidarea, atacurile cu acid şi forţarea sinuciderii, încălcările drepturilor reproductive, inclusiv sterilizarea forţată; etc.)

Peste câteva zile se finalizează preşedinţia spaniolă a UE fără ca acest obiectiv să fie atins, cu toate că s-au înregistrat progrese importante la proiectul de directivă.

Problema detectată care a făcut ca directiva să nu fie adoptată deocamdată, ci amânată cel mai probabil pentru 2011, este că aceea că există diferenţe majore între legislaţiile statelor membre cu privire la măsurile de siguranţă şi protecţie a victimelor. Unele ţări dictează ordine de protecţie pe cale penală (Franţa, Spania, Italia), altele pe cale civilă sau administrativă, iar altele printr-o procedură mixtă.

Există şi o a patra categorie de ţări: cea în care lipsesc ordinele de protecţie. Ghiciţi din ce categorie face parte România? Ei bine, din păcate, în România victimele violenţei domestice nu pot solicita autorităţilor să dicteze un ordin de protecţie, aşa cum se întâmplă în majoritatea ţărilor UE. Situaţia e similară doar în Portugalia şi ţările baltice. Au existat, e drept, diverse iniţiative pentru rectificarea acestei „scăpări” din legislaţie, fără succes deocamdată. Inclusiv în luna martie a acestui an, Cristina Pocora, preşedinta Comisiei pentru Egalitatea de Şanse pentru Femei şi Bărbaţi din Camera Deputaţilor anunţa printr-o conferinţă de presă că se lucrează de zor la modificarea Legii 217/2003 astfel încât să existe şi la noi „ordinul de protecţie a victimei” violenţei în familie şi „ordinul de restricţie” care să-l împiedice pe agresor să se apropie la o anumită distanţă de victimă.

În ce priveşte protecţia victimelor traficului de fiinţe umane, cu toate că ţara noastră are grave probleme la acest capitol, fondurile guvernamentale acordate asistenţei şi protecţiei victimelor au fost reduse drastic. În urmă cu doar o săptămână, Departamentul de Stat al SUA atrăgea atenţia într-un raport că „Guvernul român nu îndeplineşte complet standardele minime pentru eliminarea traficului de fiinţe umane” şi că „unii judecători au demonstrat lipsă de respect faţă de femeile căzute victime ale traficului în scop de exploatare sexuală, ceea ce le-a descurajat pe victime să participe la anchete şi procese”.

Ca o paranteză, puteţi crede că în tot anul 2009, în ciuda numeroaselor cazuri de proxenetism şi trafic de fiinţe din toată ţara, autorităţile române au trimis spre acuzare doar 303 persoane pentru trafic de fiinţe umane, din acestea doar 183 de persoane au fost condamnate, din care …doar 72 au primit pedepse cu privare de libertate! Aşadar, în anul 2009, în toată România, doar 72 de persoane au primit pedepse cu închisoarea pentru trafic de persoane (o medie de nici 2 persoane pe judeţ). Jenant!

Revenind la ordinul european de protecţie, ar mai fi de spus faptul că, paradoxal, în ciuda deficienţelor mari în ce priveşte protecţia victimelor violenţelor de gen, România a fost unul din cele 12 state care au iniţiat alături de Spania proiectul de directivă privind acest ordin european.

În prezent proiectul de directivă se află în lucru la Parlamentul European până la data de 12 iulie 2010, urmând ca în luna octombrie a acestui an să fie discutat la reuniunea Consiliului Miniştrilor de Justiţie.

.

Alte detalii:

EWL contribution on the European protection order

Educaţie sexistă pe vremea comunismului

Iată mai jos un mic reportaj, găsit întâmplător în arhiva British Pathé, care ne arată ce modele de succes le erau sugerate elevilor din învăţământul românesc în timpul regimului comunist. Reportajul din 1969 este despre trei elevi, doi băieţi şi o fată, cu rezultate deosebite în trei domenii distincte: tehnica motoarelor, matematică şi poezie.

Ghiciţi în care dintre cele trei domenii s-a făcut remarcată fata. Hai că nu e greu, şi în zilele noastre clasele "de uman" sunt formate în proporţie de 90% din fete, îndemnate subtil de normele sociale că unei fete îi şade bine să fie visătoare, sensibilă, gingaşă şi să nu se priceapă la tehnica motoarelor sau matematici.

