sâmbătă, 13 octombrie 2012

Legendar discurs al Juliei Gillard în Parlamentul australian



Prim-ministra Australiei, Julia Gillard, a ţinut un speech de toată frumuseţea săptămâna aceasta în Parlamentul australian, în care îl acuză pe liderul opoziţiei Tony Abbott de o serie lungă de declaraţii, acţiuni şi atitudini sexiste.

Reacţia Juliei Gillard vine după ce Abbott a cerut demiterea lui Peter Slipper din funcţia de Preşedinte al Camerei Deputaţilor din cauza unor presupuse mesaje SMS cu conţinut sexist pe care acesta le-ar fi trimis. Aceste mesaje SMS constituie probă într-un proces în care Slipper este acuzat de hărţuire sexuală de către unul din foştii săi angajaţi. Julia Gillard s-a enervat că stindardul luptei împotriva sexismului este ridicat tocmai de liderul opoziţiei, un tip al cărui background – aşa cum a ţinut Gillard să-i amintească în faţă – nu este departe de cel al lui Slipper ca atitudine faţă de femei.



Traducere (fragment): 
Mulţumesc foarte mult, domnule vicepreşedinte al Camerei. Iau cuvântul  pentru a mă opune iniţiativei promovate de liderul opoziţiei. Făcând asta îi voi spune Liderului opoziţiei că nu voi lua lecţii despre sexism şi misoginie de la el. Nu voi face asta. Iar Guvernul nu va lua lecţii despre sexism şi misoginie de la acest om. Nici acum, nici în alte ocazii.
Liderul opoziţiei spune că cei care au opinii sexiste şi sunt misogini nu sunt potriviţi să ocupe funcţii înalte. Ei bine, sper că liderul opoziţiei are o bucată de hârtie ca să îşi scrie demisia. Pentru că dacă vrea să ştie cum arată misoginia în Australia modernă, nu are nevoie de o iniţiativă în Parlament, are nevoie de o oglindă. Fix de asta are nevoie!
Haideţi să trecem prin respingătoarele duble standarde ale Liderului opoziţiei atunci când
vine vorba de misoginie şi sexism. Se presupune acum că ar trebui să luăm în serios faptul că liderul opoziţiei este jignit de mesajele domnului Slipper, când de fapt asta a spus liderul opoziţiei şi asta a făcut atunci când era ministru în ultimul guvern – nu când era student, nu când elev – când era ministru în ultimul guvern.
El a spus, citez, discutând despre faptul că femeile sunt sub-reprezentate în instituţiile de putere în Australia, intervievator fiind un om pe nume Stavros. Liderul opoziţiei a spus: "Dacă e adevărat, Stavros, că bărbaţii au mai multă putere decât femeile, în general vorbind, este ăsta un lucru rău?"
Şi apoi se porneşte o discuţie şi o altă persoană spune: " Vreau ca fiica mea să aibă aceleaşi oportunităţi ca fiul meu” la care liderul opoziţiei spune „Da, sunt complet de acord, dar ce se întâmplă dacă bărbaţii sunt prin fizic şi temperament mai bine adaptaţi pentru a exercita autoritatea sau pentru a lua decizii?".
Apoi, se iscă o altă discuţie despre rolul femeii în societatea modernă şi o altă persoană care participă la discuţie spune: "Cred că e foarte greu să negaţi că există o subreprezentare a femeilor", la care liderul opoziţiei spune "Dar de ce să presupunem că acesta ar fi un lucru rău?".
Acesta este omul de la care ni se spune că ar trebui să luăm cursuri despre sexism. Şi apoi, desigur, merge mai departe. Personal am fost foarte jignită atunci când liderul opoziţiei, în calitate de ministru al Sănătăţii, a declarat, citez, "Avortul este calea mai uşoară". Personal am fost foarte jignită de aceste comentarii. Aţi spus asta în martie 2004, vă sugerez să verificaţi înregistrările.
Am fost, de asemenea, foarte jignită, în numele femeilor din Australia atunci când, în cursul unei campanii de stabilire a preţurilor la cărbune, liderul opoziţiei a declarat: "Ceea ce gospodinele din Australia trebuie să înţeleagă în timp ce calcă rufele ..." Mulţumesc pentru felul în care portretizaţi rolurile femeilor în Australia modernă!
Şi apoi, desigur, am fost jignită şi de sexismul, de misoginia liderului opoziţiei insinuându-se peste această masă în timp ce eu mă aflam aici în calitate de Prim Ministru: „Dacă Prim Ministrul vrea, politic vorbind, să fie o femeie onorabilă… ” ceva ce n-ar fi spus niciodată dacă ar fi fost un bărbat în această funcţie. Am fost jignită atunci când liderul opoziţiei a ieşit în faţa Parlamentului şi s-a postat lângă o plăcuţă pe care scria "Scapă de vrăjitoare!". 
Am fost jignită atunci când liderul opoziţiei s-a postat lângă o plăcuţă care mă descria ca pe târfa unui bărbat. Am fost jignită de aceste lucruri. Misoginie, sexism, în fiecare zi de la acest Lider al opoziţiei. În fiecare zi, în toate felurile, de-a lungul timpului în care Liderul opoziţiei a ocupat acel scaun numai asta am auzit de la el.
Şi acum, liderul de opoziţie doreşte să fie luat în serios, se pare că s-a trezit după această experienţă şi toate aceste declaraţii, s-a trezit şi a început să spună "Oh, dragă, asta se cheamă sexism, oh, domnilor, asta se cheamă misoginie. Ia să vedem care sunteţi misogini? Oh, preşedintele este misogin pentru că se potriveşte scopul meu politic."
Nu retrage nimic din declaraţiile făcute în trecut, nu vine în Parlament ca să-şi ceară scuze de la femeile din Australia. Nu vine în Parlament ca să-şi ceară scuze faţă de mine pentru lucrurile care i-au ieşit pe gură. Dar acum vrea să folosească asta ca să doboare un adversar.
Ei bine, această ipocrizie nu trebuie tolerată, motiv pentru care iniţiativa liderului opoziţiei nu trebuie luată în serios.