THREE RUMANIAN STUDENTS

(Pentru a vizualiza filmuleţul faceţi click pe poza de mai sus sau accesaţi direct pagina http://www.britishpathe.com/record.php?id=68336.)

Stereotipurile tradiționale rămân cele mai importante obstacole în calea egalității de șanse între femei și bărbați în domeniul educației

Comisia Europeană a prezentat ieri rezultatele unui studiu privind felul cum ţările membre UE tratează problema inegalităţii de gen în domeniul educaţiei.

Studiul se bazează pe activitatea rețelei Eurydice, care colectează și analizează date privind sistemele educaționale. Studiul cuprinde 29 de țări (toate statele membre UE cu excepția Bulgariei, plus Islanda, Liechtenstein și Norvegia).

Constatări principale:

Percepțiile față de rolul femeilor și bărbaților și stereotipurile reprezintă principala problemă

Cu câteva excepții, toate țările europene au sau planifică politici de egalitate de șanse între femei și bărbați în domeniul educației. Principalul obiectiv este lupta împotriva rolurilor atribuite tradițional femeilor și bărbaților și împotriva stereotipurilor. Alte obiective includ îmbunătățirea reprezentării femeilor în organismele decizionale, contracararea modelelor referitoare la nivelul de școlarizare bazate pe sexe și combaterea hărțuirii pe motiv de sex în școli. Inițiativele guvernamentale destinate să informeze părinții cu privire la aspectele egalității de șanse între femei și bărbați și să-i implice mai puternic în promovarea egalității de șanse între femei și bărbați în domeniul educației sunt rare.

La nivel european, fetele obţin, de regulă, note mai mari și rezultate mai bune decât băieții la examenele de finalizare a școlii, iar probabilitatea ca băieții să abandoneze școala sau să repete ani școlari este mai mare. Sondajele internaționale arată o mai mare probabilitate ca băieții să aibă rezultate slabe la citire, în timp ce este mai probabil ca fetele să obțină rezultate slabe la matematică în aproximativ o treime dintre sistemele educaționale europene. Cu toate acestea, cel mai important factor rămâne contextul socioeconomic.

Doar pentru câteva țări rezultatele slabe ale băieților fac obiectul unei priorități politice (Comunitatea flamandă din Belgia, Irlanda și Regatul Unit). Și mai puține țări au programe speciale pentru îmbunătățirea aptitudinilor de citire la băieți și a rezultatelor fetelor la matematică și științe [Austria, Regatul Unit (Anglia)].

Orientarea profesională diferențiată în funcție de sexe se concentrează pe fete

Numeroși tineri și tinere în școli de meserii și în învățământul secundar general continuă să-și aleagă cariera în funcție de rolurile atribuite tradițional categoriei de sex din care fac parte. Pentru abordarea acestui aspect este nevoie de o mai bună orientare profesională și de o mai atentă conștientizare a problemelor de percepție a bărbaților și femeilor de către consilierii de carieră, care pot fi astfel mai capabili să combată stereotipurile.

Orientarea diferențiată în funcție de sexe, disponibilă în prezent numai în jumătate dintre țările europene se concentrează mai adesea asupra fetelor decât asupra băieților și are drept obiectiv, de regulă, încurajarea fetelor de a alege cariere în tehnologie și științe naturale. Deși există inițiative și proiecte individuale interesante, lipsesc strategiile naționale generale de combatere a stereotipurilor privind diferențele între femei și bărbați în alegerea carierei și inițiativele adresate băieților.

Politicile privind învățământul superior se concentrează în principal pe creșterea numărului de femei care studiază matematica, științele și tehnologiile

Femeile reprezintă majoritatea studenților și absolvenților în aproape toate țările și domină în educație, sănătate și bunăstare, științe umaniste și arte. Bărbații domină în inginerie, industria prelucrătoare și construcții.

Aproximativ două treimi dintre țările incluse în studiu au politici de egalitate de șanse între femei și bărbați în învățământul superior. Cu toate acestea, aproape toate aceste politici și proiecte sunt orientate numai către femei. Pe de altă parte, proporția femeilor în cadrul personalului didactic în instituțiile de învățământ superior scade cu fiecare treaptă pe scara carierei academice. Cu toate acestea, numai aproximativ o treime dintre țări au pus în aplicare politici concrete pentru abordarea acestei probleme, orientate pe combaterea acestei segregări pe verticală.

________________________

Studiul complet Gender Differences in Educational Outcomes: study on the measures taken and current situation in Europe - poate fi accesat aici.