4 comentarii:

Ileana spunea...

Excepţional discurs, mulţumesc pentru semnalarea lui!

Daniel din Vaslui spunea...

Cam lacrimogen discursul. Tovarășa nu e pusă acolo să reprezinte „femeile din Australia” ci e pusă să conducă toată populația din Australia. În plus, dânsa e un lider neales (chiar n-a votat nimeni pentru ea!) - în timp ce liderul opoziției este un politician care a fost votat de fiecare dată (și în același colegiu - nu ca Elena Udrea de la noi, de exemplu).

Însă, pe lângă asta, sunt câteva inexactități (ca să nu zic minciuni) în discursul doamnei.
Prima e asta:
„Am fost jignită atunci când liderul opoziţiei s-a postat lângă o plăcuţă care mă descria ca pe târfa unui bărbat.” - Episodul ăsta e pur și simplu fals. Ora la care era făcută poza coincidea cu liderul opoziției fiind în altă țară. Dar să nu lăsăm faptele să incomodeze un discurs, nu?
Mai apoi e asta:
„nu vine în Parlament ca să-şi ceară scuze de la femeile din Australia.” - Nici nu trebuie. În cel mai rău caz a jignit-o (uneori pe bună dreptate, alteori absolut gratuit) pe cea care ține discursul. Deci, în cel mai rău caz, poate pretinde de la Albott scuze pentru ea nu pentru 50% din populația Australiei. Să nu uităm că și femei l-au votat pe domnul Albott, în timp ce doamna asta, repet, n-a fost votată de nimeni ci a fost numită în poziția aia.

Mai apoi, până la urmă, înțelegem că doamna se opune inițiativei legislative a opoziției pentru că e Albott misogin. Păi și ce relevanță logică are asta?!
În logica elementară, dezbați idei, nu persoane. O idee e bună sau rea în sine - irelevant dacă ea vine de la Adolf Hitler sau de la Maria Tereza.

Discursul e emoționant, dar nu explică absolut deloc de ce inițiativa lui Albott nu e bună.
E Albott ipocrit? Se prea poate. E misogin sau sexist? Se prea poate.

Însă asta nu înseamnă că ideea lui e una rea prin definiție.

Tudorina spunea...

Daniel, tu ai urmărit discursul înainte să îţi dai cu părerea? Ea spune foarte clar în ce circumstanţe Abott a jignit femeile australiene, nu numai pe ea personal.
Apoi, dacă un Prim Ministru reprezintă o funcţie publică numită şi nu aleasă, asta înseamnă cumva că n-are autoritate sau ce?

Şi ca să-ţi răspund la o ultimă remarcă - ceea ce denunţă ea este ipocrizia iniţiativei. Da, Abott este ipocrit. Cum ar fi să vină Vadim în Parlamentul României să denunţe ultranaţionalismul? Sau Becali să depună o moţiune împotriva rasismului unor miniştri?

Daniel din Vaslui spunea...

„Da, Abott este ipocrit.” - Păi și am zis eu că nu este?!
Dar în logica elementară, o afirmație este corectă sau nu în sine și în funcție de fapte - nu în funcție de pozițiile precedente sau viitoare ale emitentului.
A ataca o inițiativă legislativă sau o idee în general pentru că vine din partea lui X se numește în logică „ad hominem” și este o eroare logică.
„Sau Becali să depună o moţiune împotriva rasismului unor miniştri?” - Ar fi amuzant, deși cred că s-ar impune având în vedere că rasismul împotriva românilor nu e taxat niciodată (asta apropo de standarde duble).

„Apoi, dacă un Prim Ministru reprezintă o funcţie publică numită şi nu aleasă, asta înseamnă cumva că n-are autoritate sau ce?” - Nu, înseamnă că are o autoritate nelegitimă și complet paralelă cu voința populară. Sigur, asta nu înseamnă că e vina ei (decât eventual prin prisma faptului că nu face nimic să schimbe asta) căci sistemul e prost construit. Dar nici nu înseamnă că ea e cumva mai reprezentativă sau mai respectabilă în voința populară prin comparație cu orice parlamentar australian (Care, de bine de rău - a fost votat).

În plus, individa e un politician populist căci n-are decât două elemente de care se ocupă: Musulmanii (care oricum sunt foarte cuminți în Australia prin comparație cu Danemarca sau UK) și misoginismele (mai mult sau mai puțin imaginare).
Însă nu se ocupă mai deloc de economia Australiei care scârțâie din ce în ce mai tare din cauza statismului și asistențialismului practicat de statul socialist australian.

Însă nu e grabă - politicienii de tipul doamnei ăsteia o să-și găsească locul în lada de gunoi a istoriei în maxim 30 de ani când logica economică va termina de măcinat toate statele astea asistențiale care au senzația că prin inginerie socială și suprimarea drepturilor individuale pot impune idei fanteziste.